«

»

Locuintele acoperite cu pamant – intre biotectura si terratectura (I)

Share

„Improve the land when you build, or don’t build there” 1

Malcolm Wells

 

Locuirea subterana, ca una dintre primele forme ale spatiului construit, a cunoscut in ultimii ani o evolutie calitativa prin adaugarea, in principal, a doua concepte modelului vernacular arhetipal: primul, „biotectura”, desemneaza, intr-o definire larga, „orice tip de arhitectura ce utilizeaza forme influentate din structuri biologice” (wordsense, 2020) si ofera solutii intr-o totala armonie cu ecosistemul in care este implantata2. „Terratectura” 3, pe de alta parte, inseamna incastrarea constructiei in sol cu posibilitati de excavare in subsol („Lithotectura”) (Labs, 1977), rezumand prin concept atitudinea fata de relatia cadru natural – spatiu construit. La granita dintre acesti doi termeni se situeaza locuirea acoperita cu pamant in toate formele sale: ingropata, incastrata, sapata, semiingropata sau doar cu strat de pamant deasupra si/sau lateral. Este vorba de doua atitudini care se intersecteaza aici: prima tine de o pliere in conceptia de arhitectura pe principiile de functionare naturale ale amplasamentului, cea de-a doua, de atitudinea fata de relief, de peisaj si subsol, din punctul de vedere al actului de „a edifica”.

 

Primele forme

Locuirea vernaculara utilizeaza aceasta tipologie de lucru cu terenul din cele mai vechi timpuri, cu predilectie in zona neoliticului european. Sunt doua mari categorii de locuinte acoperite cu pamant: locuinte semi-terane sau subterane. Constructiile semi-terane sunt specifice nord-vestului european, in special in zona de influenta celta si vikinga si sunt caracterizate prin acoperisuri cu stuf ce ating nivelul terenului („GrubenHaus” sau „Pit-House” 4) sau sunt realizate suprateran din materiale durabile apoi acoperite cu pamant pentru protectie („turf-houses” 5).

Cealalta forma, mult mai des raspandita, bordeiul (sau „burdeiul” 6), este caracteristica spatiului est-european centrat pe zona campiilor dunarene si a dealurilor din Moldova, dar coborand pana la poalele Balcanilor si urcand in marile intinderi plate ucrainene.

Etimologic vorbind, nu exista o parere unanim formulata privind originea cuvantului7. Se pare ca „bordei” apartine familiei de regionalisme „buda”, „bujda”, bojdeuca” etc. care toate inseamna coliba, provenit din germanul „buda” (webdex, 2021), insa aceasta nu explica diferentele tipologice intre bordeie si colibe cu propria arie descriptiva semantic. Se pare, insa, ca termenul este comun atat zonelor balcanice cat si celor nordice slave, desemnand astfel ori o constructie particulara caracteristica zonelor dunarene si asadar importata, ori un termen cu sorginte nu etnica, ci spatial geografica, si deci nedefinit autonom ca forma de locuire ci intrand intr-o pleiada de cuvinte ce au in comun sensul de casa saracacioasa, locuire la limita subzistentei.

In fapt, bordeiul, ca spatiu de locuire, este una dintre formele de inceput ale construirii, vestigiile aratand, cu precadere pe teritoriul Romaniei, existenta lor din vremuri neolitice in grupari rurale raspandite in aria de influenta a culturii Cucuteni. Zonele unde bordeiul era dominant se suprapun destul de clar cu zonele unde materialele de constructie mai trainice (lemn, piatra, caramida arsa) erau mai greu de procurat. In spatiul romanesc, fie ca vorbim de Oltenia, Muntenia de Vest, Campia Dunarii sau Moldova, bordeiul cu origini neolitice persista in forme aproape neschimbate din sec. VIII-IX pana in sec. XIX-XX, reeditand, in formele sale stravechi, locuinta dacica cu o incapere servind tuturor activitatilor pe care le implica locuirea (Curinschi – Vorona, 1981). Intr-o prima faza (neolitica tarzie), acoperirea bordeielor era conica, dar, ulterior, acoperisul in doua ape a inceput sa fie montat deasupra unei gropi si acoperit cu nuiele, paie si strat de pamant. Trei laturi erau asadar realizate prin sapatura, iar cea de-a patra, ce avea rol de acces, era orientata predominant, nu neaparat inspre lumina sudului, ci opus directiei vanturilor dominante hibernale; pardoseala era din pamant batatorit amestecat cu paie si balega, iar peretii erau tratati cu acelasi chirpici, uneori pe o impletitura de nuiele, alteori direct pe sapatura. Aceasta alcatuire nu este universal valabila. Spre exemplu, bordeiele descoperite la Garvan – Dinogetia aveau peretii captusiti cu barne de lemn, la Coconi apare tipul de bordei cu pari intermediari, deci cu dimensiuni mai mari si cu tendinte de compartimentare interioara, iar deja bordeiele de la Pacuiul lui Soare sunt de fapt „semi-bordeie” cu sapaturi mici dar cu pereti din barne fara finisari proprii sistemului clasic de tip paianta8.

 

Bordeiul premodern

In general, tehnica de edificare era simpla: se sapa o groapa, cu maluri care mergeau de la vertical (in zone cu cernoziom) la inclinat pana la 75 de grade in zonele cu loess, pentru a preveni surparea; rareori malurile erau sprijinite cu pari de lemn, rigidizati de o retea de nuiele impletite. Apoi, groapa se umplea cu deseuri combustibile, iar in urma arderii se realiza o minima uscare a malurilor si a pardoselii, concomitent cu o intarire a acestora la nivel superficial.

Ritualurile de construire nu difereau foarte mult in cazul bordeielor fata de cel al constructiilor supraterane. In principiu existau riturile de consolidare a temeliei – prin sacrificarea unui cocos – cat si riturile, mai importante, de consolidare a casei in ansamblul ei – se zidea „masura umbrei furate a unui om” sau inscrisuri cu valoare de talisman (Vulcanescu, 1987).

La marginea sapaturii astfel realizate se pozau cosoroabele, iar peste, se incropea sarpanta cu panta medie. Stratul superior, cu rol termoizolant si hidroizolant, era constituit din paie si din pamant, in special pentru lestarea sarpantei impotriva vanturilor de suctiune. Tot din acelasi motiv, sarpanta se racorda la terenul dimprejur cu restul pamantului ramas din excavare; in interior, straturi de paie dispuse perimetral deveneau zonele de dormit, iar vatra, pozitionata opus intrarii, constituia atat mijloc de incalzire cat si de aerisire a spatiului, in tandem cu deschiderea accesului. Cu exceptia lemnului necesar sarpantei, toate celelalte materiale sunt ale gospodariei, mare parte ca deseuri organice.

Ca o constructie subterana, bordeiul a cunoscut un proces de ridicare a cotei de calcare, devenind, cu pretul unui efort de executie mai mare, semiingropat, cu mici pereti laterali ce sustin acoperisul. Prin acesta modificare si prin adaugarea de camere lateral, proto locuirea subterana a stat la baza casei supraterane cu alcatuirea sa generala cu camera, tinda si celar, accesibile printr-o prispa. Vorbim, intr-adevar, aici de o evolutie calitativa, deoarece dezvoltarea atat in plan cat si in elevatie a bordeiului ingropat coincide in fapt cu tendinta de emancipare sociala a paturilor rurale inferioare. Locuinta semiingropata devenea, astfel, din cauza peretilor si a efortului de excavare, mai greu de realizat decat o casa supraterana, astfel incat pierde conotatia peiorativa rezervata exclusiv constructiilor ingropate.

Acest model nu a suferit prea multe modificari in decursul timpului, constituindu-se in baza arhetipala a locuirii rurale taranesti din Romania premoderna.

In 1894, insa, bordeiul, ca spatiu locuit, devenea interzis prin lege (Suta, 2009). Masura se voia progresista, fiind promulgata in scopul ridicarii nivelului de calitate a locuirii in tinuturile regatene, bordeiul fiind asociat cu promiscuitatea, cu subzistenta si mai ales cu un mod viata insalubru. Cu origine vernaculara prin excelenta, realizarea unui bordei nu presupunea, dincolo de forta de munca bruta, un efort tehnologic si financiar considerabil, astfel incat, intr-o constiinta de asigurare a unui adapost pe un termen fara orizonturi, devenea o solutie la indemana oricui si rapid de aplicat.

Conform modului in care astazi percepem edificarea, bordeiul se constituie intr-o locuire, prin excelenta, ecologica, atat in executie cat si in functionare. Sunt de subliniat, apoi, caracteristicile de eficienta energetica, in primul rand utilizarea masei termice a pamantului, cu rol dublu de racire vara si incalzire iarna, izolarea fonica fata de exterior, pe care o asemenea locuinta, prin masa utilizata ca anvelopanta, o realizeaza, apoi modul de dispunere in functie de directia vantului si implicit a viscolului, dispunere ce asigura teoretic atat aerisirea spatiului, protectia din punct de vedere structural a acoperisului cat si protectia termica, minimalizand aportul de aer rece. In cele din urma, post-utilizarea: din cauza infiltratiilor inerente, perioada de viata a unui bordei era redusa – la un moment dat se naruia. Sarpanta, cat si pietrele, singurele materiale externe gospodariei, erau recuperate, acoperirea se prabusea in interior si, cateodata, terenul era nivelat prin aducerea sa la stadiul initial. Deci, ecologic, am spune „ca la carte”.

Neajunsurile, insa, erau multiple si generau promiscuitatea acestui tip de locuire. In primul rand simbolic: ideea de a locui sub pamant, cu conotatiile arhaice ale existentei subterane a lumii de dincolo se constituia, de fapt, intr-o recunoastere si in acelasi timp o resemnare relativ la statutul celor ce traiau in bordei. Ocupate de patura cea mai joasa din punct de vedere social, robi, tarani palmasi sau deserviti, lipsiti de orice mijloace de posibila evolutie, locuirea sub pamant semnifica teama, obedienta, concomitent cu negarea vietii cotidiene de la suprafata. Din cauza ca bordeiul functiona ca adapost pentru noapte si pentru momente climatice extreme, functiunile aferente activitatilor cotidiene, chiar si prepararea si servirea mesei, erau preluate de curtea si de anexele gospodariei. Dar, in timp ce, in cazul unei case, retragerea in mediul intern, adapostit, se facea pastrand controlul lumii exterioare a gospodariei, in cazul bordeielor retragerea era totala, spatiul si atmosfera fiind de fapt o actiune de rupere de tot ceea ce simboliza viata de peste zi; din punct de vedere psihologic, claustrofobia, lipsa reperelor exterioare de orientare in spatiu, dar mai ales lipsa unor caracteristici obisnuite pentru locuire cum ar fi ferestrele, lumina soarelui, accesul si identitatea vizuala a cladirii ca un obiect (Labs, 1977), toate acestea au devenit, in timp, coordonate negative ale locuirii subterane. Apoi urmeaza problemele tehnologice, care, din cauza precaritatii existentei utilizatorului, nu s-au constituit in sursa de cautare a unor solutii trainice. Calitatea aerului interior, generata de densitatea de ocupare a spatiului, in corelare cu slaba aerisire si in special cu umiditatea constanta, aduc cu ele un mod impropriu de locuire din punct de vedere fiziologic si ergonomic.

Iata de ce, la sfarsitul secolului XIX, in plin avant modernist, acestea din urma au prevalat in gandirea vremii si au dus la definirea peiorativa a locuirii in bordei, in primul rand din cauza lipsei de igiena a mediului vital, si ulterior, la contracararea, prin lege, a acestui tip de edificare.

 

Revitalizarea postmoderna

Dupa o perioada functionalista, in care grija pentru lumina a devenit esenta arhitecturii, negand total posibilitatea existentei subterane a unui spatiu construit, incepand cu anii `70-`80, odata cu inchegarea ideii de sustenabilitate, casa acoperita cu pamant, ca notiune evoluata a bordeiului, este obiectul unui reviriment datorita caracteristicilor ecologice inglobate: vernacular, material local ecologic, fara impact asupra cadrului, post-utilizarea constructiei, caracteristici de arhitectura bioclimatica, in special in privinta eficientei energetice. Aceasta revitalizare s-a facut insa in baza lectiilor modernismului despre spatiul igienic si ergonomic, si, astfel, directiile principale de cercetare si implicit de evolutie au fost date de neajunsurile practice si simbolice subliniate anterior: inglobarea luminii in spatiul interior, hidroizolarea spatiilor, termoizolarea suplimentara, intregirea sistemului functional prin inglobarea functiunilor ca parte a locuirii si, mai ales, ventilarea spatiilor, toate acestea au imbogatit locuirea subterana – in fapt transformata in semiingropata – concomitent cu efortul pastrarii coordonatelor sustenabile inglobate.

Lipsa de calitate a aerului interior bordeielor era, in mare masura, legata de absenta luminii naturale: spatiul comunica cu exteriorul doar prin usa de acces, mare parte a timpului inchisa. Fara lumina – ca factor de eliminare a bacteriilor si a agentilor patogeni in general – nu se realiza nici diferenta de presiune necesara ventilarii naturale a unui spatiu. Vitrarea peretelui ramas liber a adus cu ea o schimbare majora in tipologie: din spatiu profund, cu acces pe latura scurta, realizat astfel pentru a minimiza contactul cu exteriorul pe zona cea mai putin izolata, locuinta ingropata a devenit un spatiu liniar cu acces si orientare pe latura lunga pentru a primi cat mai mult aport solar. Suplimentar, au aparut luminatoarele zenitale, cu si fara aerisire, greu de realizat tehnologic in cazul modelului vernacular. Odata primita in interior, radiatia solara este utilizata suplimentar caloric, prin tehnologii low-tech ecologice, in principal pe baza efectului de sera, ce se dezvolta in trei directii principale: colectarea eficienta a energiei solare, stocarea sa si prevenirea pierderilor de caldura in timpul perioadelor de colectare si ulterior lor (Yanda, 1976).

Concomitent cu aceste schimbari, sau poate chiar generata de acestea, are loc o modificare esentiala a locuirii ingropate: spatiul vitrat aduce cu el deschiderea interiorului catre exterior, nuantand implicit conotatiile negative simbolice ale locuirii subterane. Locuinta nu se deschide numai inspre cadrul imediat, ci si inspre viata, isi asuma existenta in acest context si, odata cu ea, si utilizatorul devine parte a vietii cotidiene la care nu renunta in momentul izolarii in intimitate. Acea conotatie peiorativa a locuirii „sub-pamant” incepe sa se disipeze pentru ca, odata cu marirea suprafetei vitrate, nivelul de calcare urca, iar locuinta devine din „subterana” – „acoperita cu pamant”.

In fond, aceasta este principala caracteristica a bordeiului care se pastreaza in modelul contemporan al locuirii derivat din el: incastrarea constructiei in teren cu pastrarea celor trei pereti sub nivelul terenului amenajat, la care se adauga si ingroparea acoperisului in pamant, ambele cu acelasi scop: termoizolare si masa termica.

Se pastreaza de asemenea forma, ca rezultata din relief, cu impact minim asupra existentului, inclusiv cu posibilitatea utilizarii suprafetei de peste acoperire, dar de data aceasta interventia antropica este clar definita, prin contrast, odata cu conturarea vitrarii prin care spatiul interior se deschide catre natura; deschizandu-se catre exterior, spatiul adiacent generat se constituie intr-o prelungire a celui interior, iar curtea devine camera.

 

Sustenabilitate in arhitectura

In 1965, Malcolm Wells9 publica un articol in Progressive Architecture ce s-a vrut „o polemica impotriva a tot ceea ce a fost construit pe suprafata pamantului”, vazand in „actul de a construi un act de distrugere a terenului. Constructiile distrug terenul atata timp cat exista”. „Arhitectura blanda” promovata de Malcolm Wells este, deci, in primul rand un mod sustenabil „avant-la-lettre” de a vedea edificarea: o constructie trebuie sa isi consume deseurile, sa se auto intretina, sa sustina habitatul natural, sa genereze un microclimat moderat si, nu in ultimul rand, sa fie „frumoasa” (Wells, 2002), toate acestea fiind pentru Wells criterii de evaluare a unei arhitecturi de calitate, criterii prin care incearca o minimizare a impactului preconceptiilor despre ce inseamna un loc subteran.

Din acest punct de vedere, arhitectura ingropata sau subterana are capacitatea de a vindeca cicatricile generate de constructie, lasand terenul natural nestingherit si neatins in evolutia sa.

Inceputa in 1987, Sidwell House vine sa puna in opera conceptele fundamentale enuntate anterior in lucrari teoretice legate de principiile fizice de baza in functionare pentru o casa pasiva (Wells, 2002): stratificarea aerului (aerul cald tinde sa se ridice), conductia (transferul caldurii prin contact direct), racirea spatiilor prin evaporarea apei ce absoarbe caldura in acest proces, sera (ca mijloc de captare a energiei solare), termoizolarea, temperatura combinata interioara rezultata din temperaturile superficiale ale limitelor, termoizolarile flexibile ce pot minimiza pe anumite perioade pierderile de caldura, masa termica pentru stocare de energie, suprafete reflectorizante pentru controlul insoririi excesive, umbrirea. In apropiere, Locust Hill duce conceptul inspre complexitate, integrand spatii centrale – atrium – cu rol in ventilare cat si pereti interiori de beton ca masa termica in combinatie cu sisteme de productie a energiei regenerabile (eoliene si panouri fotovoltaice).

Zece ani mai tarziu, arhitectul Michael Reynolds10 definea locuirea autonoma prin termenul de „earthship” 11, casa fiind vazuta ca o nava ce necesita o rezolvare a tuturor problemelor, independenta de context (Reynolds, 1990). In viziunea sa, aceste probleme tin de configurarea constructiei in conformitate cu cele sase nevoi primare identificate ca fiind asociate locuirii (Reynolds, 2021):

  • Nevoia de energie (cu surse regenerabile termal, eolian sau solare);
  • Managementul deseurilor (refolosirea si reciclarea lor incorporata in constructie si in viata cotidiana a utilizatorilor);
  • Managementul apelor menajere (tratarea ecologica si reutilizarea);
  • Nevoia de adapostire (locuinta fiind edificata din materiale reciclate si naturale);
  • Alimentarea cu apa (prin colectarea apelor meteorice si inmagazinarea lor pe termen lung);
  • Procurarea hranei (constructia avand capacitate de productie organica).

Termenul de „earthship” desemneaza asadar o constructie care raspunde autonom si integrat acestor nevoi. Principiul de baza al functionarii unei astfel de constructii tine de utilizarea masei termice a pamantului, similar bordeielor, dar suplimentar cu adaosul calitatii de stocare a caldurii produse, prin efect de sera, de spatiul vitrat ce intra in componenta fiecarei unitati.

In 1979, se executa, in Taos, New Mexico, „Hobbit house”, considerata a fi prima constructie de acest gen, iar de atunci, Michael Reynolds a imbunatatit constant modelul, volumele sale din seria „Earthship” constituindu-se in adevarate manuale de edificare in sistemul DIY12, adresate in fapt oricui si putand fi implementate, conform autorului, oriunde. Fenomenul a depasit granita unui simplu experiment, devenind un curent in sine, adresat prin conferinte, workshop-uri si expozitii atat profesionistilor cat mai ales amatorilor; rezultatul – circa 3.000 de unitati edificate in prezent pe mapamond, incluzand o comunitate numeroasa in Taos, vine sa argumenteze acest trend.

Principiile de baza enuntate de Reynolds se traduc in cateva elemente constructive, ce fac din acest tip de constructie un obiect arhitectural original, recognoscibil oriunde (Reynolds, 1991). In primul rand este vorba de o constructie acoperita cu pamant, uneori incastrata in relief pe trei laturi cat si pe acoperis in vederea utilizarii acestui volum de pamant ca masa termica cu rol in echilibrarea variatiei de temperatura. Apoi, inchiderile de pe aceste trei laturi sunt realizate din zidarie de anvelope umplute cu pamant si ulterior tencuite. Similar, compartimentarile interioare si diversele amenajari exterioare sunt realizate din zidarii din doze de bauturi si sticle (Reynolds, 2013).

Orientarea constructiilor este sudica, pentru a putea profita la maximum de aportul caloric solar. Fatada sudica este asadar in intregime vitrata, cu un unghi variind in functie de latitudinea locului. In spatele acestei foi de fatada, ocupand toata desfasurarea, este dispusa o sera liniara cu plante, atat pentru producerea hranei cat si cu rol de filtrare a apei.

Managementul apei incepe cu sistemul de filtrare si drenare a apelor meteorice si deversarea acestora in bazine de stocare ingropate. De aici, apa este utilizata la dusuri si lavoare, apa potabila pentru bucatarii trecand prin filtre suplimentare de purificare; toate aceste ape uzate rezultate sunt trecute printr-un separator de uleiuri si detergenti, apoi prin stratul natural filtrant din zona serei si sunt recuperate si transmise catre WC-uri. Ultimul segment se constituie intr-o fosa septica de retinere a materiilor solide, materiile lichide urmand a fi deversate in gradina exterioara. Ventilarea spatiilor se face cu ajutorul unor conducte de ventilatie, ingropate pentru input de aer preincalzit, si deschideri zenitale ale spatiilor pentru crearea diferentelor de presiune necesare miscarii aerului interior.

 

Fotografii – credite

Fig. 1: goodhomemesdesign.com, 2021;

Fig. 2: Muzeul Viticulturii si Pomiculturii – Golesti (monumente-etnografice.cimec.ro);

Fig. 3 si 4: John N. Hait (Hait, 2005);

Fig. 5: Malcolm Wells (malcolmwells.com);

Fig. 6: Malcolm Wells, 1990 (raven-rocks org);

Fig. 7: Michael Reynolds Earthship Biotecture (earthshipbiotecture.com);

Fig. 8: Ana Lisa, 2014 (inhabitat.com);

Fig. 9: Urbannext, 2017 (urbannext.net).

 

Note subsol

1 (engl.) „imbunatatiti terenul atunci cand construiti sau nu construiti deloc acolo”;

2 Michael Reynolds defineste biotectura in opozitie cu starea actuala a arhitecturii : „Definitia actuala a arhitecturii se refera la cladiri si este vorba despre arhitecti, in opinia mea, si nu despre oameni. Arhitectura trebuie sa fie in raport cu si pentru oameni. [ … ] Deci, arhitectura ar trebui sa fie despre oameni si planeta si nimic mai mult” (Moliner, 2017);

3 Diferenta intre cei doi termeni rezulta din sursa lor, enuntata de Truman Stauffer prin definirea terraspatiului si litospatiului, astfel „litotectura presupune o metoda de excavare subterana (cum ar fi minerit sau tunel) in straturi geologice iar teratectura se aplica in special la construirea de cladiri in mediul solului” (Labs, 1977);

4 Grubenhaus (germ.) sau Pit-house (engl.) termeni avand la baza gruben/pit – groapa;

5 Turf (engl.) – pamant inierbat ingemanat; turf-houses sunt caracteristice zonelor costiere nordice;

6 Termenul apare similar ca pronuntie, sens si scriere si in limbile din jurul Romaniei: sb. burdely, bg. burdei, bordei, mag. bordej, ucr. Бурдей;

7 Coincide cu bordel (fr.), borda (sp.) dar aceasta coincidenta pare a fi intamplatoare, ambele derivand din bord (germ.) posibilitate respinsa de Densusianu in baza absentei termenilor germanici vechi in romana; tot germanic, termenul de „buda” (germ.) este insa mai recent;

8 Bordeiele descoperite la Garvan – Dinogetia, datand de la sfarsitul primului mileniu, aveau in mare parte o singura camera de cca 12 mp, podea din lut galben sau lemn, pereti din lemn pe talpi, acoperire in doua ape cu stuf. La Coconi, adancimile gropilor de bordeie analizate de arheologi sunt de obicei cuprinse intre 0,80 si 1,30 m … si intre 0,40 si 0,80 m …, iar la altele ajung la 1,37-1,58 …, 1,35-1,68 …, 1,50-1,85 … Cat priveste dimensiunile laturilor, constatam ca sunt frecvente cele de 3 pana la 5 m; cel mai mic bordei de la Coconi masoara 3,25 x 2,90 m … cel mai lung are 9,15 x 4 m …, iar cel mai incapator prezinta laturi de 6,30 x 6 m (Godea, 2009). Pe de alta parte, bordeiele de la Pacuiul lui Soare sunt de fapt „semi-bordeie” cu sapaturi mici dar cu pereti din barne fara finisari proprii sistemului clasic de tip paianta (Vilceanu, 1972). Similar, bordeiele de la Dridu sunt forme semiingropate deoarece inaltimea de un metru a sapaturii facea necesara suprainaltarea acoperisului, peretii supraterani fiind realizati din barne sau, acolo unde era disponibila, din piatra, si fiind apoi protejati cu pamant (Butura, 1978, p. 82);

9 Malcolm Wells (1926 – 2009) a fost un arhitect american autodidact care este considerat „tatal arhitecturii moderne protejate de pamant”. Wells a fost, de asemenea, scriitor, ilustrator, desenator, conferentiar, caricaturist, cronicar si consultant in energie solara. Retras din arhitectura in iunie 2004, si-a continuat pledoaria pentru viata subterana pana la sfarsitul vietii sale (wikimedia, 2021);

10 Michael Reynolds (n 1945) este un arhitect american cunoscut pentru proiectarea si construirea de case solare pasive „Earthship”. El a criticat arhitectura pentru aderarea acesteia la teoria si practica conventionala, sustine reutilizarea materialelor de constructie neconventionale din fluxurile de deseuri, cum ar fi anvelopele de automobile, si este cunoscut pentru proiectele care testeaza limitele regulamentelor de edificare (wikimedia, 2021);

11 Earthship (engl.) – nava pamant de la „earth” – pamant si „ship” – nava, dar in acelasi timp si cu sensul de relatie cu pamantul;

12 DIY – „do it yourself” – mod de edificare in care utilizatorul participa activ la construirea propriei case.

(Va urma)

 

Autor:
sef lucrari dr. arh. Dragos Negulescu

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 180 – mai 2021, pag. 57

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2021/05/01/locuintele-acoperite-cu-pamant-intre-biotectura-si-terratectura-i/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa de email nu va fi publicata.