Restituiri: Consiliul Tehnic Superior (V). Constructiile publice aprobate de Consiliul Superior Tehnic intre anii 1901-1918 – Edificii pentru institutii publice

(Continuare din nr. 171, iulie 2020)

Palatul Administrativ din Focsani

„O bijuterie urbana”, asa poate fi caracterizata pe scurt cladirea Palatului Administrativ, fosta Prefectura, de pe strada Republicii din Focsani. Istoria acestei somptuoase cladiri incepe in urma cu 100 de ani, cand a fost pusa piatra de temelie.

Primele date despre constructia acestui palat le gasim in Jurnalul nr. 26 din data de 3 februarie 1912, intocmit de Consiliul Tehnic Superior, in urma examinarii proiectului Palatului Administrativ din Focsani in valoare de lei 400.000, inaintat de Ministerul de Interne cu adresa 2308/1912.

Asa cum se arata in acest document, „terenul ales pentru construirea Palatului Administrativ este impropriu pentru destinatiunea ce i se da, intrucat nu permite o buna dispozitiune a cladirii. Nu se poate admite ca un monument public sa satisfaca numai trebuintele strict utilitare ale unei administratii, ci el trebuie sa infrumuseteze o parte a orasului”. Se aprecia ca „terenul nu numai ca nu este liber de jur imprejur pentru a permite vederea monumentului din toate punctele”, dar, fiind „prea ingust este ocupat pe toata largimea de cladirea palatului”. In consecinta, Consiliul opineaza ca Palatul Administrativ nu poate fi ridicat pe terenul ales. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 34/1912, fila 24)

Consiliul considera, insa, ca proiectul de constructii intocmit pentru acest loc se prezinta „ca o lucrare completa in care s-a cautat a se utiliza cat se poate mai bine terenul dat”.

Ulterior, in luna aprilie, proiectul cu planurile elaborate de arhitectul Daniel Renard este inaintat spre examinare Consiliului Tehnic Superior, care incheie Jurnalul nr. 115 din 4 mai 1912, care il va aproba. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 34/1912, fila 113)

Acest edificiu a fost construit in stilul arhitectonic traditional romanesc creat la scoala lui Ion Mincu, stil specific cladirilor ridicate in secolul XX. Poate cel mai atragator, dar si interesant element de constructie este desenul de pe tigla acoperisului, realizat dupa un model de la manastirile din Bucovina.

Construirea monumentului a inceput in anul 1913, lucrarea fiind atribuita antreprizei arhitectului S. Vasilescu. Depasind toate greutatile intampinate din cauza Razboiului Balcanic din 1913, care a rapit o parte insemnata dintre lucratori, arhitectul S. Vasilescu a reusit ca pe 26 octombrie 1915, de Sfantul Dumitru, sa predea constructia pentru receptia provizorie.

„De departe cea mai reusita cladire”, aprecia Dl. Florin Dirdala de la Arhivele Nationale Vrancea, „Din punct de vedere arhitectural, Palatul Administrativ reprezinta acel loc care unes­te, peste timp, orasul vechi cu cel nou. Fara a cadea in nostalgia trecutului, remarcam ca acest monument are un farmec deosebit, fiind o marturie evidenta a seriozitatii vremurilor de demult”.

Palatul Administrativ din Botosani

Dupa cateva incercari facute de Prefectura, la sfarsitul secolului XIX, pentru a construi un local destinat administratiei judetene, de-abia in anul 1904 se face un pas decisiv. Atunci, la initiativa prefectului Gheorghe Chernbach, se imprumuta, in numele Prefecturii, de la Banca de Consemnatiuni si Economii, suma de 400.000 lei, rambursabila in 40 de ani, si se comanda arhitectului Petre Antonescu proiectul Palatului Administrativ si al celui de Justitie.

Imediat, Prefectura inainteaza Ministerului Lucrarilor Publice proiectul relativ la constructia unui local de Prefectura in orasul Botosani.

Ca urmare, proiectul – memoriul si plansele –, intocmit pe baza unui program detaliat si prezentat de arhitectul Petre Antonescu, este examinat de Consiliul Tehnic Superior, care incheie Jurnalul nr. 129 din 14 mai 1904.

Consiliul a facut cateva recomandari:

• in privinta distributiei camerelor, „a se studia din nou distributia partilor din parter si etaj destinate biroului Medicului, Revizorului comunal, Delegatiei judetene si Arhivei, astfel ca sa evite coridoarele in linie franta”;
• in privinta fatadelor, se solicita ca „turla sa fie suprimata, nefiind utila”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 5/1904, fila 22)

Cu promptitudine, arhitectul P. Antonescu face modificarile cerute, astfel incat Prefectura Judetului inainteaza, cu raportul 3137 din 29 mai 1904, proiectul in noua forma, spre aprobare.

In urma examinarii proiectului prezentat, Consiliul Tehnic Superior incheie Jurnalul 156 din 11 iunie 1904, prin care arata ca „proiectul fiind bine intocmit si modificarile semnalate prin Jurnalul 129 fiind introduse”, isi da avizul pentru executie. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 5/1904, fila 51) Jurnalul este semnat de Anghel Saligny, E. Miclescu, E. Radu, M. M. Romniceanu, Th. Dragu, Ion B. Can­tacuzino si de secretarul Consiliului, Tancred Constantinescu.

Cladirea Palatului Administrativ era alcatuita din demisol, parter si un etaj.

Imediat, la data de 20 iunie 1904, Prefectura a organizat licitatia pentru construirea palatului, al carui deviz aprobat era de 202.270,27 lei (aur). Au depus oferte opt antreprenori, castigator fiind desemnat Iginio Vignali din Iasi, a carui oferta a fost cu „noua lei si cincizeci de bani” sub pret.

Conform procedurilor legale, rezultatul licitatiei a fost comunicat Ministerului de Interne, respectiv Consiliului Tehnic Superior. In urma primirii avizului favorabil al acestuia, Suveranul Romaniei, Regele Carol I, autorizeaza construirea Palatului Administrativ al judetului Botosani prin Decretul Regal nr. 2350, emis la 26 iulie 1904.

La 31 octombrie 1904, a fost pusa piatra fundamentala a Palatului Administrativ. La temelia constructiei a fost ingropata o caseta metalica continand monede romanesti si straine aflate in circulatie la acea data si un pergament cu semnaturile personalitatilor prezente la festivitate.

Construirea Palatului Administrativ a inceput in primele zile ale anului 1905, iar pana la sfarsitul anului, o buna parte a lucrarilor planificate pentru acel an au fost executate.

Este interesant de semnalat atentia deosebita ce se acorda in acele vremuri calitatii materialelor. Afirmatia este sustinuta de buletinul de incercari nr. 153 din 4 martie 1906, emis de laboratorul de chimie al Scolii Nationale de Poduri si Sosele, in urma incercarii varului hidraulic folosit la Palatul Administrativ Botosani, document pe care il prezentam in carte. El ne-a fost pus la dispozitie de dl arh. Mihai Tulbure.

Datorita eforturilor depuse de antreprenori, in toamna anului 1906, constructia, fara instalatiile de apa si electricitate, a fost finalizata, autoritatile judetului dedicand-o jubileului celor 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I.

La 5 ianuarie 1907 a avut loc receptia provizorie a cladirii Palatului Administrativ.

O problema importanta legata de functionarea Palatului Administrativ a reprezentat-o cea privind iluminatul electric si incalzirea cladirii.

Iata cum prezinta arhitectul Mihai Tulbure modul in care P. Antonescu a inteles sa rezolve aceste probleme.

„La acea data, in Botosani nu se introdusese iluminatul electric, solutia cea mai usoara fiind folosirea lampilor cu petrol. Intrucat cladirea avea o importanta cu totul speciala, arhitectul Petre Antonescu a respins aceasta solutie, propunand achizitionarea si instalarea unui generator de curent electric capabil sa ilumineze intreaga cladire. La 16 iunie 1906, Prefectura comanda Societatii Romane de Electricitate A.E.G. executarea proiectului, iar o luna mai tarziu organizeaza licitatia pentru adjudecarea lucrarii. Licitatia a fost castigata de Berliner Machinenbaum Ges. Cu suma de 14.795,50 lei, care acoperea costul unei microcentrale electrice compuse dintr-un cazan cu aburi si o masina dinamoelectrica (locomobila), produsa de fabrica Renana de Motoare Benz din Mannheim, cablurile electrice, contorul general si manopera lucrarilor de instalare, generatorul electric a fost instalat la subsolul Palatului Administrativ.

In privinta corpurilor de iluminat, arhitectul Petre Antonescu a cerut ca la subsol sa fie montate lampi de sticla cu grilaj de protectie, la parter, in incaperile principale, candelabre cu doua sau trei brate, pe holul de la intrarea principala aplice din alama poleite si cupe in forma de lalea, cu cate trei lumini, iar in dreptul arcelor din jurul scarii principale, dispozitive de tavan cu abajur cret din portelan.

Pentru holurile si incaperile de la etaj, arhitectul a indicat montarea de plafoniere din email bleu cu cate trei lumini, stil Ludovic al XVI-lea, iar in sala de consiliu, a unui candelabru de stil Ludovic al XVI-lea, cu inaltimea de 1,70 m si diametrul de 1 m.

In privinta incalzirii Palatului Administrativ, cea mai lesnicioasa metoda de a o realiza era aceea a instalarii de sobe, alimentate cu lemne. Arhitectul Petre Antonescu a respins insa aceasta solutie, propunand instalarea unui sistem de incalzire centrala, cu calorifere. Prefectura s-a adresat inginerilor asociati Victor Lupescu si Joseph Colin din Bucuresti, care au livrat echipamentul necesar, cuprinzand cazanul pentru producerea aburului de joasa tensiune, conductele pentru distributia aerului si caloriferele, si au asigurat montarea acestora.

Cazanul pentru producerea aburului, achizitionat, la recomandarea lui Petre Antonescu, de la Societé Anonyme des Etablissements Delaunay Belleville din Saint Denis (Franta), a fost testat in ziua de 1 mai 1906. Receptia definitiva a instalatiei de incalzire a fost facuta la data de 1 aprilie 1907. In privinta caloriferelor si a corpurilor de iluminat, acestea au fost comandate si instalate dupa recomandarile lui Petre Antonescu. Astfel, in incaperile cu vedere spre strada Belvedere, au fost instalate calorifere ornamentale, iar in celelalte calorifere simple.”

Receptia finala a cladirii a avut loc la 20 mai 1908.

Cladirea si-a pastrat aerul aristocratic si frumusetea de-a lungul celor peste o suta de ani de la inaugurare, fapt pentru care, in anul 1973, a fost destinata a adaposti Muzeul Judetean de Istorie.

Palatul Comunal din Constanta

Inca de la inceputul secolului al XX-lea, necesitatea „ce se simtea de un local al primariei” a determinat diversele administratii locale sa gaseasca o solutie pentru ridicarea unei cladiri destinate Palatului Comunal. O prima problema era alegerea locului unde sa se faca constructia.

La inceput s-a apreciat ca cel mai nimerit loc pentru construirea Palatului Comunal ar fi „locul de peste drum de Hotel Regal, situat intre strada Carol si strada Dorobanti”. Locul era, insa, proprietatea Directiei C.F.R. Interventia facuta de Primarie la Ministerul Lucrarilor Publice, in 1903, pentru a i se ceda terenul, este respinsa. Timpul trece, asa incat Consiliul Comunal al Primariei, condus de inginerul Titus Cananau – primar –, decide, intr-o sedinta extraordinara la 28 martie 1911, amplasarea cladirii palatului in Piata Independentei. Se aproba si propunerea prezentata de primar „pentru facerea planurilor de amenajare a Pietei Independentei, in vederea construirii palatului precum si a planurilor acestui palat de dl arhitect Victor Stefanescu”. In acelasi timp, se prevede in bugetul anului 1911 – 1912 suma de 350.000 lei pentru constructie, „care se va plati din imprumutul de 2.000.000 lei cerut”.

Ca urmare, proiectul pentru constructia palatului comunal din Constanta, in valoare de 584.000 lei, este trimis de Ministerul de Interne, cu adresa 20900/1911, Ministerului Lucrarilor Publice pentru avizare.

Dupa analiza acestui proiect in cateva sedinte in luna iulie, Consiliul Tehnic Superior incheie Jurnalul nr. 110 din 25 iulie 1911. Jurnalul era semnat de Anghel Saligny, Elie Radu, A. Davidescu, Sergiu Carcalechi si Petre Antonescu. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 33/1911, fila 107)

Prin Jurnalul amintit, Consiliul considera ca proiectul in general trebuie studiat mai de aproape, tinand seama de o serie de ameliorari absolut necesare. Sa remarcam diplomatia cu care personalitatile acestui organism intelegeau sa nu aprobe un proiect.

Amintim o parte din solicitarile Consiliului:

• intrarile de serviciu pentru restaurant si cofetarie sa fie cu totul deosebite de scarile de serviciu ale primariei;
• accesul la etajul al II-lea sa se faca printr-o scara mai importanta, prelungind scara principala pana la acest etaj;
• pentru a permite o mai buna lumina de la etaj si, in acelasi timp, pentru a evita un focar de eventuala infectie, sa se suprime closetele asezate langa scara principala, marindu-se celelalte;
• inaltimile salilor si birourilor fiind cu mult mai mari decat este nevoie, ar fi de dorit sa se reduca la cele normale;
• sa se mentina porticele care acopera terasele laterale numai daca se gasesc absolut necesare;
• sa se prevada planseuri de beton armat pe cat se va putea.

In privinta costului cladirii, astfel dupa cum era proiectata, Consiliul aprecia ca va fi cel putin un milion, in acest cost nefiind cuprinse exproprierile si eventuale surprize la fundatii. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 33/1911, fila 107, 107v)

Arhitectul Victor Stefanescu reface proiectul, fiind insarcinat, la 9 noiembrie 1911, cu „directiunea si supravegherea lucrarilor de constructie ale Palatului Comunal”. La 25 iulie 1911 s-a tinut licitatia pentru darea in executie a palatului, lucrarea fiind adjudecata antreprizei inginerului Constantin M. Vasilescu, care oferise „un rabat de 9% din pretul devizului”, si cu care se incheie contractul la 27 septembrie 1911.

O problema deosebita a aparut la executarea fundatiilor pentru palat, asa cum intuisera membrii Consiliului Tehnic Superior. De altfel, antrepriza a constatat de la inceput ca „planurile erau incomplete, si rau studiate, mai ales in ceea ce priveste fundatiile si ca natura terenului era improprie constructiei”. Se alcatuieste o comisie pentru solutionare, formata din arhitectul V. Stefanescu si inginerii inspectori generali Gh. Panait si P. Zahariade.

„Initial proiectele prevedeau pentru fundatii o adancime de 3-4 m, apoi 5-7 m, pentru ca, in final, sa se ajunga la nu mai putin de 15-20 metri pana ce constructorii au gasit pamant solid”. Din cauza costurilor mari, operatiunile sunt sistate in 1913, reluate in primavara lui 1914 si oprite din nou pentru o lunga perioada. In sfarsit, intre 1919-1921, construirea Palatului Comunal se incheie.

(Va urma)

Autor:
acad., prof. ing. Nicolae NOICA

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 172 – august 2020, pag. 26