«

»

Restituiri. Consiliul Tehnic Superior (I)

Share

In perioada aceasta care si-a incetinit ritmul si ne ingaduie momente de reflectie, va provocam sa ne intoarcem impreuna privirea spre momentele care au marcat asezarea Romaniei pe axa modernitatii din punctul de vedere al construirii – sub forma de reglementare riguroasa si control, aplicabile tuturor lucrarilor publice executate de administratiile publice aflate sub controlul statului, si, prin puterea de exemplu, aliniind lucrarile cu titlu privat. Au trecut, de atunci, peste 100 de ani.

Demersul istoric ne este minunat favorizat de dl acad., prof. ing. Nicolae Noica si de al domniei-sale volum „Consiliul Tehnic Superior si lucrarile aprobate de acesta la 100 de ani” – „valoroasa restituire, blindata exemplar cu documente si comentarii”, menit sa ne ajute a descoperi articulatiile si personalitatile marcante ale acestei institutii cu o structura moderna si puternica si cu exigente nenegociabile, care ne-ar fi folositoare inca si astazi.

Alina Zavarache – redactor-sef Revista Constructiilor

 

 

 

Consiliul Tehnic Superior (I)

 

Contributia adusa de Consiliul Tehnic, de mai bine de un secol, la realizarea unor lucrari de constructii remarcabile, cat si valoarea inginerilor si arhitec­tilor care l-au reprezentat de-a lungul timpului sunt argumente suficiente pentru a ne determina sa prezentam momentele marcante din cadrul formarii acestui organism.

Credem ca avem si datoria sa facem aceasta pre­zen­tare, la implinirea a 100 de ani de la reorganizarea Consiliului Tehnic Superior al Romaniei Mari din initiativa marelui inginer Anghel Saligny, pe atunci Ministru al Lucrarilor Publice.

 

Argument

„Lumea noua va incepe atunci cand se va stabili legea dreapta a colaborarii intre indivizi pe baza competentei, iar nu pe caste si clase sociale, cum este acum, unde cei capabili sunt aruncati si amestecati in multimea celor saraci, cand va fi o activitate creatoare, cand morala va fi aceea a interesului general.” 

inginer sef A. Smantanescu – „Administratia, o noua stiinta experimentala”, Buletinul Societatii Politehnice, august 1920

 

Perioada de inceput a mari­lor lucrari de sosele, cai ferate, lucrari de arta, porturi, cladiri publice, lucrari edilitare de la sf. sec. XIX si inceputul sec. XX, inaugurata in anul 1881 prin realizarea primei cai ferate Buzau – Marasesti, proiectata si executata in intregime de inginerii romani, a impus ca o necesitate organizarea pe baze moderne a Consiliului Tehnic al Lucrarilor Publice, care sa avi­ze­ze proiectele lucrarilor, sa in­tocmeasca reglementarile tehnice si sa orienteze activitatea de constructii din tara.

Inainte de 1830, lucrarile publice in Muntenia si Moldova se reduceau numai la „dregerea” drumurilor naturale si „facerea” de poduri peste rauri, unde circulatia nu se putea face prin vad. Aceste lucrari se executau insa intr-un mod empiric, fara planuri sau proiecte si fara nicio supraveghere tehnica.

Despre un inceput de orga­nizare a lucrarilor publice poa­te fi vorba de-abia in 1832, cand Regulamentul organic va prevedea si cele dintai principii de creare a unui serviciu al drumurilor, insa acest serviciu, ca si celelalte servicii de lucrari publice, se organizeaza mai temei­nic abia cu 15-20 ani mai tarziu.

Cel mai insemnat pas, in­sa, in organizarea lucrarilor publice in Tara Romaneasca se face in anul 1847. Acum se infiin­teaza, in baza ofisului nr. 161/feb. 1847, Directia Lucrarilor Publice pe langa Ministerul din Launtru. Aceasta directie era alcatuita, conform Regulamentului intocmit, din 4 despartiri (sectii):

  • despartirea I inginereasca;
  • despartirea II a lucrarilor de poduri si drumuri;
  • despartirea III de Arhitectura;
  • despartirea IV a lucrarilor Idraolice.

Chiar de la infiintarea acestei directiuni s-a simtit nevoia unui organ de consultare; intr-adevar, art. 7 al regulamentului prevedea, „la intamplare de vreun plan mai serios sau vreo nedomerire in pricini tehnice departamentul va aduna pe toti inginerii sectiilor despartiri, care supt numirea de Comitent al lucrarilor publice, vor cerceta acel plan si vor chibzui asupra nedomeririi”. Se preciza ca comitetul se putea completa si cu alti ingineri si arhitecti ai statului ca „membri consultativi”.

De la crearea, in 1847, a Comitetului lucrarilor publice, va exista intotdeauna un organ care, sub diferite denumiri, isi va da avizul si va exercita un control asupra lucrarilor publice.

Conform ordinului 5601 al Ministrului din Launtru, marele vornic Alex. Villara, Comitetul lucrarilor publice se intruneste in ziua de 20 august 1848 intr-una din salile Palatului de stat si hotaraste ca sedintele comitetului sa aiba loc marti, joi si sambata, in fiecare saptamana, de la „ora 11 la ora 3 d.a.”. Dupa prima sedinta de lucru se inche­ie si primul jurnal, sub deviza pasoptista „Justitie si Fraternitate”. La sedinta au participat ca membri: inginerul Gheorghe I Rosetti, inginerul I. Balzano, inginerul I. Marsillion si arhitectul Jules Villacrosse.

Credem ca este locul sa amintim cateva date despre Gh. I. Rosetti (1817 – 1872), absolvent al Scolii de Poduri si Sosele din Paris in anul 1840. El a fost tehnicianul care s-a implicat major in activitatea de constructii din tara noastra in epoca de pionierat a anilor 1841-1859. Si daca nu ne-am teme ca vom fi acuzati de partinire pentru tagma noastra inginereasca, ne-am permite sa-l punem ala­turi de spatarul Mihail Cantacuzino, pentru ctitoria sa – soseaua Bucuresti – Ploiesti – Campina – Brasov, ce a deschis ata­tea posibilitati Vaii Prahovei. De aceea, pentru li­nis­tea ce-o ofera aceasta vale atator mii de vizitatori tineri si batrani la fiecare sfarsit de sap­ta­mana, merita a-i rezerva ma­car cateva clipe, in amintirea noastra.

In aceeasi perioada, in Moldova, in anul 1849, se inta­reste prin ofisul 2374/21 septembrie 1849 „Asezamantul organic al Departamentului lucrarilor publice”. Pentru a putea aprecia preocuparile de indrumare a activitatii de constructii, acum 140 de ani, sa retinem cateva dintre prevederile asezamantului mai sus amintit, pentru actualitatea lor. Astfel, articolul 16 arata: „Po­trivit legiuirilor statornicite pentru infrumusetarea oraselor, Departamentul va alcatui modeluri de planuri de zidiri, potrivite cu osebitele localitati”, cu alte cu­vinte preocuparea de tipizare a constructiilor functie de specificul local.

De asemenea, articolul 18 preciza: „Departamentul va pu­ne in regula ca antreprenorii de zidiri, dupa ispita ce le va face, clasificandu-i in mesteri si calfe sa le deie certificat doveditor mestesugului lor, care dupa a­ceas­ta vor fi supusi si regulilor ce se vor aseza de catre el, fara care nici vor fi slobozi a lucra mestesugul lor”.

Comentand acest articol in anul 1914, inginerul Nestor Urechia spunea: „Cititorii nostri citind cu atentiune art. 18 vor fi observat ca Ministerul Lucrarilor Publice din Moldova, in anul 1849, a reglementat o chestiune pe care Ministerul nostru de astazi n-a fost inca in stare s-o reglementeze, si anume exercitarea profesiunii de antreprenor”.

In anul 1914!… amara observatie.

Ce sa mai zicem noi, as­tazi, in anul 2018!?

Comitetul lucrarilor publice va mai trece, intre anii 1851 si 1862, printr-o serie de schimbari din punct de vedere al atri­bu­tiilor si denumirii (Comisia sistematica, Comisia tehnica).

La 10 august 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semneaza Decretul nr. 627, prin care se aproba prima organizare a Ministerului Lucrarilor Publice din Romania si a personalului subordonat, in conformitate cu propunerile facute.

Ministerul cuprindea:

  1. Administratia centrala alcatuita din sectia secretariatului general, sectia contabilitatii si alte patru sectii;
  2. Corpul tehnic compus din:

I – Consiliul tehnic al lucrarilor publice atasat administratiei centrale, alcatuit dintr-un ins­pec­tor general cl I, patru inspectori generali cl II si un inginer sef secretar al consiliului;

II – Serviciul tehnic exterior de sosele, poduri, rauri si zidiri publice.

Se cuvine sa subliniem ca, odata cu organizarea primului Minister al Lucrarilor Publice, a fost instituit si Consiliul tehnic al lucrarilor publice, atasat ministerului. Formarea acestui consiliu era apreciata ca o imbunatatire esentiala si neaparata in administratia lucrarilor publice, el fiind alcatuit din functionari de superioritate morala si stiin­tifica.

Membrii Consiliului tehnic al lucrarilor publice, la 1862, erau inginerii Alexandru Costinescu, Panaite Donici, Constantin Aninoseanu si Carl Vairah, carora, in baza Decretului 612/16.08.1862 semnat de Al. Ioan Cuza, li se oferise gradul de inspectori generali cl II, iar ca secretar figura inginerul Stefan Lespezeanu. Salariul Inginerilor inspectori generali cl II era de 2.500 lei (lei aur).

Iata si o parte din insarci­narile acestui organism: „Examinarea tuturor proiectelor ina­intate pentru executare, avizarea tuturor chestiunilor tehnice si administrative care ii erau puse in dezbatere de minister, inspectarea lucrarilor pe teren si verificarea receptiilor”.

Consiliul aviza in mod special lucrarile deosebite.

Mentionam in acest sens un document impresionant care contine semnaturile membrilor Consiliului tehnic al lucrarilor publice, in anul 1865, cand se da in concesiunea firmei Barklay construirea a 19 poduri metalice de sosea. Acestia erau Dimitrie Frunza, Petrache Poenaru, Alex. Costinescu, Alex. Orascu, Panaite Donici, Constantin Aninoseanu, Gh. I. Rosetti si Stefan Lespezeanu. Documentul este aprobat si poarta sem­natura domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Odata cu formarea si numi­rea Guvernului Lascar Catargiu, la 11 mai 1866, in schema acestuia a aparut un nou minister: Ministerul Agriculturii, Co­mertului si Lucrarilor Publice. Sub aceasta forma va functiona Ministerul Lucrarilor Publice pa­na dupa declararea tarii ca Regat. La 30 martie 1882, dezvoltarea mare a lucrarilor publice, ce se executau de acest minister, a impus separarea Ministerului Lucrarilor Publice de acela al Agriculturii si Co­mertului.

Dupa separarea Ministerului Lucrarilor Publice ca departament aparte, a urmat acea perioada de lucrari mari de so­sele, cai ferate, lucrari de arta, porturi, cladiri publice, lucrari edilitare, lucrari hidraulice etc. Este perioada realizarii caii ferate Bucuresti – Fetesti, a silozurilor de la Braila si Galati, a pri­mei fabrici de ciment portland in tara la Braila, a podului peste Dunare la Cernavoda, a cladirii Scolii Nationale de Poduri si Sosele, a Ateneului Roman si a Palatului Bancii Nationale etc.

La toate aceste lucrari, Consiliul tehnic al lucrarilor publi­ce va fi chemat sa-si aduca contributia sa competenta. Dezvoltarea activitatii sale a dus la sporirea numarului de membri care, de la 4 in anul 1880, ajunge la 9 in anul 1898. De asemenea, a fost nevoie ca pe langa consiliu sa se organizeze secretariatul si serviciul de studii si ve­rificari, cu personalul necesar (ingineri, conductori, desenatori etc.).

Consiliul tehnic al lucrarilor publice a avut ca presedinte, intre anii 1879-1890, pe inginerul Spiridon Iorceanu (1835 – 1903), unul dintre remarcabilii nostri tehnicieni de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Sa amintim numai ca a scris primul manual de constructii si intre­ti­nere a drumurilor din tara noas­tra (1869) si a fost presedintele juriului international creat pentru examinarea proiectelor prezentate la concursul international pentru realizarea podurilor peste Dunare.

In anul 1890, componenta Consiliului era urmatoarea: pre­sedinte, Spiridon Iorceanu; membri Constantin Zeuceanu, Pandele Terusanu, Petre Ene, secretar Nicolae Serbanescu.

Apoi Consiliul tehnic al lu­crarilor publice va avea ca pre­sedinte, intre anii 1891-1895, pe inginerul Petre Ene, iar intre 1896-1900 pe inginerul Pandele Terusanu.

Printre membrii Consiliului in aceasta perioada intalnim pe: Constantin Zeuceanu, Constantin Mironescu – directorul Scolii Nationale de Poduri si Sosele, Nicolae Zahariade, Grigore Tasian-Dimitrescu, Edmond Beller, Constantin Dinescu, Grigore Cerkez, Alexandru Davidescu si Nicolae Serbanescu.

Un moment insemnat, in­sa, in organizarea Consiliului tehnic al lucrarilor publice are loc in anul 1901, dupa numirea ca ministru al lucrarilor publice in guvernul Dimitrie Sturdza a in­ginerului constructor Ion I.C. Bratianu (14 februarie 1901 – 18 iulie 1902).

Atunci, prin Decretul Regal nr. 1405/29 martie 1901 – publicat in Monitorul Oficial nr. 4 din 7 aprilie 1901 – Regele Carol I a aprobat „Regulamentul pentru organizarea Consiliului Superior Tehnic al Ministerului lucrarilor publice”.

Consiliul Superior Tehnic era prezidat, in conformitate cu articolul 1 al regulamentului, de ministrul Lucrarilor Publice sau, in lipsa, de vicepresedinte, care se numea prin decret regal. Consiliul avea in componenta noua membri, care se numeau tot prin decret.

Imediat, prin Decretul Re­gal nr. 1718 din 10 aprilie 1901, dupa propunerea facuta de ministrul Ion I.C. Bratianu, in baza regulamentului de organizare, in­gi­nerul inspector general cl I Anghel Saligny este numit vicepresedinte al Consiliului Superior Tehnic.

In acelasi timp, prin Decretul Regal 1725/10 aprilie 1901, tot la propunerea ministrului, Mihail M. Romniceanu, inginer inspector general cl I si Ion B. Cantacuzino, inginer inspector general cl II din cadrul de activitate al corpului tehnic, au fost numiti membri ai Consiliului.

Prima Sedinta a Consiliului Superior Tehnic a avut loc in ziua de 11 aprilie 1901, fiind prezidata de ministrul Ion I.C. Bratianu. Cu acest prilej s-a subliniat necesitatea intocmirii de urgenta a „regulamentului special”, care sa stabileasca in detaliu modul in care Consiliul Su­perior Tehnic va proceda la „examinarea si rezolvarea ches­tiunilor ce-i vor fi supuse” – articolul 7.

De fapt, Consiliul Superior Tehnic va fi condus de inginerul inspector general cl I Anghel Saligny, timp de 17 ani, el punandu-si amprenta asupra conduitei acestuia, prin competenta si cinstea pe care le va impune, dar si prin grija pentru cheltuirea banului public.

Totodata, sunt numiti membri in Consiliul Superior Tehnic Elie Radu, Constantin Mirones­cu, Emil Miclescu, Mihail M. Romniceanu, I. B. Cantacuzino, Nicolae N. Harjeu, Theodor Dragu, Alexandru Cottescu si D. Poenaru (secretar). Ulterior, la con­siliu se vor atasa si arhitectii Petre Antonescu si Duiliu Marcu.

Ceea ce a caracterizat mai mult aceasta epoca au fost marile lucrari edilitare si de infrumusetare a oraselor si comunelor noastre. S-au executat foarte multe lucrari de poduri, alimentare cu apa, canalizare, uzine si retele electrice, cladiri pentru institutii publice, hale etc. De asemenea, s-au executat lu­crari importante de ridicari de planuri si de sistematizare a oraselor si comunelor.

Din actele aflate la arhiva Consiliului Superior Tehnic rezulta ca acest organ a examinat proiectele acestor lucrari, cerand modificari cand era necesar si completandu-le cu observatii si indrumari care au ajutat la executarea lucrarilor in bune conditiuni.

Din numarul impresionant de lucrari analizate de Consiliul Superior Tehnic sub conducerea lui Anghel Saligny amintim: cla­direa Ministerului Lucrarilor Publice (astazi Primaria Munici­piului Bucuresti), cladirea Camerei Deputatilor (astazi Palatul Patriarhiei); palatele administrative din orasele Craiova, Galati, Constanta, Ploiesti; palatele de justitie din orasele Focsani, Galati, Buzau, Pitesti, Turnu Severin; Cazinoul din Constanta; alimentarile cu apa ale oraselor Bucuresti, Braila, Constanta, Iasi, Targoviste, Turnu Severin, Tulcea; canalizarile din orasele Botosani, Tecuci, Craiova, Constanta, precum si planurile de sistematizare ale catorva localitati cu regulamentele lor de constructii.

In acelasi timp, Consiliul ana­lizeaza si o serie de ches­tiuni speciale legate de buna functionare a domeniului lu­cra­rilor publice.

Merita sa retinem modul in care Consiliul a inteles sa solutioneze problema, atat de actuala si astazi, a rabaturilor prea mari facute de antreprenori la licitatiile organizate pentru construirea diverselor lucrari publice. Astfel, Consiliul Superior Tehnic a hotarat prin Jurnalul 22, incheiat in urma sedintei din 21 februarie 1914, ca sa se ceara garantia de 6% cand rabatul nu intrece 10%, iar de aici inainte garantia sa fie de 6% plus rabatul facut peste 10%.

Despre aspectele cerceta­te si masurile dispuse cu prilejul analizarii proiectelor unor edificii si lucrari publice deosebite si consemnate in jurnalele incheiate in urma sedintelor respective, vom vorbi in prima parte a acestei lucrari [„Consiliul Tehnic Superior si lucrarile publice aprobate de acesta la 100 de ani”, Ed. Vremea, 2018].

Dupa Marea Unire din anul 1918, a inceput o ampla actiune de organizare institutionala a serviciilor Ministerului Lucrarilor Publice, dar si de elaborare a unor norme si regulamente de functionare, pentru a se putea executa refacerea lucrarilor distruse de razboi, dar si a lucrarilor noi pentru consolidarea tarii unite. Avand in vedere importanta acestor lucrari si contri­butia ce avea de dat la ele Consiliul Tehnic Superior, inginerul inspector general Anghel Saligny, pe atunci Ministru al Lucrarilor Publice, a hotarat organizarea, pe baze noi, a acestei institutii.

Astfel, el supune Consiliului de Ministri, condus de Ion I.C. Bratianu, prin raportul nr. 23919/2 decembrie 1918, un proiect de lege relativ la „Consiliul Tehnic Superior”. Dupa aprobarea sa in sedinta guvernului – Jurnalul nr. 1120 din decembrie 1918 – proiectul va fi promulgat prin Decretul Regal nr. 3796 din 21 decembrie 1918, semnat de Regele Ferdinand.

Consiliul Tehnic Superior devenea astfel, prin lege, „organul tehnic consultativ si de control al Ministerului Lucrarilor Pu­blice, pentru toate lucrarile publice ce se executa de catre diferitele administratii publice puse sub controlul statului” (articolul 1).

Aceasta organizare, care a constituit un moment de rascru­ce si un adevarat salt calitativ in activitatea de constructii din Romania, este deosebit de sugestiv reflectata in „Regulamentul relativ la organizarea si functionarea Consiliului Tehnic Superior” – aprobat prin Decretul Re­gal nr. 3797/21 decembrie 1918. Din acest document rezulta ca Consiliul Tehnic Superior avea atributii, conform articolelor 12-21, privind:

  1. a) Examinarea si aprobarea tuturor:
  • proiectelor pentru tot felul de constructii elaborate de toate administratiile statului si asezamintele publice;
  • proiectelor tip dupa care se executa mai multe lucrari identice, oricare le-ar fi valoarea unitara;
  • programelor generale de lucrari;
  • planurilor de sistematizare, regulamentelor de alinieri, chestiunilor privind edilitatea urbana si rurala;
  1. b) Analizarea si solutionarea chestiunilor tehnice speciale;
  2. c) Exercitarea controlului si inspectarii tehnice, functie de insarcinarea data de minister;
  3. d) Studierea si intocmirea diferitelor norme tehnice pentru executarea diferitelor lucrari si instalatii, caietelor de sarcini tip pentru lucrari si furnituri tehnice, caiete de sarcini speciale si in general tot felul de prescriptii tehnice.

Avizele Consiliului Tehnic Superior, aprobate de Ministerul Lucrarilor Publice, deveneau obligatorii pentru toate administratiile statului.

In noua organizare, Consiliul se compunea dintr-un prese­dinte si 17 membri, intre care 4 ingineri inspectori generali in activitate, secretarul general al M.L.P., directorul general al Cailor Ferate Romane, directorul general al porturilor si cailor de comunicatii pe apa, directorul general de Poduri si Sosele, directorul Scolii Nationale de Poduri si Sosele, doi directori din administratia Cailor ferate, doi ar­hitecti si patru ingineri inspectori generali sau ingineri sefi din serviciile M.L.P. sau profesori la Scoala Nationala de Poduri si Sosele.

Pe langa Consiliu functiona Directiunea Consiliului Tehnic Su­perior, cu personalul tehnic si administrativ necesar pentru studierea, pregatirea si punerea la punct a problemelor tehnice.

Prin Decretul Regal 3802/21 decembrie 1918, se hotaraste:

– art. 1. Dl inginer insp. gen. cl. I Elie Radu e numit pe ziua de 1 ianuarie 1919 presedinte al Consiliului Tehnic Superior;

– art. 2. Dnii inginer insp. gen. Carcalechi Sergiu, Zanne Iuliu si Cosmovici Gheorghe sunt numiti membri ai Consiliului;

– art. 3. Dl inginer insp. gen. cl. II Vasilescu-Karpen N. e nu­mit, pe aceeasi zi, director al Directiei Consiliului Tehnic.

Consiliul Tehnic Superior astfel constituit, in baza Decretului Regal de organizare si a De­cretelor Regale de numire, isi incepea activitatea, acum 100 de ani, sub presedintia inginerului inspector general Elie Radu, care, dupa 40 de ani de continua si prestigioasa activitate in infaptuirea atator lucrari marete, fusese chemat de colegul sau Anghel Saligny la aceasta inalta demnitate.

Consiliul era format din perso­nalitati ale lumii tehnice din tara noastra, precum: Elie Radu, Alexandru Davidescu, Sergiu Carcalechi, Iuliu Zanne, Gheorghe Cosmovici, Victor Bruckner, Ion Vardala, Emil Balaban, Grigore Stratilescu, Ion Ionescu-Bizet, Gh. Panait, V. Voiculescu, R. Baiulescu, Duiliu Marcu, Petre Antonescu, Constantin Busila, P. Panai­tes­cu, Constantin Raileanu, A. Dumitrescu, P. I. Ciocalteu, Nicolae Vasilescu-Karpen.

Intre anii 1931 si 1934, pre­sedintele Consiliului Tehnic Superior a fost inginerul inspector general Ion Vardala, iar intre 1934 si 1944, inginerul inspector general Nicolae Vasilescu-Karpen, rectorul Scolii Politehnice.

Dintr-un document aflat in Fondul Ministerului Lucrarilor Publice – Consiliul Tehnic Superior, dosar 1972/1944, reiese ca intre 1 ianuarie 1919 si 31 decembrie 1943, Consiliul Tehnic Superior a discutat si rezolvat aproximativ 6.109 chestiuni de natura diferita si anume:

  • proiecte de linii ferate, de tramvai si funiculare;
  • proiecte de poduri pentru cai ferate, pentru sosele;
  • baraje, ziduri de sprijin;
  • studii si proiecte relative la alimentarea cu apa si canalizarea oraselor;
  • cladiri publice, localuri pentru administratii, teatre, spitale;
  • uzine electrice si retele electrice;
  • planuri de sistematizare;
  • diferite chestiuni, ca de exemplu: conditii generale pentru intreprinderi de lu­crari publice, mijloace de ameliorare a soselelor din tara, organizarea corpului arhitectilor etc.

Din aceste chestiuni, circa 14,5% au fost aprobate astfel cum au fost prezentate, circa 63,5% s-au aprobat cu obser­vatii, recomandari pentru perfectionarea tehnica in vederea sigurantei si unei functionalitati sporite si cca. 22% s-au respins.

Printre primele lucrari publice cercetate de Consiliul Tehnic Superior au fost proiectele pentru refacerea podurilor distruse in urma Razboiului Mondial, precum: podul peste Borcea, podul peste Siret la Cos­mesti si podul peste Arges pe linia Bucuresti – Giurgiu.

Apoi vor fi analizate proiectele pentru o serie de edificii publice: Palatul de Justitie din Plo­iesti, Palatul de Justitie din Galati, cladirea Scolii Politehnice Timisoara, cladirile Institutului si clinicilor Universitatii din Cluj, Palatul Administrativ Campulung, Palatul Regal (astazi Muzeul National de Arta), cla­direa Scolii Superioare de Razboi, Palatul Ministerului Administratiei si Internelor, alimentari cu apa in orasele Sibiu, Cluj, Braila, Dorohoi; planuri de sistematizare ale oraselor Bucuresti, Constanta, Oradea, Alexandria, Campulung, Bacau, Falticeni, Turnu Magurele si altele.

Despre masurile si prevederile dispuse cu prilejul anali­zarii proiectelor si incheierii jurnalelor Consiliului vom vorbi in partea a doua a lucrarii.

Activitatea Consiliului Tehnic Superior este un model de ceea ce inseamna grija fata de siguranta si functionalitatea lucrarilor de constructii realizate, dar si grija fata de cheltuirea banului public, model ce ar trebui avut in vedere si de politicienii nostri de astazi.

Iar o astfel de activitate nu putea fi promovata decat de personalitati ale lumii noastre tehnice, caracterizate prin compe­ten­ta si cinste, adevarati patrioti precum Anghel Saligny, Elie Radu, Alexandru Davidescu, Victor Bruckner, Ion Vardala, Ion Ionescu-Bizet, R. Baiulescu, Petre Antonescu, Duiliu Marcu, Petre I. Ciocalteu, Nicolae Vasi­lescu-Karpen, despre care vom vorbi in ultima parte a lucrarii.

Astazi, societatea romaneasca are nevoie de o ampla actiune de educatie si promovare a adevaratelor valori – corectitudine, competenta, cinste – pentru a depasi starea de ne­incredere si lipsa de responsabilitate aparute la noi.

Una dintre caile pentru a crea un climat de incredere o reprezinta si valorificarea experientei sociale traite si tezaurizate in opera inaintasilor.

Avem, de aceea, nevoie de modele pe care sa le urmam.

De modelul unor oameni ca Profesorul inginer, inspector general Anghel Saligny, care a inteles nazuintele epocii sale si, printr-o activitate competenta si responsabila, a creat institutii trai­nice, cum a fost Consiliul Tehnic Superior, si lucrari trai­nice, cu care astazi ne mandrim.

Am datoria sa amintesc ca in anul 1998, ocupand functia de Ministru al Lucrarilor Publice, si cunoscand rolul determinant al Consiliului Tehnic Superior in dezvoltarea lucrarilor publice in tara noastra intre anii 1901 si 1948, am hotarat reinfiintarea acestui organism, Consiliul Tehnic Superior, in cadrul Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului.

Din pacate, dupa anul 2001, un guvern care nu a inteles ce rol revine lucrarilor publice si amenajarii teritoriului in dezvoltarea unei tari a desfiintat Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si odata cu acesta si Consiliul Tehnic Superior ce fusese recreat. Si ne mai miram ca in domeniul constructiilor lucrurile nu functioneaza – autostrazi prabusite, lipsa masurilor pentru apararea impotriva inundatiilor si alunecarilor de teren, ca sa nu mai vorbim de protectia la eventualele cutremure de pamant.

Cred ca avem obligatia sa aratam ca, daca astazi putem cunoaste activitatea Consiliului Tehnic Superior la un secol de la crearea sa, datoram acest lu­cru Arhivelor Nationale. Acestei institutii, condusa de mari perso­nalitati ale culturii romanesti, care a pastrat cu grija si respect tezaurul de identitate al neamului nostru si careia, din pacate, de peste 150 de ani, nu suntem capabili sa-i oferim un local propriu.

Pentru a avea o imagine clara a fondului Consiliului Tehnic Superior, arat ca in Arhivele Nationale se afla peste 2.500 de dosare ce cuprind peste 300.000 de file. Aproape 70% din acest fond nu este cercetat.

Si daca mai adaugam ca in Arhivele Nationale se gasesc circa 30.000 fonduri si colectii de documente create de institutiile tarii in peste sase sute de ani, adica mai bine de 350.000 de metri liniari (350 km) de do­sare, vom intelege, sper, ce te­zaur nepretuit avem.

Desigur, lucrarea de fata nu s-ar fi putut finaliza daca nu ar fi existat cateva personalitati carora tinem sa le exprimam in­trea­ga noastra recunostinta.

Domnului academician Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, pentru sustinerea oferita de-a lungul timpului si pentru felul in care intelege sa promoveze istoria acestei tari.

Inaintasilor nostri cunos­cuti si necunoscuti, care, de-a lungul timpului, au participat cu pricepere si suflet la realizarea remarcabilelor lucrari cu care astazi ne mandrim.

Se cuvin multumiri aparte specialistilor de la Arhivele Nationale, Biblioteca Academiei Romane – Cabinetul de Manuscrise si Cabinetul de Stampe, Fundatiei Academia Civica, care cu multa daruire au grija de aceste documente inestimabile.

Le multumesc in mod aparte pentru sprijinul acordat la elaborarea acestei lucrari domnilor Emanuel Budescu si Claudiu Turcitu, precum si doamnelor Oana Dimitriu, Robertina Mares, Veronica Vasilov, Virginia Ion, Carmen Sandulescu, Andreea Carstea, Elena Iordan si Lucica Albinescu. Dar si Domnului arhitect Mihai Tulbure, pentru informatiile oferite privind cladirile realizate in orasul Botosani.

(Va urma) 

Autor:
acad., prof. ing. Nicolae Noica

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 168 – aprilie 2020, pag. 32

1



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2020/04/01/restituiri-consiliul-tehnic-superior-i/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.