«

»

Personalitati romanesti in constructii – Radu PRISCU (1921 – 1987)

Share

Anul acesta s-au implinit 100 de ani de la nasterea profesorului dr. doc. ing. Radu Priscu, o mare personalitate in istoria stiintei si tehnicii romanesti din domeniul constructiilor.

Radu Priscu s-a nascut in ziua de 22 ianuarie 1921, in Scheii Brasovului, cartier incarcat de istorie si traditii, din Brasov. Tatal sau, invatatorul Radu Priscu, care studiase pedagogia si filozofia in Germania, a fost director de scoala si redactor de reviste.

Radu Priscu a absolvit, ca sef de promotie, liceul „Andrei Saguna”, liceu renumit unde au invatat, de-a lungul timpului, patruzeci de viitori academicieni.

Viitorul profesor Radu Priscu a absolvit Facultatea de Constructii din cadrul Scolii Politehnice din Bucuresti, cu mentiunea „Magna cum laude”. I-a avut ca profesori pe Dionisie Germani, Cristea Mateescu si Dorin Pavel, mari personalitati in domeniul hidraulicii si hidrotehnicii. Ultimilor doi le-a fost asistent un timp, dupa absolvirea facultatii.

Pe profesorii lui i-a omagiat ori de cate ori a avut ocazia. Imi amintesc, de pe vremea cand eram student, cum ii invita pe batranii lui dascali Cristea Mateescu si Dorin Pavel sa ne impartaseasca din experienta lor. Se purta cu ei cu mult respect, delicatete si grija.

Dupa absolvirea facultatii, Radu Priscu a colaborat la proiectarea barajelor Zarnesti, Valiug si Gozna – acesta din urma a fost al doilea din lume baraj de anrocamente cu masca din tabla de otel, ca inaltime – 48 m, in anul 1953, cand a fost dat in exploatare.

Cativa ani mai tarziu, inginerul Radu Priscu proiecteaza barajele Negovanu si Secul. Barajul Negovanu, amplasat pe raul Sadu, de 62 m inaltime si pus in functiune in anul 1960, a fost primul baraj arcuit realizat in Romania. Barajul Secul, de pe raul Barzava, avand o inaltime de 41 m si dat in exploatare in anul 1963, a fost primul baraj modern cu contraforti realizat la noi in tara.

Anul 1965 poate fi numit in istoria constructiilor de baraje din Romania „anul Vidraru”. In acest an se finaliza executia celui mai inalt baraj arcuit de beton construit pana in prezent in tara noastra. Cu o inaltime de 166 m, barajul Vidraru era, la data terminarii sale, al saselea baraj de acest tip din Europa si al saptelea din lume printre barajele arcuite. Coordonatorul acestei lucrari a fost profesorul Radu Priscu.

Este momentul sa precizam aici, pentru cei mai putin familiarizati cu domeniul constructiilor, ca in spatele proiectarii unei mari constructii se afla un numar insemnat de specialisti. Fiecare are rolul si responsabilitatea lui. Dar, la fel ca si in cazul unui film, unde autorul lui este regizorul, si in cazul acestor mari constructii in prim plan apare coordonatorul intregii lucrari, care in cazul constructiilor amintite a fost profesorul Radu Priscu.

Toate barajele prezentate anterior au fost proiectate in cadrul Institutului de Studii si Proiectari Hidroenergetice (ISPH) Bucuresti.

In perioada 1971-1973 intrau in functiune barajele Paltinu si Poiana Uzului. Barajul Paltinu, construit pe raul Doftana, la 12 km de orasul Campina, este un baraj arcuit cu dubla curbura, avand inaltimea de 108 m. Este primul baraj cu rost perimetral construit in Romania. Barajul Poiana Uzului, baraj cu contraforti ciuperca, cu o inaltime de 82 m, se afla amplasat pe raul Uz, in apropiere de orasul Comanesti. La data intrarii sale in exploatare, acest baraj era al noualea baraj de acest tip, ca inaltime, din Europa. Ambele baraje au fost proiectate in cadrul Institutului pentru Planuri de Amenajare si Constructii Hidrotehnice (in prezent Aquaproiect) sub indrumarea profesorului Radu Priscu.

Pe langa prodigioasa activitate de proiectare a numeroase baraje, dintre care le-am enumerat doar pe cele mai importante, lucrari de pionierat si recorduri ale hidrotehnicii romanesti, Radu Priscu a desfasurat si o impresionanta activitate didactica, fiind unul dintre creatorii scolii hidrotehnice din Romania.

Urcand rand pe rand treptele ierarhiei universitare, a devenit profesor universitar in anul 1968, la Facultatea de Hidrotehnica din cadrul Institutului de Constructii Bucuresti (in prezent Universitatea Tehnica de Constructii). A indeplinit functiile de: sef al Catedrei de constructii hidrotehnice, prorector si apoi rector al institutului amintit (functie pe care a detinut-o timp de opt ani). Noua cladire a Facultatii de Hidrotehnica, data in functiune in anul universitar 1972/1973, dotata cu sali de curs si laboratoare moderne, i se datoreaza profesorului Radu Priscu. Tot acestui inimos profesor i se datoreaza lucrarile de extindere a facultatilor de Constructii Civile, Industriale si Agricole si de Cai Ferate, Drumuri si Poduri, precum si construirea caminului si cantinei studentesti.

Profesorul Radu Priscu a fost un orator desavarsit si avea un deosebit talent pedagogic. Prelegerile lui erau de neuitat, erau interesante si captivante, iar profesorul era fascinant. Expunerile lui erau clare si convingatoare, facute pe un ton cu o intonatie deosebita, erau pline de sensibilitate. Nu o data l-am vazut cu ochii in lacrimi atunci cand povestea despre dascalii sai, despre barajele romanesti. Era un mare patriot. Numele lui era pe buzele tuturor studentilor. Promotia din care am facut parte ceruse sa-i poarte numele. Aceasta au facut si alte promotii dupa noi. Fara indoiala ca tot asa de convingator si tot cu acelasi farmec isi sustinuse si ciclul de conferinte din strainatate, incepute cu ani in urma (in 1967) la Institutul de Geniu Civil din Liège (Belgia) si continuate de-a lungul timpului in Algeria, Liban, Iran, Bolivia si Canada.

Profesorul Radu Priscu a avut si o bogata activitate stiintifica, materializata prin publicarea a numeroase carti, dintre care amintesc: „Constructii Hidrotehnice” (lucrare de referinta in domeniu, in doua volume, premiata de Academia Romana) si „Ingineria seismica a constructiilor hidrotehnice” (scrisa in colaborare cu asistentii sai de atunci, care aveau sa se afirme, in timp, pe plan national si mondial), reeditata si in limba engleza, in strainatate. Totodata, profesorul Radu Priscu a fost si coautor al „Manualului inginerului hidrotehnician”, care cuprindea intre copertile sale intreaga experienta romaneasca in domeniul hidrotehnicii, la data aparitiei sale. Acestor carti li se adauga alte peste 100 de carti didactice, articole tehnice publicate in diverse reviste de specialitate si comunicari stiintifice la sesiuni si congrese din tara si din strainatate, aducand contributii originale, in special in domeniul calculului barajelor din beton.

Profesorul Radu Priscu a fost vicepresedinte al Comitetului National Roman al Marilor Baraje, membru in Comitetul de calcul al barajelor, din cadrul Comisiei Internationale a Marilor Baraje si expert al Organizatiei Natiunilor Unite in domeniul barajelor. In aceasta din urma calitate a contribuit la realizarea si expertizarea unor baraje din Iran, Liban, Bolivia si Canada.

Pe parcursul activitatii sale a fost distins cu titlul de Laureat al Premiului de Stat, cu Ordinul Muncii si Ordinul Meritul Stiintific, iar Asociatia inginerilor belgieni i-a acordat medalia de aur „Gustave Trasenster”. Acest premiu il obtinuse, printre altii, si celebrul fizician si inventator italian Guglielmo Marconi.

Profesorul Radu Priscu a incetat din viata in plina activitate, la varsta de 66 de ani, la 24 februarie 1987.

Intr-un discurs tinut la aniversarea varstei de 60 de ani, profesorul Radu Priscu spunea:

„In perioada de inceput, plina de avantul si entuziasmul nestavilit al tineretii, am crezut fara margini ca visurile mele, ca toate visurile mele se vor implini mai curand sau mai tarziu, sub imperiul unei devize sau al unui model sufletesc care nu s-a stins pana azi. Este indemnul adresat de catre regina Spaniei, Isabel, lui Cristofor Columb inainte de incercarea temerara de a descoperi Lumea Noua: Navigheaza drept inainte si daca pamantul pe care-l cauti totusi nu exista, fii sigur ca Dumnezeu il va crea intr-adins pentru a rasplati indrazneala ta!”

La despartirea de viata, minunatul profesor pleca cu constiinta visului implinit.

 

Autor:
Dr. ing. Nicolae Dascalescu

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 178 – martie 2021, pag. 64

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2021/03/01/personalitati-romanesti-in-constructii-radu-priscu-1921-1987/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.