Dl. Cristea, regretatul patron al REVISTEI CONSTRUCTIILOR, mi-a pus mai demult aceasta intrebare. La prima vedere, raspunsul ar putea fi: „asa este situatia” sau „incendiile sunt lucruri care se intampla normal”. La o analiza mai atenta insa si cunoscand de peste 45 de ani realitatile domeniului de la noi, intrebarea pare justificata si merita o analiza mai atenta si un raspuns documentat.
Pentru a intelege complexitatea analizei, trebuie sa urmarim linia cauzala a incendiilor si sa vedem unde sunt „fisurile” domeniului care justifica intrebarea din titlu. Aceasta „linie cauzala” reprezinta o succesiune de activitati indeplinite de diferite entitati / actori (persoane fizice sau juridice) care, fiecare, poate reprezenta „veriga slaba” care sa conduca la incendiu. Intrucat pot fi o multime de asemenea „verigi slabe”, analiza ponderii lor in capacitatea de a declansa un incendiu este foarte dificila – mai ales ca, de obicei, incendiul este rezultanta a mai multor factori care se mai si potenteaza intre ei.
Durata de viata a unei cladiri se poate analiza in functie de mai multe „axe de analiza”.
Cea mai simplista dintre ele imparte viata unei constructii care a trecut printr-un incendiu in doua:
- perioada de timp pana la incendiu si
- perioada de timp de dupa incendiu si care incepe cu momentul declansarii acestuia.
In acest tip de analiza, pompierii intra in scena doar in momentul incendiului, astfel ca putem spune (fara a gresi prea mult) ca in perioada de pana la incendiu acestia nu au un rol extrem de important.
O alta axa de analiza consta in urmarirea etapelor succesive ale conceptului securitatii la incendiu (SI) prin care trece viata unei cladiri, respectiv:
- Definirea acestuia (se face prin consultarea unui specialist care stabileste dimensiunea problemei SI in functie de dorintele Beneficiarului)
- Proiectarea (in care acest concept se dezvolta la maximum)
- Executia (in care conceptul este realizat in practica)
- Exploatarea (in care conceptul este validat, in special in cazul aparitiei unui incendiu)
In paralel, se mai deruleaza si alte tipuri de activitati, pe axe separate si care se interconditioneaza intre ele:
- Organizarea si interdependenta dintre diversele structuri administrative ale Statului
- Controlul ISU vs. piata libera
- Diverse activitati desfasurate intre diversi parteneri „de etapa”: Beneficiarul – Asiguratorul – Diversele Autoritati abilitate ale Statului – Specialistul consultant in protectia la incendiu – Proiectantul – Firma de executie – Hazardul (care nu trebuie niciodata neglijat!)
Vedem ca actorii sunt numerosi si este suficienta o simpla listare a lor si punctarea interdependentei dintre ei pentru a intelege complexitatea acestei analize (fig. 1).
In sfarsit, mai trebuie facuta o precizare privind „eroarea umana” care sta la baza aproape tuturor incendiilor (chiar daca nu este evidenta intr-o prima evaluare, eroarea umana este responsabila – mai vizibila sau mai ascunsa – in peste 98% dintre aceste evenimente).
Toate aceste „axe de analiza” sunt valabile in orice societate moderna, particularitatile de organizare ale fiecareia conducand insa la diferentele de eficienta dintre ele. In aceasta logica, ar trebui ca si in Romania (unde „teoria” este aceeasi ca peste tot in lumea civilizata) sa avem rezultate similare cu restul tarilor. Totusi, in practica nu este asa! De ce? De ce aceleasi premise conduc la rezultate diferite la noi? Unde este fractura dintre teorie si practica?
Fractura dintre teorie si practica apare la noi aproape pe toate segmentele axelor de analiza. Acest fenomen are o multitudine de cauze, dintre care vom incerca sa discutam cateva:
- Cauza principala este diferenta intre organizarea domeniului de securitate la incendiu (SI) in tarile occidentale si in Romania. Schema de mai jos arata cum trebuie sa fie relatiile dintre „actori” intr-o economie de piata functionala (fig. 2).
Se observa ca, in aceasta structura, exista doua directii majore de actiune permanenta:
– prima – de implementare permanenta a progresului tehnologic si de marire a nivelului general de securitate la incendiu, directie in care rolul major il joaca societatile de asigurari (care fac tot posibilul ca nivelul de securitate la incendiu impus clientilor lor sa fie cat mai inalt, pentru a-si securiza la nivel minimal eventualele pagube pe care trebuie sa le achite acestora in caz de incendiu);
– a doua – de control permanent al starii de functionare a sistemelor de securitate la incendiu instalate la fiecare client (proprietar de investitie) care, de fapt, inseamna asigurarea „eficientei” acestora. Aici, rolul major il joaca Proprietarul investitiei, aflat sub presiunea Societatii de asigurare la care este inscris precum si Pompierii din zona de jurisdictie.
Mai observam si ca, pana la punerea in functiune a obiectivului, Pompierii nu sunt implicati – ei avand responsabilitati numai in perioada de exploatare a acestuia.
La noi, insa, Pompierii sunt factor de decizie in ambele etape, ei avand o pozitie de „a fi peste tot”, anormala si de „conflict de interese” (intrucat IGSU controleaza aici atat conceptul cat si executia si exploatarea domeniului). Aceasta situatie conduce, in final, la doua aspecte distincte dar care, acum, altereaza major imaginea publica si activitatea acestora:
- aparitia unui sentiment de superioritate/impunitate fata de restul societatii (care s-a vazut cu ocazia nefericitului eveniment de la Colectiv) concomitent cu
- inhibarea personalului ISU care, in prezent, are prima responsabilitate (pentru ca semneaza si stampileaza avizul sau autorizatia de securitate la incendiu fara a se bucura insa de pregatirea cea mai solida in domeniu) – astfel ca, in situatia unui incendiu, primul anchetat este persoana fizica / „pompierul” care a semnat si stampilat avizul sau autorizatia de securitate la incendiu.
Daca la acest tablou adaugam si:
- organizarea militara rigida a structurilor implicate si
- rezistenta la innoire a oamenilor domeniului,
avem un tablou suficient de complet al motivatiilor esentiale ale fracturii intre teorie si practica de la noi.
Din pacate, aceasta stare de lucruri nu a condus la o revenire pe linia profesionista a activitatilor (care sa vizeze o imbunatatire a nivelului general de Securitate la incendiu) ci dimpotriva: din punct de vedere legislativ, dupa incendiul de la Colectiv a fost emisa o HGR cu nr. 925/2015 cu criteriile pentru oprirea functionarii amenajarilor de tip comert, cultura si turism, determinate de incalcarea grava a securitatii la incendiu.
Hotararea ar fi fost utila daca „piata” nu ar fi ajutata de adoptarea ulterioara a altei legi (Legea nr. 28/2018), care a permis operatorilor economici sa functioneze pana la obtinerea Autorizatiei de securitate la incendiu prin afisarea unui panou la intrare: „Acest spatiu functioneaza fara Autorizatia de securitate la incendiu”. Panoul afisat exonereaza proprietarul / utilizatorul functiunii respective, comert / cultura / turim, de orice responsabilitate intrucat victima a renuntat la orice pretentii cand a acceptat sa intre in acel spatiu. Totodata, respectiva persoana si-a asumat toate riscurile existente in acea constructie / cladire / functiune, inclusiv acela de a muri!! Deci „mortul este de vina”!! Situatia este de un absurd perfect!
- Cadrul legislativ trebuie si el enumarat aici, intr-o deloc onoranta pozitie fruntasa! Normativul de baza, P118-1999, nu a fost modificat, completat sau inlocuit deloc in cei 20 de ani de la publicarea si aprobarea lui. In tot acest interval de timp s-au schimbat foarte multe in domeniul constructiilor, pornind de la materialele de constructii, tehnologiile de executie si terminand cu functiunile, mai precis au aparut unele ca nu existau in anul 1999. Evenimentele tragice din piata (ex: incendiul de la Colectiv) nu doar ca nu au impulsionat Ministerul de interne sau MDRAP sa faca vreo schimbare dar au determinat o aplicare ad litteram a normei existente, renuntandu-se la utilizarea si aplicarea inginereasca, in spiritul ei, ori a cutumelor.
Aceasta abordare a aparut din mai multe motive cumulate:
- Reglementarea tehnica este veche si are ambiguitati (unii spun ca „intentionate”…);
- Inspectoratele locale pot emite Avizele si Autorizatiile de securitate la incendiu doar dupa verificarea proiecteleor tehnice, a documentatiilor tehnice din cartea tehnica a constructiei si a situatiei din teren din punct de vedere al respectarii legislatiei in domeniu.
Aceasta inseamna ca prima responsabilitate este a „pompierului” care semneaza si stampileaza avizul sau autorizatia de securitate la incendiu. Deci, in situatia unui incendiu, primul anchetat este persoana fizica / „pompierul” care semnat si stampilat avizul sau autorizatia de securitate la incendiu.
Legislatia fiind interpretabila, procuratura militara poate decide atunci ca avizatorul, persoana fizica, este responsabil si vinovat; abia dupa aceea apare procuratura civila care ancheteaza proiectantul, verificatorul, executantul, dirigintele de santier si responsabilul tehnic cu executia.
- IGSU emite diverse puncte de vedere care nu sunt facute publice, cu atat mai putin oficial, astfel incat sa existe o abordare unitara a interpretarilor date normativului de baza. Ele nu sunt cunoscute nici macar de ISU locale si, chiar daca ar fi cunoscute, ele nu sunt acceptate intotdeauna deoarece „pompierul”/avizatorul din teritoriu interpreteaza altfel respectiva speta si are ca argument, corect, raspunderea personala.
Toate aceste aspecte au creat o atmosfera de confuzie si neincredere in piata, in randul profesionistilor dar si al beneficiarilor de investitii si a avut, ca urmare, o crestere a numarului de incidente. Aceasta s-a intamplat si pe fondul lipsei unui control ferm in piata, exercitat de catre organele abilitate – aspect care a condus si la macularea credibilitatii ISU in teritoriu in ceea ce priveste posibilitatea unui management eficient de prevenire (exercitat de acest organism in perioada de timp din viata unei constructii scursa pana la incendiu).
Aici cred ca este relevanta o scurta referire la evenimentul Colectiv, eveniment care a scos in evidenta tocmai aceste aspecte de nefunctionalitate ale IGSU, care si-a asumat o palarie prea mare pentru capacitatile lui. Interventia de acum 4 ani (prezentata de curand in mass media) a scos in evidenta aspecte de necoordonare evidenta si de lipsa de exercitii serioase pentru un asemenea dezastru major (exercitiile festiviste facute cu televiziuni prietene si incheiate cu rapoarte optimiste s-au dovedit acum fara niciun folos). In acelasi timp, a aratat si incapacitatea profesionala a conducatorilor acelora in care populatia isi pune speranta in asemenea situatii limita. Este deci nevoie de o schimbare de atitudine majora la cele mai inalte niveluri (cred ca este relevant in aceasta situatie comentariul facut de presedintele Basescu la o televiziune despre cum a condus o asemenea interventie; sa nu uitam ca Domnia-Sa are o pregatire militara iar un incendiu real pe o nava in larg este infinit mai dificil de stapanit decat unul pe uscat, unde dispui de toate mijloacele de interventie posibile!).
- Lipsa unei pozitii ferme si coerente din partea societatilor de Asigurare. Incercand sa isi protejeze valorile asigurate si sa evite plata unor daune majore, acestea exercita – in tarile avansate – o presiune permanenta asupra pietei, care reprezinta motorul implementarii in practica a unor solutii de securitate la incendiu din ce in ce mai performante. La noi, ele se multumesc sa stea „in siajul” pozitiei Pompierilor – ceea ce reduce drastic eficienta lor ca „motor” al progresului tehnologic si de marire al nivelului general de securitate la incendiu. Rezultatul acestei pozitii consta in cresterea numarului de incendii si a pagubelor aferente, ceea ce, in final, s-ar putea dovedi o pozitie contraproductiva, chiar si pentru ele!!
- Intrarea pe piata a multor produse indoielnice este o alta cauza a cresterii numarului incendiilor in Romania, aceasta avand loc ca o consecinta a „derapajelor” si nenumaratelor obstacole care apar pe parcursul drumului lung si greoi al autorizarii unor materiale, produse si sisteme specifice – functionale si valabile in tari cu traditie dar neacceptate ca atare in Romania (ex. toboganele de evacuare). Pe de alta parte, sunt acceptate pe piata produse de provenienta indoielnica, fara documente de calitate autentice si verificabile si care isi dovedesc ineficienta in exploatare. Aici, organismele de urmarire a pietei au vina principala si ar trebui reorganizate.
- Simultan cu acest fenomen, se manifesta si lipsa de profesionalizare a multor firme (care au primit prea usor autorizarea din partea ISU) care pun in opera noile tehnologii si lipsa de exigenta la PIF a acestor lucrari din partea membrilor comisiei de receptie. Trebuie inteles ca o tehnologie noua si mai eficienta presupune si un corp profesional pe masura (atat in punerea in opera cat si la receptia finala). Din pacate, aici isi spun cuvantul cu prisosinta „Dorel” si dictonul „lasa ca merge si asa!”
- Lipsa de cunostinte in domeniu a majoritatii Arhitectilor (rezultata din reticenta de cooperare manifesta a zonelor profesionale si de invatamant: IAIM si OAR) cu consecinte grave in intocmirea Scenariilor de Securitate la Incendiu – SSI (vezi maternitatea Giulesti, clubul Colectiv s.a.) – si care a condus la o „antanta” toxica cu verificatorii de genul „stampila contra bani”. Aici ar trebui pusa o intrebare organelor de decizie: de ce nu se verifica periodic de MDRAT nivelul de cunostinte al Arhitectilor OAR cu drept de intocmire a SSI, asa cum procedeaza IGSU cu oricare alte firme de specialitate?
- Lipsa de cadre suficiente si pregatite corespunzator ale ISU – care conduce, de multe ori, la controale formale in teritoriu! Aici se manifesta lipsa indelungata a:
- instruirii periodice a cadrelor din departamentele Avizare-Autorizare, asa-numitele „reciclari”.
- angajarii unor cadre tinere, absolvente recente ale Universitatilor de arhitectura si constructii.
- De asemenea, lacomia AG si coruptia existenta in piata Constructiilor, unde investitorii (romani si straini) au „invatat” ca se poate „face Securitate la Incendiu” cu sume nefiresc de mici, cu sacrificarea corespunzatoare a calitatii (care aici se traduce prin „siguranta la foc”). Aceasta situatie exista, din pacate, si in majoritatea tarilor avansate!
Toate aceste aspecte enumerate mai sus au condus la situatia actuala a acestui domeniu, cu exemple de notorietate tragica (vezi maternitatea Giulesti sau discoteca Colectiv – care poate fi considerata un „studiu de caz” al domeniului).
Revenind la intrebarea din titlul articolului, mai trebuie prezentata si o alta axa de analiza: perioada de exploatare a obiectivului aflata in responsabilitatea Beneficiarului, a societatii de asigurare si a pompierilor din zona. Aici, cele mai importante masuri sunt cele operationale, care conduc la formarea unei culturi solide de securitate la incendiu.
La noi, in prezent si in pofida unor responsabilitati clare trasate de catre de legislatia in vigoare (Legea 370 si restul), este manifesta lipsa de responsabilitate a proprietarilor de investitii, care nu urmaresc / nu fac contractele de mentenanta necesare cu firmele de specialitate pentru a avea permanent toate sistemele de securitate la incendiu in stare perfecta de functionare, dar si a organelor ISU care nu verifica aceste situatii, aplicand imediat penalizarile prevazute de lege. Daca amintim aici doar situatia faimoaselor panouri cu „Acest spatiu functioneaza fara Autorizatia de securitate la incendiu” – discutata mai sus – devine evidenta intelegerea gresita si dedicarea insuficienta a eforturilor acestei institutii in directia prevenirii in teren.
Aceste situatii denota, de fapt, o alta carenta generala a societatii romanesti: lipsa unei culturi reale de securitate la incendiu! Toate fiintele umane (individuale sau organizate in structuri, gen companii) au nevoie de cresterea nivelului de securitate (vezi piramida necesitatilor a lui Maslow) dar primul pas care trebuie facut este acela ca ele sa constientizeze riscurile si sa le accepte. (Stiti cum se spune: ca sa poti rezolva o problema, trebuie – in primul rand – sa recunosti existenta ei! Altfel, ea nu exista pentru tine si poti dormi linistit!)
Problema constientizarii riscurilor apare in 3 timpi (fig. 3).
Noi ne ocupam, preponderent, de timpii II si III – in mod firesc – avand in vedere conditiile financiare de supravietuire carora trebuie sa le facem fata. In acelasi timp insa, experienta de pana acum a aratat ca prevenirea este mai ieftina decat tratamentul si asa apar necesare campaniile de prevenire si constientizare a riscului in cadrul populatiei.
Analiza comparativa a societatii romanesti cu toate societatile avansate de pe glob a aratat – fara niciun dubiu – ca factorul educational este predominant in „fasonarea” unei societati moderne, capabile sa faca fata provocarilor lumii de maine – o lume mult mai descentralizata si mai participativa, o societate mai diversificata decat cea actuala. In paralel fie spus, lumea de maine a inceput deja sa apara de azi, cu o rapiditate de dezvoltare infricosatoare si pe care cei mai multi dintre contemporani nu o constientizeaza inca. In ultima jumatate de secol, factorul educational se dovedeste, din ce in ce mai mult, factorul-cheie intr-o pozitionare a societatii romanesti pe o pozitie onorabila in toate domeniile lumii de azi si de maine. Din pacate, acest element a fost neglijat la noi intr-o asemenea masura in ultimii 30 de ani, incat astazi ne confruntam cu tot felul de situatii de criza in majoritatea domeniilor esentiale ale dezvoltarii Romaniei – situatii de criza care ar fi putut fi evitate in cea mai mare parte daca factorii de decizie le-ar fi realizat la vreme si ar fi luat masurile corective care se impuneau atunci!
Din asemenea perspectiva, atat structurile de stat responsabile cat si Asociatiile profesionale de profil (ASI, ARTS, ARISI si altele) au o raspundere morala suplimentara fata de societate in ceea ce priveste educatia cetatenilor in spiritul constientizarii riscului.
Aici, cred ca este interesant de analizat si un document de sinteza emis chiar de IGSU, intitulat: STUDIU IGSU pe perioada 2003-2010, privind statistica incendiilor la locuinte si gospodarii cetatenesti. Este o dare de seama care confirma tocmai concluziile noastre de mai sus. Din acest studiu, extragem cateva concluzii relevante pentru subiectul prezent, care arata clar ca IGSU nu s-a preocupat in egala masura si de etapa I (cea pana la aparitia incendiului, respectiv prevenirea):
1 – Pericolele enumerate mai sus sunt agravate de urmatorii factori cu tendinta din ce in ce mai mare de manifestare, in ultimii ani:
– grad scazut de educatie preventiva a cetatenilor……..;
2 – Concluziile studiului pot fi utilizate in: ………….. derularea activitatilor de pregatire a componentei preventive din serviciile publice voluntare pentru situatii de urgenta, planificarea si desfasurarea activitatilor de informare preventiva a cetatenilor.
3 – Se impune a se colabora cu mass-media in actiunile de informare preventiva a cetatenilor, mai ales avand in vedere gradul ridicat de analfabeti si tendinta din ce in ce mai acuta de abandon scolar. Acest fapt determina cautarea unor solutii audio-vizuale de prezentare a masurilor de prevenire a incendiilor la locuinte, distribuirea de pliante, brosuri si manuale fiind ineficienta in aceste conditii.
Din cele de mai sus, rezulta ca IGSU nu si-a indeplinit integral rolul asumat de coordonator national al politicii de prevenire. Este cunoscut faptul ca mai bine faci prevenire decat tratament! In acest sens, IGSU nu a fost consecventa pana la capat: a vrut sa „fie peste tot” ca sa obtina rezultatele globale scontate pe tot domeniul asumat al securitatii la incendiu dar a lasat partea de prevenire in responsabilitatea altor institutii ale Statului (dandu-le acestora numai indicatii), astfel incat sa nu poata fi acuzata de lipsa de eficienta si in acest domeniu! Din pacate, o politica nationala este un tot coerent si nu poate fi sparta pe bucati, functie de interese subiective sau de grup! Asadar, de aici rezulta ca fiecare ar trebui sa faca ceea ce stie cel mai bine: societatea civila sa faca prevenirea iar pompierii sa faca interventia!
Chiar daca acest aspect ar putea parea contraproductiv – la prima vedere – cred ca sunteti de acord cu mine cel putin cu ideea ca „un om educat si constientizat face cat alti doi” iar scopul nostru ca specialisti ai domeniului securitatii la incendiu trebuie sa fie acela ca oamenii sa ne ceara sprijinul nu din frica ci din convingere! Astfel, nu vom lucra numai cu clienti ci vom avea si parteneri de viziune asupra societatii, pe care o vom putea modela mai usor impreuna!
In loc de concluzie:
Care ar fi masura cea mai importanta de luat pentru schimbarea acestei situatii? Din analiza de mai sus, rezulta clar ca este nevoie de un complex de masuri radicale care se refera la aproape toate domeniile societatii romanesti! Din aceasta cauza, nimeni nu a „indraznit” sa il abordeze serios in ultimii 30 de ani! Ar fi insemnat pentru orice guvernare sa „se puna rau” cu ministere importante sau parteneri politici care le asigurau stabilitatea la putere si nimeni nu avut curajul sa isi asume aceasta actiune cu consecintele imediate riscante si previzibile. Aceasta masura ar fi putut fi asumata numai de catre un guvern puternic si inteligent, ceea ce nu a fost cazul in aceasta perioada la noi (guvernele noastre au fost ori „puternice” dar nu inteligente ori invers!).
Situatia aceasta se apropie acum de un punct de „non retour”, ceea ce inseamna ca vom ajunge in curand intr-o situatie in care „trebuie taiata coada pisicii” si facuta o optiune clara la nivel national: ori incepem sa aplicam (gradual dar hotarat) acest complex de masuri radicale ori mersul Romaniei catre Occident intra intr-un impas fara iesire in acest domeniu. Solutia este una singura si fara alternative! Trebuie pornit pe acest drum, dificil si cu reactii imprevizibile din partea structurilor care vor fi afectate, iar aici, un management inteligent si de buna credinta al acestui proces poate sa ii atenueze socurile si sa il duca la succes!
Si cum orice drum incepe cu primul pas; care ar fi acesta? Parerea mea este ca primul pas in deblocarea acestei situatii este reimpartirea responsabilitatilor din domeniul Securitatii la Incendiu, prin care responsabilitatile IGSU sa se restranga la actiunile „post-incendiu”; este domeniul in care personalul IGSU are cea mai mare expertiza! Daca s-ar face acest prim pas, restul elementelor ar incepe sa se „aseze” singure, in timp si cu concursul specialistilor tehnici ai IGSU care ar coordona aceasta trecere prin relocarea lor la primarii – unde ar putea si ar avea la indemana si toate instrumentele necesare acestei transformari.
Autor:
arh. Horia Mihai NICOLESCU – vicepresedinte ASI, presedinte Grup SIGURA
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 165 – decembrie 2019, pag. 58
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns