Parlamentul, Guvernul si celelalte institutii care conduc Romania sunt preocupate, aproape in totalitate, doar de prezentul si, eventual, viitorul tarii.
Sigur, sunt multe probleme de rezolvat pentru asta. Oamenii sunt interesati mai ales de salarii, de pensii, de taxe si impozite, de preturi si dobanzi, de indicele ROBOR si de alte aspecte care privesc viata de zi cu zi. Iar pentru a ne imbunatati viata de zi cu zi avem nevoie de locuinte, de scoli, de gradinite, de spitale, de autostrazi, de mijloace de transport si de multe altele. Asa ca, aproape nimeni, din pacate, nu se mai ocupa si de trecutul nostru, care are totusi, la randul sau, o mare importanta pentru istoria unei tari.
Sa nu uitam niciodata ceea ce exprima foarte plastic marele nostru om de cultura, Nicolae Iorga: “un popor care nu-si cunoaste Istoria e ca un copil care nu-si cunoaste parintii”. Iar lucrurile se intampla, din pacate, cam asa… desi avem un Minister al Culturii si o serie de institutii centrale si locale cu atributii in ceea ce priveste protejarea monumentelor istorice, monumente ce fac parte din patrimoniul nostru cultural si arhitectonic.
Avem, e drept, la nivelul Ministerului Culturii o lista cu monumentele istorice din fiecare judet, lista intocmita in 2010 si actualizata in 2015. Din lista poti afla codul monumentului, denumirea, adresa si datarea sa. Nu poti afla, insa, nimic, mai ales in ceea ce priveste „monumentele de arhitectura”, despre starea acestora.
Iar cand incerci sa afli concret, pe teren, care este starea lor actuala, constati ca cele mai multe dintre ele sunt in paragina, distruse aproape in totalitate. Sunt cladiri din care s-a furat aproape tot ce se putea fura si din care au mai ramas in picioare doar cateva ziduri. Iar daca cineva va mai avea nevoie de ceva caramizi, vor disparea, probabil, si aceste ziduri. Si asta, desi cele mai multe dintre cladiri erau monumente de arhitectura foarte valoroase, construite de mesteri renumiti din tara si strainatate la acea vreme.
Dezamagitor e sa aflam ca cele mai mari distrugeri le-au suferit aceste cladiri dupa 1990, in regimul de democratie al Romaniei.
Comunistii, desi aceste cladiri le „stateau in gat” deoarece apartinusera unor persoane instarite – denumite de ei burghezi sau mosieri -, le-au pastrat, totusi, in stare de functionare. Le-au nationalizat, le-au transformat in sedii de CAP sau SMT, in scoli, gradinite sau chiar depozite de cereale sau animale, dar nu le-au distrus!
Le-am distrus noi, dupa 1990 cand, teoretic, ar fi trebuit sa avem mult mai multa grija de ele. Iar de la un moment dat am avut si legi si institutii care aveau ca „sarcina de serviciu” sa protejeze aceste monumente. Si ce daca?! Ele s-au distrus si se distrug in continuare, cu toate legile si institutiile care ar trebui sa le protejeze.
Iata inca un asemenea exemplu in rubrica de fata.
Conacul Emanuel Antonescu – comuna Stefanesti, judetul Arges
Emanuel Antonescu – nascut la 20 februarie 1870 la Pitesti si decedat in 1949 la Bucuresti – facea parte din familia boierilor Antonescu, avand stramosi aromani originari dintr-o localitate din Albania.
Acestia au venit in Tara Romaneasca la sfarsitul secolului 19, stabilindu-se in judetul Arges si devenind, ulterior, mari proprietari de pamant.
Emanuel Antonescu a fost fiul mosierului Nicolae Antonescu si al Zoei Antonescu, nascuta Micescu si inrudita cu familia Bratianu.
Dupa ce a absolvit gimnaziul in Pitesti si Liceul Sfantul Sava la Bucuresti, a urmat Facultatea de Drept si si-a sustinut doctoratul la Berlin.
A fost profesor de Drept la Iasi si Bucuresti, unde, din 1936, a fost decanul Facultatii de Drept. A fost, totodata, o figura marcanta a baroului de Ilfov si deputat in Colegiul Arges din partea Partidului Conservator.
Pasionat de teatru, a scris mai multe piese, mai ales cu subiecte istorice – jucate chiar si la Teatrul National din Bucuresti.
Conacul care a apartinut lui Emanuel Antonescu – o cladire superba din punct de vedere arhitectonic – se afla plasat pe o colina in comuna Stefanesti, judetul Arges. „Ghinionul” acestui monument istoric de o mare frumusete, care se afla, practic, in incinta unei baze sportive, este ca apartine Directiei Judetene pentru Tineret si Sport. Institutie care, asa cum aflam din doua organe de presa locale – Curierul Zilei si Atitudinea in Arges -, nu numai ca nu face nimic pentru protejarea lui, lasand-ul prada vizitatorilor ocazionali, dar a incercat, in mai multe randuri, sa scape de el.
Au fost interesate sa preia Conacul – dupa cum aflam din cele doua publicatii – printre altele, primaria din Stefanesti sau Universitatea din Pitesti. Transferul, insa, nu e simplu deoarece pentru el trebuie acordul ministerului de resort, care si el are cu totul alte probleme.
Asa ca situatia Conacului pare delicata. Sigur e doar faptul ca frumoasa cladire se distruge vazand cu ochii.
Sa speram ca vreuna dintre institutiile care are drept sarcina protejarea monumentelor istorice va face ceva si pentru Conacul Emanuel Antonescu din Stefanesti.
Conacul Buzescu-Darvari – Strejestii de Sus, judetul Olt
Asa arata acum aceasta bijuterie arhitectonica construita pe la jumatatea secolului 19 si ajunsa acum intr-o stare avansata de degradare, din care au ramas doar zidurile, iar daca nu se intampla ceva deosebit, in cativa ani este posibil sa mai avem din el doar cateva fotografii.
Conacul si o biserica au fost construite in Strejestii de Sus de familia Darvari.
Inaintea lor pe aceste meleaguri a trait, insa, familia Buzescu, apropiata de domnitorul Mihai Viteazu. Ultimul descendent, pe linie masculina, al familiei, Constantin Buzescu – decedat in 1833 – a fost casatorit cu Ecaterina Vladoianu. Ei au avut impreuna doua fiice: Aristia, casatorita cu Serban Gradisteanu si Elena, casatorita cu Mihail Darvari – fiul doctorului Constantin Darvaris, venit in tara pe la inceputul secolului 19, cu insarcinari medicale in vremea Ciumei lui Caragea.
Ulterior, Conacul, unde poposeau deseori Elena si Mihail Darvari, ajunge la descendentii familiei, care locuiesc aici pana in 1948.
In timpul comunismului, Conacul a fost mai intai sediu al CAP-ului, apoi gradinita.
In 2000 Conacul era inca intreg. Pana in 2011 insa – atunci cand cladirea, impreuna cu 9 hectare de teren – au fost retrocedate doamnei Ilinca Manu, una dintre descendentele familiei, hotii au furat tot ce se putea din ea. Apoi, la starea in care se afla astazi a mai contribuit si vremea: vantul si ploile care au desavarsit opera hotilor.
Doamna Ilinca Manu a trait un timp in Franta, unde a absolvit Facultatea de Drept si a lucrat acolo, dar nu s-a putut adapta si, in 1991, a revenit in tara. Ar fi dorit sa restaureze Conacul si a facut un proiect in acest sens dar costurile prea mari – de circa 500 de mii de euro – au obligat-o sa renunte. Poate va primi un ajutor de la cineva, poate de la Stat, poate din fonduri europene, pentru a readuce la viata aceasta cladire plasata de constructorii sai pe dealurile comunei Strejestii de Sus. Altfel, vom fi nevoiti sa ne gandim la varianta cea mai neagra, aceea in care din acest Conac nu vor mai ramane decat fotografiile. Fotografii pe care le detine, printre altii, Dragos Andreescu – grafician din Craiova care intreprinde o munca de documentare demna de toate lauda, fotografiind si studiind povestea tuturor cladirilor monument din Oltenia.
Din documentele vremii, Dragos Andreescu a aflat ca, in cele cinci judete ale Olteniei, au fost nationalizate 780 de conace. Pana acum a identificat 460 dintre ele si a constatat ca 100 au disparut definitiv. Odata descoperit un nou conac, Dragos Andreescu, impreuna cu alti cativa prieteni, le fotografiaza, se documenteaza asupra povestii fiecaruia si le plaseaza pe contul sau de Facebook denumit acum „Monumentalist”, dar si pe alte doua conturi: „Oltenia de altadata” si „Istoria in culori”
A rezultat o adevarata enciclopedie a arhitecturii din aceasta zona dar nu numai. Si asta deoarece trebuie sa intelegem ca istoria fiecarui conac se confunda, practic, cu istoria locurilor respective. Cea mai mare parte a acestor cladiri au apartinut unor oameni instariti, personalitati ale Romaniei, care au marcat si istoria locurilor in care au trait si si-au desfasurat activitatea.
Asadar, de fiecare data, afland povestea acestor monumente, insotita de povestea celor care le-au construit si le-au detinut, aflam, practic, povestea locurilor respective. Aflam crampeie din istoria Romaniei.
Iata de ce, ceea ce face Dragos Andreescu impreuna cu prietenii sai este demn de toata lauda deoarece, in cazul in care multe dintre aceste monumente vor disparea fizic, din cauza indiferentei noastre, a tuturor, in frunte cu conducatorii nostri, vor ramane, pentru posteritate, macar imaginile si povestile lor.
Autor:
Ionel Cristea
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 148 – iunie 2018, pag. 56
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns