DOSAR 77/45. Ce am facut, dar mai ales ce putem face cu cladirile degradate?

Data de 4 martie a fost marcata si in 2021 in diverse moduri, dintre acestea, probabil, cel mai pertinent fiind dezbaterea organizata de Academia Romana  la initiativa prof. ing Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Romane si directorul Bibliotecii Academiei, fost ministru al Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului (MLPAT). La 44 de ani de la momentul in care Romania traia unul dintre cele mai devastatoare seisme din istoria sa, „De ce uitam? Ce am facut cu cladirile degradate?” nu mai pot ramane in sfera intrebarilor retorice. Artizanul primei abordari coerente la nivel de autoritate centrala, dupa Revolutie, a propus o agenda de discutii care a urmarit sa imbine aspectele tehnice ale protectiei cladirilor la seism cu cheia in care trebuie „citita” problema, iar dezbaterea a reunit specialisti din domeniul constructiilor dar si reprezentanti ai Administratiei Prezidentiale, Guvernului si Primariei Municipiului Bucuresti, pentru a discuta deschis problemele expuse.

Discutia despre consolidarea cladirilor cu risc seismic este recurenta in spatiul public; din pacate, insa, angajamentele formale ale celor care pot schimba ceva au ramas de fiecare data in suspensie pana la urmatorul 4 martie. Avem specialisti de marca ce isi reafirma constant  – si au facut-o si cu ocazia intalnirii de la Academia Romana – disponibilitatea de a oferi atat consultanta, cat si resurse. Si atunci, ce este de facut pentru ca anul viitor, la 45 de ani de la devastatorul cutremur din 1977, sa nu mai avem doar vorbarie goala comemorativa ci rezultate concrete, materializate nu doar in consolidari de context ci intr-o strategie nationala de interventie?

Cutremurul din 4 martie 1977 a fost cel mai distructiv cutremur de pe teritoriul Romaniei din secolul XX (cel putin). Datele oficiale arata ca 1.578 de persoane si-au pierdut viata in Romania (dintre care 90% in Bucuresti) si 11.321 au fost ranite, in principal din cauza prabusirii cladirilor. […] Din 40 de judete, 23 au fost grav afectate. Un raport din 1978 al Bancii Mondiale arata pagube economice totale in valoare de 2 miliarde de dolari, din care 70% in Bucuresti. 

Cele mai grave urmari s-au inregistrat in partea de sud a tarii, cu deosebire in Municipiul Bucuresti, unde 33 de cladiri si blocuri de inaltime mare sau medie au fost distruse: mai multe cladiri vechi construite in perioada antebelica dar si 3 cladiri noi: blocul OD16 din cartierul Militari, blocul de pe Stefan cel Mare – Lizeanu si Centrul de Calcul al Ministerului Transporturilor. 

Magnitudine-moment (Mw): 7.4
Adancime: 94 km
Zona seismica: Vrancea
Ora locala: 21:21 

(Sursa: https://mobee.infp.ro – accesat 19.04.2021)

Trebuie amintit clar, iar si iar, ca protectia la cutremure de pamant a cladirilor de locuit si edificiilor publice este o problema de siguranta nationala, dat fiind impactul devastator pe care aceste evenimente il au. Trebuie inteles, de asemenea,  ca „gradul de asigurare a constructiilor la seisme constituie o decizie politica si nu una tehnica, caci depinde de gradul de risc pe care societatea si-l poate asuma, in functie de conditiile economice, traduse in costuri, si nivelul de cunostinte in domeniu”, dupa cum afirma prof. inginer Giuseppe Grandori.

Bucurestiul este capitala europeana cu cel mai mare risc seismic. Si – vrem, nu vrem – cutremure de pamant cu magnitudine peste 7 grade Richter vom mai avea. Marea problema este CAND. Si, evident, cat de pregatiti vom fi, la acel moment, sa le facem fata.

Un grafic pe care l-am intocmit impreuna cu prof. Ioan Paul, pe baza datelor furnizate de Institutul National pentru Fizica Pamantului, ilustreaza clar evolutia cutremurelor peste 6,5 grade pe scara Richter incepand cu 1600. Interesant este ca la 4 martie 1599, in vremea lui Mihai Viteazul, a fost cutremur. Aceasta data, de 4 martie, este totusi pura coincidenta.

In producerea cutremurelor exista o anumita ciclicitate. Daca urmarim pe acest grafic seismele peste 7 grade, vedem ca intre cele din 1940 si 1977 sunt 37 de ani. Cercetand istoricul cutremurelor, observam ca, intorcandu-ne in urma, gasim astfel de „perechi” intre 1802 si 1838 (la 36 de ani), intre 1701 si 1738 (37 de ani), iar intre primul cutremur major din anii 1600, si anume cel de la 24 decembrie 1605, si cel de la 1637, intervalul este de 32 de ani. Cred eu ca ar fi gresit totusi sa tragem concluzia ca, dupa un cutremur mare, urmatorul trebuie sa se produca iar la 37 – 40 de ani. Aici devine evidenta necesitatea cunoasterii istoriei. Privind mai atent, observam alternanta intre un cutremur de adancime aproximativa de 150 de kilometri, foarte adanc, deci, si unele mai putin adanci, localizate in jurul a 100 de kilometri. Aceste grupari apar cu anumita frecventa, surprinzatoare, poate: 70 de ani, 70 de ani, 90 de ani. Este pertinent deci sa ne gandim ca urmatorul cutremur major ar putea fi la 70 de ani, deci spre anii 2040. Repet, exista niste ciclicitati si caracteristici ale seismelor pe care nu putem sa le interpretam decat printr-o abordare statistica, sustinuta de o cunoastere corecta a istoriei.

Pe acest fond de intensa activitate seismica ce caracterizeaza Romania, avem datoria sa luam rapid masuri pentru a rezolva problema protectiei seismice a cladirilor si a pune in siguranta viata locuitorilor acestora. Si vreau sa spun un lucru pe care o sa-l mai repet: nu putem consolida cladirile, nu putem rezova problemele, fara sa cunoastem evolutia acestor cladiri, toate fazele prin care au trecut, fara sa existe pentru fiecare constructie Cartea tehnica si aceasta sa fie atent studiata, pentru a intelege ce se poate consolida. Pentru ca o cladire trebuie privita exact in acelasi mod in care doctorul priveste un bolnav, caruia trebuie sa ii cunoasca intregul istoric medical pentru a-l putea trata. Tot o problema de cunoastere a istoriei – a istoriei constructiilor, de aceasta data. Si, in acelasi timp, o problema de continuitate si de competenta.

Este si motivul pentru care Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului, pe care il coordonam la acea data, a prezentat, in Sedinta de guvern din 18.11.1999, „Programul de actiuni pentru reducerea riscului seismic al cladirilor de locuit expertizate tehnic si incadrate in clasa I de risc seismic si finantarea lucrarilor de consolidare a cladirilor de locuit inalte cu mai mult de P+4 etaje, construite inainte de anul 1940”. Cu acest prilej s-a prezentat, ca anexa, si o lista cu 110 cladiri din municipiul Bucuresti, cu mai mult de 4 nivele, incadrate in urma expertizei in clasa I de risc seismic si insusite de o comisie de specialisti, cladiri carora li s-a pus „bulina rosie” pentru a-i avertiza pe proprietari asupra vulnerabilitatilor la un viitor cutremur de pamant.

Pentru sprijinirea consolidarilor dar si a proprietarilor/locatarilor din aceste cladiri, care poate nu si-ar fi permis efortul financiar, in anul 2000 s-a promovat o lege privind constituirea si gestionarea Fondului special pentru finantarea cheltuielilor* privind executarea lucrarilor de interventie la constructiile existente cu destinatie de locuinta incadrate prin expertiza in clasa I de risc seismic. Legea a fost aprobata de Senatul Romaniei la 26 septembrie 2000 si trimisa in Camera Deputatilor. Din pacate, lucrurile s-au blocat in acest punct.

Dupa desfiintarea, in 2001, a Ministerului Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si preluarea atributiilor acestuia fie la Ministerul Transporturilor, fie la Ministerul Dezvoltarii Regionale, au aparut o serie de sincope pe fondul marginalizarii activitatii de protectie seismica si trecerii gestionarii ei la administratiile locale, de catre personal nu intotdeauna de specialitate, care s-a limitat la o urmarire formala, de intocmire a unor simple tabele cu incadrarea cladirilor in clase de risc seismic.

Grav este ca dupa doi ani, in 2002, Ministerul Transporturilor si Constructiilor a retras din Camera Deputatilor proiectul de lege privind Fondul de finantare pentru consolidari, pentru „o  imbunatatire” care nu s-a mai facut niciodata.

S-a creat astfel cadrul pentru o inflatie de expertize, mii chiar, care, nefiind insusite de o comisie de specialisti, contin si multe erori care reies chiar din elementele initiale de prezentare.

Iar Comisia Nationala de Inginerie Seismica, prevazuta prin Ordonanta Guvernului nr. 20, reactualizata in Legea 223/2018 (si, amintesc, la Comisia de Administratie a Camerei, membrii au votat in unanimitate si au sustinut acest consiliu tehnic de specialitate), nu a mai fost niciodata convocata de Ministerul Dezvoltarii Regionale.

Astazi constatam ca numai in Bucuresti „Lista imobilelor expertizate tehnic din punct de vedere seismic si incadrate in diverse clase de risc seismic” a ajuns la cifra alarmanta de 862, in urma actualizarii din 9.03.2021 (clasa I risc seismic – 363, cl. II de risc seismic – 373, cl. III de risc seismic – 116, cl. IV de risc seismic – 10) si cifra continua sa creasca.

Sa adaugam la aceasta lista si numarul edificiilor publice in care se gasesc spitale, scoli, teatre etc., care sunt in responsabilitatea Municipiului, a caror stare nu se cunoaste intrucat nu au fost expertizate.

In ultimii ani, Primaria Municipiului Bucuresti a inteles ca problema consolidarilor nu poate fi coordonata de un simplu birou cu cinci oameni si a infiintat Administratia Municipala pentru Consolidarea Cladirilor cu Risc Seismic si o Societate proprie pentru executia consolidarilor.

Din pacate, desi au trecut peste 20 ani, numarul cladirilor consolidate este foarte redus: din 2001 pana in 2017 s-au consolidat 23 de cladiri cu mai mult de 4 nivele cu grad de risc seismic I (din cele 110 identificate initial). Mai sunt si alte cladiri in acest tabel, cu P+1, P+2, aceasta deoarece, in multe cazuri, particularii si-au consolidat cladirile si au raportat acest lucru la Primarie. Dupa demararea lucrarilor de consolidare prin nou infiintata Administratie Municipala pentru Consolidarea Cladirilor, s-au rezolvat 12 blocuri cu peste P+4 in ultimii 3 ani, ceea ce este totusi o evolutie imbucuratoare.

acad., prof. ing. Nicolae Noica

(va urma) 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 181 – iunie 2021, pag. 8