«

»

Studiu experimental privind imbinarile grinzilor prefabricate cu continuitate de moment

Share

Realizarea imbinarilor dintre grinzi si stalpi prefabricati care sa permita transferul momentelor incovoietoare este o necesitate a industriei prefabricatelor si o provocare pentru inginerii proiectanti. Experienta cutremurelor anterioare in tari cu inginerie seismica avansata arata ca imbinarile dintre grinzi si stalpi pot reprezenta punctul sensibil al structurilor prefabricate solicitate de actiuni seismice severe. Cerintele mari de deplasare, cauzate de cutremurele din sursa Vrancea, necesita realizarea unor structuri cu rigiditate mare la actiuni orizontale. In cazul structurilor prefabricate, conectarea rigida a grinzilor si stalpilor este o solutie pentru mentinerea in limite acceptabile a gabaritelor acestor elemente.

In articol se prezinta rezultatele preliminare ale unui studiu experimental privind imbinarea grinzilor si stalpilor prefabricati utilizand teci injectate cu mortar si dispozitive de imbinare cap la cap. Studiul experimental a aratat ca solutia de imbinare permite mobilizarea intregii capacitati de rezistenta la incovoiere a grinzii si are o comportare histeretica stabila.

 

Cutremurele severe din sursa Vrancea produc deplasari orizontale mari cladirilor amplasate indeosebi in Muntenia si sudul Moldovei. Deplasarile spectrale maxime asociate cutremurului de proiectare depasesc 50 de cm in aceste zone. La cutremurele de intensitate mai redusa, asociate Starii Limita de Serviciu (SLS), codul de proiectare seismica P100-1 (MDRAP, 2013) si standardul european EN 1998-1 (CEN 2004) prevad protejarea elementelor structurale si nestructurale pentru limitarea degradarilor acestora. La incidenta cutremurului de SLS, cladirea trebuie sa ramana functionala. Pot fi necesare reparatii ale elementelor nestructurale, dar perioada de intrerupere a activitatii trebuie sa fie cat mai scurta si costurile de remediere sa fie minime. Pentru limitarea degradarilor la actiunea cutremurului de SLS, se impun prin proiectare conditii privind rigiditatea structurilor la actiuni orizontale. Aceste limite se exprima echivalent prin restrictionarea deplasarilor orizontale structurale cauzate de cutremurele de SLS.

Inginerii proiectanti de structuri din Romania au in fata sarcina dificila de a realiza structuri cu rigiditate adecvata la actiuni seismice orizontale in conditiile pastrarii gabaritului elementelor structurale in limite acceptabile din punct de vedere functional.

In cazul halelor parter cu elemente prefabricate, alcatuite din beton cu grinzi articulate la capete, sistemul structural are rigiditate relativ redusa. Sub actiuni seismice orizontale, stalpii, fixati la baza in fundatii pahar, au o schema statica de consola verticala fiind incarcati la partea superioara cu fortele orizontale cauzate de oscilatia masei de la nivelul acoperisului. Solutia prefabricata este practic singura utilizabila date fiind deschiderile mari ale grinzilor, inaltimea stalpilor, precum si cerintele privind scaderea costurilor si perioadei de realizare a acestor cladiri. Dispunerea de contravantuiri la nivelul acoperisului pentru realizarea diafragmei orizontale rigide si rezistente creste redundanta structurii, dar nu reduce deplasarile orizontale ale cladirii. Cerintele de functionalitate specifice halelor parter au determinat ca inaltimea libera a spatiului interior sa atinga in mod curent 12…16 m, in unele situatii depasind si 20 m. Cresterea rigiditatii acestor structuri se poate face prin cresterea sectiunii transversale a stalpilor.

Aceasta crestere este, insa, limitata din considerente functionale, economice si, mai ales, din considerente de gabarit pentru transport si montaj.

Experienta cutremurelor recente din tari cu inginerie seismica avansata arata ca desprinderea grinzilor si a componentelor nestructurale ce reazema pe stalpi reprezinta principala cauza a degradarilor halelor prefabricate parter. La cutremurul din anul 2012 de la Emilia, Italia, cedarea prinderilor grinzilor pe capatul stalpilor a fost semnalata de mai multi autori (Liberatore et al. 2013, Bournas et al. 2014). Alti autori au raportat raspunsul seismic slab al halelor prefabricate parter in Turcia la cutremurele din 1999 si 2011 (Posada si Wood 2002, Ozden et al. 2014).

O solutie posibila pentru realizarea halelor parter cu rigiditate imbunatatita la actiuni orizontale o constituie utilizarea structurilor in cadre cu grinzi conectate rigid de stalpi, asigurand transferul momentului incovoietor pe una sau mai mute directii. Se pune problema modului de realizare a acestei legaturi rigide.

Pentru a se aplica in proiectare, solutia de imbinare trebuie sa poata indeplini urmatoarele cerinte:

  • sa poata fi realizata cu manoperaredusa, decatre 1-2 muncitori (acestialucreazalainaltimedin
    nacele);
  • sanunecesitelucraridecofraj extinse si nici adaos de volum mare de materiale puse in opera la fata locului (beton sau mortar);
  • sa se poata realiza rapid pentru a nu intarzia excesiv ritmul de montaj al elementelor prefabricate;
  • sapermitarealizarea imbinariipe doua directii (pentru a se putea forma cadre spatiale, bidirectionale);
  • saasiguretransferulintegralal momentului de la grinda la stalp;
  • sapermitaformareaarticulatiilor plasticeinstalpisaugrinzicu pastrareanoduluiindomeniul
    elastic de comportare;
  • sa asigure o comportare histeretica stabila a imbinarii, fara degradari semnificative ale rigiditatii sau capacitatii de rezistenta a acesteia la actiuni ciclic alternante in domeniul plastic.

Valorile relativ mari ale factorilor de comportare utilizate la proiectare si, implicit, capacitatea mai redusa de rezistenta la actiuni orizontale a structurilor (prin comparatie cu capacitatea de rezistenta asociata raspunsului elastic), fac ca la incidenta cutremurului de proiectare barele longitudinale din grinzi sa sufere incursiuni ciclice severe in domeniului plastic de deformatii. Pentru realizarea imbinarii rigide se pot utiliza diferite solutii de innadire pentru armaturile longitudinale. Daca sunt dispuse in zona plastica a grinzii, acolo unde se asteapta deformatii plastice mari ale barelor de armatura, dispozitivele mecanice de imbinare cap la cap trebuie sa poata asigura transferul eforturilor de la o bara la alta fara cedarea innadirii, chiar si in cazul unor deformatii plastice majore ale barelor (Cotofana et al., 2018). Aceasta este o cerinta de baza pentru utilizarea dispozitivelor mecanice cap la cap in zonele critice ale elementelor structurale, indiferent de natura acestor dispozitive.

O solutie de imbinare grinda-stalp pentru structuri prefabricate cu placa monolit, asigurandu-se continuitatea de moment, este reprezentata grafic simplificat in figura 1. Aceasta solutie a fost conceputa de catre colectivul de proiectare de la SC Bauelemente SRL.

Barele de la partea de sus a grinzilor (1), dispuse in stratul de beton de monolitizare (3) se innadesc cu bare orizontale care traverseaza stalpul (4) prin dispozitive mecanice de imbinare cap la cap cu filet (2), instalate in prealabil in stalpul prefabricat.

Pentru barele longitudinale de la partea de jos a grinzilor solutia de imbinare presupune innadirea in doua etape:

  • innadireaunormustatiorizontale (5) cubareorizontalecare traverseazastalpul (7) prin dispozitivemecanicedeimbinare cap la cap cu filet (6), instalate in prealabil in stalpul prefabricat;
  • innadireamustatilorcubarele
    orizontale ale grinzilor (9) prin suprapunere in afara zonei critice de la capatul grinzii prefabricate – in acest scop, mustatile se introduc in canale lasate in prealabil in grinda prefabricata care se monolitizeaza ulterior prin injectare cu mortar de inalta rezistenta cu contractie compensata (8).

La partea inferioara si pe inaltimea inimii grinzii, pentru asigurarea contactului intre grinda prefabricata si stalp se toarna local un strat de mortar de inalta rezistenta cu contractie compensata (10) de grosime 15 cm. Grosimea minima a stratului mortarului de monolitizare rezulta din considerentele de montaj in santier al mustatilor in dispozitivele mecanice de imbinare cap la cap.

 

Avantajele acestui sistem:

  • realizeaza transferul eforturilor de la grinda la stalp in mod echivalent cu elementele realizate monolit;
  • permitemontareagrinzilor intre stalpi cu zone scurte de monolitizare;
  • are costuriderealizaremiciprin comparatie cu alte sisteme;
  • poate firealizat cutehnologiisi materiale disponibile la nivel local;
  • necesitalucratoricupregatire obisnuita, nefiindnecesaraspecializare suplimentara;
  • reproduce detalii din elemente realizate monolit, oferind proiectantilor certitudinea comportarii optime la actiuni seismice.

In cazul grinzilor cu forte taietoare mari, pentru transferul in bune conditii al reactiunii verticale la stalp se pot lasa console orizontale scurte (11) in stalp.

Acestea imbunatatesc si conditiile de montaj, asigurand reazemul necesar pe perioada executiei lucrarilor de monolitizare.

 

Programul de incercari

Pentru determinarea comportarii histeretice a imbinarii s-a efectuat un program de incercari structurale. Programul de incercari structurale a fost realizat de catre Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, in colaborare cu SC Bauelemente SRL, care a conceput solutia de imbinare si a furnizat elementele de incercare. S-au incercat cinci elemente la cicluri alternante de incarcare-descarcare, dincolo de limita comportarii elastice.

Fiecare element de incercare a avut forma generala a literei „T”, fiind realizat dintr-o grinda avand rotirea impiedicata la un capat prin prinderea de un bulb de ancorare. Lungimea totala a elementelor de incercare a fost de 250 cm. Partea de testare a elementului, grinda propriu-zisa, a avut forma de prisma dreptunghiulara, cu sectiunea transversala de 40 cm x 30 cm si lungimea de 200 cm. Bulbul de ancorare de forma unei prisme dreptunghiulare a avut dimensiunea de 90 cm x 50 cm x 50 cm. Elementele au fost realizate din beton cu clasa de rezistenta C50/60.

Fiecare element de incercare a fost realizat prin imbinarea a doua elemente prefabricate, bulb si grinda, cu innadirea armaturilor longitudinale conform solutiei descrise anterior (aceste elemente sunt denumite in continuare elemente prefabricate). Face exceptie elementul de referinta care a fost executat intr-o singura etapa de turnare si a avut armaturile longitudinale continue pe toata lungimea (acest element este denumit in continuare elementul monolit).

Diferentele dintre elementele de incercare prefabricate au fost date de solutia de armare longitudinala, sub aspectul procentelor de armare cu armatura intinsa si al diametrelor barelor si de prezenta consolei de rezemare pentru transmiterea directa a reactiunii grinzii.

Cantitatile de armatura longitudinala au fost stabilite prin echivalarea procentelor de armare longitudinala ale elementelor de incercare cu cele ale grinzilor apartinand structurilor prefabricate cu placa realizata monolit. S-a considerat un procent de armare longitudinala cu armatura intinsa de 0,86% la partea de sus a sectiunii si de 0,42% la partea de jos a sectiunii.

Diferenta substantiala dintre cele doua valori este generata de faptul ca grinzile prefabricate care fac obiectul acestui studiu au deschideri mari si, ca urmare, momentele din incarcari gravitationale sunt relativ mari prin comparatie cu cele din incarcari seismice. Rezulta o diferenta substantiala intre momentele pozitive si cele negative in sectiunea invecinata stalpului in combinatia seismica de proiectare relevanta. Elementele de incercare BAU1, BAU2 si BAU3 au fost armate astfel 3φ20 la partea de sus, in zona de monolitizare, si 3φ14 la partea de jos.

In mod curent, insa, din cauza momentelor incovoietoare mari ce se dezvolta in vecinatatea stalpului, grinzile prefabricate care fac obiectul acestui studiu se armeaza cu bare de diametru mare (de exemplu, 25 mm sau 28 mm).

Intrucat, prin transformare la scara si utilizarea barelor de diametru mic (14 mm) se poate schimba modul de comportare data fiind clasa relativ inalta de rezistenta a betonului, in programul de incercari s-au introdus si doua elemente de incercare, BAU4 si BAU5, cu armare simetrica de 3φ14 mm si, respectiv, 2φ25 mm. Acest elemente au fost proiectate pentru a permite observarea influentei diametrului barelor asupra comportarii elementului de incercare. De asemenea, se poate studia si comportarea grinzilor cu deschidere mica la care armarea poate rezulta simetrica datorita faptului ca momentul din actiuni gravitationale este mai redus.

Armatura transversala s-a realizat cu etrieri perimetrali de diametru 8 mm dispusi la distanta de 50 mm, in zona critica din vecinatatea bulbului si la capatul opus, si 150 mm in zona curenta a grinzii. Astfel procentul de armare transversala in zona critica este de 0,67% si 0,22% in zona curenta. Acestea sunt valori obisnuite pentru grinzile prefrabricate care fac obiectul studiului.

Armarea transversala si longitudinala s-a realizat cu otel S500, clasa de ductilitate C, conform incadrarii din EN 1992-1-1 (CEN, 2004).

Schita de armare a elementului BAU3 este prezentata in figura 2.

Pentru a se studia inflenta consolei de rezemare a grinzii pe stalp asupra comportarii histeretice a grinzilor in zona critica, specimenul BAU2 a fost realizat cu o consola scurta situata la intersectia dintre bulb si grinda.

Caracteristicile distinctive ale elementelor de incercare sunt prezentate in Tabelul 1.

Pentru fiecare element, incercarea s-a facut in planul constituit de axele longitudinale ale grinzii si bulbului. Deformatiile in afara acestui plan au fost restrictionate prin echipamentul de incercare. Grinda a fost incarcata la capatul liber cu deplasari in directie transversala axei sale longitudinale, cu restrictionarea rotirii bulbului de ancorare amplasat la celalalt capat. Elementele au fost incercate in pozitie verticala, cu bulbul de ancorare amplasat la partea de jos.

Schema generala de incarcare este prezentata in figura 3.

Grinda a fost incarcata cu deplasari in regim cvasi-static de incarcare. Deplasarile au fost aplicate ciclic, in ambele sensuri. Viteza de incarcare a fost redusa si nu a generat forte de inertie semnificative. Grinda nu a fost incarcata axial in timpul incercarii. Forta transversala a fost aplicata utilizand doua pistoane hidraulice cu capacitatea de 100 tf. Protocolul de incarcare cu deplasari a inclus un ciclu pentru o rotire generala de 0,0025 rad si cate doua cicluri pentru rotiri maxime de 0,005 rad, 0,01 rad, 0,02 rad, 0,03 rad si 0,04 rad.

Protocolul de incarcare aplicat respecta practica internationala din domeniu (FEMA, 2007). Valoarea de 0,04 rad rotire maxima a fost impusa de limitarile tehnice ale echipamentului de incercare, aceasta corespunzand cursei maxime a cilindrilor hidraulici orizontali (cumulativ 10%-20 cm pentru ambele sensuri de incarcare).

Incercarile s-au efectuat utilizand cadrul de reactiune al Centrului de Evaluare a Riscului Seismic de la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (fig. 4). Cadrul de reactiune este dotat cu echipamente de incarcare, masurare si achizitie automata a datelor. Dotarea laboratorului s-a facut prin donatia facuta de Japan International Cooperation Agency (JICA) in cadrul proiectului Romano-Japonez de reducere a riscului seismic.

Fortele au fost masurate prin intermediul unor traductori de forta instalati pe capetele cilindrilor hidraulici (load cells). Deplasarile laterale, rotirile, lunecarile si deformatiile axiale ale elementelor au fost inregistrate prin intermediul unor traductori inductivi de deplasare (displacement transducers).

Pentru a determina deformatiile in armaturi au fost instalate marci tensometrice atat pe barele longitudinale cat si pe etrieri. Toate masuratorile din timpul incercarilor au fost monitorizate si stocate prin intermediul unui sistem automat de achizitie a datelor.

Deschiderea fisurii critice la -3% rotire, imediat inainte de ruperea celor doua armaturi φ14, a fost de 14 mm. La desfacerea ulterioara a elementului de incercare s-a constatat o deficienta de realizare a innadirii armaturii de diametru 14 mm prin dispozitivul mecanic de cuplare.

In cazul elementului de incercare BAU5 s-a remarcat comportarea histeretica stabila pe toata durata incercarii, pana la efectuarea completa a ciclurilor de incarcare la 0,04 rad (fig. 6,e).

Raspunsul elementului a fost guvernat in principal de momentul incovoietor si, in secundar, de forta taietoare. Nu s-a inregistrat o degradare semnificativa de rezistenta. Degradarea de rigiditate s-a incadrat in limite acceptabile. Buclele histeretice sunt simetrice, cu lunecare pronuntata care este cauzata de lipsa fortei axiale.

Starea de degradare la -0,04 rad este moderata (fig. 5,e). S-au observat mai multe fisuri inclinate in zona critica, ceea ce indica influenta fortei taietoare si lunecarea locala a armaturilor in beton ca urmare a curgerii pronuntate. Dispozitivele mecanice de innadire cap la cap au asigurat transferul eforturilor intre armaturi, fara cedari premature.

Nu s-a observat expulzarea stratului de acoperire cu beton sau flambajul armaturilor longitudinale comprimate. Deschiderea maxima a fisurii critice din incovoiere a variat de la 2 mm la deplasarea de -0,02 rad, la 3 mm la rotirea de -0,03 rad si 4 mm la rotirea de -0,04 rad.

Cu exceptia elementului de incercare BAU4, toate elementele de incercare au prezentat un raspuns histeretic stabil inclusiv la ciclurile de incarcare de ±0,03 rad. Totusi, ruperea barelor de armatura ca urmare a localizarii deformatiilor plastice nu reprezinta un mod de cedare potrivit pentru aplicatii seismice.

Este necesar sa se ia masuri pentru cresterea lungimii pe care barele longitudinale intra sever in curgere, rezultand astfel reducerea deformatiei specifice medii. Astfel de masuri pot consta in impiedicarea locala a aderarii barelor de armatura la beton. Utilizarea barelor de diametru mare favorizeaza ruperea aderentei barelor de armatura la beton si patrunderea curgerii in zonele invecinate sectiunii de moment maxim.

Elementul de incercare BAU5 a raspuns in mod optim la solicitarile ciclic alternante, fara degradari semnificative de rezistenta inclusiv in cadrul ciclurilor de incarcare de ±0,04 rad. Starea de degradare moderata observata la sfarsitul testului arata ca solutia adoptata pentru acest element de incercare este potrivita pentru aplicatii seismice in conditiile unor cerinte mari de rotire plastica. Aceasta comportare histeretica stabila a elementelor prefabricate armate cu bare de diametru mare a mai fost demonstrata prin studii experimentale in cadrul aceluiasi laborator (Popa et al. 2015).

Cedarea casanta a prinderii unei bare de armatura longitudinala in dispozitivul mecanic de imbinare cap la cap cu filet a determinat un raspuns total nefavorabil al elementului de incercare BAU4. Raspunsul inregistrat arata cat de importanta este realizarea in bune conditii a innadirii cu astfel de dispozitive pentru cladiri proiectate pentru clasa de ductilitate inalta.

Sunt necesare proceduri clare de verificare a calitatii innadirilor dintre armaturi realizate cu dispozitive mecanice cap la cap. Aceste proceduri trebuie descrise in codul NE 012/1. Pana la actualizarea acestui cod, este recomandabil ca proiectantii sa introduca in memoriul tehnic astfel de prevederi. Capacitatea de rezistenta la incovoiere a elementelor de incercare corespunde cu valorile determinate prin calcul. Astfel, pentru cazul in care armatura intinsa este 3φ14 s-a determinat un moment capabil ultim de aprox. 103 kNm, corespunzator unei forte maxime de 46 kN.

Pentru cazul in care armatura intinsa este 3φ20, momentul capabil este de aproximativ 211 kNm, fiind corespunzator unei forte maxime aplicate la varful consolei de 93 kN.

Elementele de incercare au suferit alungiri remanente de pana la 10 mm. Aceste valori sunt masurate in pozitia de echilibru, la deplasari transversale egale cu 0. Alungirea grinzilor ca urmare a deformatiilor ciclic alternante la incovoiere poate cauza degradari locale ale elementelor adiacente.

 

Concluzii

Realizarea imbinarilor dintre grinzi si stalpi prefabricati care sa permita transferul momentelor incovoietoare este o necesitate a industriei prefabricatelor si o provocare pentru inginerii proiectanti. Experienta cutremurelor anterioare in tari cu inginerie seismica avansata arata ca imbinarile dintre grinzi si stalpi pot reprezenta punctul sensibil al structurilor prefabricate solicitate de actiuni seismice severe. Cerintele mari de deplasare cauzate de cutremurele din sursa Vrancea necesita realizarea unor structuri cu rigiditate mare la actiuni orizontale. In cazul structurilor prefabricate, conectarea rigida a grinzilor si stalpilor este o solutie pentru mentinerea in limite acceptabile a gabaritelor acestor elemente. Inginerii proiectanti de structuri si companiile din industria prefabricatelor trebuie sa dezvolte solutii de imbinare grinda-stalp in acord cu cerintele functionale specifice, tehnologiile disponibile la nivel local si cerintele particulare de rotire cauzate de cutremurele de adancime medie din sursa Vrancea.

Cercetarea experimentala a solutiilor de imbinare dezvoltate pe plan local este o solutie optima si necesara pentru confirmarea comportarii histeretice a acestora.

Din analiza preliminara a datelor experimentale inregistrate in acest studiu se pot trage urmatoarele concluzii:

  1. a) Solutia de imbinare pentru elementele de incercare prefabricate utilizata in studiu a permis atingerea capacitatii de rezistenta la incovoiere si a rigiditatii specifice elementului monolit.
  2. b) In cazul elementului monolit s-a observat o fisurare distribuita. Au aparut fisuri normale si inclinate cu deschideri ce s-au redus treptat de la zona de incastrare catre capatul liber al stalpului.
  3. c) Sub efectul momentului incovoietor, in elementele prefabricate s-au deschis fisuri concentrate in special la interfata dintre piesele prefabricate (grinda sau bulb) si stratul de mortar. Aceasta observatie este valabila indeosebi pentru situatia in care a fost intinsa armatura longitudinala de la „partea de jos” a grinzilor (armatura inglobata in teci). In cazul in care armatura intinsa a fost cea inglobata in stratul de monolitizare, modul de fisurare s-a apropiat mai mult de cel observat la elementele monolite.
  4. d) In cazul utilizarii unor bare longitudinale de armatura de diametru mic s-a produs concentrarea deformatiilor plastice ale armaturii in dreptul celor doua fisuri deschise la interfata dintre grinda si stalp, cauzand ruperea imbinarii la rotiri relativ reduse. Barele de armatura de diametru mic inglobate in mortar cu rezistenta ridicata au capacitate redusa de a rupe aderenta la acesta. Astfel, curgerea nu patrunde pe o lungime semnificativa dincolo de zona de moment maxim. Din incercari s-a observat ca aceasta concentrare a curgerii in zona de „monolitizare” de 10 cm dintre grinda si bulb poate conduce la cedarea prematura a barelor de armatura sau a innadirilor acestora sub actiunea eforturilor de intindere.
  5. e) Utilizarea unor bare de armatura longitudinala de diametru mare, compatibile cu clasa mare de rezistenta a betonului, schimba fundamental comportarea elementului de incercare. Specimenul armat longitudinal cu bare de diametru 25 mm a fost incercat ciclic pana la valori ale rotirii de 0,04 rad fara sa prezinte degradari semnificative de rezistenta. In cazuri practice, grinzile au deschidere si momente incovoietoare mari, astfel ca la partea superioara si la partea inferioara se utilizeaza bare de diametru mare (de exemplu, 25 mm sau 28 mm).
  6. f) Utilizarea tecilor injectate cu mortar permite realizarea continuitatii prin suprapunere a armaturilor longitudinale in situatii de solicitare ciclica in domeniul Nu s-au observat cedari ale acestor innadiri in timpul incercarilor.
  7. g) Dispozitivele mecanice de imbinare cap la cap utilizate in acest studiu au avut capacitatea de a transfera fortele din armaturile longitudinale chiar si la valori mari ale rotirilor plastice ale grinzilor. Aceasta capacitate este compatibila cu proiectarea acestor structuri pentru clasa de ductilitate DCH, conform P100-1.
  8. h) Stratul de beton de monolitizare a conlucrat in mod optim cu grinda prefabricata. Nu s-au observat fisuri sistematice de separare a stratului de monolitizare de corpul grinzii prefabricate. Modul de fisurare al grinzii pentru momente negative s-a apropiat de cel observat pentru elementul monolit.
  9. i) Dispunerea consolei nu a modificat semnificativ raspunsul elementelor pentru valori ale rotirilor sub 0,03 rad. S-a observat mobilizarea aceleiasi capacitati de rezistenta si un mod de fisurare asemanator.

Rezultatele prezentate in acest articol sunt preliminare. Dupa analiza tuturor datelor inregistrate experimental in cadrul acestui studiu se vor publica rezultatele si concluziile finale.

 

Multumiri

Autorii adreseaza multumiri companiei SC Bauelemente SRL pentru sprijinul acordat la realizarea acestui studiu si interesul tehnic si stiintific autentic.

De asemenea, este apreciat suportul tehnic si financiar oferit de Agentia Japoneza de Cooperare Internationala (JICA). Dotarea Laboratorului de Incercari Structurale s-a facut cu finantarea oferita de guvernul japonez prin JICA in cadrul proiectului de cooperare Romano-Japonez desfasurat in perioada 2002-2008.

 

Bibliografie

  1. Bournas, Dionysios A., Paolo Negro, and Fabio F. Taucer. „Performance of industrial buildings during the Emilia earthquakes in Northern Italy and recommendations for their strengthening.” Bulletin of Earthquake Engineering 12.5 (2014): 2383-2404;
  2. Comitetul European de standardizare (CEN). „Eurocode 2: Design of concrete structures – Part 1-1: General rules and rules for buildings” (2004);
  3. Comitetul European de Standardizare (CEN). „Eurocode 8: Design of Structures for Earthquake ResistancePart 1: General Rules. Seismic Actions and Rules for Buildings (2004);
  4. Dragos Cotofana, Mihai Pavel, Viorel Popa. „Design of Beam Anchorages in Beam-Column Joints in Seismic Structures.” Seismic Hazard and Risk Assessment. Springer, Cham, (2018). 519-529;
  5. Federal Emergency Management Agency (FEMA). „Interim Testing Protocols for Determining the Seismic Performance Characteristics of Structural and Nonstructural Components, Report No. FEMA-461.” (2007);
  6. Liberatore, Laura, et al. „Failure of industrial structures induced by the Emilia (Italy) 2012 earthquakes.” Engineering Failure Analysis 34 (2013): 629-647;
  7. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) „Cod de proiectare sesimica P100 – Partea I – P100-1/2013 – Prevederi de proiectare pentru cladiri” (2013);
  8. Ozden, Sevket, et al. „Performance of precast concrete structures in October 2011 Van earthquake, Turkey.” Magazine of Concrete Research 66.11 (2014): 543-552;
  9. Posada, Mauricio, and S. Wood. „Seismic performance of precast industrial buildings in Turkey.” 7th US National Conference on Earthquake Engineering (7NCEE). 2002;
  10. Viorel Popa, Dragos Cotofana, Radu Pascu. „Cercetare experimentala pentru verificarea unei metode alternative de imbinare a stalpilor prefabricati de beton armat”, AICPS Review 4 (2009). 105-111;
  11. Viorel Popa, Andrei Papurcu, Dragos Cotofana, Radu Pascu. „Experimental testing on emulative connections for precast columns using grouted corrugated steel sleeves” Bulletin of Earthquake Engineering 13.8 (2015): 2429-2447.

(Din AICPS Review 1-2/2019) 

Autori:
conf. univ. dr. ing. Viorel POPA,
sef lucrari univ. dr. ing. Eugen LOZINCA,
asist. univ. dr. ing. Andrei PAPURCU – Departamentul de Constructii de Beton Armat, Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti
ing. Mihai PAVEL – SC Altfel Construct SRL, Bucuresti
ing. Eugen lOVANICA SC Bauelemente SRL 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 161 – august 2019, pag. 52

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2019/08/01/studiu-experimental-privind-imbinarile-grinzilor-prefabricate-cu-continuitate-de-moment/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa de email nu va fi publicata.