Consiliul Tehnic Superior (VII). Constructiile publice aprobate de Consiliul Superior Tehnic intre anii 1901-1918. Edificii pentru institutii publice

(Continuare din nr. 173, septembrie 2020)

Noile constructii ale Spitalului Brancovenesc

Mai intai, ceva istorie!

Acest lacas a fost ridicat de Safta Brancoveanu la inceputul secolului al XIX-lea, in scopul ingrijirii si alinarii suferintelor celor bolnavi, si lasat urmasilor, pentru a servi mai departe scopului pentru care a fost edificat.

Printr-un testament ctitoricesc, domnita Safta cerea, cu o previziune care pe noi, cei de astazi, ne-a uimit: „nici efortul, nici stapanirea, nici nimenea din neamul nostru sa nu fie volnic sa instraineze sau sa strice vreo parte macar dintr’insele – Asezamintele Brancovenesti –, fiind pentru pomenirea in veci a sufletelor noastre si a parintilor, mosilor si stramosilor nostri, iar la impotrivire si cel ce va instraina si cel ce va strica sa fie indepartat de fata lui Hristos si socotit in veci de hrapitor celor sfinte”.

Constructia Asezamintelor Brancovenesti a fost realizata intre anii 1835-1838, dupa planurile arhitectului Josef Hartl, si inaugurata la 14 octombrie 1838 in prezenta Domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica.

Dupa mai bine de sase decenii, la inceputul secolului al XX-lea, in anii 1904-1906, administratia Aseza­mintelor Brancovenesti, al carei director era doctorul Constantin Istrati, a hotarat reconstructia si marirea spitalului. Cu indrumarea si controlul lucrarilor respective a fost insarcinat profesorul inginer inspector general Elie Radu, pe atunci directorul Serviciului de Studii si Constructii din Ministerul Lucrarilor Publice.

Mare promotor al noului material ce aparuse – betonul armat – el hotaraste inlocuirea planseelor de lemn cu plansee de beton armat, atat „in scopul realizarii unei mai bune legaturi si solidarizari a zidurilor cladirii, ce deveneau astfel mai rezistente la actiunea cutremurelor”, cat si datorita rezistentei lor deosebite la foc.

De altfel, pentru a dovedi valoarea noului material, Elie Radu construieste in septembrie 1903, cu prilejul Expozitiei Asociatiei Romane pentru Inaintarea si Raspandirea Stiintei, o grinda de beton armat, cu deschidere de 8,00 m, care „incarcata cu numerosi saci de nisip, a raspandit incredere in acel material in toata capitala si la toti cei ce au venit de mai departe, ca sa vada expozitia organizata”.

Mentionez ca, din respect pentru inaintasi si pentru realizarile lor, in anul 1999, cand am ocupat functia de Ministru al Lucrarilor Publice, am luat masuri ca grinda de beton armat construita in 1903 de profesorul inginer Elie Radu sa fie adusa din Splaiul Independentei, unde se afla, la sediul Facultatii de Constructii Civile din Bulevardul Lacul Tei.

Ea este plasata la intrare, strajuind formarea viitorilor constructori.

Stiam despre cele relatate mai sus de la ilustrul inginer Emil Prager, de a carui indrumare si prietenie m-am bucurat in ultimii sa­i ani de viata.

Intr-o zi a lunii martie din anul 1984, o veste cumplita a strabatut Bucurestiul. Se ordonase demolarea Spitalului Brancovenesc.

Amintesc ca la 5 ani dupa „stricarea” Spitalului Brancovenesc, cel care a ordonat demolarea „a fost departat de fata lui Hristos” indeplinindu-se prevederea „testamentului ctitoricesc” al Saftei Brancoveanu.

Atunci am hotarat sa extrag doua grinzi de beton armat, dintr-unul dintre planseele spitalului, pentru a le cerceta si a le determina caracteristicile. Extragerea din structura cladirii a celor doua grinzi a constituit o problema tehnica si una organizatorica. Dar cea mai dificila problema a fost cea organizatorica, deoarece ridicarea unei grinzi cu placa aferenta cu o lungime de 8,0 m si o greutate de cca 3,0 tone, de la o inaltime de 12,0 m, nu se putea face neobservata si trebuia actionat rapid.

Dupa extragerea acestor grinzi, a urmat pregatirea cercetarii: procurarea datelor, documentarea istorica si tehnica, analizarea caracteristicilor fizico-chimice si mecanice, prin cele mai moderne metode, ale otelului si betonului.

Una dintre grinzi a fost incercata la rupere la Institutul National de Cercetari in Constructii, institut care a inteles importanta marelui act de cultura tehnica pe care il facea prin aceasta experimentare si m-a sprijinit in mod gratuit.

Investigatiile facute asupra grinzilor au pus in evidenta un mod de concepere, alcatuire si executie a elementelor de beton armat deosebit de inaintat, care a permis:

• realizarea unei rezistente efective a betonului la compresiune de 300 kg/cmp, cifra de multe ori nerealizabila astazi;
• ruperea grinzii prin curgerea armaturii si deschiderea pronuntata a fisurii centrale la o incarcare ce a produs un moment incovoietor de 13,1 tm; admitand filosofia „coeficientului de siguranta” la rupere, dupa cum se calcula in anii 1904, se ajunge la o valoare de c = 3,7.

Cu prilejul acestei cercetari, am incercat sa gasim si o explicatie a aderentei dintre beton si otel. La o bara cu diametrul Ø7, extrasa dintr-un etrier al grinzii, am analizat interfata otel-beton cu ajutorul microsondei electronice de raze X, echipata cu analizor automat (calculator) de raze X, aparatura aflata la Laboratorul Central al Intreprinderii de Masini Grele Bucuresti. S-a obtinut o imagine „tulburatoare” pe care o redam aici. Ea a reprezentat o premiera in tara noastra si, dupa cunostintele noastre, si in lume, deoarece nu stim sa se fi cercetat un beton armat vechi de 80 de ani.

Din aceasta imagine se remarca clar formarea unei centuri periferice in jurul otelului, in grosime de 0,03-0,04 mm (30-40 μm), un fel de microbeton, spunem noi, al carui agregat il formeaza rugina. Este de asemenea pusa in evidenta aparitia unor fenomene chimice de reactie intre ciment si rugina.

Concluziile cercetarilor facute pe aceste grinzi le-am prezentat in ziua de 20 octombrie 1984 la Academia Romana, in cadrul simpozionului anual al Comitetului Roman de Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii.

Am prezentat aceasta cercetare facuta in 1984 asupra caracteristicilor betonului armat proiectat si executat de remarcabilul inginer Elie Radu la constructia Spitalului Brancovenesc in 1904, pentru ca ea marcheaza inceputul preocuparilor mele de cercetare a istoriei constructiilor.

Dar si pentru ca, astazi, la mai bine de 30 de ani de atunci, consultand documentele din fondurile Consiliului Tehnic Superior, am primit confirmarea ca si proiectul spitalului, ca al oricarui edificiu public, a fost examinat de personalitatile tehnice ce alcatuiau acest organism.

Prin adresa nr. 12674 din 8 iunie 1904, Ministerul de Interne solicita Ministerului Lucrarilor Publice avizul asupra planselor privitoare la noile constructii ce Administratia Asezamintelor Brancovenesti dorea a le construi.

Imediat in urma examinarii proiectului, Consiliul Tehnic Superior incheie Jurnalul nr. 154 din 11 iunie 1904. Jurnalul era semnat de inginerii inspectori generali Emil Miclescu, Constantin M. Mironescu, Elie Radu, Mihai M. Romniceanu, Theodor Dragu si secretarul Consiliului, inginerul sef Tancred Constantinescu. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 5/1904, fila 49 si 49v)

Prin Jurnalul Consiliului se faceau o serie de observatii, dintre care amintim:

• Forma cladirii e conditionata de aripa veche – reconstruita si amenajata pentru divizia chirurgicala, si de consideratia ca daca s-ar fi mentinut noua aripa in prelungirea celei vechi – paralela cu Bulevardul Maria – partea noua a cladirii ar fi fost prea aproape de cladirea existenta a diviziei ginecologice, deci in rele conditiuni de higiena ca lumina si circulatie de aer;
• Din punct de vedere arhitectonic, Consiliul constata ca „fatadele s-au tratat in mod simplu, potrivit cu pozitia retrasa de la strada, cu caracterul unei astfel de constructii, evitandu-se cornisele bogate si decoratiunile ce ar necesita o costisitoare intretinere”;
• In modul cum s-a protejat cladirea, „cu un numar suficient de ascensorii, cu planseurile si scarile din material nearzator”, faptul ca cladirea are trei etaje nu mai poate fi privit ca un inconvenient;
• Relativ de planseuri – Consiliul constata ca ele s-au prevazut a se executa in beton armat, pentru mai multa soliditate si ca o masura de siguranta in caz de incendiu.

In final, Consiliul „este de parere ca proiectul poate fi aprobat, ramanand a se introduce in timpul executarii lucrarilor modificarile cerute”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 5/1904, fila 49v)

Constructia, astfel realizata, va parcurge etapele mai sus amintite, pana la evenimentele din 1984.

(Va urma)

Autor:
acad., prof. ing. Nicolae Noica

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 179 – aprilie 2021, pag. 62