«

»

Cand nu vrei sa recunosti ca buturuga mica poate rasturna carul mare

Share

Incendiile se intampla pentru ca la noi cine trebuie nu vrea sa invete logica elementara a aparitiei si dezvoltarii acestora; am spus-o si am sa o spun mereu pana cand cineva dintre factorii de decizie ai Romaniei asupra acestui domeniu poate are sa asculte si sa inteleaga totusi adevarul cuvintelor mele! M-am impacat de multa vreme cu soarta mea de Casandra* moderna iar articolele, conferintele si interviurile mele nu fac decat sa confirme cele de mai sus; in general, dupa fiecare incendiu major mi se cere in mass-media parerea asupra evenimentului si cred ca lumea s-a invatat cu aceleasi preziceri ale mele de genul:

„Daca nu vrem sa iesim din acest carusel infernal condus de incompetenta si coruptie, suntem blestemati sa retraim la nesfarsit aceeasi istorie; iar „desfacerea blestemului” si iesirea din labirint se poate face numai prin niste masuri sistemice curajoase, care sa restructureze acest domeniu din Romania (siguranta la foc) – domeniu care are legile lui independente si de neclintit”.

Cate evenimente de gen maternitatea Giulesti, turnul Millenium, clubul COLECTIV, spitalul din Piatra Neamt – copie fidela a incendiului de la maternitatea Giulesti (si altele care vor mai urma atata vreme cat situatia nu se schimba) trebuie sa se mai intample pentru ca lipsa de profesionalism, obtuzitatea profesionala, incapatanarea si coruptia factorilor de decizie sa fie inlocuite de calitatile reale necesare celor care trebuie sa le asigure romanilor o lume mai sigura?

Situatia actuala este o impietate fata de efortul tuturor pompierilor nostri rapusi de-a lungul timpului in lupta cu flacarile, este o rusine ca o mana de incompetenti sa anuleze munca cinstita si onesta a unei multimi de profesionisti ai domeniului si, in final, este injust ca dreptul la o viata petrecuta in siguranta al unui intreg popor sa fie pus permanent sub semnul pericolului la incendiu din cauza rapacitatii unora care nu-si vad decat interesul propriu in detrimentul celui national si care – culmea! – au fost investiti in acele functii cu toata increderea tocmai pentru a ne garanta o viata cat mai ferita de asemenea riscuri. Un eveniment cu consecinte materiale si umane extrem de grave – care ar fi putut fi insa previzionat si evitat – anuleaza, dintr-un condei, mii si mii de ore de munca ale adevaratilor profesionisti si arunca o pata rusinoasa asupra intregii comunitati, lasand-o cu gustul amar al unei false fatalitati.

Dar este oare lectia aceasta, a SIGURANTEI LA FOC, chiar asa greu de invatat? Evident ca NU, cata vreme marea majoritate a societatilor civilizate au asimilat-o cu succes, asigurand popoarelor respective un trai cat mai sigur, in care riscul de incendiu este tratat cu cea mai mare seriozitate si eliminat intr-o masura cat mai mare cu putinta.

Sa incercam sa punctam cateva elementele esentiale care ar trebui sa jaloneze orice gandire care vrea sa elimine din viata comunitatii aceste evenimente tragice (le pun in succesiunea in care ar trebui abordate si solutionate de catre factorii de decizie responsabili, interesati de aceasta). In paralel, voi marca cu culoare definitiile corespunzatoare din cel mai amplu si profesional cod national de siguranta la foc – NFPA-ul american. Acesta functioneaza pe baza conceptului de Ecosistem de securitate la incendiu si siguranta a vietii, concept care sta la baza organizarii managementului securitatii la incendiu din SUA si cuprinde toate activitatile care au tangenta sau ii pot influenta intr-un fel sau altul rezultatele. Este un concept unitar, cu bataie lunga si care da dovada de o viziune organizatorica remarcabila – avand la baza cele doua componente considerate inseparabile – securitatea la incendiu si siguranta vietii.

 

Primele elemente tin de contextul general al situatiei actuale a Romaniei si de modul in care ar trebui abordata securitatea la incendiu – ca un concept la nivel national:

 

1.1 – Un incendiu nu este o fatalitate ci doar consecinta acumularii unor elemente de nerespectare a unor reguli clare si bine definite de evitare a aparitiei acestuia. La o analiza atenta si profesionista, eroarea umana sta la baza a peste 98% dintre incendii – iar de aici rezulta si evidenta faptului ca educatia in acest domeniu este cea mai importanta latura a unei politici nationale pentru o cultura proactiva de securitate la incendiu.

Investitia in educatia oamenilor este cea mai ieftina, eficienta, flexibila si rentabila in timp, putand compensa larg slabiciunile noastre in domeniul masurilor constructive si tehnice. Este o activitate foarte specializata si dificila care se face insa de obicei formal, de catre persoane neformate corespunzator.

Siguranta nu tine de noroc. Este efortul comun de cunoastere, pregatire, supraveghere si vigilenta. Acest efort comun necesita conlucrarea puternica si fiabila a tuturor celor opt componente ale Ecosistemului de securitate la incendiu si siguranta a vietii. Slabiciunea uneia sau a mai multor componente creeaza conditii care atrag riscul. (NFPA)

 

1.2 – In viata oricarei cladiri exista 2 perioade care trebuie abordate diferentiat: prima – pana la incendiu (in care au loc toate activitatile care ar trebui sa impiedice aparitia acestuia) si a doua – dupa incendiu (in care au loc toate activitatile de minimizare a efectelor incendiului, materiale si umane). Modul in care abordam cele doua perioade face diferenta intre o politica nationala eficienta in domeniu si una fara rezultate. Sa nu uitam ca pompierii s-au format ca raspuns la aparitia incendiului si la cerinta de micsorare a pagubelor acestuia. De aceea, este o greseala a le atribui responsabilitati majore in politica de prevenire a incendiilor; nu sunt formati si nici nu au competentele necesare pentru asemenea activitati din prima perioada de viata a cladirii – prevenirea! In schimb, sunt perfect formati si capabili sa desfasoare cu succes activitatile din a doua perioada – stingerea.

Amestecul celor doua tipuri de responsabilitati a dus la confuzia actuala, in care principiul lui Peter (depasirea propriei limite de competenta) a actionat din plin – grefata pe situatia unica de conflict de interese in care se afla IGSU in Romania, aceea in care pompierii avizeaza atat conceptul de siguranta la foc cat si implementarea acestuia „in situ”! Aceasta situatie conduce, in final, la doua aspecte distincte dar care, acum, altereaza major imaginea publica si activitatea acestora:

  • aparitia unui sentiment de superioritate/impunitate fata de restul societatii (care s-a vazut cu ocazia nefericitului eveniment de la Colectiv) concomitent cu
  • inhibarea personalului ISU care, in prezent, are prima responsabilitate (pentru casemneazasi stampileaza avizul sau autorizatia de securitate la incendiu fara a se bucura insa de pregatirea cea mai solida in domeniu) – astfel ca, in situatia unui incendiu, primul anchetat este persoana fizica / „pompierul” care a semnat si stampilat avizul sau autorizatia de securitate la incendiu.

Este, asadar, imperios necesara separarea atributiilor celor doua perioade: prima va trebui sa revina exclusiv specialistilor civili iar a doua numai celor militari (IGSU). Este interesant ca o asemenea idee a circulat acum cativa ani printre factorii militari de decizie ai domeniului (urmare a succesivelor presiuni ale societatii civile) numai ca organizarea militara rigida a structurilor implicate ca si rezistenta la innoire a personalului militar al domeniului „au ingropat-o”, astfel ca – succesiv si firesc – au urmat dezastrele de la Giulesti, Colectiv si cele care vor mai urma daca situatia actuala nu se schimba.

 

1.3 – Lipsa unei pozitii ferme si coerente din partea societatilor de Asigurare. Incercand sa isi protejeze valorile asigurate si sa evite plata unor daune majore, acestea exercita – in tarile avansate – o presiune permanenta asupra pietei, si reprezinta motorul implementarii in practica a unor solutii de securitate la incendiu din ce in ce mai performante. La noi, ele se multumesc sa stea „in siajul” pozitiei Pompierilor – ceea ce reduce drastic eficienta lor ca „motor” al progresului tehnologic si de marire a nivelului general de securitate la incendiu. Rezultatul acestei pozitii consta in cresterea numarului de incendii si a pagubelor aferente, ceea ce, in final, s-ar putea dovedi o pozitie contraproductiva, chiar si pentru ele!!

 

1.4 – Alcatuirea unui concept de securitate la incendiu cat mai eficient in fiecare situatie in parte devine posibila numai printr-o flexibilitate de gandire a conceptorului – esentiala in obtinerea unui nivel national ridicat si stabil de siguranta la foc. Aceasta „libertate” este impiedicata insa, la noi, in primul rand de legislatie; aceasta este invechita (normativul „de capatai” P-118 este vechi de peste 30 de ani!!) iar putinele zone actualizate ale acestei legislatii nu sunt corelate intre ele, producand confuzii si situatii absurde.

Spre deosebire de situatia de la noi (unde abaterea de la normative este strict interzisa), in NFPA-ul american securitatea la incendiu este abordata intr-o maniera extrem de flexibila, permitand acoperirea cu succes a celor mai diverse si complicate situatii:

SIGURANTA IN CAZ DE INCENDIU” este perceputa astazi ca o serie de sanse si posibilitati care se ofera permanent celui care organizeaza aceste activitati, structurate intr-o tactica flexibila, cu abordare continua – pe toata durata de viata a unei cladiri, respectiv: proiectarea, executia, exploatarea si – in special – de-a lungul intregii perioade de timp in care un incendiu are loc. (NFPA)

Intr-o asemenea abordare, securitatea la incendiu nu mai este o rezultanta mecanica a aplicarii unei liste interminabile de norme rigide (sistem in care nimeni nu raspunde de esecuri!) ci devine un normativ de scopuri iar atingerea performantelor cerute ramane in responsabilitatea expertului civil care isi asuma si eficienta finala a intregului concept de securitate la incendiu propus.

A doua parte a elementelor esentiale care ar trebui sa jaloneze orice gandire care vrea sa elimine din viata comunitatii spectrul acestor catastrofe (incendiile majore) se refera la componentele care trebuie definite in fiecare caz in parte. Definirea acestora este esentiala pentru a avea un raspuns personalizat si eficace la aparitia oricarui incendiu iar analiza eficacitatii ansamblului acestora se face prin asa numita „aparare in adancime”. Acesta este un concept aplicat in domeniile in care trebuie realizat un nivel maxim de securitate la incendiu (aviatie, astronautica, industria nucleara etc.) si presupune ca ansamblul masurilor prevazute de securitate la incendiu sa se asigure succesiv ca:

  1. – un incendiu nu trebuie sa apara;
  2. daca totusi incendiul a aparut, acesta nu trebuie sa se extinda;
  3. – daca totusi incendiul a aparut si s-a extins, acesta trebuie sa conduca la cele mai mici consecinte umane si materiale posibile.

In acest mod de gandire (care face parte din Ingineria sigurantei la foc), prin aplicarea principiilor ingineresti:

  • se evalueaza nivelul solicitat real de siguranta la foc, si
  • se proiecteazasi se calculeaza in consecinta masurile de securitate necesare.

Astfel, se obtine o siguranta la foc maxima posibila pentru situatia discutata.

 

2.1 – Evaluarea nivelului solicitat de siguranta la foc este o parte esentiala prin care se obtine un concept eficient si real de siguranta la foc. Aici se definesc:

  • Tipul si durata incendiului de proiect – care conduce la stabilirea rezistentei la foc a cladirii, respectiv a perioadei in care aceasta nu trebuie sa cedeze, asigurand evacuarea in siguranta a oamenilor dinauntru;
  • Timpii de evacuare minim necesari – care conduc la stabilirea si dimensionarea cailor de evacuare (scari si alte metode de evacuare complementare). Incendiile din ultimii ani (maternitatea Giulesti, clubul Colectiv, spitalul din Piatra Neamt s.a.) soldate cu numeroase victime omenesti si larg mediatizate, au fost o consecinta directa a unor erori de conceptie facute la acest capitol. Este o ilustrare perfecta a consecintelor nefaste la care se ajunge atunci cand libertatea de gandire este ingradita intr-un „pat al lui Procust” al unor normative depasite si rigide combinata cu superficialitatea si lipsa de profesionalism a celor care au aprobat aceste documentatii.

Aceste doua valori trebuie sa fie corelate pentru a obtine o solutie corecta in cea mai defavorabila situatie, lucru care nu s-a intamplat. Este evident pentru oricine ca nu exista un timp de evacuare normat pentru niste copii prematur nascuti si aflati in incubatoare, pentru pacienti intubati aflati in sectia de ATI a unui spital sau pentru cei netransportabili din sectiile de gipsare s.a. Aici trebuie aplicata o alta gandire, flexibila si libera de constrangerile rigide ale normativelor invechite si concepute pentru situatii standard in care pacientii se pot evacua singuri. Pedepsirea unei asistente sau a unui brancardier depasiti de situatie nu-i exonereaza pe adevaratii vinovati de responsabilitatea acestor morti. Solutia care trebuie aplicata aici se refera la o detectie ultrasensibila cu aspiratie si un sistem de stingere automat cu gaz Inergen care ar fi actionat si stins inceputul de incendiu intr-un timp extrem de scurt (de obicei, sub 45 de secunde), fara absolut nicio consecinta nefasta pentru echipamentele IT sau pentru pacientii netransportabili din spatiile respective. Este o eroare tragica pentru care adevaratii vinovati nu au cum se disculpa iar aceasta ii va urmari toata viata pe care o mai au de trait!

De aceea mi-am intitulat acest articol CAND NU VREI SA RECUNOSTI CA BUTURUGA MICA POATE RASTURNA CARUL MARE! O eroare relativ minora (aprecierea gresita a timpilor de evacuare si definirea neadecvata a conceptului de stingere) a condus la un accident major, cu multiple pierderi omenesti si rezonante internationale – dand peste cap si anuland tot ansamblul de masuri de protectie la incendiu prevazut in proiect! Partea deranjanta nu este insa eroarea de apreciere (suntem oameni si cu totii putem gresi!) cat obstinatia cu care autoritatile domeniului refuza sa recunoasca acest lucru, gasind sau inventand diversi „acari Paun” pentru „a spala” / a nu da vina pe adevaratii vinovati: un sistem rigid si invechit, cu responsabilitati care, in loc sa fie impartite, se concentreaza din ce in ce mai mult in mana IGSU – institutie deja plafonata si aflata intr-o incercare esuata de depasire a propriei limite de performanta (perioada actualei pandemii a evidentiat masiv aceasta tendinta).

Aparitia unei erori umane intr-un sistem oricat de complex, procedurat riguros si supraverificat este posibila oricand (vezi accidentul NASA al navetei CHALLENGER). Aceasta se considera o „lebada neagra” a sistemului si se accepta ca poate aparea o singura data identic. Ceea ce este inadmisibil la incendiile din spitalele de la noi este insa repetarea identica a aceleiasi greseli, intr-o alta locatie dar in acelasi context de factori (astfel, incendiul de la salile ATI de la Spitalul din Piatra Neamt este o repetare „copy-paste” a incendiului de la maternitatea Giulesti). Acest lucru dovedeste ca primul eveniment nu a fost analizat si inteles intr-o maniera profesionista si nu s-au aplicat masurile corective necesare care sa evite repetarea lui in alt context! Sau, ceea ce este la fel de grav, ca oamenii din sistem sunt doar niste roboti care nu gandesc si aplica doar mecanic niste prevederi ale unor normative invechite si depasite. In oricare dintre cazuri, situatia este extrem de grava si nu se poate rezolva decat printr-un complex de masuri drastice, aplicabile in toate domeniile conexe implicate.

„Buturuga mica” poate aparea in oricare dintre cele trei familii de masuri: active, pasive sau operationale – cu mentiunea ca, daca la primele doua sansele sunt mai reduse (aici existand diferite sisteme eficiente de control care elimina, in principiu, orice eroare depistata) la familia de masuri operationale situatia este mai complicata. Aceasta familie actioneaza in perioada de exploatare si se afla in responsabilitatea Beneficiarului, pentru care prioritara este atingerea tintelor propuse si nu alte investitii colaterale (chiar daca acestea sunt minore si chiar daca de ele depinde buna functionare a procesului); el nu este un tehnician si nu i se poate cere asa ceva. Depinde insa de el daca isi formeaza o echipa de profesionisti adevarati care sa conduca intr-o maniera cat mai eficienta intreaga activitate.

Asadar, „buturuga mica” poate aparea oricand, oriunde si oricum; important este insa sa se ia toate masurile necesare ca „sa nu rastoarne carul mare”! Daca il rastoarna, poate fi dovada unei scapari a echipei manageriale dar daca il rastoarna de doua ori consecutiv din exact aceleasi motive, inseamna curata prostie si echipa manageriala trebuie rapid schimbata pentru a nu mai produce si alte catastrofe in continuare! Este o situatie de-a dreptul criminala in care repetarea aceleasi erori grave va conduce cu siguranta la o spirala neagra de consecinte.

 

2.2 – A doua parte esentiala prin care se obtine un concept eficient si real de siguranta la foc este definirea masurilor pasive, active si organizationale care trebuie aplicate in cazul concret discutat.

O protectie integrala la incendiu bine articulata, eficienta si reala, este mult mai mult decat suma cerintelor legale si ea inglobeaza trei componente (categorii de masuri):

  1. Protectia structurala (pasiva) cu masuri care tin de cladire, de tip pasiv;
  2. Protectia tehnica (activa) cu masuri care tin de sistemele tehnologice implementate, de tip activ;
  3. Protectia organizationala (proceduri si instruiri), cu masuri care tin de implementarea in comportamentul oamenilor a unui concept coerent si eficient de securitate la incendiu, in scopul evitarii erorii umane. Aceasta directie reprezinta – de fapt – controlul eficientei implementarii primelor doua directii.

In aceasta situatie, cheia este recalibrarea ponderilor celor trei categorii de masuri care formeaza securitatea la incendiu, cu accent pe cele operationale. Rezulta o noua abordare a continutului securitatii la incendiu, cu accent pe masurile operationale – conducand la multiple avantaje.

Primul avantaj este ca avem posibilitatea compensarii diminuarii eficientei in timp a masurilor constructive si tehnice (din cauza uzurii si imbatranirii) prin tinerea la zi, amplificarea si imbunatatirea permanenta a continutului masurilor operationale.

Aceasta abordare compensatorie a masurilor operationale in raport cu cele constructive si tehnice mai prezinta si alte avantaje deloc de neglijat:

  1. sunt mult mai ieftine decat cele constructive sau tehnice;
  2. nu apar la inceputul investitiei initiale ci se aplica progresiv abia in faza de exploatare (nu maresc costul initial al investitiei);
  3. sunt proprii fiecarei situatii in parte, la nivelul de decizie al Beneficiarului conducand la o adaptare eficienta a masurilor de siguranta la foc;
  4. sunt flexibile (adaptabile la modificarile interne si externe care pot aparea in timp). Astfel ele raman mereu „la zi” fata de solutiile constructive si tehnice care imbatranesc si se uzeaza fizic si moral, mentinand nivelul initial de protectie la foc si prelungind perioada de valabilitate a acestora.

Ce inseamna insa atunci o protectie la foc eficienta si reala?

EFICIENTA este o problema conceptuala stabilita in faza de proiectare a cladirii si care depinde de:

  1. a) nivelul minim general acceptat si impus legal pe plan national, cu legatura directa dintre acest nivel si organizarea respectivei societati (concept economic, social, putere financiara);
  2. b) libertatea de gandire acordata de lege conceptorului sistemului de siguranta la foc;
  3. c) nivelul de exigenta al Asiguratorului.

REALITATEA ei este o problema practica care trebuie urmarita permanent, pe toata durata de viata a cladirii si depinde de:

  1. a) realizarea corecta a intregului concept proiectat, verificat, aprobat de organele abilitate si implementat de Executant;
  2. b)pastrarea functionalitatii permanente in exploatare a acestuia, la parametrii initiali printr-o mentenanta corespunz

Analiza comparativa a societatii romanesti cu toate societatile avansate de pe glob a aratat – fara niciun dubiu – ca factorul educational este predominant in „fasonarea” unei societati moderne, capabile sa faca fata provocarilor lumii de maine – o lume mult mai descentralizata si mai participativa, o societate mai diversificata decat cea actuala. In paralel fie spus, lumea de maine a inceput deja sa apara de azi, cu o rapiditate de dezvoltare infricosatoare si pe care cei mai multi dintre contemporani nu o constientizeaza inca. In ultima jumatate de secol, factorul educational se dovedeste, din ce in ce mai mult, factorul-cheie intr-o pozitionare a societatii romanesti pe o pozitie onorabila in toate domeniile lumii de azi si de maine. Din pacate, acest element a fost neglijat la noi intr-o asemenea masura in ultimii 30 de ani, incat astazi ne confruntam cu tot felul de situatii de criza in majoritatea domeniilor esentiale ale dezvoltarii Romaniei – situatii de criza care ar fi putut fi evitate in cea mai mare parte daca factorii de decizie le-ar fi inteles la vreme si ar fi luat masurile corective care se impuneau atunci! Astazi, multimea de „buturugi mici” care s-au succedat au rasturnat si abatut atat de grav „carul nostru mare” de la drum incat, combinate cu ignorarea acestui fapt de catre cei responsabili, necesita urgent un program de masuri ample si concertate care sa il repuna pe drum iar fiecare zi pierduta ne indeparteaza si mai mult de grosul plutonului de „care mari” care merge imperturbabil inainte.

 

Autor:
arh. Horia Mihai NICOLESCU, ASI, NFPA – Presedinte Grup SIGURA

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 177 – ianuarie-februarie 2021, pag. 42

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2021/02/01/cand-nu-vrei-sa-recunosti-ca-buturuga-mica-poate-rasturna-carul-mare/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa de email nu va fi publicata.