„Pamantul este leaganul si sursa de existenta a vietii noastre.
In mod paradoxal, in numele civilizatiei si al prosperitatii l-am uitat, degradandu-l, pustiindu-l, poluandu-l.
Daca omul distruge pamantul din care a fost creat si care-l hraneste, inseamna ca doreste sa se sinucida, ori adevarurile pe care le detine despre sine si natura sunt false.”
Originea deosebita, ca importanta, a acestei mari manifestari este consfintita pe pamant american, unde a fost fondata in aprilie 1970. De la aceasta data, in fiecare an, pe 22 aprilie (de 50 de ani, pana azi) se celebreaza in intreaga lume ZIUA INTERNATIONALA A PAMANTULUI.
In anul 2009, Organizatia Natiunilor Unite (ONU) a declarat ziua de 22 aprilie ca SARBATOARE OFICIALA A PLANETEI PAMANT, generand manifestari de amploare cu amprente insemnate in istoria omenirii, animate de dorinta de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre, expresie comuna a vointei tuturor oamenilor de a construi o societate stabila, pentru un viitor mai bun, curat si mai verde.
Romania sarbatoreste oficial ziua abia din 22 aprilie 1990, deci marcam, cu bucurie, o a doua aniversare: 30 de ani de existenta oficiala a miscarii pentru protejarea mediului inconjurator in tara noastra.
MOTTO-ul de inceput de articol se vrea un mesaj-manifest, care a fost, este si va fi valabil inca multi ani, cata vreme nu va fi prea tarziu. Reflecta o tema de cea mai mare importanta pentru omenire, producand ingrijorare si totodata indemn pentru actiune hotarata… Pamantul fiind deja bolnav! Planeta se incalzeste, resursele naturale sunt tot mai reduse, apele si solul sunt tot mai poluate, multe specii de animale si plante sufera!
Toate acestea sunt semnale ale gravitatii efectelor produse de… om, care ignora cu buna stiinta si nepasare conditiile fundamentale ale coexistentei naturale. Provocarea majora ce ne sta in fata ramane garantarea supravietuirii omului, viitorul vietii pe pamant! Renumitul om de stiinta, acad. Sefan Milcu, spunea: ”Daca nu vom gospodari cu intelepciune rezervele planetei si nu vom ocroti natura, vom ramane in cele din urma singuri pe o planeta pustie “.
Ilustrul Profesor al Scolii Politehnice – Hidrotehnice timisorene, dr. ing. Andrei WEHRY, a introdus primele cursuri si planuri de invatamant universitar privind proiectarea si executarea depozitelor de deseuri, respectiv reciclarea, depozitarea ecologica si managementul deseurilor. Au fost facute specializari in Portugalia, Scotia, Franta si Germania. Au fost organizate cursuri post-universitare, simpozioane si s-au publicat articole in revistele de specialitate, Hidrotehnica si Revista Constructiilor. Profesorul spunea ca: “A proteja mediul costa mult, dar a nu face nimic ne va costa si mai mult”! Nefiind suficient sa asteptam ziua de 22 aprilie a fiecarui an pentru a pretui Pamantul si a aniversa Ziua Planetei Albastre, trebuie sa ne implicam, fiecare dupa pricepera si puterile lui, actionand constant, zi de zi!
Fidel principiului implicarii fiecaruia dintre noi, am cautat sa ma dedic cu hotarare, ca “om al cetatii”, in domeniul meu de activitate, in zona Crisana si cele 3 Crisuri. Aceasta si datorita experientei acumulate atat in executie, ca sef de santier, cat si in proiectare, ca sef de proiect, si in investitii, ca diriginte coordonator de santier al „Amenajarii hidroenergetice a raului Crisul Repede, amonte orasului Oradea”. Dupa anul 2000, incepea lupta dura cu vechile mentalitati, pentru respectarea noilor principii si norme ecologice europene ce incepeau sa apara. In Oradea a incoltit minunata idee a Amenajarii hidrotehnice a raului Crisul Repede pe tot traseul sau urban. In anii 2008/9 am publicat in revistele Hidrotehnica si Revista Constructiilor, pe aceasta tema, articolul Structuri de aparare a malurilor conform cerintelor protectiei mediului. In paralel s-a gandit si strategia pentru realizarea corecta a lucrarilor in orasul Oradea; au fost multe discutii grele, dificile… Asa s-a nascut si carticica-brosura LASATI CRISUL VERDE!, ca o reactie a societatii civile fata de agresivitatea asupra mediului. Impreuna cu un colectiv inimos de profesionisti, oameni ai cetatii, personalitati de marca, am reusit o lucrare speciala-cadru, de buna purtare cu acest dar minune, Crisul Repede, facut orasului si oamenilor lui. In acest spirit a fost urmarita realizarea lucrarii (amenajarea hidrotehnica propriu-zisa) si pot spune cu mandrie: CRISUL A RAMAS VERDE! Lucrarea a fost publicata in Revista Constructiilor, revista Hidrotehnica, Monitorul Oficial al Comisiei Nationale CNCisC Bucuresti, a fost difuzata tuturor Directiilor Apelor Romane si Consiliilor Judetene. A fost fost editata in sute de exemplare, pentru a-si atinge scopul, si a fost promovata sustinut. Lucrarea de amenajare a Crisului in Oradea ar merita si alte studii, intrucat faptul ca Oradea este cotata ca unul dintre cele mai frumoase orase ale tarii se datoreaza si acestei reusite amenajari hidrotehnice dar in primul rand oamenilor, oradenilor – oameni frumosi!
Aduc respectuoase multumiri domnului, profesionistului, redactorului sef al Revistei Constructiilor (la acea data), Ciprian Enache, pentru frumoasele cuvinte de incurajare si apreciere scrise la lansarea lucrarii si inchei cu minunatele Domniei-sale cuvinte: MAMA NATURA : S-O IUBIM, S-O CONSERVAM! (RC, nr. 40, august 2008)
In incheiere, cu regret spun ca Pamantul ne suporta atat cu faptele bune, de genul celor prezentate destul de sumar mai sus, cat si cu cele mai putin bune. Ma refer aici la retragerea SUA din Acordul Climatic de la Paris si la una mult mai grava: pandemia COVID 19, care afecteaza deja intreaga planeta Pamant! Si in acest ultim caz, SUA intentioneaza suspendarea achitarii cotei-parti ce-i revine catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. Desigur, este in primul rand treaba politicienilor, a diplomatilor, sa rezolve de urgenta aceste doua mari, grave probleme. Eu, totusi, am curajul sa afirm ca noua, profesionistilor, marii familii a constructorilor, nu ne este indiferent cand se rezolva! Acordul Climatic de la Paris reunea, la semnare, in anul 2015, 178 de state, inclusiv SUA. Actualul presedinte american a denuntat Acordul la data de 04 nov. 2019, ramanand 177 state. Astazi, cand scriu, in actualele imprejurari, singura speranta ca SUA sa revina in Acord pare sa fie dupa alegerile prezidentiale americane din toamna acestui an. Retragerea SUA din Acord va avea efecte greu de estimat! De ce? Pentru ca „a proteja mediul costa mult, dar a nu face nimic ne va costa si mai mult!“
Autor:
Ing. Teodor S.Boglut,
fost membru-expert al Comisiei Nationale CNCisC
si director SC IFOR SA Bihor-Oradea
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns