Revenind, imi tin promisiunea din numarul trecut de a dezvalui continuarea unei frumoase legende a Vaii Valsanului, inainte de a ne continua traseul printre lucrarile mai putin cunoscute ale amenajarilor conexe din bazinul raului Arges.
In vremuri de demult, se spune, Valea Valsanului era o neteda campie. Se mai spune ca intreg tinutul era in stapanirea unor uriasi a caror capetenie, o namila cu frunte lata, pre numele sau Valsan, a plecat intr-o zi din munte catre vai, pentru ca sa-si mai vada tinutul. Mare i-a fost mirarea cand a vazut, in drumul sau, o multime de oameni, cu mult – mult mai mici decat el, ce se cazneau sa scoata apa din strafundurile pamantului cu niste burdufuri. S-au speriat tare omusorii cand au vazut ditamai uriasul, dar spaima le-a trecut atunci cand au vazut ca acesta nu le vrea raul. Sfiindu-se de cazna grea a omusorilor, uriasul s-a gandit sa faca in asa fel incat sa le aduca apa atat de necesara, de sus, de unde o vazuse el in caldarile muntilor. Si-a facut atunci Valsan un ferastrau dintr-un varf de munte din cremene si s-a pornit spre caldarile de sus, ferastruindu-le si dand drumul la ape catre ses. Dar ceilalti uriasi, vazandu-i isprava, s-au suparat ca le ia apa si s-au pornit la lupta cu Valsan. Si s-au luptat zi de vara pana-n seara si nimeni n-a biruit. Vazand ei asta, s-au oprit din lupta, hotarand pacea. Uriasii cei multi au ferecat la loc apele si s-au dus la vraci sa-i invete cum sa-si tina apele. Vraciul le-a dat, atunci, uriasilor un manunchi de fiare marunte numite „chei”, spunandu-le ca ajutati numai de ele, pot descatusa apele din munti sa mearga catre vai. Si cata vreme le vor avea in stapanire, nimeni nu le va mai putea desfereca. Dar sa fie cu bagare de seama, le-a mai spus vraciul, ca aceste „chei” sunt atat de puternice incat pana si omusorii din campie le pot cu usurinta folosi. Cu „cheile” in maini, uriasii s-au pus a pazi apele pana-ntr-o vreme cand vrajmasi calcatu-le-au tinutul. Gatindu-se de lupta, au incredintat „cheile” surorii lor mai mici, Zanoguta, punand-o sa jure, cu limba de moarte, ca nu va dezvalui nimanui taina. Legata, Zanoguta si-a pus „cheile” in brau. Valsan, care plecase spre campie, si-a gasit din nou omusorii mai amarati ca niciodata din cauza unei secete nemaivazute. Vazandu-i, Valsan o lua din nou catre caldari cu gandul sa-i ajute. Dar mare-i fu mirarea bunului urias cand a vazut ca ferastraul lui din cremene nu putea taia piatra ce zagazuia lacurile de sus. Cum sta Valsan asa, gandind ca nu-i lucru curat, s-a ivit Zanoguta sa-l certe ca iar le fura apele. Si i-a spus Zanoguta ca, oricat s-ar munci, nu poate sa descuie apele incuiate de fratii ei. Din vorba-n vorba, cei doi au prins drag unul de altul si au plecat spre tinuturile lui Valsan. Acolo au stat multi ani si au avut prunci: Plesu, Bura, Jugastru, Bajenaru si Priboi. Valsan uitase de chinurile piticilor si Zanoguta uitase si ea de fratii sai. Dar, intorcandu-se din lupte, acestia, mai de grija ei, mai de frica sa nu cada „cheile” in maini potrivnice, au plecat sa ii dea de urma. I-au gasit pe Valsan si pe Zanoguta si s-a pornit o lupta cum nu s-a mai vazut pe acest pamant. Au luptat intai Valsan cu Negoiul si apoi, rand pe rand, toti fratii au cazut sub mana grea a lui Valsan. Ultimul a iesit la lupta insusi tatal Zanogutei, care asa de aprig s-a avantat ca nimic nu a mai ramas in jurul lor. Din campia cea frumoasa n-a mai ramas decat Gurguiul Bratului si Dealul Viei. Asa de apriga a fost lupta ca pamantul s-a despicat si i-a zdrobit pe amandoi. Zanoguta, plangand cu lacrimi de sange, a dat atunci „cheile” de la brau omusorilor care-i fusesera atat de dragi lui Valsan si le-a spus vraja care deschidea muntii. Oamenii au deschis cu „cheile” zagazurile apelor si acestea au pornit spre vale cu atata furie ca au maturat tot in cale, chiar si pe Zanoguta care adormise pe iarba. Sparturile muntilor n-au mai fost niciodata astupate si de atunci curg mereu apele Argesului si ale Valsanului si toate celelalte ape ce scapa din stransoarea muntilor.
In aceste locuri de poveste se aseaza, cu mandrie, lucrarile noastre.
Pentru a continua prezentarea acestora, conexe marii amenajari de la Vidraru, ne vom indrepta privirile catre zona vestica. Aductiunea secundara vestica, amplasata spre coada lacului Vidraru, colecteaza apele raului Topolog, din bazinul alaturat, in acumularea Cumpana, in spatele unui baraj in arc. Aductiunea Topolog are o lungime de 7.650 m si, impreuna cu raul Cumpana, transmit, in lacul de acumulare, un debit mediu de 2,26 mc/s. Apele acumularii Cumpana sunt transferate printr-o conducta de aductiune de 1.191 m si sunt exploatate energetic la CHE Cumpanita, amplasata chiar pe malul lacului Vidraru, echipata cu un hidroagregat tip Francis de 4,8 MW.
Intrucat hidrocentrala Vidraru (Corbeni) are un regim teoretic de functionare de 5-5,5 h/zi, a devenit necesar ca, in continuarea galeriei de fuga, sa se amenajeze una sau mai multe acumulari, care sa aiba capacitatea regularizarii diurne a debitelor uzinate, furnizand energie electrica in continuarea varfului graficului de functionare a centralei Vidraru si sa transmita spre aval un debit uniform si continuu.
In acest context se naste amenajarea Oiesti, iar prin extensie, pentru asigurarea consumului sporit de energie si apa intr-un context socio-industrial si geomorfologic favorabil, amenajarea cascadei de hidrocentrale „Arges-aval”.
Primele patru amenajari din aval de Corbeni, respectiv Oiesti, Albesti, Cerbureni si Valea Iasului sunt asemanatoare doua cate doua, iar centralele pe canale de derivatie sunt in totalitate identice.
Oiestii si Cerburenii sunt acumulari de mic volum, din care, printr-un canal de derivatie de 596 m, sunt alimentate centralele. Barajele sunt de tip stavilar, cu doua pile si doua culei incastrate in radier, rezultand trei deschideri a cate 7 m fiecare, echipate cu stavile-segment cu clapeta. Frontul de captare al prizei canalului de derivatie este constituit din 4 deschideri de 12,50 m peste care este amenajata pasarela ce faciliteaza circulatia.
Caracteristicile acumularii Oiesti sunt: 20,50 m inaltimea barajului la o lungime de 31 m, volumul acestuia fiind de 19.000 mc beton, volumul lacului fiind de 180.000 mc, iar anul punerii in functiune – 1967.
Va urma
Autor:
ing. Stefan Constantin – HIDROCONSTRUCTIA SA
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 153 – noiembrie 2018, pag. 4
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns