«

»

Noi obligatii privind performanta energetica pentru dezvoltatorii/proprietarii care construiesc sau renoveaza cladiri

Share

Recent a fost publicata o noua lege care a intrat in vigoare la inceputul lunii iulie anul curent, prin care se instituie noi obligatii privind asigurarea performantei energetice aplicabile dezvoltatorilor, proprietarilor sau investitorilor care construiesc sau renoveaza cladiri. Aceste noi dispozitii au fost anuntate intr-un articol publicat inca din luna decembrie 2018 si implementeaza Directiva U.E. din anul 2018, care a amendat Directiva U.E. din anul 2010, cu privire la performanta energetica a cladirilor.

Scopul legii se circumscrie obiectivului fixat de Comisia Europeana, de reducere pana in anul 2050 a emisiilor de gaze cu efect de sera, cu 80-95% fata de nivelul inregistrat in anul 1990.

Dezvoltatorii si proprietarii de cladiri trebuie sa ia in considerare aceste noi modificari care vor avea efecte pe termen mediu si lung, asupra parcului de cladiri rezidentiale si nerezidentiale (comerciale). Valoarea de piata a acestor cladiri care sunt in stadiul de proiect acum sau care vor fi renovate in viitor va fi influentata in mod substantial de eficienta energetica a acestora.

Astfel, Certificatul de urbanism in vederea obtinerii autorizatiei de construire pentru cladiri rezidentiale si comerciale (birouri, comert, invatamant, sanatate, hoteluri etc.) va solicita intocmirea unui studiu privind fezabilitatea sistemelor alternative de inalta eficienta energetica. Totodata, prin Certificatul de urbanism emis dupa data de 15 septembrie 2020, pentru cladirile noi se va institui obligatia de instalare a sistemelor de autoreglare pentru stabilirea distincta a temperaturii si calitatii aerului in fiecare incapere, zona sau unitate de cladire.

Cladirile comerciale noi sau renovate major, cu mai mult de 10 locuri de parcare au obligatia de a asigura minimum 1 punct de incarcare pentru vehicule electrice, precum si tubulatura incastrata pentru cel putin 20% dintre locurile de parcare. Pana la 1 ianuarie 2025, cladirile comerciale existente, cu minimum 20 de locuri de parcare vor asigura puncte de incarcare pentru cel putin 10% din numarul locurilor de parcare.

In anumite cazuri, pentru cladirile rezidentiale noi sau cele care trec printr-o renovare majora, pentru care depunerea autorizatiei de construire se realizeaza ulterior datei de 10 martie 2021, care detin minimum 10 locuri de parcare, investitorul/proprietarul are obligatia de a asigura tubulatura incastrata necesara pentru alimentarea electrica a fiecarui loc de parcare.

Se instituie un pasaport pentru renovarea energetica a cladirilor, precum si obligatii pentru primarii localitatilor cu mai mult de 5.000 de locuitori, de a initia planuri de crestere a numarului cladirilor cu consum energetic aproape egal cu zero.

Anunturile de vanzare sau inchiriere vor trebui sa contina informatii privind indicatorii de performanta energetica sub sanctiunea unei amenzi cuprinse intre 1.250 si 2.500 lei, aplicabila proprietarului sau agentului imobiliar.

 

Autor:
dr. Daniel MOREANU

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 172 – august 2020, pag. 12

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2020/08/01/noi-obligatii-privind-performanta-energetica-pentru-dezvoltatorii-proprietarii-care-construiesc-sau-renoveaza-cladiri/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.