Anul acesta s-au implinit 175 de ani de la producerea marelui incendiu de la Bucuresti. In ziua de 23 martie 1847, acest incendiu devasta jumatate din oras. Din informatiile vremii aflam ca partea stanga a Dambovitei, in zona centrului, era aproape complet in flacari. Zona afectata a avut o forma aproximativ triunghiulara, cu varful in casa cluceresei Zoita Druganescu (de unde a inceput tragedia, ca urmare a unui joc de copil nesupravegheat), situata in zona numita mahalaua Sfantul Dumitru, unde gasim astazi Biserica Sfantul Dumitru – „de Juramant”. O latura a triunghiului era pe directia Curtii Vechi, iar alta, in directia strazilor ce urcau spre Lipscani, Hanul si Manastirea Sfantul Gheorghe, pana la iesirea din oras, adica spre zona Hala Traian de astazi.
Din datele de la acea vreme aflam ca au ars 1.850 de cladiri, dintre care 686 de case, 1.142 de pravalii, 10 hanuri si 12 biserici. Numarul de persoane decedate a fost de 15. Amprenta incendiului, alungita de la vest spre est, ne indica faptul ca focul s-a extins mai ales din cauza vantului, care sufla cu putere in acea zi, pe aceasta directie.
O asemenea extindere a incendiului a fost posibila si din cauza faptului ca majoritatea constructiilor erau foarte apropriate una de alta, si erau construite, in general, din materiale usor inflamabile ce inlesneau propagarea focului. Mai trebuie sa luam in calcul ca amploarea incendiului s-a datorat si cantitatilor mari de materiale combustibile ce existau in gospodariile oamenilor, cum ar fi, de exemplu, lemnul, sau materialele textile. Desi s-a intervenit cu toate mijloacele disponibile, existente atunci, pentru a stinge focul, totusi incendiul a durat inca o perioada lunga de timp. Lupta cu focul a fost una deosebit de grea pentru ca pompierii aveau doar cateva pompe manuale, pe care le transportau cu carutele. Acestia au fost ajutati si de sacagii care transportau apa din Dambovita, in butoaie, si de locuitorii orasului, care carau apa cu galetile.
Dupa incendiu au fost propuse mai multe masuri destinate cresterii nivelului de siguranta. Una dintre acestea a fost sa se largeasca ulitele si strazile. S-au realizat lucrari de refacere a Bucurestilor, intre anii 1847 – 1854. Casele au fost acoperite cu tabla, atelierele mestesugaresti au fost scoase din zona centrala si mutate spre periferie. Totodata, s-a extins si reteaua de conducte de apa si au fost montate mai multe cismele.
Iata, pe scurt, istoria unei tragedii ce a avut loc in urma cu 175 de ani, o tragedie care a schimbat practic vechea infatisare a partii centrale a orasului, asa cum era ea in acea vreme. Bucurestiul a fost mistuit de foc atunci pentru a 15-a oara.
Dupa 175 de ani, asa cum tot vedem, evenimente tragice, cauzate de incendii, continua sa se produca. Sa ne aducem aminte de ceea ce spunea marele filosof Hegel: „Invatam din istorie ca omul nu invata niciodata nimic din istorie”. Se pare ca aceste cuvinte ale lui Hegel raman valabile… si nu doar cand vorbim despre incendii.
Autor:
drd. ing. Catalin OPRITA – specialist verificator de proiecte pentru constructii, atestat MDLPA, pentru cerinta Cc – securitatea la incendiu a constructiilor
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 193 – iulie 2022, pag. 42
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns