Lucarea de fata evidentiaza o serie de aspecte relevante cu privire la modul de abordare a proiectarii si executiei lucrarilor de consolidare a constructiilor.
Experimentul de laborator aflat la baza acestei consideratii a avut ca scop determinarea comportamentului real al elementelor consolidate cu betoane de varste diferite, in functie de modul de pregatire a miezului si de tehnologia de camasuire aplicata. Rezultatele obtinute in urma testarii sunt confirmate teoretic prin calculele efectuate.
Concluziile care se desprind sunt rezumate succinct astfel:
- Tehnologia de prelucrare aplicata elementului de consolidat are o importanta deosebita in stabilirea capacitatii portante a elementului rezultat;
- Rigiditatea elementului rezultat este in stransa legatura cu tehnologia aplicata miezului de camasuit.
In vederea elucidarii comportarii reale a sectiunii camasuite cu beton, s-au efectuat incercari de laborator. Camasuirea s-a realizat aplicand diferite tehnici miezului de consolidat.
Solicitarea la care ne vom referi, in cele ce urmeaza, este incovoierea.
S-au pregatit 9 bucati de epruvete (grinzi) identice, cu sectiunea de 10 cm x 15 cm si lungimea de 95 cm; armatura longitudinala este 4ø12 si etrierii ø6/10.
Au mai fost pregatite 3 epruvete cu sectiunea 17,5 cm x 22,5 cm si lungimea aceeasi, de 95 cm; armarea acestor grinzi a fost dubla, copiind armarea elementului consolidat (A1).
Clasa betonului a fost aceeasi, si anume C16/20 pentru toate elementele.
Incercarile s-au facut intr-un laborator autorizat, cu ajutorul colegilor de la SC COBCO LABORATOR Brasov.
Descrierea si pregatirea probelor
Pentru fiecare tehnologie de consolidare s-a lucrat cu cate 3 epruvete cu sectiunea de 10 cm x 15 cm care s-au camasuit, rezultand o sectiune de 17,5 cm x 22,5 cm; camasa a fost armata cu 4ø8 armatura longitudinala si etrieri ø6/10.
Prima solutie, si cea mai simpla, avuta in vedere a constat in prelucrarea fetelor sectiunii de consolidat prin buciardare (E1).
La a doua solutie s-a urmarit o imbunatatire a conlucrarii, pentru aceasta, pe langa buciardare, realizandu-se o legatura cu ajutorul conectorilor intre armatura sectiunii intiale si armatura camasii. Evident ca, in acest scop, a fost necesara spargerea colturilor sectiunii pentru dezvelirea armaturii longitudinale (E2).
Realitatea din santiere ne-a pus, de multe ori, in situatia nerespectarii tehnologiei de lucru impuse in proiect. Pornind de aici, am incercat o a treia solutie, in care suprafetele elementului de consolidat nu au fost prelucrate in niciun fel; mai mult, acestea s-au acoperit cu un strat de impuritati (E3).
S-au pastrat trei epruvete martor, cu sectiunea 17,5 cm x 22,5 cm (A1).
Scurta descriere a dispozitivului de incercare
Utilajul pe care s-au incercat epruvetele este fabricat in RDG, in anul 1966, sub numele de Universal Machines ZD100. Masina a fost conceputa pentru testarea otelului si a altor materiale de constructie la solicitarile de intindere, compresiune si incovoiere. Capacitatea maxima este de 100 t; distanta dintre reazeme este reglabila, intre 50 mm si 950 mm pentru solicitarea de incovoiere, respectiv maximum 750 mm pentru solicitarile de intindere-compresiune.
Rezultatele incercarilor
Mentionam ca toate elementele au fost incercate pana la cedare.
Rezultatele obtinute pe probele camasuite s-au comparat cu cele etalon A1.
La elementul camasuit folosind ca metoda de prelucrare simpla buciardare E1 (fig. 1), rezultatele sunt satisfacatoare, capacitatea portanta fiind de 80,3% fata de cea a etalonului A1.
Cel mai aproape de etalon s-au comportat elementele buciardate si legate cu conectori E2. In acest caz, capacitatea portanta a elementului rezultat a fost de ~93% din cea a etalonului.
La analiza unei grinzi fisurate, dupa indepartarea cojii de beton, se poate observa cum fisurile de pe fetele vizibile se regasesc si in interior, in miezul camasuit (fig. 2), in continuarea celor din exterior. Acest aspect este foarte important si indica faptul ca cele doua betoane au lucrat unitar.
In ceea ce priveste probele E3 – modul de comportare al unui element consolidat necorespunzator, rezultatele vorbesc de la sine: capacitatea unui astfel de element fiind de numai 66% fata de cea a elementului etalon.
Concluzia este cat se poate de simpla: o tehnologie defectuoasa reduce cu o treime capacitatea elementului incovoiat, fata de cum a fost considerat in calcule.
Rezultatele obtinute pe diferitele probe incercate sunt reprezentate grafic in figura 3, unde se observa cu usurinta capacitatile portante ale elementelor incovoiate.
Sageata facuta sub sarcina are valori cuprinse intre 10 mm ÷ 15 mm.
Variatia este in stransa legatura cu tehnologia de consolidare adoptata (fig. 4):
- la proba etalon sageata este de 14 mm, la o sarcina capabila de ~176kN;
- la elementul E1 sageata este de 12 mm, la o sarcina capabila de ~141 kN;
- la elementul E2 sageata este de 15 mm, la o sarcina capabila de ~164 kN;
- la elementul E3 sageata este de 11 mm, la o sarcina capabila de ~116 KN.
Bibliografie
ARSENIE Grigore, VOICULESCU Mihai, IONASCU Marius – „Solutii de consolidare a constructiilor avariate de cutremure”, Editura Tehnica, Bucuresti, 1997;
NISTOR Corneliu, TROIA Laurentiu, TEODORU Mihaela, MINIALOV Helgomar – „Consolidarea si intretinerea constructiilor”, Editura Tehnica, 1991;
FLOREA Nicolae – „Importanta incercarilor de laborator la analiza starii tehnice a unei cladiri administrative”, SELC IX, Calimanesti, 29 septembrie 2000;
TOLOGEA Sebastian – „Accidente si avarii in constructii”, Editura Tehnica, 1979;
TOLOGEA Sebastian – „Probleme privind patologia constructiilor”, Editura Tehnica, 1975.
(Din AICPS Review nr. 1-2/2017)
Autor:
ing. Gabriela GHERGHEL – SC VESNI SRL Brasov
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 153 – noiembrie 2018, pag. 36
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns