A urmat Politehnica din Bucuresti – Facultatea de Constructii, devenind inginer in anul 1946.
S-a angajat la Directia Lucrari Speciale a Ministerului CFR, pentru Unitatea din Cluj. Dupa o ucenicie de o jumatate de an la Santierul tunelului Stana, a condus sectorul cuprinzand: tunelul Boj I si Boj II, precum si doua poduri din beton armat intre Boj si Razboieni. A continuat cu realizarea altor lucrari precum cazangeria, hala de forjare, refacerea cladirii de calatori din gara Cluj si alte diferite lucrari.
Transferat la Serviciul tehnic de proiectare judetean, dupa scurt timp, a trecut la Filiala IPROCHIM Cluj, unde a proiectat lucrari la mai multe uzine chimice din tara, fiind si responsabil cu asistenta tehnica la Combinatul Chimic 2 Tarnaveni, pentru investitiile proiectate de IPROCHIM Bucuresti.
La infiintarea institutelor de proiectare regionale (transformate ulterior in DSAPC), a fost angajat la IRP Cluj, devenind membru in Comisiile de inovatii al DSAPC si al Consiliului Regional Cluj – situatie in care raspundea de lucrarile de proiectare proprii, cat si de toate proiectele din afara, si a reusit introducerea unor tehnici noi si diferitor inovatii, precum utilizarea, pentru prima data in tara, a cofrajelor glisante la un bloc de locuinte. De asemenea, in aceasta perioada, ca inginer la DSAPC, au aparut, pe parcursul executiei pe santiere, defectiuni pe care a trebuit sa le rezolve (defectiuni datorate neatentiei pe santiere sau in proiectare).
Din cauza problemelor de sanatate (ulcer intretinut de stres), s-a transferat la Facultatea de Constructii din Cluj, in anul 1965, la Catedra Constructii de beton armat. Devenind doctorand, a sustinut teza de doctorat intitulata: Conlucrarea arcelor si cadrelor din beton armat cu terenul de fundatie considerand dezvoltarea simultana a deformatiilor elastice si vascos-plastice.
La facultate, a realizat, singur sau in colaborare cu membrii catedrei, diferite proiecte si teme de cercetare importante. Prezentam patru lucrari de proiectare, la care prof. Octavian loan Bota se considera ca a aplicat unele solutii originale:
- podul pasarela si conducte peste Somesul Mare la Satu Mare, destinat sa sustina conducte de canalizare de pe malul stang al Somesului pe malul drept, la statia de epurare a municipiului Satu Mare. A schimbat proiectul suprastructurii din „suspendat” in „hobanat”, realizat din doua subansamble, fiecare pe cate un mal urmand a fi lansate in consola pentru cuplare si apoi intregul ansamblu ridicat pe stiva de traverse la cota definitiva si ripat pe infrastructurile definitive.
- pod tehnologic – pasarela pietonala la Ilba-Pomi, langa Baia Mare, pentru transportul balastului din Somes direct in silozurile din gara (structura hobanata asemanatoare cu solutia de la Satu-Mare: grinda spatiala cu zabrele in interiorul careia a plasat banda rulanta si calea pietonala.
- pod pasarela conducte: A schimbat proiectul si executia solutiei initiale din grinzi de beton precomprimat pe doua culei si o pila, in apa raului Aries la Campia Turzii, preconizand un tablier simplu din grinzi metalice laminate cu doua deschideri si doi piloni pe o pila centrala pentru sustinerea hobanelor (2×38 m), evitand executia unei pile in albia minora a raului.
De mentionat ca a realizat, in activitatea de executie cat si in cea de proiectare, aproape toate genurile de constructii, deosebit de apreciate de specialistii din domeniu.
In activitatea didactica, la Sectia Constructii Civile, Industriale si Agricole, a predat principalele discipline, iar dupa infiintarea Catedrei CFDP, a predat disciplinele de poduri din beton armat si beton precomprimat, cat si Probleme speciale de poduri.
A contribuit la elaborarea Cursului de constructii din beton armat si a Cursului de poduri din beton armat si beton precomprimat, aparut in anul 1987. De asemenea, a publicat articole si a prezentat comunicari stiintifice la diferite simpozioane.
Dupa pensionare, a fost profesor consultant in cadrul catedrei.
Inginer si profesor, a carui activitate remarcabila a facut onoare profesiei de constructor. De semnalat si comportamentul fata de colegi si subalterni… O viata de o aleasa dimensiune morala!
A decedat in anul 2006.
(Din vol. Personalitati romanesti din constructii – autor Hristache Popescu)
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 175 – noiembrie 2020, pag. 52
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns