Sectorul constructiilor se afla in plina expansiune la nivel national, iar expertii din domeniu sunt tot mai constienti de importanta si necesitatea unor instrumente eficiente care sa sprijine crearea unui mediu construit de calitate, sigur si fiabil.
Activitatea de standardizare vine in sprijinul industriei constructiilor cu standarde si documente tehnice standardizate care prezinta cerinte tehnice, concepte si principii ce tin cont de realitatile actuale referitoare la impactul produselor de constructii asupra mediului, utilizarea tehnologiilor digitale, sanatatea si securitatea in munca a lucratorilor s.a. In plus, standardele din domeniul constructiilor au o valoare semnificativa datorita faptului ca multe dintre acestea sunt armonizate la nivel european si sunt necesare producatorilor si tuturor operatorilor economici din domeniu pentru a demonstra ca produsele si serviciile lor respecta legislatia UE relevanta.
Modelarea informatiei constructiei (BIM) primeste din ce in ce mai multa atentie din partea industriei constructiilor, aducand imbunatatiri semnificative pe parcursul ciclului de viata al unui activ construit. Aceasta este o modalitate de lucru realizata prin colaborarea sporita si transparenta dintre toate partile interesate din domeniu, sustinuta de tehnologiile digitale, care reuseste sa faciliteze procesele de proiectare si construire aferente cladirilor, instalatiilor tehnologice, podurilor si drumurilor.
La nivel national, activitatea de standardizare din domeniul BIM este coordonata de ASRO in cadrul comitetului tehnic ASRO/CT 335 – BIM si sustenabilitatea mediului construit. Standardele, elaborate la nivel international si european, adoptate apoi la nivel national, permit proiectantilor si arhitectilor, contractorilor si celorlalte parti implicate intr-o lucrare sa aplice un management mai clar si mai eficient al informatiilor.
Pana in prezent, la nivel national exista 13 standarde care abordeaza modelarea informatiei constructiei, doua dintre acestea fiind publicate si cu versiune in limba romana, astfel:
- SR EN ISO 19650-1:2019 – Organizarea informatiilor in format digital despre cladiri si lucrari de geniu civil, utilizand modelarea informatiei constructiei (BIM). Managementul informatiilor utilizand modelarea informatiei constructiei. Partea 1: Concepte si principii;
- SR EN ISO 19650-2:2019 – Organizarea informatiilor in format digital despre cladiri si lucrari de geniu civil, utilizand modelarea informatiei constructiei (BIM). Managementul informatiilor utilizand modelarea informatiei constructiei. Partea 2: Etapa de livrare a activelor.
Acestea, impreuna cu SR EN ISO 19650-3:2020, care abordeaza faza de exploatare a activelor, si SR EN ISO 19650-5:2020 referitor la securitatea in managementul informatiilor (ambele publicate cu versiune in limba engleza), completeaza seria de standarde internationale ISO 19650, care prezinta procesele ce trebuie urmate, precum si practicile de lucru la nivel operational pentru desfasurarea cu succes a unui proiect BIM.
Un alt standard adoptat recent este SR EN 17412-1:2020 – Modelarea informatiei constructiei (BIM). Nivelul necesar de informatii – Partea 1: Concepte si principii, care stabileste principiile si conceptele pentru definirea nivelului necesar de informatii ca parte din procesele schimbului de informatii pe parcursul ciclului de viata al activului construit, atunci cand se utilizeaza BIM.
Tot in acest domeniu au fost publicate in anul 2020 si standarde referitoare la IFC si la containere de informatii (in limba engleza), dupa cum urmeaza:
- SR EN ISO 16739-1:2020 – Industry Foundation Classes (IFC) pentru partajarea informatiilor intre industriile de constructii si de management al facilitatilor. Partea 1: Schema de date;
- SR EN ISO 21597-1:2020 – Container de informatie pentru livrarea documentelor asociate – Specificatie de schimb – Partea 1: Container;
- SR EN ISO 21597-2:2020 – Container de informatie pentru livrarea documentelor asociate – Specificatie de schimb – Partea 2: Tipuri de asocieri.
Aplicarea standardelor BIM conduce la imbunatatirea eficientei utilizarii resurselor de produse si materiale pentru constructii, facilitarea colaborarii intre echipele de lucru implicate intr-o lucrare, cresterea calitatii sigurantei lucratorilor din constructii, dar si la reducerea barierelor din calea comertului la nivel european si in afara sa.
Cu privire la actiunile viitoare din standardizare, putem afirma ca la nivel european se afla in lucru o noua serie de standarde BIM, dar si cateva ghiduri si indrumatoare, care vor avea drept scop facilitarea intelegerii si implementarii conceptului de modelare a informatiei constructiilor in domeniu.
Pentru mai multe standarde care fac referire la domeniul constructiilor, vizitati magazinul online al ASRO: https://magazin.asro.ro/ sau solicitati liste la adresa de e-mail: vanzari@asro.ro.
Despre ASRO
ASRO – Organismul National de Standardizare – este platforma nationala pentru elaborarea si adoptarea standardelor europene si internationale.
Ca parte a comunitatii globale de standardizare, fiind membru al ISO, IEC, CEN, CENELEC si ETSI, ASRO joaca un rol important in punerea la dispozitie, pentru o gama tot mai larga de parti interesate, a unei platforme usor accesibile, necesara pentru participarea la activitatea de standardizare a acestor organizatii. Aceasta ajuta la furnizarea de solutii eficiente pentru afaceri competitive, sprijinirea obiectivelor de politici publice, sprijinirea certificarii si supravegherii pietei si ofera un mecanism eficace de promovare a protectiei consumatorului si a responsabilitatii sociale.
Contact:
Website: https://www.asro.ro/ | E-mail: relatii.publice@asro.ro | Twitter: @RoStandard
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 183 – august 2021, pag. 36
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns