Atunci cand buna intentie in legiferare nu este suficienta: interesanta si dificil aplicabila reglementare cuprinsa in teza a doua a alineatului 6 al articolului 37 al Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii (II)

(Continuare din numarul 190, aprilie 2022)

O norma echivoca, susceptibila a conduce la o indezirabila practica administrativa neunitara?

Spre ingrijorarea noastra, teza a doua a art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 nu plaseaza intr-o situatie foarte buna nici proprietarii constructiilor realizate fara o autorizatie de construire pentru care implinirea termenului de prescriptie prevazut la art. 31 al legii nu mai permite aplicarea sanctiunilor contraventionale, intrucat carente suplimentare atrag si alte semne de intrebare in privinta calitatii textului, dupa cum vom argumenta prin paragrafele care urmeaza:

1. a) Neclaritatea si caracterul incomplet ale textului in privinta obiectivelor care trebuie atinse de catre expertiza si a specializarii autorilor expertizei, precum si alte dificultati de ordin practic

In pofida faptului ca acestia pot recurge la procedura specifica pentru a beneficia de un CAEC si pentru a se bucura de sansa deplinei introduceri a constructiei in circuitul economic, drept consecinta a intabularii sale, proprietarii se vor confrunta cu o alta carenta a textului de lege, concret, cu faptul ca acesta nu contine precizarile clare necesare punerii sale in aplicare. Textul indica numai necesitatea realizarii unei expertize care sa confirme la modul general o stare de conformitate, fara a indica sau macar a defini notiunea de „cerinte fundamentale aplicabile privind calitatea in constructii”. In alti termeni, textul nu precizeaza chestiuni esentiale punerii sale in aplicare, precum obiectivele la care o astfel de expertiza ar trebui in mod efectiv sa raspunda sau, in aceeasi masura, specializarile pe care autorul / autorii expertizei ar trebui sa le detina. Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 nu aduc nici ele un plus de claritate in acest sens, astfel ca modalitatea prin care textul studiat ajunge a dobandi valente practice devine, in practica de zi cu zi, o optiune discretionara a functionarilor publici insarcinati cu punerea in aplicare a textului de lege.

In doctrina a fost exprimat punctul de vedere conform caruia obiectivele pe care expertiza trebuie sa le atinga „sunt sugerate de textul legal modificat”13) prin raportare la art. 5 al Legii nr. 10/1995, care „stabileste care sunt cerintele fundamentale de calitate obligatorii la realizarea unei constructii”14), fiind retinute: (i) rezistenta mecanica si stabilitatea, (ii) securitatea la incendiu, (iii) igiena, sanatatea si mediul inconjurator, (iv) siguranta si accesibilitatea in exploatare, (v) protectia impotriva zgomotului, (vi) economia de energie si izolarea termica, respectiv (vii) utilizarea sustenabila a resurselor naturale. Totodata, aceiasi autori retin in mod judicios faptul ca „aplicarea cerintelor fundamentale se stabileste pe domenii sau subdomenii si categorii de constructii si pe specialitati pentru instalatiile aferente constructiilor, prin regulamente si reglementari tehnice in constructii”15), astfel cum indica si alin. (2) al art. 5 al Legii nr. 10/1995.

De asemenea, autorii semnaleaza necesitatea raportarii expertizei la prevederile Regulamentului privind verificarea si expertizarea tehnica de calitate a proiectelor, expertizarea tehnica a executiei lucrarilor si a constructiilor, precum si verificarea calitatii lucrarilor executate, precum si efectuarea sa de catre expertii in constructii autorizati de catre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (N.B.: la data publicarii lucrarii citate, denumit Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice). Totodata, acestia atrag atentia asupra necesitatii verificarii incadrarii constructiei in reglementarile de urbanism aprobate si asupra faptului ca aceasta verificare ar trebui efectuata de catre un expert autorizat in urbanism si amenajare teritoriala, ceea ce conduce la serioase dificultati, dat fiind ca, remarca autorii si confirma practica, „in Romania, nu exista niciun expert autorizat in domeniul urbanismului si amenajarii teritoriului”16), precum si asupra naturii obligatorii a intocmirii unei documentatii cadastrale (ultim aspect care consideram si noi ca reiese cu claritate din textul analizat).

Legat de inconvenientul inexistentei unui expert in urbanism si in amenajare teritoriala autorizat in Romania, ne punem intrebarea cum va putea fi acesta depasit atata timp cat nu se vor autoriza experti romani in acest domeniu sau cata vreme, desi se vor autoriza, numarul acestora nu va fi suficient prin raportare la cererea de expertize de pe piata. Teoretic, chiar in pofida faptului ca Romania inca nu are un cod de procedura administrativa, nu am avea motive pentru a respinge o analogie cu art. 330 alin. (3) al noului Cod de procedura civila, in conformitate cu care in domeniile strict specializate, in care nu exista experti autorizati, se poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalitati ori specialisti din domeniul respectiv. De pilda, s-ar putea solicita puncte de vedere ale cadrelor didactice de la facultatile de arhitectura, insa si in aceasta eventualitate ar exista alte inconveniente de ordin practic (e.g. disponibilitatea acestora de a oferi un punct de vedere, aspectele de natura fiscala privind solicitarea unui eventual onorariu de catre acesti specialisti, aspecte de deontologie profesionala). O alta posibila solutie, una mai pragmatica, ar putea fi ca asupra conformitatii constructiei cu reglementarile urbanistice aprobate sa se pronunte chiar functionarii directiei de urbanism, disciplina in constructii si amenajare a teritoriului din cadrul primariei localitatii in care se afla constructia, acestia putand fi considerati prin specificul functiei specialisti in materia urbanismului, cu conditia ca pronuntarea acestora sa isi poata gasi ecou in sfera atributiilor profesionale concrete care le sunt stabilite acestor functionari (cu alte cuvinte, sa nu se pronunte fara acoperire legala, adica in afara competentei lor generale legal stabilite). Din pacate, nici aceasta varianta de lucru nu poate fi pusa la adapost de orice critica: functionarul public nu ar putea deveni coautor al raportului de expertiza, ci ar emite o adeverinta care, in final, ar trebui alaturata raportului de expertiza si documentatiei cadastrale, astfel incat solutia, desi pragmatica si in acord cu spiritul legii, s-ar abate de la litera reglementarii, ceea ce ar putea ridica noi indoieli in privinta validitatii CAEC. Singura solutie deplin sigura, care sa nu comporte astfel de discutii delicate, ramane autorizarea de experti in urbanism si solicitarea serviciilor acestora.

Recunoscand rigoarea si manifestandu-ne aprecierea fata de analiza anterior sintetizata, suntem nevoiti a adauga ca, din pacate, experienta practica nu egaleaza in exigenta si in precizie punctele de vedere teoretice citate. Astfel, in marea majoritate a situatiilor de aplicare a dispozitiilor art. 37 alin. (6) analizate, se remarca tendinta autoritatilor publice locale cu atributii in materia urbanismului si a amenajarii teritoriului de a da curs prevederilor criticate conform propriilor interpretari asupra textului de lege. De foarte multe ori, obiectivele la care expertiza trebuie sa raspunda sunt fixate de catre functionarii competenti in functie de propriile aprecieri asupra cadrului faptic si juridic sau, in imprejurarile oarecum mai fericite, de o asa-denumita „practica locala”. Este probabil ca tocmai aceasta realitate sa fi determinat o alta autoare sa faca o afirmatie pe care, nu fara un pronuntat regret, suntem nevoiti sa o apreciem a fi actualmente de un sporit grad de pragmatism: „Referitor la expertiza tehnica de care legea conditioneaza emiterea certificatului de atestare/ adeverintei privind edificarea constructiei, nici Legea nr. 50/1991 si nici Normele de aplicare a acesteia nu cuprind mai multe detalii legate de continutul acestuia si de expertii care ar putea avea competenta sa emita un astfel de raport. (…) Dintr-o perspectiva practica (si pana la momentul clarificarii acestor aspecte de catre legiuitor), in opinia noastra este recomandabil ca, inainte de elaborarea raportului, sa fie solicitat un punct de vedere din partea autoritatii competente cu emiterea certificatului de atestare/ adeverintei privind edificarea constructiei in legatura cu obiectivele raportului de expertiza.”17)

Deloc de neglijat, semnalam faptul ca interesului public evident de fixare cu inalta exigenta a obiectivelor expertizei i se poate opune (aparentul!) interes privat al solicitantului de a i se stabili cat mai putin numeroase obiective la care expertiza pe care o va comanda sa trebuiasca sa raspunda. Dorim sa subliniem natura aparenta a acestui interes, intrucat, in realitate, consideram ca nu este in avantajul solicitantului a pune in exploatare si a integra in circuitul comercial o cladire despre care nu are garantia ca raspunde tuturor cerintelor fundamentale ale calitatii in constructii sau, dupa caz, rigorilor urbanistice ori topografice. Facand abstractie de unele dintre aceste imperative, pe langa faptul ca solicitantul ar exploata sau ar instraina o structura potential nesigura, ceea ce ni se pare a fi profund lipsit de profesionalism, profund neetic si, cel putin la fel de grav, de natura a putea atrage raspunderea juridica a acestuia (si, in anumite imprejurari, si pe cea a functionarului public) in eventualitatea mai mult sau mai putin probabila a unui eveniment nefericit, CAEC astfel obtinut ar fi unul susceptibil a fi anulat de catre instanta de judecata in cadrul unei eventuale actiuni in contenciosul administrativ, instanta putand interpreta teza a doua a art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 prin raportare la art. 5 din Legea nr. 10/1995 si la normativele tehnice specifice cu mai multa rigoare decat functionarul local competent, stabilind, prin urmare, ca cel dintai text a fost aplicat in mod eronat de catre autoritatea publica locala in cauza, prin fixarea incompleta a obiectivelor pe care expertiza a trebuit sa le acopere. Dincolo de aceasta constatare, nu poate fi pus intr-un con de umbra faptul ca in formularea solicitarii si a raspunsului administrativ la aceasta pot ajunge sa primeze ratiuni de natura economica imediata: stabilirea unui numar insuficient de obiective pentru obtinerea unui cost total cat mai redus al expertizei (costul crescand in mod natural odata cu cresterea numarului de obiective, deci a volumului de munca si de pricepere necesar efectuarii expertizei, si/sau a numarului de experti care vor concura la realizarea acesteia). Prin urmare, dat fiind ca nu este foarte rezonabil sa consideram ca solicitantul va trece cu prea mare usurinta peste interesul economic imediat (aparent) in beneficiul interesului mediat (real) si ca, astfel cum frecvent demonstreaza experienta cotidiana, tentatia nejustificatei indulgente sau a unei anumite „comoditati” a autoritatii insarcinate cu incuviintarea expertizei reprezinta un factor de risc real, opinam ca este imperioasa clarificarea si completarea tezei a doua a art. 37 alin. (6) studiat, ideal, printr-o trimitere explicita la art. 5 al Legii nr. 10/1995, inclusiv in scopul conformarii cu exigentele art. 16 al Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, exigente care se opun paralelismelor legislative.

Din punctul nostru de vedere, si alte puternice argumente vin sa sustina necesitatea completarii textului:

Un prim argument este reprezentat de necesitatea asigurarii unei practici cat mai unitare, in sensul ca acele constructii din aceleasi categorii ar trebui sa primeasca acelasi regim al obiectivelor expertizelor. Cu alte cuvinte, in situatii (cvasi)identice, nu se pot aplica solutii distincte, care sa varieze de la o unitate administrativ-teritoriala la o alta sau chiar in cadrul administratiei locale a aceleiasi localitati, de la functionar la functionar. Se impune, prin urmare, oprirea textului de lege de la a mai produce situatii care ar putea fi considerate discriminatorii, aducand suspiciuni de neconformitate a textului cu prevederile art. 1 alin. (1) si ale art. 16 alin. (1) ale Constitutiei Romaniei, situatii a caror existenta este confirmata de practica neunitara a autoritatilor locale. Practica neunitara determina circumstante in care persoane aflate in situatii identice sau extrem de apropiate sa trebuiasca sa aloce sume de bani diferite pentru suportarea costului expertizelor, sa primeasca rezultatele acestora (pe cale de consecinta, si CAEC) dupa trecerea unor perioade de timp variabile, chiar, prin urmare, mergand mai departe cu rationamentul, sa nu poata concura in conditii egale pe piata constructiilor.

Totodata, astfel cum rezulta din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului – CEDO, pentru ca textul supus analizei sa satisfaca inclusiv cerinta bine cunoscuta a claritatii si pe cea a previzibilitatii, acesta ar trebui sa precizeze cu suficienta claritate intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor publice insarcinate cu punerea sa in aplicare, tinandu-se cont de scopul legitim urmarit, pentru a oferi proprietarului constructiei o protectie adecvata impotriva arbitrariului (a se vedea Hotararea din 4 mai 2000, pronuntata in Cauza Rotaru impotriva Romaniei, paragraful 52 si Hotararea din 25 ianuarie 2007, pronuntata in Cauza Sissanis impotriva Romaniei, paragraful 66). De asemenea si in acelasi sens, art. 8 alin. (4) teza intai din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative („Legea nr. 24/2000”) interzice introducerea in textul normativ a unor pasaje „obscure si echivoce”. Potentiala neconformitate a textului analizat cu anumite exigente, atat desprinse din jurisprudenta constanta a CEDO, cat si din articolele Legii nr. 24/2000, ridica semne de intrebare asupra constitutionalitatii textului, prin raportarea sa la art. 1 alin. (5) si la art. 11 ale Legii Fundamentale.

Nu in ultimul rand, ne sustinem punctul de vedere facand referire la o solutie nefericita, intalnita in practica, aceea in care autoritatea publica solicitata in vederea comunicarii obiectivelor pe care expertiza ar urma sa le atinga refuza a da aplicare textului analizat, considerand ca acesta va deveni aplicabil numai ulterior clarificarii sale printr-o norma de punere in aplicare, ceea ce conduce la imposibilitatea obtinerii CAEC fara parcurgerea unei potential anevoioase si cronofage proceduri judiciare, concretizate sub forma unei actiuni in fata instantei de contencios administrativ.

Data fiind neclaritatea greu de contestat a textului, care, precum s-a observat, nu permite nici macar autorilor specializati in legislatia urbanismului sa prezinte un raspuns precis referitor la continutul si la autorii raportului de expertiza, nu avem cum sa nu ne gandim, o clipa, chiar ramanand prinsi in mrejele unui subiect prin excelenta tehnic, arid, la cuvintele pline de intelepciune si parca universal valabile ale lui Montesquieu, transmise posteritatii prin monumentala opera Despre spiritul legilor: „Legile nu trebuie sa fie subtile, ele sunt facute pentru oameni cu intelegere medie, ele nu sunt expresia artei logicii, ci a judecatii simple a unui tata de familie.”. Ne intrebam, bineinteles, retoric, in ce masura legiuitorul a ramas fidel acestui exceptional rationament atunci cand a creionat textul de lege criticat.

1. b) Neclaritatea si caracterul incomplet ale textului in privinta optiunilor procedurale ale functionarului public legal investit cu punerea in aplicare a textului

Totodata, revenind abrupt la detalii mult mai putin abstracte, atragem atentia asupra faptului ca textul criticat nu este completat cu norme de procedura administrativa, care sa permita functionarului competent pentru emiterea CAEC sa exercite un real rol activ, cu scopul de a garanta legalitatea CAEC emis ca urmare a prezentarii concluziei eventual favorabile a expertizei. Astfel, concret, norma nu precizeaza ce posibilitati are functionarul competent in cazul in care raportul de expertiza, desi se inchide printr-o concluzie favorabila emiterii CAEC, este incomplet (nu raspunde tuturor obiectivelor stabilite), prezinta afirmatii contradictorii, de natura a pune sub semnul indoielii concluzia ori cuprinde erori vadite. Intr-o astfel de imprejurare, consideram ca un CAEC nu poate fi eliberat in mod automat, ca urmare a simplei citiri a concluziei raportului de expertiza, intrucat interpretarea contrara a textului criticat ar conduce la neglijarea interesului public al introducerii pe piata imobiliara numai a unor cladiri care sa respecte in mod real si efectiv cerintele fundamentale privind calitatea in constructii, de urbanism si cadastrale, in favoarea interesului personal al solicitantului de a putea introduce constructia pe aceasta piata, ceea ce ar contraveni flagrant imperativului primatului interesului public in activitatea administratiei publice, expres consacrat astazi de catre art. 10 al Codului administrativ. In egala masura, ar trebui sa acceptam ca echivocul raportului de expertiza nu poate indica in mod cert si mecanic caracterul eronat al concluziei acestuia. In incercarea gasirii unui echilibru intre aceste laturi ale problemei supuse atentiei functionarului public, consideram ca ar fi fost de preferat ca norma sa prevada posibilitatile practice prin care acesta sa poata adopta o concluzie temeinic motivata in baza careia sa solutioneze petitia cu un maximum de rigoare si de legalitate: de exemplu, norma ar fi putut indica expres posibilitatea acestuia de a solicita clarificari (preferabil, scrise) de la autorii raportului de expertiza, de a solicita motivat completarea raportului sau refacerea totala sau partiala a acestuia, in situatii de o mai mare gravitate etc., posibilitati pe care, trasand o paralela, o instanta judecatoreasca le are la dispozitie referitor la o expertiza judiciara datorita prevederilor codurilor de procedura in materie contencioasa. Consideram existenta unor asemenea prevederi cu atat mai imperioasa cu cat o reglementare generala a aspectelor procedurale aferente activitatii specifice administratiei publice, precum un cod de procedura administrativa, inca lipseste, in ciuda faptului ca necesitatea unui astfel de amplu act normativ a fost in mod repetat semnalata de catre literatura de specialitate.

In stransa legatura cu alineatul precedent, apreciem ca se impune o scurta precizare cu referire la situatia unei concluzii negative a raportului de expertiza. Dupa cum pertinent remarca unul dintre autorii anterior citati, „legea se limiteaza la a preciza ca, in ipoteza in care expertul constata neindeplinirea cerintelor fudamentale si a celor referitoare la incadrarea in reglementarile de urbanism, certificatul/adeverinta (CAEC – n.n.) nu se elibereaza, iar intabularea in cartea funciara nu se poate realiza. Legiuitorul nu a mers insa mai departe si nu a oferit niciun fel de solutie ipotezei in care constructia apare ca neconforma standardelor, ulterior expertizarii si intocmirii documentatiei tehnice. Cert este ca, din punct de vedere juridic, ea nu este considerata finalizata, nu poate fi intabulata in cartea funciara si nu se poate pronunta o hotarare prin care sa se recunoasca dreptul de proprietate urmare a operarii accesiunii imobiliare artificiale…”18). Din punctul nostru de vedere, in aceasta situatie, singura solutie pe care proprietarul constructiei neconforme o are la dispozitie este aducerea acesteia in acord cu reglementarile la care textul criticat face referire, in masura in care aceasta mai este posibila din punct de vedere tehnic, ceea ce, bineinteles, impune intocmirea unei documentatii tehnice cuprinzatoare si obtinerea unei autorizatii care sa permita efectuarea lucrarilor necesare, sau, dintr-un alt punct de vedere, suportarea unor noi costuri, de data aceasta, consideram, absolut justificate. In cazul unei imposibilitati materiale a aducerii in conformitate a cladirii, ar fi posibila numai desfiintarea acesteia, cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente.

De lege ferenda, in locul unei scurte concluzii

Ca urmare a trecerii in revista a principalelor opinii exprimate in literatura de specialitate cu privire la teza a doua a art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991, dar si a raportarii la modalitatea in care autoritatile publice chemate de lege sa dea curs dispozitiilor textului inteleg a o aplica, sustinem necesitatea „slefuirii” formei actuale a textului, care consideram ca ar trebui sa se realizeze pe cel putin urmatoarele directii:

• extinderea posibilitatii de aplicare a textului atat in privinta (i) constructiilor edificate in baza unei autorizatii de construire, dar cu nerespectarea prevederilor acesteia, in cazul carora prevederile art. 28 alin. (1) al Legii nr. 50/1991 nu sunt aplicabile din ratiuni de implinire a termenului de prescriptie a dreptului autoritatii competente de a constata si de a sanctiona contraventia prevazuta si sanctionata prin art. 26 alin. (1) lit. b) al aceleiasi legi, cat si in ceea ce priveste (ii) constructiile edificate in baza unei autorizatii de construire si cu respectarea prevederilor acesteia, dar care nu mai pot fi legal receptionate din cauza implinirii termenului prevazut de catre art. 9 al Regulamentului de receptie;
• clarificarea obiectivelor la care expertiza va trebui sa raspunda si a specializarii autorilor expertizei, eventual, printr-o trimitere la art. 5 al Legii nr. 10/1995;
• nu in ultimul rand, completarea textului, prin specificarea unor aspecte de procedura administrativa.

Consideram ca odata ce textul analizat va suferi modificarile sugerate, litera textului se va afla in armonie cu spiritul sau, cu rigorile constitutionale si chiar cu cele europene, ceea ce va putea conduce la o reglementare mai echitabila, mai eficienta sub aspect economic si chiar mai etica a situatiei aducerii in legalitate a costructiilor pentru care procedurile prevazute de catre art. 37 alin. (1) si (2) ale Legii nr. 7/1996, de catre art. 28 alin. (1) si de catre prima teza a art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/1991 nu sunt aplicabile si, in final, la o mai solida ocrotire a dreptului de proprietate in Romania si, nu mai putin important, a pietei constructiilor din tara noastra.

Buna intentie a legiuitorului, desi, in opinia noastra, este vizibila, nu poate fi suficienta pentru obtinerea unei reglementari care sa satisfaca toate cerintele rezonabile ale subiectelor de drept care ar trebui, in mod echitabil, sa poata beneficia de prevederile reglementarii, fiind necesar, consideram, un plus de rigoare si de atentie la detalii din partea acestuia.

Din punctul nostru de vedere, indiferent de evolutia formei textului analizat, de esenta sa ramane si va trebui sa ramana caracterul subsidiar, acesta insemnand ca textul nu este si nu poate fi interpretat ca o alternativa la realizarea lucrarilor de construire in acord cu exigentele specifice ale Legii nr. 50/1991 (adica numai ca urmare a autorizarii acestora printr-o autorizatie de construire) si ale altor acte normative specifice, el fiind destinat aducerii in legalitate a unor edificii rezultate ca urmare a unor fapte consumate si epuizate – deci sub nicio forma justificarii unor fapte viitoare de a construi in lipsa autorizatiei.

Prezentul text reprezinta, in integralitatea sa, exclusiv o opinie stiintifica strict personala a autorului acestuia, publicata in exercitarea dreptului la libera exprimare, prevazut si garantat de catre art. 30 al Constitutiei Romaniei, trebuind a fi privit si inteles ca atare, fara a putea fi privit ca si neputand substitui, in nicio imprejurare, o consultatie juridica, in sensul art. 89 al Statutului profesiei de avocat. Textul constituite, integral, o activitate in domeniul cercetarii stiintifice sau al creatiei intelectuale, in sensul art. 16 lit. c) al Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat si nu urmeaza a fi privit ca o activitate de publicitate profesionala sau de publicitate a formelor de exercitare a profesiei, in sensul art. 243 si urmatoarele ale Statutului profesiei de avocat sau ca o incitare sau incurajare a oricarei persoane la pornirea ori la mentinerea unui litigiu sau conflict. Autorul textului, colaboratorii acestuia si forma de exercitare a profesiei din care autorul textului face parte nu isi asuma nicio raspundere, de nicio natura, pentru folosirea oricareia dintre informatiile prezentate in cadrul textului de catre oricare persoana sau entitate fara personalitate juridica, in raport cu si in fata instantelor autoritatii judecatoresti si a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor si institutiilor publice, precum si in fata oricaror alte persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, romane si/sau straine, in oricare context. Toate drepturile de autor asupra textului sunt recunoscute si garantate autorului acestuia in acord cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, autorul textului rezervandu-si dreptul de a solicita tragerea la raspundere, sub oricare si sub toate formele prevazute de lege, pentru oricare incalcare a acestor drepturi, provenind din partea oricarei persoane sau entitati fara personalitate juridica.

Index:

13) Botic, Sebastian, colectivul, op. cit., pag. 812;

14) Idem;

15) Ibidem;

16) Botic, Sebastian, colectivul, op. cit., pag. 813;

17) Secu, Andreea, Intrarea in legalitate a constructiilor edificate fara autorizatie – Noua configuratie a institutiei din 2020, articol, disponibil la urmatoarea adresa: https://andreeasecu.ro/index.php/2020/09/27/intrarea-in-legalitate-a-constructiilor-edificate-fara-autorizatie-noua-configuratie-din-2020/;

18) Jud. Dragos-Nicusor Petrescu, in Botic, Sebastian, colectivul, op.cit., pag. 812.

Bibliografie:

• Briciu, Traian Cornel, Pacaleanu, Andreea, Intrarea in legalitate a constructiilor nelegale – un act de clementa al autoritatiilor, cu o sfera de aplicare limitata?, articol on-line;
• Sampek, Ioana, Intabularea constructiilor nefinalizate, o procedura intr-adevar benefica?, articol, Revista Romana de Drept al Afacerilor, nr. 3/2018;
• Botic, Sebastian, colectivul, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii. Comentarii si jurisprudenta pe articole, ed. Hamangiu, Bucuresti, 2021;
• Ionita, Alexandra, Fildan, Madalina, Consideratii privind neefectuarea receptiei la terminarea lucrarilor de construire, articol on-line;
• Tofan, Dana Apostol, O noua perspectiva in teoria actului administrativ (III), Studii si cercetari juridice, an 4 (6), nr. 2, pag. 176, Bucuresti, aprilie-iunie, 2015;
• Secu, Andreea, Intrarea in legalitate a constructiilor edificate fara autorizatie – Noua configuratie a institutiei din 2020, articol on-line.

Autor:
Mihnea-Tudor D. Orjan, avocat colaborator – Leroy si Asociatii SCA

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 193 – iulie 2022, pag. 61