Numele inginerului roman A. Saligny este indisolubil legat in memoria romanilor de Podul de la Cernavoda. Putini dintre noi stim insa ca Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer constructor, premergator mondial al stiintei constructiilor metalice si de beton armat, realizator de multiple inventii si solutii unice in proiectarea si construirea podurilor si a constructiilor industriale, pentru fundatia cheiurilor portuare si a docurilor, precum si a silozurilor de grau prin folosirea prefabricatelor de beton, toate in premiera mondiala.
Anghel Saligny s-a nascut la 19 aprilie 1854, in comuna Serbanesti, judetul Tecuci (actualmente, judetul Galati) si a murit la data de 17 iunie 1925 la Bucuresti. A urmat primele clase de scoala la pensionul de copii din Focsani, infiintat de tatal sau, Alfred Saligny, pedagog de origine franceza din Alsacia, stabilit in Romania, apoi a urmat studiile secundare, la gimnaziul din Focsani, Colegiul National Unirea. Studiile liceale le-a urmat in Germania, la Potsdam.
Fiind initial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universitatii din Berlin, avandu-l ca profesor si pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 – 1894).
In perioada 1870-1874 a urmat studiile ingineresti la Scoala Tehnica Superioara din Charlottenburg. A lucrat sub conducerea profesorului G. Mehrtens, la constructia caii ferate Cottbus-Frankfurt pe Oder.
Cel mai lung pod din Europa
Lucrarea sa cea mai importanta ramane proiectarea in 1888 si constructia intre 1890 – 1895 a podului peste Dunare de la Cernavoda, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa si printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume. Proiectul elaborat de Saligny aducea doua mari inovatii in constructia de poduri: sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura podului si folosirea otelului moale in locul fierului pudlat ca material de constructie pentru tabliere de poduri.
A fost nu numai unul dintre membrii titulari ai Academiei Romane, dar si presedinte al acesteia. Despre activitatea acestuia ca membru al Academiei Romane, aflam de la Ion Bianu, in Cuvantul de recunostinta pentru activitatea lui Anghel Saligny ca presedinte al Academiei Romane (1907-1910) cu un concept de scrisoare din partea functionarilor, BAR, sectia Manuscrise, Fond Ion Bianu.
„La inaugurarea podului peste Dunare am mers si eu impreuna cu miile de Romani care alergase din toate partile tarii la acea mare serbare nationala, prin care se afirma stapanirea tarii noastre asupra cursului de jos al fluviului maret, stapanire pe care nu o mai aveam deplin, de cateva sute de ani.
Stateam pe un slep din jos de feerica si gigantica dantela de otel, intinsa deasupra panzei linistite a apei si sustinuta la mare inaltime de cateva rare coloane de piatra subtiri si elegante care sunt picioarele podului.
Toti in jurul meu erau cuprinsi de entuziasm si laudau, fiecare in felul lui, pe inginerii romani si pe conducatorul lor; toti se simteau crescuti ca Romani, in fata maretiei lucrarii, despre care puteau zice «este a noastra si este facuta de noi».
Cand cele 15 locomotive legate una de alta au sburat peste pod cu o iuteala ametitoare, in tipatul ascutit al fluerelor lor, in urletul sirenelor de la toate vapoarele si in bubuitul tunurilor de pe tarm, entuziasmul s-a schimbat in delir.
Dupa trecerea momentului de ameteala – toti intr-un gand ziceam: acum, chiar acum ar fi drept si bine ca Regele sa dea cea mai mare decoratie a tarii, cea mai mare cinste posibila, acelui care a condus munca inginerilor nostri pentru realizarea acestei minunate lucrari – stralucita afirmare a energiei nationale si a avanturilor spre viitor.
Asa am fost cuprins si eu atunci de admiratie pentru activitatea domnului A. Saligny. Dar se vede ca aceleasi simtaminte s-au desteptat fata de dansul si in altii cu mai multa cunostinta de lume si cu putere de a face sa se recunoasca si sa se cinsteasca in toate felurile meritele barbatului care era si este personificarea energiei nationale manifestata in – directiunea tehnica – necunoscuta la noi aproape cu totul de 40-50 de ani. Una din aceste recunostinte si cinstiri a fost alegerea domnului A. Saligny in Academia Romana la 7 aprilie 1897.
In aceasta institutiune, de care mi-a fost si-mi este legata viata, domnul Saligny aparu un om de un fel nou.
Vazusem filologi tari la discutii si la argumente, pe care nimeni cu nici un mijloc nu-i putea urni din convingerea lor; ascultasem oratori care te fermecau cu frumusetea vorbei si cu eleganta frazei lor; scriitori din pana carora curgea stilul armonios si eleganta, toti acestia gandeau si isi imbracau gandirea in cuvinte si fraze, prin vorbire sau prin scriere, ori prin amandoua”.
Domnul Anghel Saligny este intaiul care gandeste si isi exprima gandirea prin linii. Nu vorbeste si nu scrie decat rar si numai cand necesitatea il sileste spre a explica altora gandirea sa.
Gandirea domniei sale are doua faze: conceptia tehnica a operelor care trebuie facute, care se exprima prin planuri de linii si inchipuirea organizarii de munca omeneasca menita sa execute planurile puse in linii pe hartie.
La Academie este un tacut din gura si din condei. Rar – foarte rar – si cu mare neplacere ia cuvantul in discutii, numai cand nu se poate feri.
Dar, iti spune unde se face greseala, iti arata punctul slab, cararea gresita, sau directia buna de urmat.
Nimeni nu a fost mai surprins si mai incurcat decat domnul Saligny, cand i s-a spus ca va fi ales presedinte al Academiei. Gandul ca va trebui sa stea in frunte, sa reprezinte, sa faca discursuri la solemnitati il apasa si il chinuia. A primit numai cand a fost convins, de unele dintre putinele persoane al caror cuvant este pentru Domnia Sa hotarator, ca alegerea era o necesitate pentru bunul mers al institutiei.
Membrii Academiei se intalnesc din toate Tarile Romanesti odata pe an pentru o luna in sesiunea generala. In aceste intruniri anuale domnul Saligny a introdus un element nou si de cel mai mare interes: excursiunile in tara. A voit sa scoata acest corp de initiati pentru o zi sau doua dintre carti, memorii si rapoarte, spre a-i duce in tara sa vada marile lucrari ale vietii celei mari economice, cu care tara se inzestreaza, fara incetare, si sa vada privelistele marete ale naturii.
Astfel in 1909 domnul Saligny a organizat pentru membrii Academiei o neuitata incursiune pe Dunare de la Giurgiu la Cernavoda si la Constanta, unde s-au vazut podul si portul celei mai marete lucrari tehnice facute in tara noastra sub a Domniei sale conducere.
In 1910 o alta excursiune a fost organizata la salinele de la Slanic in Prahova si la exploatarile de petrol de la Busteni si Campina.
prof. ing. Nicolae Noica – Membru de onoare al Academiei Romane
Prea Stimate Domnule Saligny,
„In cei trei ani, 1907-1910, cat ati condus ca Presedinte lucrarile Academiei Romane, ati facut sa se organizeze serviciile, sa se asigure situatiunea functionarilor, cari isi dau cunostintele si munca lor spre a ajuta aceasta institutiune sa-si indeplineasca inalta ei menire. Regulamentul fondului de pensiuni, votat la 7 Aprilie 1908, si Regulamentul pentru serviciile Academiei, votat la 23 Mai 1909, sunt rodul staruintelor Domniei Voastre; ele dau siguranta viitorului pentru functionari si familiile lor si prin aceasta le dau linistea necesara unei munci rodnice. Functionarii Academiei Romane mai jos subscrisi va sunt adanc recunoscatori si va roaga, Prea Onorate Domnule Saligny, sa binevoiti a primi, ca semn vazut al recunostintei lor, aceasta mica statueta de bronz a Minervei, care este emblema Academiei noastre si care de aceea va aduce aminte de legatura de simtaminte, care ne uneste de Domnia Voastra de noi, functionarii ei.”
(Functionarii Academiei Romane,
dupa trecerea celor trei ani de presedintie –
cel mai mare numar de ani in care poate fi cineva ales in sir presedinte la Academie)
Trei ani (1907-1910) ne-a fost presedinte
Deprins, cum este, cu organizarea si conducerea unor servicii mari, unde atributiile si raspunderile trebuie sa fie bine lamurite, domnul Saligny a vazut indata punctele slabe si lipsurile serviciilor noastre, dezvoltate si organizate in mod cam patriarhal, si cu cea mai mare delicatete, cautand sa nu atinga pe nimeni, a adus indreptari si imbunatatiri.
Ingrijirea sa principala era: stabilirea raspunderilor si asigurarea stabilitatii lucratorilor.
Sub indemnul si conducerea Domniei sale, s-au votat cele doua regulamente care realizeaza aceste doua necesitati pentru orice serviciu perpetuu caruia isi dau anii si puterile vietii mai multi barbati culti si muncitori.
Aceste regulamente sunt Regulamentul fondului de pensiuni si Regulamentul pentru Serviciile Academiei. Fiind Domnul Saligny insusi un muncitor cum rar se gasesc, Domnia Sa apreciaza si timpul si munca altora si se fereste de a le risipi fara trebuinta.
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 167 – martie 2020, pag. 10
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns