Lucrari mai putin cunoscute publicului larg, dar cu o importanta contributie la functionarea in conditii foarte bune a centralei hidroelectrice Corbeni, in aval de lacul de la Vidraru, amenajarile din zona de est a Argesului – respectiv cele de pe raurile Doamnei, Valsan si Cumpana – sunt cele de care ne vom ocupa in randurile care urmeaza.
Sa incepem, insa, cu putina biologie, istorie si geografie, ingemanate cu legende, astfel incat cititorul sa descopere sau sa redescopere drumuri ascunse, paduri de necuprins, vietuitoare semete si urme de necontestat ale unei civilizatii ce si-a lasat amprenta asupra minunatelor locuri.
Nascut din apropierea varfului Scarisoara Mare, aproape de cei 2.495 de metri ai sai, raul Valsan isi face loc printre munti, cale de 83 km, pana la varsarea in Arges, in apropierea localitatii Merisani, ajungand la o altitudine de doar 312 m.
Arie naturala protejata, cu o suprafata de 10.000 ha, zona vaii Valsanului este impartita in 3 areale: cel de maxima protectie, continand albia minora a raului si cheile acestuia, in lungime de aproape 15 km, la care se adauga o a doua zona, a „poienilor”, a treia zona fiind cea „economica” – intinsa pe 8.000 ha.
Probabil, principalul element care face aceasta zona ca fiind deosebita este prezenta unui peste – specie fosila vie – al carui nume popular este acela de „asprete” (Romanychthys valsanicola, denumire ce provine din neolatinul romanicus = romanesc, ichthys = peste si valsanicola = latinizare a toponimului Valsan).
Cu o vechime de peste 65 de milioane de ani, cursul mijlociu al raului Valsan este, pe o lungime de doar 1,5 km, singura apa din lume in care acesta se mai gaseste. Istoria lui in apele romanesti este tulbure si tragica in acelasi timp: odata cu realizarea acumularii Baciu de pe raul Doamnei, pusa in functiune in anul 1968, acumulare ale carei ape sunt transportate prin intermediul unei aductiuni secundare catre lacul Vidraru, dublata si de exploatarile miniere din zona, aceasta fosila vie a disparut. Raul Doamnei a fost al doilea curs de apa, dupa Arges, din care aspretele nu a mai fost nici macar o data vazut ca reprezentand o aparitie sporadica. Cateva exemplare au supravietuit acestei perioade in raul Valsan. Evenimentele ulterioare, insa, au cauzat, practic, disparitia sa si din acest areal: exploatarea lipsita de discernamant a debitelor raului cauzand scaderea drastica a acestora si afectarea echilibrului volumic si termic al apei, defrisarile masive, de-a lungul anilor, insotite de expunerea prelungita a apelor la radiatia solara, actiunile de decolmatare / spalare a lacului Valsan, insotite de eliberarea unor mari cantitati de aluviuni in aval de baraj si inca multe alte elemente antropice care au generat deteriorarea grava a habitatului natural piscicol.
Dupa evenimentele care au avut loc in 1989, atunci cand fauna piscicola era practic disparuta, actiunile de refacere iau amploare, beneficiind si de ajutor si expertiza internationala. Comisia Europeana se implica decisiv in protejarea ultimelor exemplare finantand un centru de reproductie (pentru salvarea speciei de la disparitie si crearea de conditii optime pentru reproducere in captivitate, in vederea repopularii apelor teritoriale ale Romaniei. A fost conceputa, in acest sens, o biobaza speciala de reproducere, numita „fluvarium”, in curtea Facultatii de Biologie. Acesta este un complex artificial care creeaza conditiile optime de habitat propice supravietuirii speciilor rare de peste), iar organizatiile civice de protectie a mediului actioneaza voluntar pentru indepartarea periodica a gunoaielor, transportul si reconstructia manuala a albiei, prin plasarea pietrelor de dimensiuni mari in albie (acestea constituind „adapostul” aspretelui), interzicerea defrisarilor si, factor determinant, asigurarea debitului de servitute la parametri necesari.
Trecand catre legende, una dintre cele mai frumoase povesti legate de raul Valsan este cea a uriasilor: in vremuri de demult, Valea Valsanului era o neteda campie stapanita de uriasi. Unul dintre ei, Valsan, coborand dinspre munti a zarit mai multi piticuti ce se chinuiau sa scoata apa din pamant cu burdufuri. Placandu-i munca neobosita a acestora si fiind hotarat sa-i ajute, si-a luat ferastraul de cremene si a pornit catre munti sa taie o vale prin care sa curga apele din inalturile caldarilor muntilor. Frumoasa poveste continua, dar va fi prezenta, in totalitate, abia in articolul viitor.
Acum vine randul geografiei si al hidroenergeticii: Valsanul – afluent estic al raului Arges – cu varsarea mult in aval de acumularea Vidraru, este barat, la cota 954, intr-un lac cu volumul de 180.000 mc. In acelasi lac, printr-o captare continuata cu o galerie avand lungimea de 1.300 m, este adus si paraul Doroneag. Impreuna, Valsanul si Doroneagul participa cu un debit de 2,1 mc/sec la punerea in functiune a unui hidroagregat Francis de 5 MW situat intr-o centrala subterana de tip „put”. Barajul are o inaltime de 25 m, o lungime la coronament de 116,25 m si este din beton in dublu arc, cu un volum construit de 6.200 mc. Este pus in functiune in anul 1966.
Aductiunea secundara estica, in lungime totala de 19.204 m, aduna afluenti din bazinele Doamnei si Valsan. Priza acestei aductiuni se afla in acumularea Baciu, de pe raul Doamnei, la 865 m altitudine. Barajul este de tip arcuit, din beton, sustinand un lac de 630 ha ce aduna apele unui bazin de receptie de 210 kmp. Avand o inaltime de 33,5 m, o lungime a coronamentului de 98 m si un volum de beton inglobat de 9.200 mc, stocheaza un volum de apa de aproape 1 milion mc, fiind dat in exploatare tot in anul 1966.
Apele acestei acumulari, dirijate prin aductiunea secundara, se completeaza pe traseul de pana la Vidraru cu afluentii captati: Draghina, Brad, Cernat, Dobroneag si Valsan. Cu exceptia raului Valsan, despre care am pomenit mai sus, captarea acestor afluenti se face cu baraje la firul apei, de tip tirolez. Toate aceste debite insumeaza o valoare medie de 9,3 mc/sec, respectiv 47,3% din intregul debit acumulat in amenajarea Vidraru.
Va urma
Autor:
ing. Stefan Constantin – HIDROCONSTRUCTIA SA
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 152 – octombrie 2018, pag. 4
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns