«

»

Istoria cladirii Academiei Romane la 120 de ani

Share

In discursul rostit la 3 martie 1898, presedintele Academiei, Nicolae Kretzulescu, spunea:Domnilor colegi, deschizand astazi sesiunea generala a anului 1898 in noul edificiu cladit dinadins pentru aceasta inalta institutie, ma simt impreuna cu dumneavoastra toti fericiti de a ne intruni in noua sala (aula)”.

Iata de ce, la implinirea acestei venerabile varste – 120 de ani – am apreciat ca se cuvine sa prezentam istoria acestui edificiu.

 

Dupa ce a fost infiintata, Academia Romana se va confrunta cu o problema deosebita, aceea a unui local propriu in care sa-si desfasoare activitatea in conditii de siguranta si functionalitate.

In primii ani Academia a fost gazduita in cateva camere in Palatul Universitatii inaugurat in anul 1869.

La 27 martie 1879, prin Decretul Regal Nr. 749, a fost promulgata Legea pentru Academia Romana.

Prin articolul V al legii se prevedea: „Academiei Romane i se va da un loc de catre Stat pentru cladirea edificiului sau, care se va hotari printr-o lege”.

Din pacate, anii au trecut fara a se infaptui nimic. De altfel, la 8 martie 1884, in sedinta adunarii generale, presedintele Ion Ghica pune in discutie chestiunea edificiului pentru instalarea si asezarea bibliotecii si colectiunilor Academiei”. Dansul arata ca vede cu parere de rau ca, dupa toate promisiunile date de unii membri care fac parte activa din guvern, pana acum nu s-a intamplat nimic”.

Ulterior, in anul 1889,cu prilejul solemnitatii aniversarii a 25 de ani de la infiintarea Universitatii din Bucuresti, care a avut loc in prezenta Regelui Carol I, rectorul acesteia, profesorul arhitect Alexandru Orascu, spunea ca nu poate instala facultatile dupa cum se cere, deoarece oaspetii Universitatii – Senatul, Academia Romana, Muzeele – au ajuns sa cuprinda toata casa.”

De aceea, dansul il ruga la 13 decembrie 1889, printr-o scrisoare, pe Presedintele Academiei a pune la dispozitia Universitatii intreaga aripa stanga a palatului”, luand masurile necesare pentru a muta din el savanta institutie, intr-un local incapator” (Arhiva Academiei Romane, dosar A-107, 1882-1897, fila 9).

In fata acestei situatii, dupa mai bine de 10 ani, Guvernul generalului Gheorghe Manu a cautat sa gaseasca o solutie pentru a oferi Academiei, conform Decretului-Lege Nr. 749 din 29 martie 1879, un spatiu propriu, corespunzator desfasurarii activitatii sale.

De aceea, Theodor Rosetti, ministrul Cultelor si Instructiunii Publice, a inaintat, la 14 februarie 1890, Consiliului de Ministri, un referat in  care arata ca, pentru atingerea scopului propus, ministerul s-a ingrijit de achizitionarea unui teren in conditiile cerute „adica destul de spatios” care sa cuprinda si „o casa indestulatoare pentru instalarea, cat mai neintarziat, a Institutului Academic”.

Ca urmare, guvernul, in sedinta din ziua de miercuri, 14 februarie 1890, il autorizeaza pe ministrul Theodor Rosetti sa cumpere pentru Academia Romana, de la Stefan Bellu, casele cu tot locul de aproape 10.000 mp, pentru suma de 300.000 lei aur” (A. N., Fond: M.C. si I.P., dosar 695/1890, fila 4).

In acelasi timp, Academia Romane comunica Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice, printr-o adresa la 31 ianuarie 1890, ca a aflat un loc destul de potrivit” pentru mutarea institutiei si anume casele si terenul de 4.060 mp proprietate a lui Constantin St. Cesianu, din Calea Victoriei Nr. 135.

Imediat, ministrul Theodor Rosetti numeste o comisie compusa din inginerul-arhitect Nicolae Cerkez, inginerul I.B. Cantacuzino si primarul Capitalei, Emilian Pache Protopopescu, pentru a observa starea cladirii si a-si da opinia asupra pretului cerut” (A. N., Fond: M.C. si I.P., dosar 695/1890, fila 8). Dupa primirea procesului dresat de Comisie”, ministrul Theodor Rosetti prezinta situatia in sedinta guvernului din 10 martie 1890, obtinand aprobarea sa cumpere casele cu tot locul lor”.

Dorind sa intregeasca locul pe care Academia il avea in Calea Victoriei, ministrul Theodor Rosetti a hotarat sa procure si terenul pe care Nicolae St. Cesianu il avea langa cel vandut de fratele sau Constantin St. Cesianu. De aceea, dansul supune Consiliului de Ministri, in sedinta din 3 noiembrie 1890, un referat, in baza caruia i se da autorizatia cumpararii terenului (A.N., Fond: M.C. si I.P., dosar 695/1890, fila 70).

Dorind sa cunoastem vechimea acestor case, am cercetat planul Borroczyn 1852 aflat la Academie.

Trebuie sa aratam ca lui Theodor Rosetti i se datoreaza dotarea Academiei Romane cu aproape 80% din terenul de 22.700 metri patrati pe care il poseda astazi si Casele Constantin St. Cesianu si Bellu.

Este o dovada de ceea ce a putut face, in nici zece luni, un adevarat om de cultura, care a avut vointa politica.

Membrii Academiei Romane au apreciat „zelul luminos si bunavointa” ce a aratat Theodor Rosetti fata de dansa si au hotarat sa-l primeasca, in sedinta din 26 martie 1891, Membru de Onoare al Academiei.

 

Cine a fost Theodor Rosetti?

Theodor Rosetti a facut parte din ramura familiei din Moldova. El s-a nascut la 4 mai 1837, la Iasi. A fost fiul Marelui Postelnic George Rosetti si al Caterinei Sturdza. A crescut la Conacul Solesti, alaturi de cei patru frati: Constantin, Dumitru, Zoe si Elena, cea care avea sa se casatoreasca cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza si sa devina prima doamna a Romaniei. Studiile primare le-a facut la Iasi, iar liceul la Lemberg si Viena, dupa care a obtinut licenta in stiinte juridice la Viena, titlul fiindu-i echivalat la Paris.

Se cuvine sa amintim ca Theodor Rosetti a fost insarcinat de Regele Carol I, la 21 martie 1888, sa formeze primul guvern conservator, dupa guvernarea de 12 ani a lui Ion C. Bratianu.

A ocupat functia de prim-ministru intre anii 1888-1889.

Guvernul Theodor Rosetti va aduce un spirit nou in starea de lucruri din tara, prin hotararea de a nu inlocui pe niciunul din functionarii administrativi si judecatoresti, dupa cum era obiceiul la schimbarea unui regim.

Ulterior, Theodor Rosetti a fost numit guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, intre anii 1891-1895, in timpul guvernului Lascar Catargiu.

Potrivit lui N. Iorga, Theodor Rosetti „a fost ultimul boier al tarii noastre” care intruchipa „cea mai mare demnitate personala unita cu cea mai desavarsita simplicitate”.

A incetat din viata la 17 iulie 1923, fiind inmormantat la Cimitirul Bellu.

In scopul „aducerii caselor in stare de a putea servi la instalarea Academiei intr’insele”, secretarul general Dimitrie Sturdza l-a insarcinat pe arhitectul Filip D. Xenopol cu „studiul reparatiilor si modificarilor necesare”, cat si cu evaluarea costurilor.

La 4 mai 1890 arhitectul F.D. Xenopol prezinta un memoriu cu descrierea primelor lucrari de reconstructie, precum si cu masurile pentru „a prezerva cladirea de incendiu”, insotit de un deviz cu cheltuielile pe categorii de lucrari.

Lucrarea principala de reconstructie, executata in anul 1890, a fost sala de sedinte, adica prima aula a Academiei.

Dupa ce imobilul a fost adus in stare corespunzatoare, la sfarsitul lui noiembrie 1890, Academia s-a instalat in noua sa proprietate.

Dintr-un document aflat la Arhivele Nationale, intocmit de arhitectul Filip D. Xenopol, in care explica planurile intocmite pentru amenajarea Caselor Cesianu, reies clar functiunile ce se desfasurau in diversele incaperi.

Astfel, la parter, in camera a, se gasea sala de lectura (azi Sala de Consiliu), in camera b odaia manuscriptelor si documentelor, in camera c casieria si comptabilitatea, iar la etaj, camerele i si l erau ocupate de biblioteca scheiana si Melchisedec, in camerele k erau odarile de cancelarie. Tot la etaj se realizeaza cea mai importanta lucrare, sala de sedinte (prima aula).

Anii au trecut si deoarece „biblioteca si colectiunile stiintifice au crescut in mod neasteptat”, in anul 1896 a aparut necesitatea „maririi localului Academiei prin cladirea din nou a unei aripi in fundul curtii, pe terenul astazi gol si destul de vast”.

De aceea, in anul 1896 guvernul D. A. Sturdza ia o serie de masuri practice pentr marirea localului Academiei.

Atunci, ministrul Cultelor si Instructiunii Publice, Petru Poni, solicita, in sedinta de guvern din 15 februarie 1896, aprobarea pentru cumpararea „caselor cu tot locul, proprietate a Doamnei Mina Zaleski din Calea Victoriei 137”, pe pretul de lei 285.600 pentru Academie, precum si a cheltui suma de lei 220.000 pentru „transformarile necesare caselor ce se vor cumpara si facerea unor constructii noi, aparate complet de pericolul focului, pentru colectiunile importante ale Academiei” (A. N., Fond: M. C. si I. P., dosar 695/1890, fila 251).

Dupa ce a analizat propunerea facuta, Consiliul de Ministri, prin Jurnalul Nr. 5 din 15 februarie 1896, il autorizeaza pe ministru sa cumpere casele Zaleski si sa aloce suma necesara pentru ridicarea unui nou corp de cladire.

Un moment important in istoria localului Academiei are loc in martie 1896, cand guvernul Dimitrie A. Sturdza inainteaza Camerelor Legiuitoare Proiectul de lege pentru cedarea unor case si terenuri Academiei Romane”.

Proiectul de lege avea un articol unic, in care se prevedea: „Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice este autorizat sa cedeze Academiei Romane casele si terenul Stefan Bellu din Calea Victoriei, casele si terenul C. St. Cesianu din Calea Victoriei si casele si terenul Zaleski din Calea Victoriei si str. Sf. Voievozi din Bucuresti.” (A.N., Fond: M.C. si I.P., dosar 695/1890, filele 268-269).

Legea a fost votata in Adunarea Deputatilor la 26 aprilie 1896, in Senat la 29 aprilie 1896 si promulgata prin Decretul Regal Nr. 2337 din 7 mai 1896 semnat de Regele Carol I.

Dupa primirea Casei Zaleski si a fondurilor pentru construirea noului corp, Academia se adreseaza arhitectului sef al Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice, Constantin Baicoianu, pentru a intocmi devizele pentru reparatia Casei Zaleski, dar si proiectul si devizul noilor constructii.

Proiectul pentru construirea unui nou corp de cladire si a unei noi sali de sedinte a fost intocmit de arhitectul sef Constantin Baicoianu, asa cum reiese si dintr-o scrisoare pe care Presedintele Academiei o transmite Ministrului Cultelor si Instructiunii Publice la 21 iunie 1896 (Arhiva Academiei Romane, dosar A-107, 1882-1897, fila 244). In ea se preciza ca s-au anexat cinci planuri impreuna cu devizul.

Aceste planuri originale, desenate pe calc panzat, inca nu le-am putut gasi in arhive. Am gasit, insa, in Arhiva Municipiului Bucuresti planurile in copie heliografiate pe hartie albastra, prezentate in anexa la documentatia inaintata de Academie, Primariei orasului Bucuresti pentru obtinerea autorizatiei de constructie. Ele sunt semnate, spre neschimbare, de seful serviciului tehnic al primariei, arhitectul inginer Ion Poteca (Arhiva Municipiului Bucuresti, Fond: Primaria oras Bucuresti – Serviciul Tehnic, dosar 1151/1896, filele 7-13).

La Arhivele Nationale s-au pastrat si devizele intocmite si semnate de arhitectul sef Constantin Baicoianu pentru constructiile noi: unul referitor la noul corp de cladire adaugat localului Academiei, in valoare de 81.924,06 lei si celalalt pentru sala de sedinte – aula – in valoare de 80.075,94 lei.

La 11 mai 1896 Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice publica  organizarea licitatiei pentru „darea in intreprindere a constructiilor noi si dezvoltarii salii de sedinte a Academiei Romane”.

Ofertele prezentate au fost deschise in ziua de 13 iulie 1896, in prezenta membrilor comisiei de licitatie cat si a concurentilor.

Lucrarile de constructie au fost incredintate antreprizei Iosif Piantini, care facuse oferta cea mai avantajoasa – un rabat de 9,62% sub deviz. Imediat, la 17 iulie 1896, Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice incheie contractul de executie a lucrarilor cu antrepriza I. Piantini, pentru valoarea de 144.608 lei, „deci cu un scazamant de 9,62% fata de devizul de 160.000 lei”.

Amintesc ca Iosif Piantini a fost constructorul, printre altele, al cladirii Ministerului Invatamantului din strada Berthelot, caselor Turnescu si Take Ionescu, precum si al Bisericii Sf. Visarion.

Se incheie contractul de executie cu I. Piantini. Lucrarile de constructie au inceput la 25 iulie 1896, fiind terminate la 30 septembrie 1897.

Evolutia edificarii constructiei poate fi urmarita, de-a lungul timpului, cu exactitate, din situatiile provizorii de lucrari prezentate spre decontare de Iosif Piantini, care se pastreaza la arhive.

Toate situatiile erau semnate de verificatorul arhitect-conductor Artur Lardel si supravizate de arhitectul sef Constantin Baicoianu.

Primele situatii provizorii sunt prezentate la 5 septembrie 1896 si 15 octombrie 1896. Din ele reiese ca, in toamna anului 1896, s-a finalizat „constructia de rosu” a corpului nou adaugat localului Academiei.

O problema deosebita apare la 11 decembrie 1896, cand Primarul General al orasului Bucuresti, C.F. Robescu, transmite Academiei Romane o adresa prin care arata ca se construieste „in curtea proprietatii Academiei mai multe corpuri de cladire, fara sa fie autorizate de Comuna, conform regulamentului” si cere sa se ia masuri de intrare in legalitate.

Imediat, Academia informeaza Primaria ca adaugirile de cladiri ce au inceput a se construi in vara anului 1896 „se fac cu fond dat de Ministerul Cultelor”, care a tinut si licitatia si a incheiat contract cu antreprenorul. De aceea, a apreciat ca nu era in caderea Academiei a cere autorizatia cuvenita”.

Iar pentru a intra in legalitate, Academia inainteaza Primariei in doua exemplare:

  • planurile adaosului care se face pentru marirea salii de sedinte”, si
  • planurile adaosului cladirii care se face in fundul curtii”.

Ca urmare, Primaria orasului Bucuresti emite „Autorizatia de constructie Nr. 35” din 18 martie 1897.

Pentru a plati lucrarile executate si a putea „comanda si efectua lucrarile de instalare in noul sau local marit”, Academia Romana roaga pe Ministrul Cultelor si Instructiunii Publice, la 20 noiembrie 1896, sa-i puna la dispozitie „suma ramasa disponibila din creditul de 220.000 lei”.

Cu o promptitudine care astazi ne surprinde, Ministrul Petru Poni aduce la cunostinta presedintelui Academiei, la 22 noiembrie 1896, ca a inaintat „ordonanta de plata Nr. 10852, de lei 54.483,83 lei restul ce se cuvine Academiei din suma de lei 220.000, din care s-a restituit suma de lei 144,608 cuvenita antreprenorului Iosif Piantini”.

Merita sa aratam ca, in Arhiva Academiei Romane, am gasit un document inedit, care dovedeste atentia ce se acorda in acele vremeuri cheltuirii banului public.

Este vorba de o adresa a Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice catre Academie, prin care solicita sa-i puna la dispozitie „actele justificative” pentru cheltuielile facute din suma de 54.483 lei pentru a le prezenta Inaltei Curti de Costuri. Se prezinta imediat un tablou sintetic, pe 12 pagini, in care sunt trecute toate operatiile.

Dupa ce lucrarile de constructie ale noului corp adaugat localului Academiei si ale salii de sedinte au fost terminate, Ministrul Cultelor si Instructiunii Publice, Spiru Haret, a numit Comisia de receptia provizorie, formata din inginerul arhitect Grigore P. Cerkez si inginerul Mihail M. Romniceanu.

Acestia se intrunesc in ziua de 23 octombrie 1897, la Academia Romana, pentru a verifica lucrarile executate de antreprenorul I. Piantini. Ulterior, dansii incheie un proces verbal la 28 octombrie 1897, consemnand ca din cercetarea amanuntita a lucrarilor am constatat ca ele sunt executate in bune conditii si in general, sunt terminate”.

La 15 noiembrie 1897 arhitectul C. Baicoianu prezinta ministrului Spiru Haret situatia definitiva a lucrarilor realizate la noul corp si sala de sedinte. Este un model de prezentare sintetica a cheltuirii banului public, pe care ar trebui sa-l urmam si noi astazi.

In primele luni ale anului 1898 au mai fost executate o serie de lucrari suplimentare, precum „construirea unei trecatori de la scara intaia a vechiului local la scara din casa Zaleski, spre a conduce la etajul acestei case, la noua sala de lectura a bibliotecii”, precum si „lucrari de fierarie ciocinita in sala de sedinte si brate de iluminat”.

Noul local al Academiei Romane va fi inaugurat in martie 1898, acum 120 de ani.

Ulterior se va instala si Biblioteca Academiei, cu noua sala de lectura, deschisa la 10 noiembrie 1898.

Se cuvine sa aratam ca Bibliotecarul Academiei, profesorul Ioan Bianu, „dupa obiceiul vremii, care impunea prezenta conservatorului in permanenta, si-a amenajat un modest apartament” in incinta Academiei.

Convinsi de necesitatea unui local pentru Biblioteca, datorita cresterii deosebite a colectiilor in primul deceniu al secolului al XX-lea, membrii Academiei au hotarat in sedinta din 24 mai 1912 sa incredinteze intocmirea planurilor pentru acest edificiu arhitectului L. MacLean de la Berlin.

Proiectul prezentat a nemultumit delegatia Academiei si Comisia aleasa in 1910 pentru localul Bibliotecii.

In aceasta situatie s-a decis insarcinarea inginerului Gh. Bals cu refacerea proiectului si conducerea lucrarilor. Dansul si-l va asocia pe arhitectul Nicolae Ghica-Budesti pentru lucrarile de pura arhitectura. Evenimentele din anii care au urmat datorate razboaielor balcanice si primului razboi mondial nu au permis inceperea lucrarilor.

Dupa Marea Unire, in anul 1925, guvernul Ion I.C. Brarianu a pus la dispozitia Academiei suma de lei 10.000.000 pentru a demara lucrarile la biblioteca. Imediat inginerul Gh. Bals este numit Director al lucrarilor pentru construirea depozitului de carti si pentru semnarea constractului cu domnii antreprenori”. Lucrarile de constructie au fost incredintate inginerilor Aurel Ioanovici si P. Mocia. Executia depozitului de carti a inceput in luna iunie 1925 si a fost terminata in toamna anului 1926.

Marea problema a viitorului Academiei Romane, insa, asa cum arata in 1925 secretarul general Vasile Parvan, ramanea construirea unui local propriu.

De aceea s-a hotarat organizarea unui concurs international pentru proiectul acestui edificiu. Au fost retinute proiectele elaborate de arhitectul Duiliu Marcu si de arhitectul Gh. Negoescu, care nu se vor materializa.

Cresterea continua a fondurilor bibliotecii, datorate numeroaselor donatii si cumparari de manuscrise si documente, a impus construirea, langa depozitul de carti, in 1926, a unei cladiri noi care sa corespunda cerintelor unei biblioteci moderne.

Noul pavilion, ca si cel din 1926, figura in planul general de constructie al Palatului.

Proiectul a fost intocmit de arhitectul Duiliu Marcu si aprobat de Academie in 1931.

Constructia noului local, incredintata antreprizei Inginer A. Ioanovici, a inceput in anul 1935, fiind finalizata in 1937.

In ziua de 5 iunie 1937 Biblioteca Academiei va fi inaugurata in prezenta Regelui Carol I, dupa ce acesta a participat in Aula la primirea in Academia Romana a lui Lucian Blaga.

Regele Carol al II-lea spunea: „Am voit sa asist la aceasta sedinta, fiindca am tinut sa ascult acel frumos gand ce-l are poetul si filosoful Lucian Blaga, cand face elogiul nu al unui predecesor, ci al satului romanesc”.

In anii urmatori asupra cladirii Academiei Romane s-au abatut doua cataclisme: cutremurul din 10 noiembrie 1940 si bombardamentele din 1944. In urma distrugerilor provenite din bombardamentele din 24-25 august, atat de impresionant descrise de generalul Radu Rosetti, conservatorul Bibliotecii, Aula Academiei va fi reparata de antrepriza inginerului Aurel Ioanovici.

Activitatea membrilor Academiei s-a desfasurat, incepand din anul 1898, in noul edificiu cladit si amenajat pentru aceasta inalta institutie, dominat de o Aula impunatoare.

In aceasta Aula a Academiei s-au desfasurat sedintele ordinare si adunarile generale ale membrilor sai intre anii 1898 si 1948, timp de 50 de ani.

Ulterior, in anii 1948-1949, Aula a suferit o modificare radicala, conform planurilor de arhitectura elaborate de profesorul arhitect Richard Bordenache si a planurilor de rezistenta intocmite sub indrumarea profesorului inginer Aurel A. Beles.

Initial, pe cele trei laturi care desparteau spatiul rezervat academicienilor de cel al publicului, se gaseau 4 coloane de zidarie pe care stateau grinzile ce sustineau acoperisul.

Cu prilejul modificarilor din anul 1948, cate doua coloane, din mijloc, pe fiecare latura, au fost inlaturate si s-au construit stalpi din beton armat la colturile laturilor pe care s-au executat noi grinzi din beton armat. Totodata, masa prezidiului a fost reamplasata pe latura opusa hemiciclului.

De-a lungul timpului aula a mai suferit o serie de interventii. Astfel, dupa cutremurul din 4 martie 1977, cand zona aulei a fost serios afectata, s-au realizat, pe langa consolidarile peretilor hemiciclului (absidei) si un inel din beton armat in jurul grinzilor de deasupra gradenelor si prezidiului. Acest inel a a fost realizat astfel incat el formeaza un cadru orizontal cu rigiditate si rezistenta corespunzatoare, cu legaturi fata de planseele si elementele structurale adiacente, respectiv placile casetate, luminator (Expertiza tehnica a sediului Academiei Romane, realizata de inginerul Mircea Mironescu in cadrul MIRO-GRUP, in anul 2008).

Tot in zona aulei, la parter, a fost executata in anul 2004 o transformare si o consolidare a acestei parti de constructie, care de asemenea era foarte avariata de cutremurul din 04.03.1977.

Partea din parter a aulei, pe care reazema planseu din grinzi metalice si boltisoare din caramida, avea pereti de zidarie dispusi pe doua directii formand incaperi de birouri.

In cadrul lucrarilor de consolidare a peretilor perimetrali ai zonei, inclusiv ai hemiciclului, s-a dorit amenajarea unui spatiu mare de receptie – Clubul membrilor Academiei –, drept care au fost dezafectati peretii interiori care sustineau grinzile metalice cu boltisoare. Aceste grinzi metalice cu boltisoare erau sprijinite la randul lor pe cate doua randuri de 3 grinzi metalice I30, la care s-au adaugat cate 2 grinzi I30, care au fost realizate pe peretii camasuiti ai zonei cu coji din beton armat, in asa fel incat formeaza o retea spatiala rigida si rezistenta.

Iata, descrierea lucrarilor de constructie si amenajare ale cladirii Academiei Romane dupa documentele gasite astazi in Arhiva Academiei si in Arhivele Nationale.

Am datoria a arata ca se impune, de urgenta, efectuarea unei expertize tehnice amanuntite, cu cercetarile geotehnice si de laborator pentru calitatea materialelor, care sa permita alegerea unei solutii tehnice de asigurare la cutremur a acestei cladiri de patrimoniu si care are in zidurile sale atata incarcatura.

Sa speram ca, in anii Centenarului, administratorii – guvernanti ai tarii vor gasi fondurile necesare pentru a se inalta o cladire pentru aceasta mare institutie de cultura.

 

Autor:
prof. ing. Nicolae Noica

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 158 – mai 2019, pag. 34

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2019/05/01/istoria-cladirii-academiei-romane-la-120-de-ani/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa de email nu va fi publicata.