Am abordat in articolele anterioare modul in care se realizeaza cadastrul sistematic pe un intreg teritoriu administrativ, insistand si asupra rolului pe care ANCPI (OCPI), primaria, executantul si detinatorii il au in acest caz pentru a avea in final o lucrare care sa reflecte cat mai fidel situatia reala.
Din nefericire, de foarte multe ori avem cereri de remediere mult dupa terminarea lucrarii si inmanarea extraselor de Carte Funciara fiecarui detinator. Sigur ca este frustrant atat pentru executant, cat si pentru primarie si OCPI, deoarece se revine la o lucrare care, din punct de vedere teoretic si practic, este finalizata. In calitatea noastra de executant, in cele mai multe cazuri incasam doar 10% din valoarea lucrarii, deoarece proprietarul este necunoscut sau este notata primaria provizoriu, pana la aparitia unui detinator cu acte valabile.
Care ar fi cauzele pentru care detinatorii nu participa la realizarea lucrarilor de cadastru? Voi incerca sa prezint cateva scenarii si modul in care aceste probleme ar putea fi evitate.
Cea mai frecventa scuza este: Nu am stiut ca pe teritoriul localitatii se realizeaza asemenea lucrari, nu m-a anuntat nimeni. Sigur ca anumiti detinatori nu mai locuiesc in acea localitate. Fie sunt plecati in strainatate pentru a lucra, fie locuiesc in alta localitate in Romania, fie nu au dat atentie faptului ca se realizeaza lucrarea. Sigur ca ultima varianta nu este realista. Daca s-au realizat masuratori pe intravilan, daca rudele si vecinii au participat, este greu de justificat ca nu s-a stiut. De obicei, aceste persoane nu au incredere in aceste lucrari sau au deja o intabulare realizata la cerere. Chiar daca au intabulata proprietatea la cerere, prevederile legale spun ca localizarea realizata pe sporadic este incerta si poate fi modificata prin cadastrul sistematic. Se poate pastra doar suprafata.
Dupa cum am explicat in articolele anterioare, ANCPI si primaria au rolul de a anunta debutul lucrarilor de cadastru sistematic. Anuntul este facut pe site-urile celor doua institutii, pe Facebook, prin publicare in ziare cu audienta nationala si locala. Din acest motiv, fiecare detinator al unor imobile, indiferent unde are domiciliul, trebuie sa acceseze site-urile primariilor localitatilor pe raza carora sunt amplasate imobilele (imobilul). Cadastrul sistematic este o lucrare ce se intinde pe o perioada lunga, dar este indicat ca detinatorii de imobile si terenuri sa acceseze site-urile cel putin lunar, pentru a vedea daca a demarat o asemenea lucrare.
O alta scuza este: Nu m-a anuntat nimeni ca se realizeaza masuratori. Ca si in cazul precedent, pentru detinatorii care locuiesc in localitatea in care se realizeaza asemenea lucrari, o asemenea scuza este greu de crezut, deoarece lucrarile se realizeaza pe intreg teritoriul administrativ.
La efectuarea masuratorilor, executantul anunta primaria cu cateva zile inainte, si primaria anunta detinatorii din zona in care se executa masuratori. Exista un grad de nesiguranta dat de starea vremii. Daca incepe ploaia sau alte fenomene atmosferice care pot impiedica masuratorile, atunci se revoca si se fixeaza o alta data. Din nefericire, foarte putini detinatori se prezinta la masuratori, deoarece au credinta ca nu le ia nimeni terenul, care este acolo dintotdeauna. Trebuie inteles ca exista posibile erori ce survin din faptul ca vecinii pot indica alte limite, sau ca unele schite la teren au fost prost intocmite. Prezenta detinatorului la teren este cruciala pentru restul lucrarii.
Alta scuza: M-am prezentat cu actele, dar cei care colectau nu le-au luat. Este foarte putin probabil ca personalul angajat de executant pentru colectarea actelor sa refuze preluarea unui astfel de document. Daca totusi asa ceva se intampla, detinatorul trebuie sa mearga la primarie si sa se planga. Actul, indiferent de emitator, este necesar sa fie preluat. Daca nu foloseste la dovedirea detinerii, atunci nu va fi luat in considerare la intabulare, dar exista in dosarul detinatorului.
Ultima scuza: Nu am stiut ca lucrarea se afiseaza, nu m-a anuntat nimeni. Din nou trebuie sa reiteram rugamintea catre detinatori de a accesa site-ul primariei si pe cel al ANCPI pentru a urmari ce se intampla, si mai ales daca lucrarea de cadastru sistematic este in curs pe localitatea in care detin imobile. Executantul inmaneaza flyere si pune afise in locuri vizibile in localitate, dar foarte multi cetateni nu le iau in seama, mizand pe faptul ca terenul este la locul lui si nu-l poate lua nimeni.
La afisare, lucrarea ar trebui sa se confrunte cu detinatorul pentru a se stabili daca datele inscrise in baza de date sunt conforme cu realitatea sau contin erori. Este momentul in care se mai pot modifica erorile inerente unui asemenea proces. Practic, pentru fiecare imobil se introduc sute de informatii si este posibil sa se greseasca. O Unitate Administrativ-Teritoriala (UAT) are cel putin 7.000 – 10.000 de imobile. Adica peste un milion de informatii. Sigur ca exista posibilitatea de a face erori. Rolul detinatorului este acela de a depista acele posibile erori. Daca eroarea este depistata, se poate face plangere, si, daca plangerea este intemeiata, comisia de rezolvare a contestatiilor o rezolva. In cazul in care eroarea nu este depistata, se inregistreaza in Cartea Funciara si poate crea probleme viitoare pentru detinator.
Intrucat am deschis discutia despre afisare si contestatii, ar fi bine sa mai precizam inca o data importanta acestei faze a lucrarii.
O verificare din partea detinatorului, facuta in cunostinta de cauza, este foarte importanta. Avand in vedere faptul ca lucrarile de cadastru sistematic se desfasoara in zonele rurale, sigur ca majoritatea detinatorilor nu au cunostintele necesare pentru a-si verifica datele inscrise in lucrare si mai ales pentru a intelege daca localizarea imobilului verificat este corecta. Din acest motiv, la afisare sunt prezenti specialisti ai executantului, primariei si OCPI. Acesti specialisti au datoria de a indruma detinatorii si de a le explica datele introduse si modul in care le pot citi si interpreta. In acest mod, detinatorul poate intelege mai bine datele care ii caracterizeaza proprietatea. Daca exista o nesiguranta, detinatorul poate reveni la locul afisarii si cere informatii suplimentare. Este dreptul lui sa fie informat despre imobilul pe care il detine.
Mai exista o cale de a rezolva unele neconcordante inscrise in Cartea Funciara. In maximum 15 zile de la primirea extrasului de Carte Funciara, detinatorul poate contesta inscrierile, daca acestea contin erori.
Dupa aceasta perioada, exista posibilitatea de a mai corecta erorile provocate de executant intr-o perioada de un an de la finalizarea lucrarii. Erorile care se pot corecta sunt cele simple: nume gresit, categorie de folosinta gresita, tipul documentului care probeaza detinerea, date privind constructiile etc.
Locuitorii din zonele rurale nu au foarte mare incredere in pomenile oferire de Guvern, deoarece de obicei nu aduc ceva bun. Se gandesc ca dupa cadastrare este posibil sa plateasca taxe mai mari, si atunci exista o reticenta de a participa la lucrarile de cadastru sistematic. Foarte multi au acte de mana, nevalidate de notar. Foarte multi nu au dezbatut succesiunile si fiecare mostenitor lucreaza un imobil in intelegere cu rudele sau fara intelegere.
Toate aceste situatii se pot rezolva prin lucrarile de cadastru sistematic. Sigur ca pentru unii detinatori nu este o rezolvare buna, deoarece s-au intins peste terenurile vecine, poate au luat ceva de la rude, dar situatia reala trebuie sa primeze.
Cu ocazia realizarii cadastrului sistematic, rezulta realitatea conform actelor de detinere.
Autor:
Cornel PAUNESCU – director general CORNEL&CORNEL TOPOEXIM
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 196 – octombrie 2022, pag. 60
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns