Cea de a patra revolutie industriala presupune o fuziune de tehnologii care estompeaza granitele dintre sferele fizice, digitale si biologice. Ea obliga companiile sa combine solutii tehnologice pentru inovatie continua, ceea ce conduce la regandirea modului in care acestea isi desfasoara afacerea.
Presupune, de asemenea, schimbarea care integreaza activitatile de creare a valorii unei companii prin procesul de digitalizare. Apare un nou tip de retea intre dispozitive tehnologice (ex. senzori), si necesita noi proceduri (ex. software de analiza a datelor, cloud, programare), care solicita noi tipuri de competente din partea companiei (ex. inovatie continua, invatare pe tot parcursul vietii, incredere, schimb de date), acest lucru ducand inclusiv la dezvoltarea de noi modele de afaceri.
Pasii necesari:
- Aplicarea in retea a instrumentelor si tehnologiilor, pentru a asigura transparenta intregului proces de afaceri.
- Integrare orizontala, ceea ce inseamna o interconectare stransa, in timp real, si cooperarea domeniilor de activitate din cadrul companiei.
- Integrare verticala, implicand in principal interconectarea digitala cu partenerii retelei de aprovizionare.
- Regandirea modelului de afaceri in spiritul orientarii catre client, chiar si prin transformarea structurii organizationale.
Transformarea digitala are un impact deosebit de important in industria constructiilor, punandu-si amprenta asupra conceptului organizational si asupra filialelor noastre.
La nivel de grup, in Soletanche Bachy, consideram ca digitalizarea contribuie la:
- Imbunatatirea productivitatii si a rentabilitatii;
- Reducerea timpilor pierduti in task-uri neprioritare;
- Cresterea interesului clientilor si al angajatilor nostri;
- Fructificarea informatiilor si a experientelor culese din proiectele realizate.
Zetta-Lyze este o platforma de baze de date, marca Soletanche Bachy, multi-aplicatie, multi-profil / profesie, cu surse multiple, usor accesibila de oriunde, care ofera informatii de productie in timp real. Mai mult decat un instrument de lucru, este un sistem pentru colectarea automata a datelor de proiectare si productie ale unui proiect. Aceste date pot fi accesate, organizate si analizate, pentru o monitorizare imbunatatita a proiectului in executie, simplificand procesele noastre, si pot fi utilizate pentru un raspuns la o cerere de oferte, o discutie cu un client. In prezent exista peste 1.150 de santiere conectate si peste 100 de utilaje echipate in toata Europa, inclusiv in Romania.
Cercetarile privind procesul de invatare arata ca dobandim cunostinte cel mai eficient daca avem sansa de a le testa in practica. A supravietui unei situatii periculoase este, prin urmare, cel mai bun mod de a ne aminti ce nu ar trebui facut si ce ar trebui facut in fata unei amenintari reale. La SBR Soletanche Bachy ne-am concentrat pe gamificare, constienti fiind ca cea mai buna forma de educatie este cea prin joc.
Realitatea virtuala este folosita pentru a imbogati formarea introductiva in domeniul sanatatii si sigurantei, iar dupa finalizarea partii teoretice utilizatorul intra pe santierul nostru prin intermediul kitului VR.
Santierul de constructie este o reprezentare a uneia dintre implementarile reale. Acest lucru nu inseamna insa ca utilizatorul este automat in siguranta. El poate experimenta cum este sa cazi intr-o transee sau ce se poate intampla daca se gaseste in raza de lucru a utilajelor. In acest fel, el este confruntat cu potentiale amenintari, datorita carora in lumea reala exista o sansa mai mare de a-si aminti ce se poate intampla daca nu ia masurile de precautie adecvate.
Transformarea digitala este un proces complex si foarte pasionant pentru noi, este un element strategic al companiei, care genereaza procesele de inovatie si astfel rezulta servicii mai bune livrate partenerilor.
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 176 – decembrie 2020, pag. 18
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns