«

»

CASA SOCIALA A CONSTRUCTORILOR – un proiect economic, social si profesional modern

Share

Trebuie sa recunoastem ca intotdeana spatiul si timpul au reprezentat cele doua dimensiuni ale unei dezvoltarii durabile, ale marilor transformari din viata colectivitatilor umane, ca in istorie totul este partial si temporar.

Privind retrospectiv, la tot ce a insemnat  sectorul constructiilor din Romania, vom observa rolul social, economic si profesional conferit de autoritatile statului si recunoscut de popor, ca factor dinamizator al dezvoltarii si modernizarii Romaniei.

Semnificatia pozitiva a verbului a construi”, are conotatii cu totul speciale atunci cand vorbim de rezultatele muncii constructorilor. Eforturile constructorilor au fost, sunt si vor fi recunoscute si apreciate de societate.

Toate aceste tendinte de evolutie a sectorului constructiilor au avut si au la baza o viziune moderna despre conditiile de locuire, despre calitatea vietii, despre siguranta si calitatea constructiilor.

Traditie si contemporaneitate

Romania se mandreste cu realizari tehnice remarcabile in domeniul constructiilor, rod al imaginatiei si creatiei specialistilor romani formati profesional in scolile de arte si meserii, precum si in invatamantul superior tehnic.

Amintim aici ca in anul 2018 au fost sarbatoriti 200 de ani de invatamant superior tehnic in domeniul constructiilor, in Bucuresti.

Totodata, trebuie remarcata infiintarea in Bucuresti, in anul 1873, sub patronajul „Uniunii Constructorilor Romani”, a unei scoli de meserii pentru pregatirea constructorilor, unde s-au organizat cursuri pentru ucenicii si lucratorii din industria particulara si de stat.

Evolutia tehnologiilor de executie a lucrarilor, diversificarea materialelor de constructie si mobilitatea profesionala a lucratorilor, cu deosebire a muncitorilor calificati, au impus, in timp, adoptarea unor masuri de autoreglementare sectoriala, din partea patronatelor si sindicatelor din constructii, dar si masuri de ordin  legislativ, care sa sprijine acest sector de activitate.

Legea nr. 215/1997 – privind Casa Sociala

a Constructorilor – proiect social cu impact major asupra calitatii constructiilor

si stabilitatii fortei de munca

Conditiile climatice specifice Romaniei, precum si cerintele tehnice de calitate si siguranta ale constructiilor, coroborate cu necesitatea asigurarii stabilitatii fortei de munca, au impus adoptarea unei legi organice speciale, care sa reglementeze plata drepturilor salariale ale personalului firmelor de constructii, atunci cand, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, nu pot lucra.

Dupa modelul altor state din Europa, cu conditii climatice asemanatoare, Romania a optat in anul 1997 pentru un act normativ la nivel de lege organica, iar experienta si rezultatele din cei 20 de ani de aplicare au dovedit ca optiunea a fost corecta.

Prin contributia salariatilor, a firmelor de constructii si a investitorilor si prin eforturile partenerilor sociali, respectiv ale patronatelor si sindicatelor reprezentative in acest domeniu de activitate, am reusit sa depasim momentele dificile prin care a trecut sectorul constructiilor, in special dupa criza structurala declansata dupa anul 2008.

Despre sistemul de organizare si functionare, precum si despre procedurile de lucru ale Casei Sociale a Constructorilor, Revista Constructiilor a relatat pe larg in anii anteriori, motiv pentru care ne vom referi doar la cateva date statistice de sinteza.

Astfel, in perioada 1998 – 2018 muncitorii constructori au primit indemnizatii de protectie sociala prin intermediul Casei Sociale a Constructorilor in valoare de cca 490 milioane lei, din care cca 175 milioane lei taxe salariale.

Sectorul constructii – prioritate nationala

in perioada 2018-2028

Actualul Program de guvernare, cu obiective si proiecte deosebite, finantate din fondurile nationale, dar si din fonduri atrase din bugetul UE, necesita o noua abordare a prioritatilor in ansamblul economic si social al Romaniei, cu deosebire a investitiilor in infrastructura, atat la nivel national, cat si la nivel local.

Urmare a noilor prioritati pentru urmatorii 10 ani, in care constructorii vor avea de realizat un volum de lucrari cu mult peste capacitatea actuala a firmelor romanesti si straine care lucreaza in Romania, pentru prima data in istoria Romaniei a fost semnat un Acord intre Guvernul Romaniei si Federatia Patronatelor Societatilor de Constructii.

Prevederile acestui Acord, semnat la data de 01 decembrie 2018 la Alba Iulia, intr-un cadru solemn prilejuit de Anul Centenar, au o semnificatie  cu totul deosebita, deoarece sunt reconfirmate recunostinta si aprecierea fata de constructori, precum si speranta  ca proiectele de investitii publice si private vor fi realizate conform Programului stabilit.

Amintesc doar cateva dintre masurile cuprinse in acest Acord:

  • Se declara sectorul constructiilor sector prioritar, de importanta nationala, pentru economia romaneasca pe urmatorii 10 ani incepand cu 01.01.2019.
  • Se stabileste, incepand cu 01.01.2019, pentru sectorul constructiilor, un salariu minim brut lunar de 3.000 lei.
  • Se diminueaza substantial toate taxele pe munca pentru angajatii din constructii.
  • Se introduce certificarea profesionala a firmelor de constructii, de catre un organism de certificare neutru.
  • Se interzice angajarea de zilieri in constructii.
  • Toti agentii economici certificati pentru efectuarea lucrarilor de constructii trebuie sa fie membri intr-o organizatie patronala.
  • Se infiinteaza un fond de garantare pentru constructii, cu participarea Statului in procent de 80% si a firmelor de constructii in procent de 20%.

Dupa cum se observa, pentru punerea in practica a majoritatii masurilor cuprinse in acest Acord, este necesara implicarea nemijlocita a Casei Sociale a Constructorilor – organizatie membra a Asociatiei Europene a Institutiilor Paritare de Protectie Sociala, asociatie care cuprinde 38 de membri din 27 de tari.

Partenerii sociali care administreaza Casa Sociala a Constructorilor, respectiv Federatia Patronatelor Societatilor de Constructii si Federatia Generala a Sindicatelor Familia, sunt preocupati pentru crearea unui cadru legal care sa dea acces tuturor salariatilor din constructii si mai ales muncitorilor tineri din interiorul si din afara granitelor tarii, la formare profesionala in meserii specifice sectorului de constructii astfel incat deficitul de forta de munca din sector sa fie acoperit in primul rand de cetateni romani.

Autor:
Claudiu Munteanu – Director General Casa Sociala a Constructorilor (CSC) 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 156 – martie 2019, pag. 26

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2019/03/01/casa-sociala-a-constructorilor-un-proiect-economic-social-si-profesional-modern/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>