RESTITUIRI: Consiliul Tehnic Superior (IX). Constructiile publice aprobate de Consiliul Superior Tehnic intre anii 1918-1944

(Continuare din nr. 185, octombrie 2021)

„Indrazneala si riscul

stau la temelia imperiilor.”

Iulius Cezar

La 1 decembrie 1918, cand s-a desavarsit Marea Unire, inginerul inspector general Anghel Saligny era Ministrul Lucrarilor Publice in guvernul condus de Ion I.C. Bratianu.

Convins de amploarea lucrarilor de refacere a constructiilor distruse de razboi si de aceea a lucrarilor noi pentru consolidarea tarii unite, dar si de rolul ce urma sa-i revina Consiliului Tehnic Superior in indrumarea si supravegherea acestui domeniu, Anghel Saligny va intelege necesitatea organizarii, pe baza acestei institutii.

De aceea, el supune Consiliului de Ministri, prin raportul nr. 23919 din 2 decembrie 1918, un proiect de lege relativ la „Consiliul Tehnic Superior”. Dupa ce acesta va fi aprobat prin Jurnalul nr. 1120/18 decembrie 1918 al Guvernului, proiectul va fi promulgat prin Decretul Regal nr. 3796 din 21 decembrie 1918, semnat de Regele Ferdinand.

Asa cum preciza Decretul-lege la articolul 1, Consiliul Tehnic Superior, care depindea de Ministerul Lucrarilor Publice, devenea organul tehnic consultativ si de control pentru toate lucrarile publice ce se executa de catre diferitele administratii ale Statului, judetelor, comunelor si a tuturor asezamintelor publice puse sub controlul statului. (Analele Ministerului Lucrarilor Publice, nr. 1, ianuarie 1919)

Se aratau si atributiile Consiliului: examinarea tuturor proiectelor de lucrari intocmite de Administratii, controlarea lucrarilor publice executate de acestea, dar si stabilirea normelor tehnice pentru proiectarea si executarea diferitelor lucrari etc.

Totodata, se sublinia ca „avizele date de Consiliul Tehnic Superior”, dupa ce erau aprobate de Ministerul Lucrarilor Publice, deveneau „obligatorii pentru autoritati”.

Alcatuirea Consiliului Tehnic Superior era stabilita prin articolul 7 al Decretului-lege. El se compunea dintr-un presedinte si 17 membri.

„Presedintele Consiliului Tehnic Superior si patru membri ai Consiliului trebuiau sa fie «ingineri inspectori generali in activitate» care se numeau prin decret regal, dupa recomandarea Ministerului Lucrarilor Publice”.

Ceilalti 13 membri ai Consiliului Tehnic Superior erau:

„a) Secretarul general al Ministerului Lucrarilor Publice;

1. b) Directorul general al Cailor Ferate Romane;
2. c) Directorul general al porturilor si cailor de comunicatii pe apa;
3. d) Directorul general de poduri si sosele;
4. e) Directorul Scoalei Nationale de Poduri si Sosele;
5. f) Doi dintre directorii din administratia Cailor Ferate Romane;
6. g) Doi arhitecti diplomati din serviciile Ministerului Lucrarilor Publice avand cel putin 5 ani de activitate profesionala;
7. h) Patru ingineri inspectori generali sau ingineri sefi din serviciile Ministerului Lucrarilor Publice, sau profesori la Scoala Nationala de Poduri si Sosele.”

Asa cum se preciza, „presedintele si cei patru membri ai Consiliului, numiti prin Decret Regal, formeaza Delegatia Consiliului Tehnic Superior”.

Pe langa Consiliu, functiona si o Directie a Consiliului Tehnic Superior, care indeplinea sarcinile de secretariat, condusa de un director avand grad de inginer inspector general sau inginer sef, numit prin Decret Regal. Personalul acesteia era numit prin decizie ministeriala, pe baza avizului Consiliului.

Imediat, prin Decretul Regal nr. 3802 din 21 decembrie 1918, au fost numiti presedintele Consiliului si membrii delegatiei permanente:

„Art. 1 Dl inginer inspector general cl I Elie Radu e numit, pe ziua de 1 ianuarie 1919, presedinte al Consiliului Tehnic Superior;

Art. 2 Domnii ingineri inspectori generali cl I Carcalechi Sergiu, Zanne Iuliu si Cosmovici Gheorghe sunt numiti membri ai Consiliului;

Art. 3 Dl inginer inspector general cl II Vasilescu Karpen e numit, pe aceeasi zi, director al Consiliului Tehnic.”

Ulterior, Consiliul Tehnic Superior, prin Jurnalul nr. 1 din 15 ianuarie 1919, stabileste personalul directiei Consiliului, dupa urmatoarea structura:

„Personalul tehnic:

• 6 ingineri intre care un inginer sef. Printre acesti ingineri se vor gasi: unul specializat in lucrari edilitare, unul in mecanica si altul in electricitate, restul de 3 vor fi ingineri constructori;
• 1 Arhitect cu practica indelungata;
• 1 Conductor de lucrari publice.

Personal administrativ:

• 1 Sef de birou cu 1 ajutor pentru arhiva, registratura si biblioteca;
• 1 Conservator al planurilor si desenator;
• 2 Copisti dactilografi.

Oameni de serviciu:

• 4 Oameni de serviciu, din care unul pentru corespondenta”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 45/1919, fila 9)

Sa retinem grija pentru arhiva, biblioteca si conservarea planurilor.

Totodata, Consiliul, prin acelasi Jurnal, propune numirea urmatorului personal tehnic: „inginer sef cl II Stefan Mirea, inginer ordinar cl I D. Nasturas, inginer ordinar cl II N. Musat, inginer ordinar cl II Aurel A. Beles, arhitect Mihail Ioanid si conductor N.T. Baciu”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 45/1919, fila 9v)

La 9 martie 1920, prin Jurnalul nr. 16, Consiliul Tehnic Superior, la solicitarea Ministerului de a numi un titular ca director al Directiei Consiliului, il „recomanda in unanimitate pe Domnul inginer inspector general Petre Ciocalteu”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 50/1920, fila 47)

In vederea stabilirii modului de desfasurare a activitatii Consiliului, s-a intocmit un „Regulament relativ la organizarea si functionarea Consiliului Tehnic Superior”, care a fost aprobat prin Decretul Regal nr. 3797 din 21 decembrie 1918, semnat de Regele Ferdinand.

Retinem din acest regulament cateva prevederi:

„• Delegatia Consiliului Tehnic Superior, compusa din presedinte si cei patru membri numiti prin Decret Regal, lucreaza zilnic in localul Consiliului pentru examinarea si rezolvarea diferitelor chestiuni curente si pentru studierea chestiunilor ce urmeaza a fi aduse in discutie plenului Consiliului. (art. 6);

• Consiliul, in plenul sau, se intruneste o data pe saptamana, spre a examina chestiunile ce sunt puse la ordinea de zi. (art. 7);
• Pentru chestiunile importante, presedintele Consiliului Tehnic Superior va putea delega pe unul din membrii Consiliului specialist in materia respectiva, ca pe baza studiilor pregatite de directiunea Consiliului Tehnic Superior, sa examineze o anumita chestiune si sa o prezinte plenului Consiliului printr-un referat scris. (art. 8);
• Pentru fiecare chestiune examinata, Consiliul Tehnic Superior intocmeste un jurnal, in care se expune chestiunea in rezumat, motivandu-se hotararea. Jurnalele sunt numerotate si trecute intr-un registru, fiind semnate de toti membrii ce au luat parte la examinare.”

In sfarsit erau precizate in regulament si atributiile Directiei Consiliului Tehnic Superior. Se arata ca ea trebuia sa:

„a) studieze chestiunile ce urmau a se supune Consiliului;

1. b) intocmeasca ordinea de zi a fiecarei sedinte si comunicarea ei din vreme Ministerului si tuturor membrilor Consiliului;
2. c) intocmeasca jurnalele Consiliului;
3. d) expedieze hotararile Consiliului”. (Analele Ministerului Lucrarilor Publice, nr. 1, ianuarie 1919)

Consiliul Tehnic Superior era format, in anul 1920, din urmatoarele personalitati: Presedinte – Elie Radu, Membri – S. Carcalechi, Gh. Cosmovici, Al. Davidescu, R. Baiulescu, Ion Ionescu, N. Cerkez, Petre Antonescu, Gh. Panait, C. Raileanu, C. Busila, Duiliu Marcu, I. Zanne, P. Panaitescu, N. Vasilescu-Karpen, A. Dumitrescu, P. I. Ciocalteu. Din Consiliu vor mai face parte, in anii urmatori, inginerii inspectori generali Victor Bruckner, G. Caracostea, Ion Vardala, Eug. Stefanescu si D. Banescu.

De la 1 ianuarie 1919 si pana la 1 ianuarie 1933, Consiliul Tehnic Superior a tinut aproape 750 de sedinte in care a discutat si rezolvat peste 4.000 de probleme, fie proiecte ale unor lucrari publice, fie chestiuni privind o serie de norme tehnice sau reglementari speciale.

Dintre aceste probleme, cam 17% au fost aprobate astfel cum au fost prezentate, 59% s-au aprobat cu observatii, recomandari si modificari – atat pentru perfectionarea tehnica in vederea sigurantei si cat mai bunei folosiri, cat si pentru economie, – iar 24% s-au respins ca neindeplinind conditiile necesare de siguranta, rezistenta si economie.

Lucrarile publice executate dupa razboi, in primii ani, au fost in general lucrari de refacere a cailor de comunicatii si a cladirilor distruse in timpul razboiului, iar in urmatorii ani, lucrari impuse de marirea teritoriului si de cerintele moderne. Dintre acestea, amintim edificiile publice, precum palate administrative, scoli, spitale, camine si constructii de locuinte. In ceea ce priveste lucrarile edilitare ale oraselor, acestea devenind insuficiente in urma cresterii populatiei si a cerintelor si in urma uzurii lor firesti, au trebuit amplificate si completate.

Un domeniu aparte l-au reprezentat planurile pentru sistematizarea si infrumusetarea oraselor si parcelari de terenuri, pentru infiintarea de cartiere noi.

O atentie deosebita a fost acordata lucrarilor de aparare contra inundatiilor, regularizari de cursuri de ape, aparari de maluri, asanari de terenuri.

In acelasi timp, Consiliul Tehnic Superior a examinat in sedintele sale si diferite chestiuni tehnice precum: modificarea conditiilor generale pentru intreprinderi de lucrari publice, mijloace de ameliorare a soselelor din tara, regulamente pentru executarea si receptionarea lucrarilor prin buna invoiala, ingradirea titlului de inginer, organizarea corpului arhitectilor, examinari de cereri de revizuire a preturilor din contractele de lucrari, pana la chestiunea admiterii la pavaje a pietrelor din diferite cariere din tara, dar si alcatuirea unui cod al constructiilor.

(Va urma) 

Autor:
acad., prof. ing. Nicolae Noica

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 189 – martie 2022, pag. 26