«

»

OAR: Demersurile de modificare a Legii 350/2001 privind ocuparea pozitiei de arhitect-sef: provocari si solutii

Share

Modificarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, care reglementeaza ocuparea functiei de arhitect-sef, este de aproape un an de zile un subiect care preocupa atat Parlamentul, Guvernul Romaniei si administratiile publice locale, cat si Ordinul Arhitectilor din Romania. Scopul modificarilor este acela de a remedia asa-zisul fenomen al absentei profesionistilor din administratia publica locala printr-o serie de modificari criticate de Ordin, care si-a exprimat ingrijorarea ca legea respectiva, odata adoptata in forma propusa de initiatori, „va determina o deprofesionalizare a personalului din administratia publica si va influenta negativ intregul proces de dezvoltare armonioasa si durabila a teritoriului national”, potrivit declaratiei lui Alexandru Gavozdea, presedintele organizatiei. De altfel, toate punctele de vedere emise de OAR pe acest subiect au convers spre obiectivul de a mentine nivelul de competente conferit de studiile universitare de arhitectura si urbanism ca stacheta de acces la functia de arhitect-sef. 

 

SCURT ISTORIC AL MODIFICARILOR INITIATE DE LEGIUITORI SI PUNCTELE DE VEDERE ALE OAR

Etapa I

Forma initiala a proiectului de lege adoptat de Senat la 23 mai 2020 viza modificarea prevederilor de la art. 361 lit. c) din lege si completarea, doar la nivelul oraselor, a formatiunii profesionale a arhitectului-sef cu cea de inginer cu specializarea de inginerie economica in constructii. Argumentele avute in vedere pentru aceasta initiativa cuprindeau mentiuni referitoare la gradul de incarcare ridicat al personalului din cadrul directiilor judetene de amenajare a teritoriului si urbanism, cauzat de lipsa de specialisti in domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului.

Etapa II

Cu toate acestea, forma finala a proiectului de lege adoptat de Camera Deputatilor, in data de 20 octombrie 2020, trimisa spre promulgare catre Presedintele Romaniei, includea modificarea art. 361 si completarea formatiunii profesionale a arhitectului-sef cu cea de inginer cu specializarea de inginerie economica in constructii la nivelul municipiilor resedinta de judet, municipiului Bucuresti si sectoarelor municipiului Bucuresti, oraselor, precum si la nivelul comunelor.

Etapa III

Ordinul Arhitectilor din Romania a reactionat ferm la aceste interventii asupra legii si a solicitat oficial Presedintelui Romaniei sa NU o promulge in aceasta forma, ci sa o retrimita catre Parlament, in vederea reexaminarii.

Apreciem ca absolventii de inginerie economica in constructii nu detin cunostintele profesionale necesare pentru intocmirea documentatiilor prevazute de lege pentru a propune aprobarea planurilor urbanistice generale, zonale si de detaliu, de a emite avize de oportunitate pentru elaborarea planurilor urbanistice zonale initiate de investitori privati sau de a emite certificate de urbanism si autorizatii de construire/desfiintare.” se arata in adresa transmisa Presedintelui Romaniei.

De asemenea, consideram ca formarea profesionala obligatorie a arhitectului-sef implica cunostinte, abilitati si competente ce formeaza o viziune generala asupra dezvoltarii durabile a comunitatii si amenajarea teritoriului si urbanism, iar intregul continut stiintific dobandit  prin formarea profesionala prevazuta de textul de lege in vigoare nu poate fi acoperit in proportie majoritara de catre continutul uneia, ori al mai multor discipline pe care studentul de inginerie economica in constructii le-a promovat.

Etapa IV

La 16 noiembrie, Presedintele Romaniei a respins Legea pentru modificarea art. 361 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul si a trimis-o Parlamentului, spre reexaminare, argumentand, printre altele „(…) In opinia noastra, aceasta perspectiva legislativa creeaza premisele vulnerabilizarii structurii arhitectului-sef de la nivelul acestor unitati administrativ-teritoriale, cu consecinte pe planul dezvoltarii armonioase si durabile a teritoriului national, motiv pentru care se impune reanalizarea acesteia de catre Parlament.”

Etapa V

In cadrul procesului de reexaminare in Parlament, proiectul legislativ a fost transmis, in 28 decembrie 2020, spre raport la Comisia pentru administratie publica din cadrul Senatului Romaniei.

Ordinul a considerat ca adoptarea legii in forma respectiva va duce la deprofesionalizarea personalului din administratia publica, influentand negativ intregul proces de dezvoltare armonioasa si durabila a teritoriului national, prin urmare a solicitat presedintelui Comisiei Senatului, in 25 ianuarie 2021, sa avizeze negativ proiectul de lege.

Etapa VI

Ca urmare a adresei OAR, organizatia a fost invitata sa participe, in data de 18 februarie 2021, la sedinta Comisiei pentru administratie publica a Senatului Romaniei. Deoarece  discutiile nu au dus la un consens privind modificarile asupra legii, s-a decis amanarea deliberarii. Ordinul a solicitat constituirea si includerea intr-un grup de lucru care sa dezbata modificarile propuse, la care sa participe toate partile interesate, inclusiv reprezentanti ai organizatiilor profesionale din domeniul constructiilor.

Etapa VII

In paralel, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor publice si Administratiei (MDLPA) demareaza propriul demers de modificare a Legii 350/2021, punand in consultare publica, la data de 31 martie 2021, un proiect de OUG in care sunt vizate, printre altele, urmatoarele aspecte:

  • includerea conductorilor arhitecti, inginerilor in domeniul constructiilor si inginerilor cu specialitatea inginerie economica in constructii pentru ocuparea functiei de arhitect-sef la nivelul oraselor (altele decat municipiile resedinta de judet, municipiul Bucuresti) si comunelor;
  • eliminarea atestarii arhitectilor-sef de catre RUR;
  • in conditii exceptionale, functia de arhitect-sef sa poata fi ocupata de persoanele care indeplinesc conditiile de vechime in specialitatea studiilor necesare ocuparii functiei, daca au vechimea de minimum 3 ani.

In consecinta, Ordinul transmite catre minister solicitarea de a organiza o dezbatere publica referitoare la acest OUG, cu participarea tuturor partilor implicate in aplicarea acestui act normativ, precum si un punct de vedere in care:

  • arata ca prin completarea formatiunii profesionale a arhitectului-sef cu cea de inginer cu specializarea de inginerie economica in constructii la nivelul municipiilor, oraselor, comunelor se incalca principiul potrivit caruia arhitectul-sef trebuie sa fie garantul calitatii actului de arhitectura si urbanism in raport cu principiile de dezvoltare urbana durabila;
  • atrage atentia ca nota de fundamentare a acestui proiect legislativ prezinta o ipoteza statistica trunchiata si deformata deoarece, in realitate, numarul persoanelor calificabile pentru ocuparea functiei de arhitect-sef este in mod considerabil mai mare decat numarul total de posturi estimate la nivel national (conform datelor colectate prin intermediul Sistemului Informatic al Ordinului Arhitectilor din Romania), prin urmare nu se poate vorbi despre existenta unei situatii critice reale;
  • constata ca, in vederea profesionalizarii si asigurarii structurilor de specialitate necesare dezvoltarii coerente si durabile la nivelul comunelor in care functia de arhitect-sef este vacanta, exista solutii care nu diminueaza calitatea serviciilor oferite.

Etapa VIII

Ordinul a participat, in 27 aprilie 2021, la dezbaterea publica organizata de MDLPA pe subiectul OUG mentionat anterior. In cadrul intalnirii, impreuna cu asociatiile profesionale, ne-am declarat interesul nemijlocit si disponibilitatea de a conlucra cu ministerul, mediul profesional si asociatiile comunelor si municipiilor din Romania, la un set de masuri care sa reprezinte solutii reale, durabile si oneste la fenomenul absentei profesionistilor din administratia publica locala”, a afirmat arh. Alexandru Gavozdea, presedintele Ordinului.

 

OBIECTIVUL ORDINULUI ARHITECTILOR DIN ROMANIA: DEZVOLTAREA ARMONIOASA SI DURABILA A TERITORIULUI NATIONAL

Toate punctele de vedere emise de Ordin, precum si interventiile in cadrul dezbaterilor publice si sedintelor de lucru pe tema modificarii Legii 350/2001 privind ocuparea functiei de arhitect-sef, au ca obiectiv principal gasirea de solutii viabile pentru ocuparea pozitiilor vacante in domeniul amenajarii teritoriului si urbanismului, solutii care sa nu afecteze pastrarea nivelului de competente conferit de studiile universitare de arhitectura si urbanism ca stacheta de acces la functia de arhitect-sef.

Ordinul considera ca doar un absolvent de arhitectura si urbanism poate sa asigure realizarea misiunilor, a obiectivelor si obtinerea rezultatelor asteptate in indeplinirea atributiilor definitorii pentru un arhitect-sef.

Prin urmare, Ordinul si-a declarat, in repetate randuri, interesul nemijlocit si disponibilitatea de a conlucra cu Parlamentul si MDLPA, cu mediul profesional si asociatiile comunelor si municipiilor din Romania la un set de masuri care sa reprezinte solutii reale, durabile si oneste la fenomenul absentei profesionistilor din administratia publica locala.

Am aratat raspicat ca problemele absentei arhitectilor-sef nu sunt nici numarul de specialisti disponibili la nivel national (cca. 15-16.000), nici nivelul de salarizare, nici lipsa de interes – atractivitatea este scazuta pentru ca mecanismul de evaluare este de cele mai multe ori formal si neprofesionist, obligand la performante false, pentru ca presiunea institutionala in domeniul dezvoltarii spatiale este suportata concentrat de acest post si arareori exista sprijin din partea liderului politic (in cazurile in care aceasta nu este insasi sursa presiunii) si pentru ca in general este minimizat rolul profesionistului in administratie. Acestea sunt zonele in care trebuie corectat sistemul, probabil nici nu trebuie modificata dramatic Legea 350/2001, ci mai degraba alte acte normative.” a afirmat Alexandru Gavozdea in 27 aprilie, dupa participarea la dezbaterea publica organizata de MDLPA pe acest subiect.

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 181 – iunie 2021, pag. 24

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2021/06/01/oar-demersurile-de-modificare-a-legii-350-2001-privind-ocuparea-pozitiei-de-arhitect-sef-provocari-si-solutii/

1 ping

  1. Degetu' de Aur a spus:

    Aș fi fost de acord, dar când mă uit ce-au făcut arhitecții în București, ce-au proiectat, pe ce și-au dat semnăturile, parcă aș pune pe oricine altcineva la butoane. Și nu mă refer doar la case/blocuri particulare (care, în general, mutilează (estetic) și afectează (funcțional) grav orașul), ci mai ales la clădiri publice importante, „iconice”… noua clădire a Universității de la Răzoare, noul Teatru de Operetă (pasaj Mărășești)… Doamne, Dumnezeule! Să ajungem să regretăm monștrii arhitecturali ai epocii de aur… nu știu cine-s oamenii ăștia care pot „crea” hale industriale pe post de orice.

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>