Abordarea securitatii la incendiu in SUA, Europa si Romania. Incotro ar trebui sa se orienteze Romania?

Idei:

• SUA – o viziune pragmatica, orientata catre piata
• EUROPA – o multime de traditii nationale si incercarea de armonizare a lor. Nivelul de performanta CE.
• Romania – incercarea de a „prinde din urma” trenul comunitar. Incotro ar trebui sa ne orientam eforturile?

In ultimii 200 de ani, centrii de putere ai lumii occidentale s-au impartit intre Europa si Lumea Noua – ultima afirmandu-se din ce in ce mai puternic, in special dupa fiecare Razboi Mondial, in care a avut un rol determinant si dupa care, de fiecare data, a iesit intarita si cu prestigiul sporit in dauna celorlalti. Beneficiind si de doua oceane care o flancau de ambele parti (si o aparau in acelasi timp), America a avut o dezvoltare impetuoasa – avand la baza emigrantii din toata lumea, care veneau aici sa-si croiasca o viata mai buna.

Avand la baza o structura nationala eterogena si razboinica, precum si o cultura in curs de formare, America a facut – normal – ceea ce trebuia sa faca:

• Sa isi unifice, cu arma, teritoriile imense de care dispunea – pentru a-si putea gestiona, echilibrat si controlat, resursele imense de care dispunea;
• Sa-si creeze, in toate domeniile, un cod de valori pragmatic – in care inovatia si experimentul erau motorul dezvoltarii. Cerute de piata, solutiile de succes ramaneau iar esecurile dispareau. Astfel, s-a format o cultura deschisa inovatiilor, care a evoluat rapid si datorita lipsei „balastului” cultural venind din istoria proprie si care – de multe ori – a fost o frana in calea afirmarii noului in batrana noastra Europa.

Dispunand de un teritoriu imens si de resurse pe masura, America a avut – spre deosebire de cazul similar al Rusiei (cu care se putea compara ca suprafata si resurse) – o evolutie rapida, la care a contribuit si perioada celor doua razboaie mondiale  –  in care progresul tehnologic si unirea de bunavoie a oamenilor intr-un singur spirit au dus la performante incredibile (despre capacitatea de inarmare rapida a SUA, vezi memoriile gen. Eisenhower – „Cruciada in Europa”).

Aceasta matrice de dezvoltare a fost aplicata in toate domeniile societatii si, bineinteles, si in cel al apararii impotriva incendiilor. Era un domeniu cu care America s-a confruntat mai repede decat Europa, avand in vedere problemele de dezvoltare industriala pe care a trebuit sa le solutioneze in premiera. Acesta a fost dezavantajul muncii de pionierat in domeniu dar a creat si premisa modului ulterior de dezvoltare al acestuia (o practica si experienta uriase, la nivelul unui continent, bazate pe un suport financiar pe masura) – situatie care a asezat-o autoritar si de necontestat in fruntea lumii occidentale (istoricul firmei ANSUL este un exemplu de pionierat in stingerea incendiilor).

Sa trecem acum la Europa – un continent in care:

• Existau nivele diferite de civilizatie si cultura, provenind dintr-o istorie foarte diferita: estul fata de vest si nordul fata de sud. (La o conferinta de presa, fiind intrebat: Unde se termina Europa? cancelarul Helmut KOHL a raspuns sec: Odata cu utima catedrala catolica!)
• Au avut loc doua razboaie mondiale devastatoare care, de fiecare data, au franat evolutia coerenta a continentului – tocmai atunci cand se realizau premisele unei dezvoltari concertate;
• Razboaiele au dus la scindarea Europei in doua lumi, cu azimut total diferit; Occidentul (care s-a refacut economic dupa fiecare razboi, sub obladuirea Americii) si Rasaritul Europei (care a avut parte de o evolutie diferita, fiind impiedicata de faramitarea ei politica in structuri mici si nevolnice, ca si de existenta unui colos retrograd in rasaritul ei si care le-a supus politic si economic pentru o jumatate de secol).

In aceste conditii, incercarea de reunificare a Europei sub un drapel comun (cel al UE) s-a dovedit extrem de complicata si dificila.

Cateva repere:

• 1957 – prin Tratatul de constituire a Comunitatii Economice Europene, incheiat la Roma, s-au pus bazele unei piete comune, care sa elimine barierele comerciale existente intre statele membre (o piata comuna a carbunelui si otelului – materialele cheie pentru dezvoltarea economica si inarmare).

Termen stabilit: 1 ianuarie 1970

Realizat:

– uniunea vamala la 1 iulie 1968

– eliminarea cotelor vamale si introducerea generala a TVA in 1970

– celelate obiective nu au fost atinse nici dupa 25 ani!

• Cerintele integrarii europene au tintit formarea unei „piete europene autohtone”, avand urmatoarele cinci caracteristici esentiale:

– o moneda unica – EURO

– un sistem de taxe armonizat

– o infrastructura integrata

– o libertate completa de circulatie a persoanelor

– instrumente legale care sa asigure o functionare eficienta a mediului de afaceri pe aceasta piata.

Un element-cheie in constructia arhitecturii acestei piete unice era si armonizarea legislativa, care conditiona atingerea celorlalte tinte.  Aici problema a fost extrem de complicata, avand in vedere nivelul diferit de dezvoltare al tarilor Pietei Comune.

Iata in figura 1 o imagine concludenta pentru domeniul nostru  (se observa cerintele foarte diferite pentru acelasi obiectiv, in diversele tari comunitare).

Solutia aplicata a fost negocierea intre tarile membre a nivelului acestor cerinte comune – asa numitul nivel CE – nivel care sa fie acceptat de toti.

In pofida unei retorici bine orchestrate, sistemul a favorizat in fapt statele dezvoltate din Occident in defavoarea celor din Rasarit (fig. 2). Astfel se explica de ce atingerea nivelului CE nu garanteaza, automat, si intrarea pe „piata europeana” a produselor care cu greu au atins acest nivel.

Tot asa se explica si de ce tarile din estul Europei au devenit, cu precadere:

• piata de desfacere pentru piata occidentala;
• sursa de aprovizionare cu „materie cenusie” – fapt care a accentuat si mai mult discrepanta intre nivelele tarilor Europei.

In acelasi timp, sa raspundem si la o intrebare adiacenta:

De ce respectarea normelor legale nationale nu asigura, in acelasi timp, si realizarea unei protectii la foc mai eficiente, comparabila cu cea din Occident? 

Raspunsul este evident: pentru ca fiecare tara aloca acestui domeniu atat cat isi poate permite! Normele nationale reprezinta un nivel minim general acceptat si impus pe plan national, la care se considera ca se obtine un nivel satisfacator de siguranta la foc pentru societatea respectiva, in raport cu banii pe care societatea ii poate aloca acestui scop. Rezulta, astfel, ca respectarea lor nu implica, in mod automat, si ajungerea la solutia cea mai eficienta de protectie la foc (cu alte cuvinte, esti sarac – trebuie sa te multumesti cu un nivel mai scazut de siguranta la foc!).

Si ajungem, in sfarsit, la ceea ce ne doare: Romania, si la intrebarile noastre:

1. Ce ar trebui sa facem pentru a „prinde din urma” trenul comunitar?
2. Incotro ar trebui sa ne orientam fortele (putine) de care dispunem si cum sa ne „jucam” cat mai bine atú-urile pe care (inca) le avem?

Consider ca sunt trei aspecte-cheie pentru intelegerea problemei securitatii la incendiu din Romania si care ii vor ajuta – sper – pe toti cei implicati in acest domeniu sa ajunga la o noua viziune:

• Cum se poate realiza azi un concept de protectie la foc eficient si real?
• Care trebuie sa fie actorii implicati?
• Ce ar trebui sa faca specialistii azi in Romania, ca sa poata concepe o protectie la foc care sa rivalizeze cu cea din Occident dar cu mai putine resurse materiale / bani (de care noi nu dispunem)? Suntem sortiti sa ramanem pentru totdeauna „in coada” tuturor? NU, daca vom sti sa „ne jucam” inteligent singurul atu pe care (inca) il mai avem – materia cenusie!

Ce inseamna o protectie la foc eficienta si reala?

EFICIENTA este o problema conceptuala si depinde de:

1. a) nivelul minim general acceptat si impus legal pe plan national, cu legatura directa dintre acest nivel si organizarea respectivei societati (concept economic, social, putere financiara etc.).
2. b) nivelul de exigenta al Asiguratorului.

REALITATEA ei este o problema practica si depinde de:

1. a) realizarea corecta a intregului concept proiectat, verificat, aprobat de organele abilitate si implementat de Executant;
2. b) pastrarea functionalitatii permanente in exploatare a acestuia, la parametrii initiali.

Pentru atingerea acestui deziderat trebuie sa conlucreze Arhitectul proiectant, Asiguratorul si Beneficiarul investitiei.

Sa vedem cum trebuie sa colaboreze Arhitectul proiectant, Asiguratorul si Beneficiarul investitiei pentru realizarea unei sigurante la foc eficiente, reale si cu costuri minime de investitie. Care este rolul fiecarui jucator?

Pe domeniul de proiectare, proiectantii trebuie sa asigure eficienta conceptului de protectie in caz de incendiu. Un  concept corect si minimal eficient de protectie in caz de incendiu se obtine respectand simultan doua conditii:

1. Conformarea cu Normele nationale care este OBLIGATORIE si care asigura un nivel satisfacator de siguranta la foc pentru Romania dar nu implica in mod automat si ajungerea la solutia cea mai eficienta posibila de protectie la foc.
2. Aplicand o grila de verificare simpla, care se numeste „apararea in adancime”. Acesta este un concept venit din alte domenii unde exigentele de Securitate la incediu sunt mult mai drastice (aviatie, nuclear etc.) si presupune respectarea concomitenta a trei principii, vazute insa ca bariere care trebuie „sa cada succesiv” in caz de incendiu.

Specialistul trebuie sa verifice daca a prevazut totul  astfel incat:

• Focul sa nu apara (prevederea masurilor de preintampinare a aparitiei incendiului);
• Focul sa nu se propage (daca totusi incendiul a aparut, confinarea si impiedicarea extinderii lui);
• Sa se limiteze pagubele (daca totusi incendiul a aparut si s-a extins, atunci el trebuie sa produca pagube minime).

Aplicand aceasta grila simpla de verificare, fiecare proiectant isi poate analiza proiectul si identifica „punctele slabe” pe care le poate amenda. Incercati si va veti convinge!

Societatile de asigurari ar trebui sa faca tot posibilul ca nivelul de securitate la incendiu impus clientilor lor sa fie cat mai inalt, pentru a-si securiza la nivel minimal eventualele pagube pe care trebuie sa le achite acestora in caz de incendiu.

Din aceasta cauza, Societatile de asigurari trebuie sa asigure un suport solid  si sa fie implicate:

• atat la proiectare – pentru o eficienta sporita a conceptului de securitate la incendiu care se va implementa;
• cat si in exploatare (mentenanta), alaturi de Beneficiar – pentru realitatea acestui concept pe toata durata de viata a obiectivului.

In sfarsit, Beneficiarul investitiei este cel care trebuie sa faca acest concept real (functional in realitate). Cum poate el insa sa contribuie si la reducerea costurilor investitiei in acest domeniu? Aici trebuie sa conlucreze cu arhitectul, stiind ca o protectie integrala la incendiu bine articulata, eficienta si reala,  este mult mai mult decat suma cerintelor legale si ea inglobeaza trei componente (categorii de masuri):

1. Protectia structurala (pasiva) cu masuri care tin de cladire, de tip pasiv.
2. Protectia tehnica (activa) cu masuri care tin de sistemele tehnologice implementate, de tip activ.
3. Protectia organizationala (proceduri si instruiri), cu masuri care tin de implementarea in comportamentul oamenilor a unui concept coerent si eficient de securitate la incendiu, in scopul evitarii erorii umane. Aceasta directie reprezinta – de fapt – controlul eficientei implementarii primelor doua directii.

In aceasta situatie, cheia este recalibrarea ponderilor celor trei categorii de masuri care formeaza securitatea la incendiu, cu accent pe cele operationale.

Pentru Romania, rezulta o noua abordare a continutului securitatii la incendiu, cu accent pe masurile operationale.

In graficul din figura 3 este aratat comparativ cum se atinge nivelul inalt al securitatii la incendiu in tarile avansate (NFPA), prin combinarea celor trei componente ale acesteia: structurala (pasiva); tehnica (activa) si organizationala (proceduri si instruiri) si care ar fi alternativa pentru noi.

Primul avantaj este ca avem posibilitatea compensarii diminuarii eficientei in timp a masurilor constructive si tehnice prin tinerea la zi, amplificarea si imbunatatirea permanenta a continutului masurilor operationale (fig. 4).

Aceasta abordare compensatorie a masurilor operationale in raport cu cele constructive si tehnice mai prezinta si alte avantaje deloc de neglijat:

1. sunt mult mai ieftine decat cele constructive sau tehnice;
2. nu apar la inceputul investitiei initiale, ci se aplica progresiv de abia in faza de exploatare (nu maresc costul initial al investitiei);
3. sunt proprii fiecarei situatii in parte, la nivelul de decizie al Beneficiarului conducand la o adaptare eficienta a masurilor de siguranta la foc la fiecare caz concret;
4. sunt flexibile (adaptabile la modificarile interne si externe care pot aparea in timp). Astfel ele raman mereu „la zi” fata de solutiile constructive si tehnice care imbatranesc si se uzeaza fizic si moral, mentinand nivelul initial de protectie la foc si prelungind perioada de valabilitate a acestora;
5. in acelasi timp, ele pot marca si in Romania trecerea de la metodele prescriptive la cele ale ingineriei securitatii la incendiu.

De aceea, INVESTITI PRIORITAR IN OAMENI, NU IN FIARE SI BETOANE! Acesta este indemnul pe care vi-l fac privind abordarea securitatii la incendiu in Romania de azi, abordare care are 3 puncte forte:

1. Reduce sensibil cheltuielile initiale aparand numai in exploatare;
2. Este cea mai flexibila in timp si permanent adaptata la orice stress-uri noi;
3. Insista pe latura educativa, integrata si procedurala a formarii personalului – domeniu in care Romania este mult in urma in raport cu statele avansate.

Autor:
arh. Horia Mihai NICOLESCU – vicepresedinte ASI, director Scoala PROMETEU

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 159 – iunie 2019, pag. 49