Asa cum a fost deja anuntat, din cauza pandemiei de Coronavirus, Comitetul de organizare al celei de-a XIV-a Conferinte Nationale de Geotehnica si Fundatii, CNGF2020, impreuna cu Consiliul Director al SRGF, a luat decizia amanarii CNGF2020 pentru 2 – 4 iunie 2021, in acelasi spatiu, Ramada Park Bucuresti.
Pe site-ul conferintei (cngf.srgf.ro) pot fi gasite modificarile de date importante, respectiv : data finala de depunere a articolelor deja acceptate este 30.09.2020, analiza articolelor de catre comitetul stiintific va avea loc intre 1.10 – 31.10.2020, iar rezultatul va fi comunicat autorilor pana la data de 15.11.2020. Articolele finale revizuite vor putea fi depuse pe platforma special dedicata pana la data de 1.12.2020.
Totusi, in aceasta perioada de pauza de organizare a CNGF, Filiala Bucuresti a SRGF a incercat sa profite de mutarea activitatilor in mediul on-line si a organizat o serie de webinarii gratuite sustinute de sponsorii CNGF.
Astfel, în iulie 2020 au fost organizate 3 astfel de webinarii ale căror înregistrări se găsesc pe canalul privat de YouTube Webinarii SRGF (6.07.2020 – Inovaţie şi digitalizare în geotehnică – Inregistrare webinar 6.07.2020; 14.07.2020 – Noi aspecte privind îmbunătăţirea şi ranforsarea pământurilor – Inregistrare Webinar 14.07.2020; 23.07.2020 – Tendinţe actuale privind proiectarea şi execuţia incintelor adânci pentru excavaţii în zone urbane – Inregistrare Webinar 23.07.2020).
In luna septembrie sunt organizate alte 2 webinarii sustinute de sponsorii CNGF: 14.09.2020 – Probleme speciale de investigatii geotehnice si geofizice, 22.09.2020 – Aspecte actuale ale monitorizarii structurilor geotehnice. Detalii şi înscrieri : Webinarii SRGF. Tot in luna septembrie, pentru a marca perioada initial dedicata CNGF2020, 2 – 4.09.2020, este organizata o serie de evenimente dedicate BIM in Ingineria Geotehnica. Detalii şi înscrieri : Webinarii SRGF
Toate aceste actiuni educationale sunt organizate impreuna cu partenerul educational al CNGF2020, ALLBIM NET si sunt promovate cu ajutorul partenerului media al CNGF2020, Revista Constructiilor, facand practic parte dintr-o serie de actiuni dedicate CNGF2020 si implinirii a 30 de ani de existenta a SRGF.
De asemenea, in acelasi cadru, Filiala Bucuresti a SRGF va organiza in 2020 si 2021 cursuri de formare on-line impreuna cu Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (UTCB), pe subiecte de interes, pentru membrii SRGF, dar si pentru alte persone interesate, cursuri care vor fi anuntate in scurt timp.
Toate contractele de parteneriat sau sponsorizare deja incheiate pentru CNGF2020 au ramas valabile si asteptam noi sponsori care sa se alature acestui eveneniment national. Va stam la dispozitie pentru orice detalii si puteti consulta site-ul nostru: CNGF 2020
Va asteptam sa participati la evenimentele stiintifice si educationale organizate de Filiala Bucuresti a SRGF!
Presedinte Comitet de organizare CNGF2020
Presedinte Filiala Bucuresti a SRGF
Prof. Dr. Ing. Loretta BATALI
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 173 – septembrie 2020, pag. 21
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns