«

»

Inconfundabila… primavara!

Share

In acest anotimp viata are parca mereu rolul de a da „startul” oricarui inceput sau reinnodarea unor stari launtrice proprii, in primul rind fiintelor rationale. Dar, rememorand versurile si sensul lor lasate noua romanilor si nu numai, de catre marele nostru poet si povestitor national, George Cosbuc, putem intelege ca primavara are un rol de neinlocuit:

Dupa-atata frig şi ceata

Iar s-arata soarele.

De-acum nu ne mai ingheata

Nasul şi picioarele! 

(Citind intreaga poezie sigur veti intineri)

Ce vreti mai explicit decat aceasta sinteza de capodopera exprimata in versuri! Inceputul si continuitatea vietii inseamna, deci, cu prioritate, ceva nou. Dar primavara nu este ceva legat doar de viata fiintelor rationale. Pana si animalele se bucura de binefacerile ei.

Sa luam exemplul celor care tot timpul zic pe limba lor „mor, mor…” adica ursii care in fiecare an, primavara, ies din barlogurile lor, isi scutura blanurile obosite si ele de atata hibernare si pleaca sa-si improspateze rezerva de seu consumata. Pasarile, prin ciripitul lor, innoiesc freamatul vegetatiei, „gadiland” auzurile celor din imprejurimi. Asadar, viata reinvie in tot ceea ce ne inconjoara.

Pentru oameni, luna aprilie, prima din sezonul autentic al primaverii, inseamna si aparitia multor fiinte. Si nu este o pacaleala, cum spun „sugubetii”, ci o realitate deosebit de placuta.

Ca si in cazul inginerului Petre Badea, director general al prestigioasei firme de constructii Aedificia Carpati din Bucuresti. Sus-numitul a vazut, pentru prima oara, zorile pe 1 aprilie 1948, in comuna Negrasi, intr-o familie argeseana de tarani autentici.

Dupa absolvirea scolii primare si a liceului si-a pus, cum se spune, „traista” in spate si a plecat, pentru continuarea studiilor, la Facultatea de Constructii din Capitala tarii, unde in anul 1970 a terminat printre cei mai instruiti ingineri.

De la aceasta data isi incepe cariera profesionala pe santierele de constructii, unde isi valorifica potentialul capatat pe bancile universitare pentru edificarea unor obiective ramase de referinta. Este suficient sa amintim Ateneul Roman, aripa noua a sediului Bancii Nationale, Teatrul de opereta, noua cladire a Bibliotecii Nationale, Tribunalul Bucuresti, Therme Bucuresti etc.

Dar o lucrare de mare anvergura si importanta in cariera sa din ultimii ani este consolidarea, recompartimentarea si mai ales modernizarea Teatrului National Bucuresti, dupa proiectul conceput de catre distinsul academician profesor universitar doctor in arhitectura Romeo Belea. S-a pus, astfel, in valoare un edificiu reprezentativ actului de cultura. Cei doi, impreuna cu colectivul avut la dispozitie in acel timp, pot fi considerati, pe drept cuvant, „ctitori” ai unui ansamblu nou construit in inima Bucurestiului.

„Domn’ Petrica’, cum ii spun in particular cei ce-l cunosc, sau „Nea Petrica” de cei apropiati ca om si profesionist, implineste pe 1 aprilie anul acesta al 71-lea an din viata sa, privind inapoi, nu cu manie, ci cu sentimentul ca nu a trecut prin viata oricum, ci cu vointa ca mereu mai are resurse pentru a ridica noi obiective edilitare reprezentative din diversitatea constructiilor.

Inginerul Petre Badea a fost si este un vajnic promotor al noutatilor privind materialele, tehnologiile si serviciile proprii sectorului constructiilor. In acest sens, mentionam si sustinerea sa, pe toate planurile, a publicatiilor de specialitate. Una dintre beneficiare este Revista Constructiilor, o publicatie care mijloceste si pe aceasta cale, furnizarea de informatii, comentarii, articole de specialitate sau pur si simplu, reclame. Toate fiind cunostinte necesare oricarui constructor sau firma de constructii.

Pentru rezultatele obtinute in intreaga cariera, inginerul Petre Badea a primit: Ordinul National Serviciu credincios in grad de Cavaler, acordat de presedintele Romaniei pentru activitatea profesionala; Medalia Cotroceni la 100 de ani, 1895 – 1995 pentru opera de restaurare a Palatului Cotroceni; Ordinul National Serviciu credincios in grad de Ofiter, acordat de presedintele Romaniei; Placheta Camerei Deputatilor, 1996, pentru contributia adusa la darea in folosinta a Salii de sedinte a Camerei Deputatilor; Crucea Patriarhala, acordata de P.F. Parinte Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane; Titlul de Arhonte al Ortodoxiei, acordat de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului si Patriarh Ecumenic, cu ocazia sfintirii Bisericii Sf. Grigore Palama din Campusul Universitatii Politehnice Bucuresti, ctitorita de SC AEDIFICIA CARPATI SA.

Dl inginer Petre Badea poate sa priveasca oricand fara rezerve rezultatele pozitive ale existentei sale de pana acum si sa fie convins ca mai are multe de facut si de aici inainte.

Iata de ce, intr-o sincera exprimare ii dorim ani multi cu sanatate deplina si puterea de a fi mereu nelinistit in materializarea tuturor planurilor si dorintelor sale prezente si viitoare!

La multi ani! 

Autor:
Ciprian Enache
 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 157 – aprilie 2019, pag. 4

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2019/04/01/inconfundabila-primavara/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.