«

»

INOVECO: Impermeabilizarea podului suspendat cu tablier metalic Çanakkale – cel mai lung pod suspendat din lume

Share

 

INOVECO SRL, alaturi de partenerul sau de incredere, USL Specialty Products, promoveaza pe piata din Romania cele mai inovatoare solutii pentru hidroizolarea podurilor. Acest studiu de caz despre impermeabilizarea celui mai lung pod suspendat din lume prezinta doar unul dintre sistemele de hidroizolare cu care INOVECO va poate ajuta in realizarea proiectelor dumneavoastra.

 

Podurile metalice din placi de tabla ortotropica sunt principalele si cele mai importante structuri ale retelei de transport a Turciei. Aceste poduri suspendate cu cabluri si cu o durata mare de viata sunt structuri de baza, oferind beneficii tangibile si reale pentru cresterea economica si culturala in ansamblu. Infrastructurile de transport joaca un rol critic in Istanbul si in regiunea Marmara din Turcia. Orasul Istanbul, situat in inima Regiunii Marmara, leaga doua continente, Asia si Europa. Ca urmare a cresterii populatiei si, in consecinta, a traficului din Regiunea Marmara (care concentreaza 25% din populatia totala a Turciei), importanta podurilor cu durata mare de viata creste, in mod rapid si semnificativ, in Turcia. In mod special, orasul Istanbul, cu o populatie de 18 milioane de locuitori, detine o pozitie strategica si beneficiaza de 3 poduri peste Bosfor, aflandu-se in apropierea podurilor Osman Gazi si 1915 Çanakkale.

Podul 1915 Çanakkale, cu o deschidere de 2.023 de metri, este cel mai lung pod suspendat din lume. Aceasta structura impresionanta a fost proiectata de grupul de consultanta COWI pentru contractorul DLSY & KGM, pentru a conecta tarmurile european si asiatic ale Turciei.

Podul, denumit dupa anul unei importante victorii otomane impotriva britanicilor si francezilor in timpul Primului Razboi Mondial, a depasit, ca deschidere, recordul de cel mai lung pod din lume detinut anterior de podul suspendat Akashi Kaikyo din Japonia, care masoara 1.992 de metri lungime. Potrivit COWI, turnurile rosii distinctive, inalte de 318 metri, de care este suspendata puntea de otel a podului Çanakkale, sunt si ele cele mai inalte dintre toate cele folosite la podurile suspendate din lume.

Podul Çanakkale este situat la sud de Marea Marmara si se estimeaza ca este traversat zilnic de pana la 45.000 de vehicule, pe cele sase benzi de circulatie, sprijinind astfel turismul si activitatea comerciala. In timp ce COWI a efectuat activitatile principale de proiectare, echipa a inclus si companiile de constructii Daelim, Limak, SK si Yapi Merkezi. Potrivit COWI, amplasamentul podului a generat numeroase provocari pe durata proiectarii, ce au inclus, printre altele, actiunea vanturilor puternice si activitatea seismica ridicata. Stabilitatea aerodinamica este realizata partial printr-o grila dubla. Distanta dintre luciul apei si pod este astfel proiectata incat sa permita traficul naval comercial si turistic.

 

Impermeabilizarea tablierului metalic aduce, de asemenea, o serie de provocari:

  1. O constructie usoara poate avea in timp deplasari dinamice mai mari, pe cand o structura grea poate conduce la o durata mai redusa de viata si la cresterea costurilor.
  2. Straturile de suprafata mai subtiri cauzeaza o concentratie mai mare a eforturilor la nivelul substratului si la interfata hidroizolatie/asfalt.
  3. Trebuie atent considerata oboseala componentelor supuse eforturilor.
  4. Podurile de otel cu deschidere mare sunt structuri si repere de importanta strategica, prin urmare, durabilitatea si intervalele dintre ciclurile de mentenanta trebuie maximizate.

Reducerea adancimii stratului de suprafata reduce distributia eforturilor si produce o solicitare mai ridicata in compozitul hidroizolant. Cu cat stratul de suprafata este mai subtire, cu atat necesitatea unei aderente sporite intre stratul de suprafata si substrat este mai crescuta.

Rigiditatea materialului compozit este limitata de elementul cu cel mai mic modul de elasticitate. O membrana moale, amplasata intre substrat si o suprafata cu modul relativ ridicat de elasticitate, va diminua actiunea compozitului. Pentru puntile din otel, sistemele bituminoase se pot dovedi provocatoare in acest scenariu, deoarece nu asigura o reducere a greutatii.

Diferenta intre modulele de incovoiere a componentelor individuale ale compozitului trebuie abordata si in contextul aderentei intre diferitele straturi. Daca aceasta diferenta este prea mare, aderenta este afectata de oboseala si poate aparea delaminarea, fenomen costisitor ce necesita reparatii regulate ale stratului de asfalt.

Diferentele dintre modulele de incovoiere vor varia si in functie de temperatura, iar acest lucru trebuie recunoscut si luat in calcul, raportat la conditiile de functionare la care este expusa structura. Prin urmare, companiile COWI si KGM specifica la nivel mondial sisteme pe baza de rasini metacrilice pentru structurile din otel. Modulul de incovoiere mai mare al hidroizolatiei Britdex creeaza o amortizare crescuta a eforturilor („tan delta”), fortele rezultate fiind mai degraba absorbite decat transmise si reflectate de membrana. Acesti factori au constituit motivele pentru care sistemul Britdex a fost solutia de impermeabilizare aleasa pentru podul suspendat Çanakkale. Sistemul este proiectat cu un strat de asfalt de 50 mm, dintre care 25 mm – un strat de baza din MASF si 25 mm – un strat de uzura din beton asfaltic ce poate fi inlocuit la nevoie, reducand astfel costurile de reparare si permitand inlocuirea asfaltului cu pastrarea hidroizolatiei, ceea ce duce la o minimizare a costului structurii pe toata durata sa de viata.

Cunostintele USL, experienta practica in contractare din Marea Britanie si capacitatea dovedita de a sprijini si furniza proiecte in toate partile lumii, in diferite conditii climatice, s-au dovedit nepretuite. Impartasim experienta noastra cu partenerii nostri, contractanti internationali de specialitate, permitandu-le sa construiasca unele dintre cele mai prestigioase poduri de pana acum, printre care se numara: Temburong in Brunei, Bosfor 1 si Bosfor 2 in Turcia, Sallingsund in Danemarca, Podolskyi Bridge in Ucraina, A74 Scotia, Sheikh Zayed si insula Al Sowwah in Emiratele Arabe Unite, pentru a numi doar cateva.

USL produce o gama intreaga de sisteme de hidroizolare, aparate de reazem, sisteme pentru rosturi de dilatare si solutii pentru drenaj, oferind o abordare completa pentru managementul apei, in scopul prelungirii duratei de viata a acestor structuri.

Sistemul Britdex este compus din:

  • Britdex MDP Primer – rasina metacrilica bicomponenta (constand in componenta A si componenta B), fara solventi, foarte reactiva;
  • Britdex MDP Waterproofing – rasina metacrilica bicomponenta (cu o componenta A si o componenta B), fara solventi, pigmentata in culorile galben sau gri;
  • Britdex MDP Tack Coat – solutie pe baza de rasina acrilica in solvent, monocomponenta, de culoare portocalie, utilizata ca substrat pentru aplicarea unui strat de protectie suplimentar (APL) de asfalt cu nisip.

 

La Çanakkale, Servet Group a instalat:

  • 90.000 m2 de hidroizolatie Britdex pentru poduri;
  • 35.000 m2 de sistem de uzura Tredseal la pasarelele podului;
  • 300 metri liniari de rosturi de dilatatie BEJ tip 6.

 

Lucrarile s-au finalizat in 30 de zile lucratoare, cu 4 echipe a cate 90 de operatori, care au folosit 20 de sablatoare cu vacuum si 5 pompe de pulverizare.

 

Autor:

Suzanne Saynor – USL Specialty Products

 

(Traducere din limba engleza – SC INOVECO SRL)

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 195 – septembrie 2022, pag. 38

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2022/09/01/inoveco-expert-impermeabilizarea-podului-suspendat-cu-tablier-metalic-canakkale-cel-mai-lung-pod-suspendat-din-lume/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.