Exista un destin al oamenilor si unul al constructiilor
Asa sta scris – de pana Doinei Uricariu – ca rand de inceput al monumentalului volum dedicat restaurarii Palatului Cotroceni.
„Privind fotografiile din arhiva ansamblului Cotroceni dupa cutremurul din 4 martie 1977, cu greu am fi putut sa ne imaginam ca zidurile desfigurate si smulse din tatani ar mai fi putut sa cunoasca renasterea si fosta lor stralucire. Operatiile de restaurare incepute la Cotroceni inainte de seism au fost regandite dintr-o perspectiva schimbata dupa gravele avarii produse de cataclism, concretizandu-se intr-un proiect complex ce presupunea o viziune integratoare deopotriva structurala, estetica si functionala.” O carte-album, unica in peisajul editorial, capata in urma cu cativa ani valente de ghid si de manual – nu doar despre restaurarea patrimoniului si integrarea monumentelor istorice intr-un nou ansamblu arhitectural, ci si despre amprenta omului asupra istoriei… Destinul autorilor – „arhitectul care a conceput si coordonat intregul proiect [Niculae Vladescu] si inginerul constructor caruia i se datoreaza perfectiunea executiei [Petre Badea]” – se impleteste in urmatoarele 500 de pagini pentru a dezvalui povestea curajosului demers de a reda gloria dar si integritatea unui ansamblu emblematic pentru spiritul Romaniei. Insa „cand totul era implinit aproape, dupa un proces de consolidare, reconstructie si restaurare, decizia de a nu restaura si biserica si demolarea ei, in iunie 1984, a smuls Palatului insasi inima lui ortodoxa, centrul spiritual si piatra de temelie morala a ctitoriei lui Serban Cantacuzino. Stralucirea intregului renascut se vedea stirbita de aceasta profanare. Acela a fost momentul dramatic pe care arhitectul Niculae Vladescu si inginerul Petre Badea nu se poate sa nu il fi trait ca pe o pustiire de sens a lucrarii lor uriase, admirabile, care se apropia de finalizarea reconstructiei si restaurarilor.
Au salvat impreuna cu lucratorii de pe santier, cu muzeografii si cercetatorii tot ce au putut pune la adapost din biserica si da in custodie: parti de fresca, coloanele din pronaos, portalul, usa sculptata, odoarele, iconostasul, portile imparatesti, pietrele tombale, consola amvonului, coloanele octogonale din pridvor, avand inaltimea celebrului stanjen al voievodului. Au ascuns fundatiile bisericii Cotroceni sub pamant si vegetatie, ca sa nu fie daramate sau stramutate. Iar ceea ce a urmat pentru autorii acestei carti avea sa insemne aproape obsesiv speranta de a rezidi si de a reconstrui, in incinta principala a Palatului Cotroceni, biserica si de a readuce pietrele tombale in necropola voievodala, cele douasprezece coloane din pronaos simbolizandu-i pe cei 12 apostoli.”
***
„In termenii realitatii palpabile” – spre care ne ghideaza randurile cartii-album – daca in clipa prezenta putem vizita ansamblul Cotroceni reintregit si cu biserica Manastirii Cotroceni, e pentru ca oamenii si mana lui Dumnezeu au salvat valoroasa ctitorie cantacuzina cand nu parea sa mai existe urma de speranta. Oamenii – „arhitectul si constructorul carora le datoram ansamblul restaurat si extins, au realizat aceasta rectitorire, restaurare si extindere, in liniste, fara emfaza, fara orgolii”. Tot ei „au perpetuat si dezvoltat meserii unice, tipologii de zidarie si structuri cu arce si bolti, fatade de piatra, arta pavimentelor, a parchetarilor cu multiple esente, a tamplariilor, plafoanelor si mobilierului stil, sculptat sau cu marchetarie, a coloanelor si vitraliilor si luminatoarelor, a lucrarilor complexe in stucco, parietale si la tavane, cu foita de aur, a coloanelor din marmura monolit, a lampadarelor, care trimit uneori la forma unor uriase cadelnite, precum in sala Unirii.”
Exista un destin al oamenilor si unul al constructiilor. Pentru inginerul constructor nascut la 1 aprilie 1948, intr-o familie de gospodari din Negrasiul argesean, omul cu suflet de aur si modestie „cat casa”, destinul personal este dintr-unul si acelasi trunchi cu destinul Ansamblului Cotroceni cu a sa biserica reconstruita ca Memorial, pe care o amintim cale de inca o clipa in pagina urmatoare, cu cel al Cazinoului din Constanta dar si al celui din Sinaia, al Ateneului Roman, Operei Nationale si Teatrului National din Bucuresti, al cladirii Bancii Nationale, al celei a Fundatiunii Universitare Carol I, cu destinul Palatului Patriarhiei Romane, cladirii Guvernului dar si Palatului Parlamentului, cu destinele unui impresionant numar de biserici si cladiri-muzeu (Cesianu, Theodor Aman, Muzeul Colectiilor de Arta), si nu putem omite nici Noua Biblioteca Nationala, Complexul de agrement Therme Nord Bucuresti, cladirile destinate studiului si biblioteca Universitatii Politehnice Bucuresti – o lista lunga-lunga care jaloneaza harta construita a Romaniei, mai bogata decat ar fi putut sa fie doar datorita vointei, daruirii, profesionalismului si modestiei unui OM. Pe care multi dintre dumneavoastra il cunoasteti prea bine. Iar, daca inca nu, merita sa o faceti.
In alta ordine de idei, daca Revista Constructiilor continua sa existe pentru cititorii ei, este si datorita prieteniei cu care ne-a inconjurat intotdeauna acelasi OM.
La multi ani,
domnule Petre Badea!
(Pentru conformitate si cu toata pretuirea meritata – povestea am preluat-o din volumul „Palatul Cotroceni”, Ed. Universalia Publishers, 2009, Colectia Sinteze)
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 190 – aprilie 2022, pag. 5
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns