Restaurare si conservare in legislatia romaneasca

Aceste randuri sunt rezultatul unor momente extrem de dificile ale ultimilor ani in proiectarea si executia de restaurare / conservare.

Un proiect de restaurare si conservare, de interventie pe o cladire existenta, la un moment dat, trebuie sa se subordoneze unei proceduri diferite in legislatie, fata de construirea unui imobil nou. Acest lucru nu se intampla, in prezent, in Romania.

Pornind de la prima vizita in santier si TEMA DE PROIECTARE, care ar trebui realizata de un specialist cu experienta in domeniu, arhitectul este cel care are sarcina sa creeze un demers coerent de la inceput pana la finalul executiei. Arhitectul specializat in restaurare/ conservare porneste de la cercetarea istorica arhitecturala, relevarea si identificarea sistemelor de constructie specifice obiectului studiat, hotaraste studiile si analizele necesare pentru diagnosticarea  acestuia, ca sa poata sa-si constituie echipa de specialisti pentru proiectare.

Evident, situatiile difera de la caz la caz. Daca un releveu se poate realiza cu metodele nou aparute, pentru analizele detaliate si realizarea unui Proiect Tehnic si a Detaliilor de Executie, in adevaratul sens al discutiei, sunt imperios necesare, in multe cazuri, o schela si o asistenta minimala de muncitori pentru decopertari, sapaturi sau toaletare vegetatie. Cum documentatia pentru obtinerea Autorizatiei de Construire este in fapt un Extras din Proiectul Tehnic si cum avizul de la Ministerul Culturii se obtine pe baza Proiectului Tehnic, apare evidenta obligatia realizarii Proiectului Tehnic fara a avea schela pentru constructiile inalte sau sapaturi manuale si mecanizate, dupa caz, pentru interventii de decopertari / eliberare de vegetatie in cazul siturilor arheologice.

Schela se poate amplasa numai dupa obtinerea Documentatiei Tehnice pentru Organizarea de Santier, iar pentru amplasarea pe zone ce apartin domeniului public aceasta necesita obtinerea de avize si acorduri speciale, ce se obtin pe baza unor documentatii speciale. Cum inchirierea sau achizionarea schelei si activitatea respectiva de montare inseamna un buget consistent, acesta intra practic in devizul executantului si nicidecum al Proiectantului.

La fel, in cazul cercetarii arheologice, necesare atunci cand vorbim de interventii pe sit arheologic, avem nevoie de sapatura manuala si partial mecanizata, dupa caz, activitati ce nu pot fi sustinute de Proiectant. Bugetul de cercetare fiind foarte mic, acesta abia ajunge pentru plata cercetatorului, in cel mai fericit caz. Din pacate, cei mai multi nu stiu ca nu doar de cercetatorul arheolog, istoric, istoric de arta, geolog si inginer topo etc. ai nevoie pe un santier in sit arheologic, ci si de muncitori necalificati pentru sapatura sau calificati, in cazul in care manuiesc utilajele necesare diverselor cercetari.

Practic, Proiectul Tehnic pentru proiectele de restaurare/ conservare se realizeaza partial sau „orientativ”, sau „din experienta”, cum spun unii dintre colegii nostri, fapt pentru care in executie apare componenta de lucrari neprevazute intr-un procent mai mare decat cel agreat de Beneficiarul – institutie de stat, de maximum 10%.

Institutul National al Patrimoniului foloseste printr-un ordin intern procentul de 20-21% din valoarea estimata de executie la C+M, pentru lucrari diverse si neprevazute, dar acest procent nu este recunoscut oficial de toate institutiile Statului, in mod special la proiectele ce se deruleaza in prezent pe fonduri europene.

Mai mult, proiectarea in restaurare la proiectele ce se deruleaza pe fonduri europene nu accepta ca eligibile sume mai mari de 10% din C+M pentru ceea ce inseamna Studii de teren, expertizele tehnice pe specialitati, DALI/SF si Proiectul Tehnic cu Detaliile de Executie, alaturi de Verificarea proiectului, Asistenta tehnica pe perioada de executie, Dirigentie pe toate specialitatile si Consultanta.

In conditiile in care activitatea de cercetare se impune, atat pe perioada realizarii proiectului, cat si in executie, necesitatea realizarii analizelor pe zone si specialitati este iminenta. Mai mult, necesitatea realizarii unor analize apare frecvent pe parcursul cercetarilor si pe masura ce se inainteaza cu executia – restaurarea / conservarea, in mod special pentru componentele artistice – fresca, tencuieli de epoca/ mortare, piatra. Nefiind bugetate corespunzator, nu toate acestea pot fi asimilate in zona diverse si neprevazute, fapt pentru care o noua autorizare complica executia, inclusiv definirea proiectarii.

O alta problema majora care ingreuneaza si destabilizeaza realizarea unui proiect de restaurare/ conservare este generat de aspectul binecunoscut si impamantenit de a licita fazele de proiectare. Aceasta neintelegere a problematicii, dublata de legea licitatiilor, care nu diferentiaza specificul diverselor proiecte, creeaza grave practici in executie, care duc la distrugeri irecuperabile de patrimoniu national imobil.

Vorbim aici de proiecte care au suportat organizarea de licitatii ce au dus la o evolutie fragmentata si nefireasca in care lucrarile au fost realizate in faza DALI/SF de un proiectant, in faza PT/DE de alt proiectant, iar asistenta tehnica, de al treilea proiectant. In acest mod ducem in derizoriu bunele practici ale proiectarii si ajungem sa nu intelegem cine este raspunzator de rezultatele mai putin bune, ne temem sa intervenim cu corectii pentru ca avem de-a face apoi cu modificare de solutie ce trimite proiectul inapoi la faza DALI!

Ca arhitect si specialist, consider ca aceasta procedura rezultata ca urmare a unor practici simple preluate aleatoriu din legile licitatiilor, fara a cunoaste implicatiile tehnice nefaste asupra obiectivelor studiate ce se doresc a fi conservate/ restaurate, inseamna distrugere in masa a obiectivelor, fara sa ne amintim de ceea ce este DREPT DE AUTOR, cu drepturile si obligatiile sale pentru acest domeniu de nisa in constructii.

Ma refer strict la obiectiv, la monumentul istoric, fie el constructie civila, de for public sau sit arheologic. Cercetarea, studierea si interventia pe acesta are o logica nescrisa de abordare, o coerenta si desfasurare care nu poate fi intrerupta sau fragmentata pentru ca noi avem nevoie de produsul final si mai ales de modul complex si complet cum il vom transmite mai departe generatiilor viitoare.

Faptul ca toate institutiile de specialitate, ordinele mai mult sau mai putin profesionale accepta rusinate si comentand doar in mediile stiintifice aceste practici infame care ne distrug practic patrimoniul imobil, nu reactioneaza cu propuneri temeinice pentru modificarea legislatiei, in coroborare evidenta cu practicile internationale in domeniu, ma revolta si-mi dezvolta credinta ca necunoasterea chiar si-n domeniul proiectarii, restaurarii, conservarii si executiei are dimensiuni grobiene.

Orice interventie pe monumente, cladiri nominalizate ca monumente de arhitectura, sau simplu, cladiri din zone protejate, cladiri istorice sau cladiri cu valoare ambientala si locala, necesita un proiect complex si complet.

Acest proiect are sau ar trebui sa aiba la baza o TEMA DE PROIECTARE, corect realizata, functie de necesitati, la solicitarea Beneficiarului, dar intocmita cu sau alaturi de un Proiectant arhitect, cunoscator sau atestat in domeniul restaurarii.

In cazul lucrarilor de stat, redactarea acestei TEME se poate externaliza, acolo unde nu exista specialistii respectivi, dupa ce se cunosc exact bugetele existente, nevoile Beneficiarului, dar evident si problemele fizice ale imobilului, in toata complexitatea lor.

Sunt situatii fericite cand beneficiarii isi permit sa comande si sa sprijine acest demers anevoios in general, mai ales in mediul privat, dar si situatii in care nu exista fonduri suficiente decat pentru maximum o Interventie de Urgenta, care sa protejeze temporar un obiectiv.

Interventiile de Urgenta sunt limitative si conform legii ar trebui sa se realizeze in regim de urgenta, pe specialitati, dupa caz, cu un memoriu / raport tehnic, documentar foto, un memoriu cu lucrari de interventii propuse, documentatie ce trebuie avizata de Directia de Cultura local sau, dupa caz, la Ministerul Culturii, si autorizata in regim de urgenta de primaria locala, astfel incat Beneficiarul sa poata asigura imobilul in vederea prevenirii unor distrugeri majore sau irecuperabile. In tot acest timp, orice Beneficiar trebuie sa aiba alaturi Proiectantul atestat, cu experienta in domeniu, iar calificarea sa trebuie sa fie o garantare ca interventiile sunt conforme cu tratarea urgentelor solicitate.

In practica curenta, ca sa putem expertiza cat mai detaliat un imobil, ne folosim de aceasta faza – IU, in special la lucrarile private, astfel incat proiectul la faza DTAC/PT sa fie cat mai complet, iar lucrarile neprevazute sa fie cat mai mult eliminate pentru o gestionare financiara cat mai exacta.

Proiectarea in restaurare/ conservare / consolidare cu punere in valoare a elementelor valoroase de patrimoniu ramane mai departe o „cenusareasa” a proiectarii, iar in acest moment in scolile si universitatile noastre de profil nu i se da insemnatatea care-i revine, ca motor al mostenirii culturale si nationale atat de vitregite, cu o rata a distrugerii mai mare in ultimii 29 de ani.

Acest tip de proiectare este o nisa, care nu poate fi completata intr-un birou de arhitectura moderna cu o simpla „consultanta”, cum tocmai mi s-a solicitat in ultimele luni de colegi merituosi in domeniile lor de proiectare, dar care nu inteleg ce-nseamna consolidarea pentru restaurare si conservare, nu inteleg ca imaginea unui imobil – monument istoric sau nu –, un imobil reprezentativ pentru un tip de arhitectura venit din alta epoca trebuie inteles ca atare, iar interventia adusa trebuie sa-i conserve existenta in coordonatele sale constructive si estetice, cu imbunatatiri tehnologice discrete si compatibile cu originalul, care sa nu impieteze istoria ca mostenire imobiliara culturala.

O alta problema ce a aparut in special la proiectele cu fonduri europene, in acest domeniu, este recomandarea cu titlu de respectare in executie a fiselor tehnice si a coordonatelor tehnice din caietele de sarcini, a retetelor materialelor ce urmeaza a fi folosite in executie, ca rezultat al analizelor facute in faza de cercetare. Diagnosticarea materialelor componente ale constructiei, precum si modul cum s-au conservat in timp ne indica practic folosirea unui anumit tip de materiale compatibile cu cele originale. Pe langa acestea, detaliile de executie si conceptul general de proiectare indica anumite detalii, echipamente sanitare si electrice ce impun un anumit tip de interventie, de multe ori personalizat. Aceste solicitari sunt deseori nerespectate de Antreprenor, care argumenteaza nerespectarea cu oferta subevaluata de la licitatie, ca sa poata „prinde lucrarea”, indiferent de finalizare.

In contextul in care RECEPTIA se face, in realitate, cu sau fara ACORDUL sau RECOMANDAREA PROIECTANTULUI, autor al proiectului, iar calitatea in executie este o iluzie si nu un fapt ce ar trebui sa existe, conform legii, in fiecare santier de restaurare, apar rezultatele pe care le putem vedea la tot pasul.

Peste toate aceste probleme, apare componenta de MENTENANTA, care, exista ca terminologie, si deseori si scriptic este mentionata de proiectantii restauratori responsabili la Receptia finala, intr-un document separat sau anexat caietelor de sarcini, dar care nu este nicidecum inteleasa la adevarata ei valoare de Beneficiari, mai ales reprezentantii diverselor institutii ale statului.

Mentenanta ramane extrem de importanta pentru viata unui monument imobil sau de for public sau orice imobil existent restaurat/ reabilitat, pentru ca intretinerea corecta si interventiile punctuale pot gestiona pe timp indelungat aspecte tehnice care pot proteja de situatiile distructive ce pot aparea ulterior ca urmare a intemperiilor, sau altor incidente. De aceea, mentenanta este recomadat sa fie realizata de aceeasi firma care a realizat executia, pe o perioada cuprinsa intre 5-10 ani, astfel incat sa se mentina o monitorizare atenta ca urmare a unor tratamente / interventii realizate, corect sau nu, in executie.

Iar ca paleta de probleme sa se inchida, apare aspectul Standardelor de cost si al Normativelor pentru proiectare si executie pe domenii si specialitati, inclusiv pentru restaurarea si conservarea componentelor artistice – fresca, pictura murala, lemn, lemn pictat, metal, vitraliu, piatra si tencuieli de epoca, elemente decorative stucatura si ceramica, zidarii de epoca din piatra si caramida etc.

Standardele de cost nu pot fi aplicate, in acest domeniu, nici pentru proiectare si nici pentru executie, cu mici exceptii sau partial. Aceasta inseamna, din punctul meu de vedere, ca trebuie sa avem Normative dedicate fiecarui domeniu, specialitate in parte.

Institutul National al Patrimoniului a realizat de-a lungul ultimilor ani o serie de studii pe acest domeniu, pe cateva specialitati cum ar fi pictura murala si piatra. Astfel, la fiecare lucrare pe specialitati incercam alaturi de devizist sa particularizam in functie de situatie aceste Normative care nu au in prezent decat girul institutiei sus numite. Salutam intentiile bune, dar consideram ca aceste proceduri trebuie discutate atent cu factorii implicati, inclusiv cu reprezentantii firmelor de executie, cu experienta in acest domeniu al restaurarii.

Fata de legislatia existenta in vigoare, in conformitate si in completarea ei, consider importanta necesitatea unei dezbateri tehnice proiectanti – executanti, cu privire la acest domeniu al restaurarii si conservarii obiectivelor cu valoare patrimoniala locala si nationala, in vederea reorganizarii autorizarii acestor proiecte, urmand fazele de proiectare existente, dar cu finalizare si completare la inceperea santierului/ executiei.

In acest context, consider ca:

• proiectarea in restaurare trebuie conceputa astfel incat Proiectantul autor al DALI-ului sa aiba dreptul si obligatia de a continua proiectul in fazele urmatoare de proiectare, inclusiv asistenta tehnica din partea proiectantului;
• componenta documentatiei predate trebuie clar definita pe tipuri de lucrari si specialitati;
• studiile:

1. de teren – ridicarea topo a sitului si imprejurimilor, geotehnice, geoelectrice, de rezistenta materialelor, cu tot sistemul de analize specifice de laborator si foraje speciale,
2. cercetarile istorice – arhitecturale, analizele biologice, chimice, fizice, geologice, petrografice si mineralogice, inclusiv cele speciale pe lemn, stratigrafice si dentrocronologice, pe metal si vitraliu,
3. cercetarea si supravegherea arheologica cu tot ce inseamna cercetare de arhiva si realizare rapoarte de specialitate,

sa fie definite printr-o metodologie tehnica specifica clara, pe problematici, cu o evaluare financiara predefinita, pe baza unui Normativ specializat, pe etape de interventie, identificate corespunzator;

• modificarile punctuale ale interventiilor la proiectul complex de restaurare/ conservare sa fie atent monitorizate, fara a se relua procedura de reautorizare;
• modalitate de simplificare a autorizatiei de construire pentru interventii reprezentand lucrari de reparatii la acoperis / inlocuire partiala sau totala pentru invelitoare, cu respectarea materialelor traditionale, reparatii si inlocuiri de echipamente instalatii, fara modificari conceptuale sau totale; lucrari de reparatii punctuale pentru pavimente, tencuieli simple, desprafuire si biocidari, lucrari monitorizate atent de un proietant de specialitate – Arhitect, cu eliminarea avizelor si acordurilor ce ingreuneaza atat financiar, cat si ca timp finalizarea unei executii punctuale;
• mentenanta sa devina o etapa obligatorie dupa executia de restaurare / conservare, clar definita atat tehnic, cat si financiar, realizata fiind de Proiectantul arhitect, autor al proiectului de restaurare, functie de tipul interventiei, de tipologia obiectivului si de perioada de timp delimitata.

Autor:
arh. ing. Aurora TARSOAGA 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 165 – decembrie 2019, pag. 66