(Continuare din nr. 172, august 2020)
Palatul de Justitie Botosani
Necesitatea construirii unui local propriu al Justitiei l-a determinat pe prefectul judetului, Vasescu, sa ia cateva masuri concrete in anii 1904/1905.
Astfel, la 3 noiembrie 1904 se stabileste amplasamentul palatului in str. Bulevard, iar la 25 mai 1905 prefectul Vasescu incheie un contract cu arhitectul Petre Antonescu „pentru intocmirea in 15 zile a schitei de plan, a devizului sumar si a caietului de sarcini, pentru lucrarile necesare de pregatire a construirii Palatului de Justitie”.
Imediat, la 1 iunie 1905, ziarul local „Steagul” si „Monitorul Oficial” anunta ca „Duminica, 7 august 1905, ora 2 dupa-amiaza la sediul Prefecturii se va tine licitatia pentru darea in intreprindere a Palatului pentru Tribunal si Curtea cu Jurati, al carui pret aproximativ se ridica la 200.000 lei.
La 16 iunie 1905, pe baza sondajelor facute in teren, arhitectul Petre Antonescu propune ca amplasarea edificiului sa se faca pe str. Bulevard, pe terenul ce apartinea domnului Ciolac. Arata ca a efectuat 3 foraje pe amplasament la distanta de 35 m intre ele, la adancime de 5,60 m.
Ulterior, proiectul intocmit de arh. P. Antonescu este transmis, de Prefectura, Ministerului Lucrarilor Publice spre avizare.
Ca urmare a examinarii proiectului, Consiliul Tehnic Superior incheie un Jurnal la data de 17 august 1905, prin care aproba memoriul si plansele, recomandand insa „de a se mai studia fatadele”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S.)
Intre timp, la 7 august 1905 are loc licitatia pentru executie.
S-au prezentat trei oferte:
1) L. Vittoz si H. Rossier din Botosani – rabat de 1 leu si 25 de bani % din pretul devizului;
2) inginer Enrico Gambara din Botosani – rabat 3 lei si 12 bani % din deviz;
3) inginer Halaceanu din Iasi – care a fost respins.
Prin contractul din 16 iunie 1905, arhitectul P. Antonescu primeste si directiunea lucrarilor de executie.
La 10 octombrie 1905 se semneaza actul de incepere a lucrarilor, dar si procesul verbal dintre V. Isacescu – primar si E. Gambara – antreprenor, prin care „s-a stabilit planul de trasare a sapaturilor, fatada principala paralela cu bulevardul, linia soclului fiind la 31,00 m fata de alinierea strazii”.
Punerea pietrei fundamentale a constructiei palatului a avut loc in ziua de 3 noiembrie 1905, ora 3 dupa-amiaza, in prezenta prefectului, a parlamentarilor locali, a presedintelui tribunalului, a unor judecatori, primari si a capilor tuturor administratiilor publice, a arhitectului, dirigintelui si antreprenorului lucrarii.
Intr-o adresa catre prefect, antreprenorul Enrico Gambara arata ca in zilele de 14 si 15 octombrie 1905 a nins, ca el s-a straduit sa aduca toate materialele, dar ca „este mai prudent in intervalul constructiei de a nu se deschide sapaturi”, solicitand declararea termenului de predare al fundatiilor la 30 iulie 1906.
La 4 februarie 1906, s-a solicitat arhitectului P. Antonescu de a accepta inlocuirea „zidariei de caramida ordinara si var alb la stalpi, cu zidarie de caramida foarte arsa, asa-zisa de fier, din cuptorul antreprenorului”.
La 17 iunie 1907, arh. P. Antonescu il informeaza pe noul prefect Mavrocordat ca, desi a constatat ca lucrarile sunt avansate, ele nu pot fi sfarsite la vreme decat daca antreprenorul va lua masuri speciale; propune ca ultim termen pentru finalizare 28 iulie 1907 pentru receptia provizorie. Din pacate, si acest termen este depasit, astfel ca receptia provizorie are loc in ziua de 26 octombrie 1907.
In anul 1908 se vor executa lucrarile de electricitate de antrepriza C. Reschowsky, lucrarile de incalzire de antrepriza J. Colin (Bucuresti), iar lucrarile de mobilier de Prager si Miller.
Receptia finala se va face in ziua de 12 septembrie 1908.
Teatrul „Mihai Eminescu” din Botosani, un impunator lacas de cultura
Necesitatea construirii unui local de teatru la Botosani era evidenta. Lipsa lui se simtea mult, si nu o data, fie in cercuri intime, fie in public, sau prin presa, s-a relevat acest neajuns. Chestiunea nu putea fi pusa in discutie de catre cercurile diriguitoare, dat fiind ca, din cauza avantului cu care a imbratisat, de o serie de ani, aproape toate chestiunile edilitare de natura sa modernizeze orasul si sa intretina sau sa creeze tot ceea ce ar fi putut imbunatati starea lui igienica, caile de comunicatiune, si sa inlesneasca viata cetateneasca, cu lucruri ca: aducerea apei potabile si canalizarii, a iluminatului cu electricitate, a pavagiului, precum si a construirii diferitelor localuri publice, piete, hale etc., comuna si-a sleit astfel mijloacele materiale pentru multi ani, incat a mai fi asteptat interventia ei ar fi fost o continua amanare a chestiunii, fara o deslegare practica.
„S-a intamplat insa ca in anul 1911 sa fie numit Director al Bancei Nationale de aici D-l Hariton Haritonovici, o fire de elita, financiar erudit si bun cunoscator al vietei noastre sociale, care, intalnind in cale pe D-l Dimitrie Ursian, inzestrat asemenea cu multe si mari calitati, cu vointa si putere de munca incomparabile, iar pe deasupra cunoscand amanuntit situatia precara a orasului Botosani, sa se puna la lucru, concepand ideea ingenioasa a unei societati pe actiuni”.
Astfel, la 12 ianuarie 1912, in Botosani s-a infiintat Societatea Anonima pe actiuni „Teatrul Eminescu”, cu un capital de 300.000 lei, care avea drept scop construirea unui edificiu pentru un local de teatru in Botosani si exploatarea lui in baza statutului societatii. Societatea da dreptul Primariei comunei Botosani sa rascumpere anual cate 20 de actiuni in suma de 10.000 lei, iar dupa amortizarea capitalului social, localul de teatru sa treaca in proprietatea comunei Botosani, intr-o durata fixata de 30 de ani.
Asa cum era prevazut in statut, edificiul a fost construit in cel putin 2 ani de la infiintarea societatii.
Constructia cladirii a inceput la 23 septembrie 1912, cand s-a desfasurat si solemnitatea punerii pietrei fundamentale la temelia ei.
In vederea intocmirii planurilor si devizelor necesare, statutul prevedea la articolul 36: „Consiliul de administratie va publica concurs, sau va avea dreptul a contracta cu arhitecti speciali”.
S-a hotarat incredintarea intocmirii proiectului arhitectului inginer Grigore P. Cerkez. Alegerea a fost benefica pentru constructie, lucru confirmat si prin aprecierea exprimata de Dimitrie Ursan, presedintele societatii „Teatrul Eminescu”, in discursul de inaugurare a edificiului. Iata ce spunea dansul:
„Imi fac o prea placuta datorie ca, in numele tuturor actionarilor, sa-i aduc aici cele mai calduroase multumiri, pentru munca cu totul desinteresata si siguranta ce a depus pentru crearea acestei Capodopere, ce poate face cinste oricarui oras din Occident; si pentru buna vointa ce a avut intotdeauna pentru societatea noastra; caci D-l Cerkez nu ne-a dat numai planurile si vigilenta conducere a lucrarilor, dar grija D-sale de capetenie a fost in a ajuta in toate imprejurarile, prin autoritatea D-sale, de a obtine in toate lucrarile, preturile cele mai reduse si esecutia cea mai desavarsita”.
Contributia speciala a arhitectului inginer Grigore P. Cerkez reiese si din gestul facut atunci cand a vazut preturile exagerate cerute de antreprenori la licitatie. Atunci el a staruit pe langa cunoscutii antreprenori, inginerii Reschovschi si Motzoi, de a lua lucrarea in intreprindere cu preturile de deviz. Si acestor constructori, Dimitrie Ursan, presedintele societatii, le aduce „prinosul de recunostinta” pentru concesiunile de plata in momentele dificile, dar si pentru buna executare a lucrarilor si pentru modul de comportare cu societatea.
Este interesant de aratat ca, printre documentele gasite in fondurile cercetate, se afla si Jurnalul nr. 111 din 25 iulie 1914 al Consiliului Tehnic Superior referitor la Teatrul Eminescu din Botosani. El a fost intocmit in urma adresei 24146/1914 a Ministerului de Interne catre Ministerul Lucrarilor Publice, prin care se cerea punctul de vedere privitor la siguranta contra incendiului a Teatrului Eminescu din Botosani. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 36/1914, fila 116) Jurnalul este semnat de C.M. Mironescu, Elie Radu, Al. Mares, Gh. Panait, Vasilescu-Karpen, Petre Antonescu si Duiliu Marcu.
Consiliul constata ca acest teatru este deja construit si nu difera de mai toate teatrele din tara in ceea ce priveste materialele, subliniind ca nu exista reglementari care sa interzica intrebuintarea lemnului.
Remarca, de asemenea, ca pentru caz de incendiu s-au amenajat iesiri suficiente, ca pe langa scara bine dimensionata, servind numai pentru scurgerea celor 200 spectatori de la galerie, „s-au prevazut la nivelul acestei galerii si 2 terase pe care, la caz de incendiu, spectatorii pot iesi si astepta ajutoare”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 36/1914, fila 116)
Admite, in final, modul in care e construit teatrul, recunoaste insa ca „cu sacrificii banesti mai mari, s-ar fi putut obtine o cladire mai putin expusa la incendii prin intrebuintarea betonului armat”.
Dupa exact doi ani si trei luni de la inceperea lucrarilor, inaugurarea noului si impresionantului teatru din Botosani are loc in ziua de 21 decembrie 1914.
Cladirea teatrului avea o arhitectura romantica cu influente eclectice de scoala franceza. Elementele decorative din fatada erau subliniate de bosaje transversale in registrul parterului si decoratiuni bogat amplasate la etaj ca ancadramente pentru ferestre si la cornisa edificiului.
„Inzestrat cu tot confortul, decorurile si necesitatile indispensabile unei scene, pe care sa se poata monta orice piesa, in interiorul sau incap 750 locuri distribuite in trei randuri de loji, parter, balcon si galerie… ”
Anii au trecut, cladirea teatrului suferind multe modificari, din pacate nu in favoarea edificiului.
Astazi se incearca o restaurare in adevaratul sens al cuvantului, dupa cum afirma dl arh. Mihai Tulbure, in scopul readucerii la forma gandita de marele arhitect inginer Grigore Cerkez.
Cladirea Cazinoului din Constanta
Istoria framantata si spectaculoasa a constructiilor in lume a cunoscut in a doua jumatate a secolului XIX un adevarat moment de referinta, prin descoperirea si introducerea betonului armat. Acest material si-a gasit drum cu repeziciune si in tara noastra, arhitectii si inginerii constructori de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX manifestand interes pentru utilizarea lui si proband prin cateva realizari de exceptie priceperea lor si marile avantaje ale acestuia.
Printre primele constructii la care s-a folosit betonul armat se numara si cladirea Cazinoului din Constanta.
Dorind a realiza acest edificiu, Primaria Comunei Constanta, reprezentata de primarul Christea Georgescu, incheie la 22 iulie 1903 un contract cu arhitectul Daniel Renard, in care se specifica:
„1) Primaria urbei Constanta insarcineaza pe dl arhitect D. Renard cu intocmirea schitelor, anteproiectelor, devizurilor estimative, planurilor de executie, detaliilor si caietelor de sarcini precum si cu supravegherea executiei si verificarea situatiilor a constructiilor pentru Cazinoul Comunal.
2) Dl arhitect Renard primeste acest contract si-si ia angajamentul de a executa in bune conditiuni lucrarile care fac obiectul lui.”
In martie 1904, arhitectul Daniel Renard preda primariei planurile proiectului Cazinoului: plan de situatie si al platformei, planul fundatiilor, planul parterului, planul etajului, planul invelitorii, planuri fatade, sectiuni transversale, planurile planseelor de beton armat etc.
Daniel Renard preda si o serie de note de calcul pentru planseele din beton armat. Interesant de retinut ca pentru calculul planseului salii de dans a fost luata „o supraincarcare de 700 kg/mp, pe care a sporit-o cu 50%, conform circularei prusiene pentru supraincarcari mobile, in special sali de dans”. Demn de semnalat este si faptul ca arhitectul D. Renard preciza ca „in conformitate cu circulara prusiana, betonul trebuie sa aiba o rezistenta de 200 kg/cmp dupa completa intarire”.
Proiectul este transmis spre cercetare Consiliului Tehnic Superior.
Printre documentele aflate in dosarele cu Jurnalele Consiliului pe anul 1904, gasim si scrisoarea nr. 110 din 29 iulie 1904, transmisa arhitectului Daniel Renard sub semnatura inginerului Tancred Constantinescu, secretarul Consiliului. Prin aceasta adresa i se facea cunoscut lui D. Renard ca, in urma examinarii proiectului, Consiliul Tehnic Superior a incheiat Jurnalul din 12 iulie 1904, prin care cerea sa i se justifice urmatoarele dispozitiuni:
1) sa se prezinte calculele justificative ale dimensiunilor adoptate pentru boltile si pilastrii izolati pe care se va aseza constructia; se va prezenta si un tablou de presiunile maxime la care vor lucra zidurile si solul de fundatie;
2) sa se revada din nou masuratoarea, seria preturilor si devizul cladirii;
3) sa se dea explicatii asupra dispozitiilor relative la ornamentele exterioare, caci aceste ornamente sunt prevazute in ipsos – material ce „nu se comporta bine la intemperiile la care fatalmente vor fi expuse”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 6/1904, fila 11)
La data de 5 august 1904, arhitectul D. Renard transmite inginerului T. Constantinescu o adresa la care anexeaza „plansa cu calculul justificativ pentru stabilirea rezistentei pilastrilor izolati si boltilor ce sustin constructia Cazinoului din Constanta” si explica ca a prevazut ornamentatia din ipsos in vederea economiei, iar pentru a asigura durabilitatea a dispus ca inainte de asezare sa fie imbibata cu ulei. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 6/1904, fila 14)
In urma examinarii noului proiect al Cazinoului din orasul Constanta, in valoare de 266.000 lei, transmis de Ministerul de Interne cu adresa nr. 10154 din 26 iunie 1904, si a completarilor prezentate de arhitectul D. Renard, Consiliul Tehnic Superior incheie Jurnalul 210 din 20 august 1904.
Consiliul aproba proiectul, cu urmatoarele observatii:
1) Deoarece s-a hotarat ca fundatiunile si zidariile, pana sub nivelul soclului, sa fie executate de Directiunea Serviciului pentru constructia Portului Constanta, este de parere ca proiectul definitiv al acelei parti sa fie intocmit tot de acea Directiune;
2) Executia in ipsos a ornamentelor exterioare nu poate fi admisa, ele vor trebui executate cu mortar de ciment. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 6/1904, fila 115)
Ulterior, la inceputul anului 1906, Consiliul Comunal decide sa incredinteze Ministerului Lucrarilor Publice – prin arhitectul Petre Antonescu – realizarea lucrarilor Cazinoului, cerand ca „aceasta cladire sa fie in asa chip facuta, incat sa serveasca si de teatru in timpul iernii”.
Gasim ca, prin Jurnalul nr. 182 din 3 iulie 1906, Consiliul Tehnic Superior aproba proiectul pentru constructia unui Cazinou in orasul Constanta, in valoare de 450.000 lei prezentat de Directiunea de poduri si sosele. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 11/1906, fila 68)
Trebuie amintit ca o parte din lucrarile de infrastructura au fost executate, dupa proiectul arhitectului Petre Antonescu, de antrepriza Frangulea, Segal, Moscovici, cu care Ministerul Lucrarilor Publice incheiase contract, in urma rezultatului licitatiilor ce s-au tinut in ziua de 19 februarie 1907. Amintim dintre aceste lucrari pe cele de sapaturi pentru fundatii cu cofraje si epuismente, pe cele de betoane cu puzzolana si piatra sparta, cat si zidariile cu piatra de la constructia Portului, de la cota medie a stancii aflata la –2,18 m sub nivelul marii, pana la cota medie de +6,55 m.
La 10 noiembrie 1907 are loc o noua schimbare, in baza notei nr. 26.364 a Ministerului de Interne, prin care se preciza: „Pentru motive de economie, se aproba ca sa se execute de comuna constructia Cazinoului Comunal, dupa planurile si devizele domnului arhitect Daniel Renard”.
Lucrarile de constructie intra intr-un ritm normal la inceputul anului 1908, fiind finalizate in vara anului 1910.
Mai amintim ca Consiliul Tehnic Superior a fost rugat sa examineze si sa se pronunte asupra ofertelor relative la iluminatul electric al noului cazinou comunal din Constanta, facute de Societatea romana de electricitate Siemens Schuckert din Bucuresti si Societatea de electricitate Ganz & Comp. din Budapesta. In urma rapoartelor intocmite de inginerul electrician C. Busila, Consiliul Tehnic Superior incheie Jurnalul nr. 90 din 29 mai 1909, prin care recomanda alegerea Societatii Siemens Schuckert. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 28/1909, fila 94)
(Va urma)
Autor:
acad., prof. ing. Nicolae Noica
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 173 – septembrie 2020, pag. 58
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns