Cat de sigure la cutremur sunt cu adevarat cladirile proiectate corect si cine va suporta daunele?

In proiectarea seismica a cladirilor conform codului in vigoare, P100-1:2013, cerinta de limitare a avariilor corespunde unui cutremur cu probabilitate de depasire de 20% in 10 ani, adica 70% in 50 de ani. Deci exista un risc semnificativ ca o cladire proiectata conform normelor si fara erori in executie sa se avarieze in timpul perioadei de utilizare. Costurile de reparatie (incluzand si perioada de scoatere din functiune a cladirii) pot fi semnificative, din punct de vedere economic putand fi, in anumite situatii, mai rentabil sa se demoleze si sa se refaca cladirea.

Este foarte posibil ca utilizatorii cladirilor sa nu constientizeze aceasta situatie foarte probabila, in care o cladire proiectata si construita respectand toate prevederile legale va necesita reparatii, cu costuri semnificative. Specialistii in constructii, prin aplicarea sistemului de calitate prevazut in legislatie, asigura realizarea unor cladiri „corecte”. Pentru proiectanti, o cladire „corect” proiectata este cea care respecta codurile in vigoare. Dar cand codul permite 70% probabilitate de avariere in 50 de ani, este aceasta solutie „corecta” pentru beneficiarul ne-specialist? Si, in aceste conditii, va accepta proprietarul cladirii sa suporte costurile de reparatie? Sau, daca nu, cine le va suporta?

SITUATIA ACTUALA

Romania este o tara caracterizata, pe o suprafata importanta, de un risc seismic semnificativ, datorat in special sursei seismice Vrancea. Seisme semnificative s-au produs periodic in Romania. Cel mai puternic seism este considerat cel din 1802, dar si seismele din secolul trecut (1940, 1977, 1986, 1990) au avut consecinte grave, atat din punct de vedere al pierderilor de vieti omenesti, cat si al costurilor economice.

Nivelul actual al stiintei nu permite determinarea precisa a datei unui seism din viitor. Din acest motiv, abordarea este de tip probabilistic – pe baza informatiilor despre evenimentele din trecut se estimeaza atat probabilitatea producerii, intr-o anumita perioada de timp, a unui nou eveniment, cat si care sunt caracteristicile probabile ale unui astfel de eveniment.

In Romania s-au actualizat constant codurile de proiectare seismica, pentru a tine cont nu doar de experienta proprie, ci si de cea internationala. Din acest punct de vedere, Romania este aliniata cu celelalte tari europene, abordand acelasi principiu: proiectarea la stari limita. Prin aplicarea prevederilor codului in vigoare, P100-1: 2013, pentru cutremurul de referinta (probabilitate de depasire de 20% in 50 de ani), se asigura cerinta de siguranta a vietii.

In ceea ce priveste cerinta de limitare a degradarilor, se considera cutremure cu probabilitate mai mare de aparitie (probabilitate de depasire de 70% in 50 de ani). Deci codul permite proiectarea unor cladiri la care este nu doar acceptat, ci chiar probabil sa se produca avarii in perioada de functionare. Formularea din cod este: „structura va fi proiectata pentru a raspunde actiunilor seismice cu probabilitate mai mare de aparitie decat actiunea seismica de proiectare, fara degradari sau scoateri din functiune, ale caror costuri sa fie exagerat de mari in comparatie cu costul structurii”.

Explicatia acestei abordari este de natura economica si se regaseste si in normele din alte tari cu risc seismic semnificativ. In cele mai multe cazuri, realizarea prin mijloace clasice a unei structuri cu probabilitate mai redusa de avariere implica costuri initiale mai mari si o masivitate crescuta a structurii (cu implicatii functional – estetice). Prin urmare, chiar in cazul unei decizii informate, un investitor este posibil sa aleaga un cost initial mai mic si sa-si asume un risc privind posibile costuri ulterioare. Multi investitori nu sunt si utilizatorii finali ai constructiilor, vanzarea cladirilor fiind realizata in cativa ani de la finalizare. Asadar, riscul legat de posibila avariere este preluat de noii proprietari, care nu au participat la decizia initiala privind conceptia cladirii, iar acestia este foarte posibil sa nici nu constientizeze riscul de avariere al cladirii in care locuiesc.

Experienta unor cutremure recente (de exemplu cel din Italia – Aquila, 2009 sau seria de cutremure din Noua Zeelanda -Christchurch, 2010, 2011) a aratat ca abordarea de pana acum ridica numeroase probleme. Este in mod cert important sa se ia toate masurile pentru protejarea cu prioritate a vietii oamenilor, insa, din punct de vedere economic, pagubele generate de cutremure pot fi semnificative. In Tabelul 1 sunt prezentate consecintele unor cutremure produse in ultimii 10 ani (Booth, 2018).

In ceea ce priveste situatia din Romania, estimarea Bancii Mondiale din raportul 126154-RO este ca: „O repetare a cutremurului din 1977 ar implica pierderi de 11 miliarde Euro prin distrugere, 25 miliarde de Euro pierderi economice si 250.000 de oameni ramasi fara adapost pentru luni de zile”.

Perceptia publica legata de nivelul de siguranta seismica oferit de o cladire noua, proiectata conform normelor si standardelor in vigoare, este complet diferita de ceea ce ofera in realitate o astfel de cladire.

Se considera ca o astfel de cladire va supravietui unui cutremur precum cel de proiectare fara niciun fel de avarii, sau cel mult cu avarii minore, care vor permite reocuparea imediata a cladirii dupa eveniment.

Realitatea este ca, in urma unui eveniment seismic semnificativ, o cladire proiectata conform prevederilor minimale cerute de normele si standardele in vigoare poate suferi avarii semnificative ce vor face foarte putin probabila posibilitatea utilizarii acesteia fara lucrari de reparatii sau consolidare semnificative. Perioada de scoatere din functiune poate fi mai scurta sau mai lunga iar costul reparatiilor poate fi mai mic sau mai mare, mergand chiar pana acolo incat repararea respectivei cladiri sa nu mai fie interesanta din punct de vedere economic. Acest lucru nu poate fi determinat direct din faza de proiectare utilizand criteriile de performanta stabilite de codurile si standardele actuale.

Costurile de reparatie si timpul necesar revenirii unei constructii la nivelul de functionare normala nu constituie criterii de performanta pentru proiectarea curenta. In realitate, proiectarea este una prescriptiva, bazata doar pe un nivel de forte pe care sistemul structural trebuie sa fie capabil sa le preia. Astfel, pentru un eveniment seismic frecvent structura va avea deformatii inelastice (avarii structurale) limitate, in timp ce pentru un eveniment seismic major aceasta nu va pune in pericol siguranta vietii. Aceste limite sunt destul de vagi, reprezentand aprecieri mai degraba calitative decat cantitative.

Prevederile codurilor reprezinta un nivel minim si nimeni nu impiedica proiectantii sa propuna structuri cu performante superioare. Realitatea este insa ca in practica curenta se considera aproape in toate situatiile minimul impus de lege. Acest lucru este determinat de mai multi factori, printre care principalii sunt:

1. Lipsadeintelegereapubliculuireferitoare la nivelul de performantasisigurantapecareiloferaostructura proiectata la nivelul minim impus de coduri;
2. Dorinta investitorilor de a maximizaprofitulprinreducereainvestitieiinitiale pe socoteala durabilitatii sirezilientei,careintervin (dacaintervin) pe parcursul exploatarii;
3. Lipsauneipietedeasigurariadecvate,bazatepecriteriideperformanta, care sarecompensezestructurile cu performante ridicate sisa penalizeze structurile proiectate la nivel minimal.

ATITUDINEA PROPRIETARILOR CLADIRILOR

Pentru cladirile de locuinte, exista obligativitatea incheierii unei asigurari. Aceasta asigurare obligatorie are un cost relativ redus. Totusi, conform raportului ASF, in anul 2018 doar pentru 1,7 milioane de locuinte erau incheiate asigurari obligatorii, mai putin de 20% din total. Iar numarul asigurarilor facultative era de 1,4 milioane. Nivelul redus al asigurarilor indica lipsa de perceptie a populatiei asupra nivelului de risc – situatie care se regaseste si in alte tari cu risc seismic important (Bevere, L. & Grollimund, B. 2012).

Aceasta perceptie incorecta a riscului se transpune si in actiunile legate de procesul de proiectare – constructie – intretinere a cladirilor, unde majoritatea investitorilor / proprietarilor opteaza aproape exclusiv pentru solutiile cele mai putin costisitoare (din punct de vedere al investitiei initiale), fara a face macar o analiza asupra costurilor potentiale pe intreaga durata de exploatare a constructiilor.

O categorie a proprietarilor sunt institutiile cu rol vital in cazul unei calamitati. Cladirile ce apartin acestor institutii reprezinta baza desfasurarii activitatii acestor institutii. Aceste cladiri trebuie sa ramana complet operationale atat in timpul cat si imediat dupa producerea unui seism sau orice fel de alta calamitate previzibila. Spitalele, serviciile de urgenta, institutiile care asigura raspunsul si coordonarea acestuia dupa un astfel de eveniment nu-si vor putea desfasura activitatea daca cladirile in care functioneaza sufera avarii. Nivelul si natura acestor avarii, capabile sa perturbe sau chiar sa compromita desfasurarea activitatii, pot varia functie de natura activitatilor desfasurate. Astfel, intr-un spital de urgenta chiar si avarii nestructurale minore pot scoate din uz salile de operatii prin contaminarea cu praful generat de prabusirea tavanelor suspendate, prin intreruperea alimentarii cu energie electrica din cauza fixarii necorespunzatoare a generatoarelor electrice de backup (presupunand ca acestea exista si sunt operationale), sau prin scoaterea din uz a unitatilor de aer conditionat.

In personalul unei autoritati publice exista angajati care au in sarcina cunoasterea situatiei de risc a cladirilor si prezentarea de propuneri pentru reducerea acestuia. De aceea, la autoritatile publice se regasesc destule exemple de interventii pentru consolidarea cladirilor. Exista semnificativ mai putina preocupare in acest sens la proprietarii privati ai unor cladiri, fie din cauza existentei unui numar mare de proprietari pentru un imobil, fie prin deciziile administratorilor de amanare a unor expertize si interventii, pentru maximizarea profitului in perioada curenta.

POSIBILE ACTIUNI DIN PARTEA AUTORITATILOR PUBLICE

Pe plan mondial, in cele mai multe situatii, costurile de reconstructie post-dezastru au fost finantate din fonduri publice. Cand aceste costuri sunt reduse (relativ la puterea economica a Statului), este posibil ca procesul de reparatie/reconstructie sa fie chiar mai eficient decat daca riscul (si costurile) ar fi fost transferate catre entitati private (firme de asigurare) (Brown et al, 2011). Sunt insa situatii (cateva exemple din ultimii 10 ani sunt prezentate in Tabelul 2), cand pagubele sunt foarte mari.

Ne putem pune intrebarea daca bugetul Romaniei poate suporta o situatie similara celei din Noua Zeelanda sau Chile, in conditiile in care procentul de asigurare al cladirilor este mult inferior. Si cat ar dura lucrarile de reparatii pentru repunerea in functiune a cladirilor avariate. In raportul PIDISDSC23794 din 2018 al Bancii Mondiale, se mentioneaza ca economia din Romania este in mod particular vulnerabila la un cutremur major deoarece peste 75% din populatie, peste 45% din sistemele critice de transport, energie, apa, comunicatii si peste 70% din mijloacele fixe – care contribuie la peste 70% din PIB sunt situate in zone cu risc seismic ridicat.

Ca termen de referinta, consideram util sa ne raportam la cateva aspecte ulterioare cutremurului din l’Aquila, cu costuri de doar 0,4% din PIB:

• lucrarile s-auderulat foarte incet (Brown et al., 2011);
• alocarea banilor pentru reparatii adurat peste un an, iar analiza tuturordosarelor a durat mai mult de trei ani (Di Ludovico et al, 2016);
• costulmediudereparatiesiconsolidare a variat intre 412 si 842 euro/mp in functie de tipul structural (zidarie, beton armat) si de niveluldeavariere (redus – grav) (Di Ludovico et al, 2016).

Rezilienta macroeconomica in cazul unui cutremur reprezinta abilitatea unei societati de a se redresa si de a reconstrui si este caracterizata de durata necesara pentru reconstructie (Hallegate, 2015). Cand aceasta durata este lunga, apar efecte negative in lant: scaderea consumului, scaderea productiei, scaderea numarului de angajati, care maresc impactul negativ initial al dezastrului si care afecteaza si persoanele care nu erau initial afectate.

Asa cum arata Brown et al 2011, exista patru moduri de pregatire pentru un dezastru: preventie, masuri proprii de asigurare, asigurare privata sau acceptare. Vom analiza pe scurt mai jos situatia actuala pe aceste coordonate.

Preventie

Referitor la preventie, principala problema in momentul de fata este o lipsa de informare a utilizatorilor finali ai cladirilor. Exista o baza legala privind sistemul de calitate in constructii si asigurari, exista norme de proiectare si contracte cadru de asigurare, dar, in realitate, cetateanul obisnuit nu intelege exact ce cumpara, care este nivelul de siguranta oferit de produsul pe care il primeste, care sunt responsabilitatile si drepturile sale legate de acel produs. Si din acest motiv, tendinta generala este sa aleaga cea mai ieftina solutie (minimul impus de coduri), deoarece perceptia este ca prevederile codurilor corespund unei lipse de avariere, in timp ce acestea sunt orientate in principal catre protejarea vietii ocupantilor.

In Noua Zeelanda, doar dupa cutremurul devastator din Christchurch au fost publicate si diseminate astfel de materiale (Royal Society of New Zealand, 2011), in care se explica, in termeni simpli, care este abordarea actuala referitoare la constructii si care pot fi efectele unui cutremur asupra unei cladiri care respecta codurile. Si experienta aceluiasi cutremur a aratat ca, ulterior, proprietarii si chiriasii cladirilor au inceput sa prefere sisteme constructive care conduc la limitarea avariilor, care conduc la un timp redus de intrerupere a activitatilor, un impact economic mai mic si o mai mica dependenta de asiguratori (Marquis, 2015). Am putea sa invatam din experienta altora si sa actionam inainte de a avea o eventuala experienta negativa proprie. In afara de programe de informare, Statul poate incuraja utilizarea unor cladiri de performanta superioara prin introducerea unui sistem de clasificare a rezilientei cladirilor la cutremur. O astfel de metodologie a fost propusa de exemplu de Almufti & Wilford, 2013. Existenta unei clasificari poate determina investitorii sa opteze pentru solutii „peste minimul impus de coduri” ca strategie de vanzare a cladirilor.

De asemenea, ar putea fi utila o mai mare implicare a statului in exercitarea rolului sau de control in domeniul constructiilor – in scop preventiv. Proiectarea structurilor este realizata in mod majoritar de societati comerciale cu raspundere limitata, iar verificarea proiectelor se face de catre verificatori atestati, in nume personal. O eventuala abatere de la prescriptiile minime impuse de norme atrage responsabilitatea acestora – desi este neclar daca responsabilitatea este a inginerului sau a firmei de proiectare. Este evident ca nicio persoana, nici chiar o firma, nu va putea acoperi eventualele daune. Iar firmele de asigurare, in mod normal, nu vor plati pentru culpa altcuiva.

Masuri proprii de asigurare

In ultimii ani au fost derulate si sunt in curs programe de crestere a capacitatii institutionale a autoritatilor de raspuns in situatii de dezastru. Desi, conform raportului PIDISDSC23794 al Bancii Mondiale, nu exista in prezent o abordare nationala sistematica privind reducerea riscurilor, in special referitor la riscul seismic in cladirile publice care ofera servicii publice vitale si sunt esentiale pentru redresarea rapida in caz de dezastru, situatia este in curs de imbunatatire.

Nu trebuie uitat si faptul ca Romania are o crestere economica constanta. Asa cum am mentionat anterior, cand pagubele nu reprezinta un procent semnificativ din PIB, efectele negative macroeconomice sunt mai usor de surmontat, Statul putand aloca mai repede sumele necesare post-dezastru.

Interventia Statului poate avea insa si efecte adverse: daca oamenii stiu ca guvernul ii va ajuta, atunci ei nu iau masuri de a reduce riscul de avariere al cladirilor pe care le ocupa sau de a plati pentru a le asigura (Hallegate, 2015).

Asigurari private

Punerea in functiune a unui mecanism de finantare bazat pe asigurari poate reduce considerabil expunerea financiara a guvernului, accelerand astfel faza de reconstructie.

In Romania functioneaza, incepand cu anul 2010, Pool-ul de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale (PAID), o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formata prin asocierea societatilor de asigurare pentru incheierea de asigurari obligatorii de locuinta. Suplimentar fata de asigurarile obligatorii, multe dintre societatile de asigurare propun asigurari suplimentare.

Cum am precizat si mai sus, numarul de polite incheiate este foarte mic, chiar si in cazul politelor obligatorii. De asemenea, nu exista, in special in cazul asigurarilor obligatorii, o corelare intre prima de asigurare si riscul asociat cladirii. In cazul in care prima de asigurare ar depinde in mod substantial de riscul de avariere, investitorii si proprietarii ar fi, poate, motivati sa aleaga solutii tehnice mai bune, pentru a reduce aceste costuri.

Experienta cutremurului din Christchurch a aratat cat de benefica a fost existenta unui sistem de asigurari la scara larga (peste 80% din daune erau asigurate). Dar acest eveniment a afectat piata asigurarilor si a condus la revizuirea modelelor de risc considerate la stabilirea valorii primelor (Bevere & Grollimund, 2012). Daca asigurarile nu reflecta nivelul de risc real, solutia nu este sustenabila. Iar, pentru ca asigurarile sa aiba preturi accesibile, acestea trebuie sa fie cat mai raspandite la nivelul populatiei.

Fara a pune la indoiala buna credinta a asiguratorilor din Romania, consideram util sa prezentam cateva exemple de „excluderi” din conditiile cadru de asigurare ale unora dintre acestia:

1. cladirilefolositepartialsauintotalitate in scop lucrativ (N.B. inconditiile in care la parterul multorcladiridelocuinteexistaspatiicomerciale sau de birouri);
2. erori de proiectare si/sau defecte deconstructie, a unor materiale de constructii cu defecte ascunse, a proastei intretineri a cladirilor, a vechimii sau a starii lor de degradare;
3. nerespectareanormativelorinvigoare/actelorpublicatedeorganele in drept privind sigurantain constructii;
4. cladirile care au fost afectate decutremure de pamant sau de alte evenimente naturale si nu au fost refacute, reparate, consolidate corespunzator.

Este normal ca asiguratorii sa nu plateasca pentru daune survenite la cladiri cu vicii ascunse. Este insa probabil sa apara numeroase situatii de litigiu intre proprietar si asigurator referitor la valoarea pagubelor si la metodele de interventie (consolidare / reconstructie). Marquis, 2015 prezinta un exemplu de cladire din Christchurch unde diferenta dintre valorile estimate de expertii-parte erau de zeci de milioane de dolari. Merkin, 2012 explica normalitatea realizarii unor astfel de expertize, la solicitarea asiguratorilor, in vederea stabilirii eligibilitatii platii si a valorii compensatiei financiare: cand sunt numeroase solicitari de creante, asiguratorul va fi nevoit sa se indrepte catre reasiguratori, deoarece sumele totale sunt mult prea mari; iar, in lipsa unor dosare bine intocmite, exista riscul pierderii acoperirii de reasigurare. In Romania, valoarea totala a primelor brute subscrise pentru asigurarea locuintelor (obligatorii si facultative) era, in 2018, in valoare de 28 de milioane de Euro, conform raportului ASF.

Este evident ca ne vom regasi in aceeasi situatie si ca asiguratorii vor analiza fiecare caz in parte pentru a determina daca intra sub incidenta clauzelor de excludere prezentate anterior.

Dincolo de timpul care va fi necesar realizarii tuturor acestor expertize, este posibil ca in unele cazuri sa existe o culpa a proiectantului. Acesta este responsabil legal desi, cum am mai spus, nu este clar daca responsabilitatea este a persoanei fizice sau juridice. Cadrul legal prevede obligativitatea incheierii de catre proiectanti a asigurarilor de raspundere civila. Problema cu asigurarile de raspundere civila profesionala existente in acest moment pe piata din Romania este ca ele sunt gandite pentru a acoperi eventuale omisiuni sau erori pe perioada de executie a cladirii si nu in exploatare, probabil deoarece contractele cadru sunt similare cu cele utilizate in alte tari europene, in care sistemul de calitate si de responsabilitate in constructii este diferit. In aceste situatii, beneficiarul pagubit nu va putea sa isi recupereze pagubele, deoarece proiectantii nu au capacitatea de a acoperi din fonduri proprii aceste sume.

Acceptare

Desi poate parea gresit pentru unii, solutia de acceptare merita analizata. Exista posibilitatea (chiar daca probabilitatea este redusa) ca un seism major sa nu se produca in urmatorii zeci de ani. Corespunzator, exista si oameni dispusi sa actioneze prin asumarea acestei probabilitati.

Aceasta inseamna ca eventualele masuri intreprinse acum in scop preventiv reprezinta un cost care ar putea fi utilizat de exemplu pentru accelerarea cresterii economice prin investitii in domenii productive. Se vor cauta solutii la momentul producerii evenimentului.

AR PUTEA INGINERII SA CONTRIBUIE LA CRESTEREA REZILIENTEI CLADIRILOR?

Booth, 2018, considera ca inginerii proiectanti sunt exclusiv concentrati pe respectarea codurilor (la a caror elaborare nu au avut nicio contributie), in timp ce beneficiarii nu acorda o importanta prea mare pregatirii pentru un potential eveniment care ar putea, de fapt, sa nu survina niciodata in timpul vietii lor. Iar prevederile din codurile actuale nu sunt bazate pe considerente de tip cost-beneficiu pe termen lung. Mai mult chiar, nici macar nu sunt in curs analize care sa stabileasca rezilienta optima la cutremure (Yanev, 2016). Modificarile codurilor din ultimii ani au condus la cerinte sporite de rezistenta pentru cladiri, care determina implicit si o probabilitate mai mica de avariere – fata de cladirile proiectate pe baza codurilor mai vechi. Dar abordarea a ramas aceeasi: o abordare de tip prescriptiv in care obiectivul este protectia vietii pentru un anumit nivel de seism. Doar acum cativa ani, in SUA, a aparut primul cod (FEMA P-58) care contine o metodologie de estimare, pentru un anumit scenariu, a avariilor probabile si a costurilor si duratei necesare pentru reparare.

Experienta cutremurului din l’Aquila, din 2009, a aratat ca cetatenii afectati de cutremur s-au indreptat in instanta impotriva inginerilor, deoarece au considerat ca specialistii nu i-au informat in mod corect asupra riscului – in prima instanta 6 specialisti si un oficial guvernamental au fost condamnati la cate 6 ani de inchisoare (Prats, 2012). Este posibil ca o astfel de situatie sa apara si in Romania, justificata de lipsa de informare a beneficiarilor de catre proiectanti.

Nu credem ca in Romania o astfel de actiune ar avea succes. Conform legii 10, specialistii in constructii sunt responsabili „pentru viciile structurii de rezistenta rezultate din nerespectarea normelor”. Iar in codul actual de proiectare seismica din Romania, P100-1/2013, criteriul de limitare a degradarilor are probabilitate de depasire de 70% in 50 de ani. Iar acest criteriu este definit intr-o maniera interpretabila: „eventualele degradari sau scoateri din functiune trebuie sa aiba costuri care sa nu fie exagerat de mari in comparatie cu costul structurii”.

Toti investitorii vor „optimizare”. De fapt nu vor optimizare, ci ieftinire. Vor structuri cu costuri initiale cat mai mici. Si, pentru supravietuirea economica, specialistii in constructii trebuie sa accepte acest lucru. Din acest motiv, aproape toti vor utiliza prevederile minime ale codului, care corespund unui risc ridicat de avarii semnificative.

Tot ce ar putea sa faca este sa informeze in memoriul tehnic al proiectului care sunt riscurile de avariere a constructiei, in conditiile respectarii prevederilor legale si a temei de proiectare.

CONCLUZII

Cladirile proiectate conform cu reglementarile in vigoare pot suferi avarii semnificative pe perioada de utilizare, chiar in cazul producerii unui cutremur care nu este exceptional de mare. Cele mai multe cladiri sunt proiectate utilizand solutiile minime din punct de vedere al costurilor initiale de investitie.

Proiectantul de rezistenta nu este nici finantator, nici investitor, nici utilizator al cladirii. El nu poate impune prin tema de proiectare o solutie care sa ofere cladirii o rezistenta la avariere semnificativ mai mare decat cea data de solutia din normativ. Poate comunica investitorului la ce riscuri se expune, poate de asemenea furniza scenarii de cost pentru variante de structura cu rezistenta sporita. Decizia ramane insa a investitorului. Proiectantul este dator sa-i informeze pe toti utilizatorii proiectului mentionand in memoriul tehnic de rezistenta (care va ramane in cartea constructiei) asupra nivelului de risc corespunzator solutiei adoptate.

Statul este singurul care poate oferi modalitati de crestere a rezistentei la avariere: modificarea codurilor, modalitati de asigurare diferentiata a cladirilor in functie de riscul certificat prin proiect / audit / expertiza, certificate de rezistenta globala a cladirii pe clase de avariere (similar certificatului energetic). Dar, mai ales, statul trebuie sa disemineze informatiile despre riscul de avariere si costurile aferente la nivelul tuturor utilizatorilor cladirilor proiectate „conform”.

BIBLIOGRAFIE

Almufti, I. & Willford, M. (2013). REDiTM rating system: Resilience-based earthquake design initiative for the next generation of buildings. Arup Co.;

ASF Romania (2018). Evolutia pietei asigurarilor – Trimestrul I 2018;

Bevere, L. & Grollimund, B. (2012) Lessons from recent major earthquakes. Swiss Reinsurance Company Ltd, Zürich;

Booth, E. (2018). Dealing with earthquakes: the practice of seismic engineering ‘as if people mattered’. Bulletin of Earthquake Engineering, 16(4), 1661-1724;

Brown, C. O., Milke, M. & Seville, E. Disaster funding mechanisms following the 2010 Canterbury Earthquake: a demolition and debris management perspective. Proceedings of the Ninth Pacific Conference on Earthquake Engineering Building an Earthquake-Resilient Society 14-16 April, 2011, Auckland, New Zealand;

Di Ludovico, M., Prota, A., Moroni, C., Manfredi, G. & Dolce, M. (2017). Reconstruction process of damaged residential buildings outside historical centres after the L’Aquila earthquake: part I – „light damage” reconstruction. Bulletin of Earthquake Engineering, 15(2), 667-692;

Di Ludovico, M., Prota, A., Moroni, C., Manfredi, G. & Dolce, M. (2017). Reconstruction process of damaged residential buildings outside historical centres after the L’Aquila earthquake: part II – „heavy damage” reconstruction. Bulletin of Earthquake Engineering, 15(2), 693-729;

FEMA (2012). Seismic Performance Assessment of Buildings, FEMA P-58, prepared by the Applied Technology Council for the Federal Emergency Management Agency, Washington, D.C.;

Hallegatte, S. (2015). The indirect cost of natural disasters and an economic definition of macroeconomic resilience. The World Bank;

Marquis, F., Kim, J. J., Elwood, K. J. & Chang, S. E. (2017). Understanding post-earthquake decisions on multi-storey concrete buildings in Christchurch, New Zealand. Bulletin of earthquake engineering, 15(2), 731-758;

Merkin, R. (2012). The Christchurch earthquakes Insurance and reinsurance issues. Canterbury L. Rev., 18, 119;

PAID (Insurance Pool against Natural Disasters) – paidromania.ro;

Prats, J. (2012). The L’Aquila earthquake: Science or risk on trial? Significance, 9(6), 13-16;

Royal Society of New Zealand (2011). Answers to Critical Questions About Buildings. Canterbury. royalcommission.govt.nz/documents -by-key/20111003.35;

The World Bank (2018). Strengthening Disaster Risk Management in Romania. Report no. PIDISDSC23794;

The World Bank (2018). Country partnership framework for Romania for the period FY19-FY23 – report no. 126154-RO;

Yanev, P. (2016). Resilience and earthquake engineering. The 16th U.S.-Japan-New Zealand Workshop on the Improvement of Structural Engineering and Resiliency, June 27-29, 2016, Nara, Japan .

(Din AICPS Review 1-2/2019)

Autori:
ing. Florin Voica – Director Cercetare-Dezvoltare, POPP & ASOCIATII SRL
ing. Mircea Barnaure – Project Manager, POPP & ASOCIATII SRL 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 164 – noiembrie 2019, pag. 52