«

»

INOVECO: Semnificatia si avantajul marcajelor CE si EAD la produsele pentru hazarduri naturale

Share

 

Intr-o lume globalizata, standardizarea produselor este esentiala pentru a fi siguri ca acestea functioneaza asa cum era de asteptat. Fundamentul performantei lor consta in faptul ca produsul fie rezolva o problema descrisa, fie o rezolva intr-un mod specific. Acest articol descrie modul in care standardizarea in Uniunea Europeana ajuta la atingerea unui anumit standard de calitate si la ce ar trebui sa fie atenti utilizatorii in compararea diferitelor produse.

De ce marcaj CE si ce semnifica acesta?

Literele „CE” sunt abrevierea frazei frantuzesti „Conformité Européene” care inseamna ad literam „Conformitate europeana”. Marcajul CE este o marca de certificare care arata conformitatea cu standardele de sanatate, siguranta si protectie a mediului pentru produsele vandute in Spatiul Economic European (SEE). Marcajul CE este declaratia producatorului conform careia produsul indeplineste cerintele directivelor CE aplicabile. Valoarea adaugata a marcajului CE o reprezinta faptul ca toate tarile UE trebuie sa permita vanzarea materialelor de constructii care poarta marcajul CE. Aceasta inseamna ca autoritatile publice nu pot solicita alte marci sau certificate suplimentare sau incercari suplimentare. Cu toate acestea, este importanta cunoasterea elementelor de baza ale unui marcaj CE.

Responsibilitatea pentru marcajul CE

Responsabilitatea pentru marcajul CE ii revine celui care introduce produsul pe piata in UE, adica un producator din UE, importatorul sau distribuitorul unui produs fabricat in afara UE sau un birou UE al unui producator neeuropean.

Marcaj CE pentru produse de constructii si mod de obtinere

Sub aripa COMISIEI EUROPENE, COMITETUL EUROPEAN DE STANDARDIZARE se ocupa de toate standardele europene si sprijina legislatia UE.

REGULAMENTUL privind produsele de constructii nr. 305/2011 (CPR) al Parlamentului European si al Consiliului European este o reglementare din 9 martie 2011, care stabileste conditii armonizate pentru comercializarea materialelor de constructii. Regulamentul UE este conceput pentru simplificarea si clarificarea cadrului existent pentru introducerea pe piata a produselor de constructii. CPR ajuta autoritatile si consumatorii sa primeasca produse sigure, de inalta calitate si sa poata compara diferite produse.

Testand produsele fie pe baza unui STANDARD EUROPEAN ARMONIZAT, fie a unui DOCUMENT EUROPEAN DE EVALUARE (EAD), se asigura ca fundamentul pentru compararea performantei produsului este acelasi. Rezultatele testului afiseaza toti parametrii relevanti intr-o maniera detaliata. Clientii pot solicita producatorilor furnizarea lor cu detaliile care sa permita compararea produselor si a performantelor acestora.

Daca nu exista un standard armonizat pentru un anumit produs, atunci poate fi scris un Document European de Evaluare (EAD). Acesta consta in documentatia metodelor si a criteriilor acceptate in cadrul Organizatiei Europene de Evaluare Tehnica (EOTA), aplicabila pentru evaluarea performantei unui produs de constructii in raport cu caracteristicile sale esentiale.

Pe baza EAD, Organismul de Evaluare Tehnica (TAB) efectueaza testele asupra produsului si emite o evaluare tehnica europeana (ETA). De indata ce Comisia Europeana aproba si inregistreaza ETA, organismul notificat emite marcajul CE. In cele din urma, Declaratia de Performanta (DoP) trebuie intocmita de catre producator, care isi asuma responsabilitatea pentru conformitatea produsului cu performanta declarata. Este o parte esentiala a Regulamentului privind Produsele pentru Constructii. Acesta ofera informatii despre performanta unui produs.

Prevenirea hazardurilor naturale: Noua standardizare pentru caderi de stanci, torenti, alunecari de teren superficiale si stabilizarea taluzurilor

In domeniul produselor pentru hazarduri naturale, se regasesc urmatoarele trei Documente Europene de Evaluare (EAD) principale care acopera diferite aplicatii speciale:

  • EAD 230025-00-0106 „Sisteme flexibile de stabilizare a pantelor si protectie a blocurilor de roca”
  • EAD-340020-00-0106 „Sisteme flexibile pentru retentia aluviunilor si a alunecarilor superficiale de teren/aluviunilor in camp deschis”
    EAD-340059-00-0106 „Sisteme de protectie impotriva caderii blocurilor de roca”

Toate documentele EAD disponibile pot fi gasite oficial pe site-ul web al EOTA: http://eota.eu/en-GB/content/eads/56/

Care sunt detaliile unui EAD?

Sa ne aplecam privirea, de exemplu, asupra EAD-ului „Sisteme flexibile de stabilizare a pantelor si protectie a blocurilor de roca”. Independent de materialul din care sunt confectionate, sistemele sunt impartite in grupe si respectiv clase in functie de:

  1. Rezistenta la forfecare a plasei la contactul cu muchia superioara a placii de ancoraj (PR) coroborata cu rezistenta la tractiune in plan paralel cu panta (ZR)
  2. Alungirea relativa din cadrul testului de rezistenta la tractiune longitudinala a plasei

Mai mult, documentul descrie in cadrul anexelor sale, modul de realizare a testelor astfel incat, toti producatorii sa-si poata evalua sistemele in conditii similare.

Ce inseamna acest lucru pentru utilizatori?

Aceasta inseamna ca putem compara performantele diferitor sisteme ce au fost testate in conditii similare. Mai mult, in documentatia unui proiect, specificarea performantelor minime rezultate din calcul ce trebuie indeplinite de un sistem poate fi facuta prin indicarea grupei si respectiv a clasei in care acesta trebuie sa se incadreze.

Este important de stiut ca este posibila obtinerea marcajului CE fara sa fi efectuat toate testele. De exemplu, adesea a fost testata numai rezistenta la tractiune a unei plase, cu omiterea tutoror celorlati parametrii. Intrucat, in cadrul unui proiect, existao relatie de interdependenta intre performantele minime necesare ale sistemului (capacitati portante si deformatii admisibile), este necesara furnizarea documentelor care sa ateste perfectarea tuturor testelor cu evaluarea performatelor, nu doar partial.

Pentru a evita defectiunile instalatiilor si riscurile de raspundere, este important sa se asigure ca toti parametrii din DoP (Declaratia de performanta) sau ETA sunt conformi cu proiectul corespondent. Deci, daca investitorii, proiectantii si contractantii doresc sa obtina produsul potrivit cu performanta asteptata, documentele si certificatele furnizate de producator trebuie atent verificate.

Mai multe informatii gasiti pe www.inovecoexpert.ro

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 183 – august 2021, pag. 46

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2021/08/01/inoveco-expert-semnificatia-si-avantajul-marcajelor-ce-si-ead-la-produsele-pentru-hazarduri-naturale/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.