RESTITUIRI: Consiliul Tehnic Superior (XII). Constructiile publice aprobate de Consiliul Superior Tehnic intre anii 1918-1944

(Continuare din nr. 196, octombrie 2022)

Palatul Regal (astazi Muzeul National de Arta al Romaniei)

In luna decembrie a anului 1926, un incendiu a distrus corpul central al Palatului din Calea Victoriei, care cuprindea Sala Tronului si Saloanele Regale de asteptare, Sala de Festivitati si Sala Pranzurilor de Gala, cu saloanele si dependintele respective, deteriorandu-se, in acelasi timp, partial intrarea de receptie si scara de onoare.

De la nivelul parterului in sus, distrugerea a fost totala, iar zidurile aveau crapaturi in toata grosimea boltilor de caramida.

Pentru a se pune cladirea Palatului Regal, ramasa in urma incendiului, la adapost de intemperiile iernii, s-a inceput executarea urgenta a primelor lucrari de protejare: acoperisul provizoriu, sprijinirea zidurilor si planseelor si inchideri exterioare.

Dupa reparatiile sumare facute pentru protejarea palatului, Casa Regala, prin adresa 8730/1927, aduce la cunostinta Ministerului Agriculturii si Domeniului hotararea ca refacerea cladirii palatului sa fie realizata pe baza unui program care „sa corespunda cerintelor noi ale Coroanei Romaniei intregite”. (A.N., Fond: Castele si Palate, dosar 108/1932, fila 4)

In consecinta, s-au stabilit punctele esentiale ale proiectului: marirea Salii Tronului, a Salii de Festivitati  si  Pranzurilor  de  Gala, largindu-se parterul si etajul in portiunea dinspre gradina, prin suprimarea stalpilor intermediari, astfel ca lumina libera intre ziduri sa fie de 17,40 m, iar primul etaj sa fie inaltat cu 5,0 m peste inaltimea vechii Sali de Receptie. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 552/1929, fila 7)

Executia lucrarilor a fost inceputa de Casa Regala in anul 1927.

La data de 15 mai 1928, incepe o alta etapa in istoria constructiei palatului. Ministerul Agriculturii si Domeniilor preia de la Administratia Casei Regale realizarea lucrarilor de constructie ale Palatului Regal, intrucat priveau domeniile statului. Totodata, se hotara ca planurile si devizele necesare sa se intocmeasca de catre Serviciul de Arhitectura al Ministerului, condus de arhitectul Nicolae Nenciulescu. Prin decizia Ministrului, „se aproba ca proiectele si supravegherea lucrarilor de beton armat sa fie incredintate inginerului Emil Prager”.

La 12 iulie 1928, guvernul Vintila Bratianu aproba in sedinta Consiliului de Ministri „deschiderea unui credit extraordinar de 28.000.000 lei, pentru lucrari de constructie si transformare ale Palatului Regal din Calea Victoriei”.

Din cauza urgentei cu care trebuiau continuate lucrarile incepute si avand in vedere „epoca inaintata a campaniei de lucru a anului 1928, luna august”, Serviciul de Arhitectura al Ministerului Agriculturii si Domeniilor intocmeste o antemasuratoare aproximativa a lucrarilor care urmau a fi scoase la licitatie.

In urma licitatiei tinute in 29 august 1928, lucrarile au fost adjudecate antreprizei inginer Emil Prager. Cu firma sa se semneaza la 31 august 1928 contractul pentru executia lucrarilor de fundatii, zidarie si beton armat in valoare de 20.078.660 lei.

Dupa definitivarea proiectului de ansamblu al lucrarilor de construire si transformare a Palatului Regal, in iulie 1929, acesta, impreuna cu memoriul de arhitectura si rezistenta si cu devizul primei transe de lucrari ce trebuiau executate imediat la Corpul Principal si la aripa Corpului de Garda, sunt inaintate de Ministerul Agriculturii si Domeniilor Ministerului Lucrarilor Publice, spre avizare.

Ca urmare, proiectul va fi examinat de Consiliul Tehnic Superior, care incheie Jurnalul nr. 182 din 30 iulie 1929, prin care proiectul „se aproba in linii generale”, atragand atentia asupra „unor masuri speciale ce trebuie luate”.

Mai intai, Jurnalul arata ca au fost luate masurile hotarate prin programul de refacere privind marirea Salii Tronului si a Salii de Festivitati, astfel ca lumina libera intre ziduri sa fie de 17,40 m. Se preciza ca in privinta aripii stangi, in care se afla vechile Locuinte Regale, aceasta se lasa actualmente in forma existenta. Corpul de garda din partea dreapta urma a se darama complet, zidindu-se din nou din temelii. Apoi se arata diverse functiuni ce urmau a se amenaja la: subsol, parter, et. I, II si III. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 518/1929, filele 86, 86v, 87)

In privinta partii constructive a proiectului, se prezinta un memoriu al inginerului Emil Prager, antreprenorul lucrarii, in care se arata in linii generale normele ce s-au avut in vedere la proiectarea consolidarii fundatiilor, dar si necesitatea sporirii greutatilor planseelor si a sarcinilor utile, datorata lucrarilor de beton armat.

In memoriul amintit, se arata ca „terenul de fundatie este pietris nisipos si consolidarea s-a facut prin executarea unor talpi din beton armat, asa ca presiunea pe teren sa nu intreaca 3 kg/cmp, presiune admisibila pentru un astfel de teren”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 518/1929, fila 87 si 87v)

Planul de consolidare a fundatiilor este desenat pe un format A1, poarta indicativul 28/3 – 207.1927 si este semnat de inginerul Emil Prager si vizat de arhitectul diriginte Nicolae Nenciulescu. Prezentat clar, el cuprinde toate elementele necesare bunei executii a lucrarilor dificile de subzidire a vechilor ziduri, si anume dimensiunea talpilor de beton armat, calitatea betonului dar si diametrele armaturilor si modul lor de fasonare.

Ceea ce impresioneaza, insa, la aceste planuri realizate pe hartie panzata, este aspectul si starea lor, astazi, dupa 80 de ani, datorita calitatii lor initiale, precum si grijii deosebite cu care au fost pastrate la Arhivele Nationale. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 552/1929)

Memoriul prezinta si sarcinile utile adoptate pentru dimensionarea planseelor, specificand ca toate calculele elementelor structurii de beton armat s-au facut dupa „ultimele circulare germane din anul 1925”. Se preciza de asemenea ca „planurile de beton au fost verificate de inginerul Stefan Mirea”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 518/1929, fila 87v)

Enumerarea membrilor Consiliului Tehnic Superior, personalitati ale lumii noastre tehnice, este suficienta pentru a intelege atentia acordata unui astfel de edificiu public, dar si modului de cheltuire a banului public. Au fost prezenti la sedinta presedintele inginer inspector general Elie Radu si membrii inspectori generali inginer Victor Bruckner, inginer Constantin Busila, arhitect Petre Antonescu, arhitect N. Cerkez, inginer P.I. Ciocalteu,  inginer  R.  Oprean, inginer Eugen Stefanescu. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 518/1929, fila 86)

In urma discutiilor, Consiliul a fost de parere ca „in primul rand cu ocazia executarii lucrarilor de refacere sa se studieze sistematizarea intregului bloc, cuprins intre   strazile Campineanu, Luterana, Stirbei Voda si Eforia Cretulescu, deschizand strazi noi pentru a crea perspectiva palatului si intocmind un plan program, care sa fie realizat cu timpul, treptat, facandu-se exproprieri acolo unde era necesar”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 518/1929, fila 87v)

In privinta proiectului propriu-zis al lucrarilor, din care mare parte erau deja executate, „Consiliul este de parere a se aproba in linii generale”, dar atrage atentia ca asupra distributiei interioare si marimii incaperilor inca nu se poate pronunta.

De asemenea, se atragea atentia a se avea in vedere „evitarea infatisarii vechiului palat, care din cauza nivelului jos al curtii in raport cu Calea Victoriei, nu da o impresie buna”. (A.N., Fond: M.LP. – C.T.S., dosar 518/1929, fila 87v)

Lucrarile de construire ale Palatului au fost incredintate antreprizei ing. Emil Prager.

La sfarsitul anului 1929, lucrarile de rosu fiind aproape terminate, s-a trecut la realizarea lucrarilor exterioare. Se hotarase ca lucrarile pentru fatadele principale sa fie executate cu piatra naturala de Baschioi (judetul Tulcea), iar fatadele secundare, cu tencuieli de similipiatra.

Concomitent cu lucrarile de rosu si de placaj, in perioada 1928-1930 au mai fost executate sarpanta metalica si invelitoarea peste partea centrala.

In 1932 se terminasera lucrarile de rosu la Corpul de garda, iar intre 1935-1937 s-a realizat aripa Cretulescu.

Au urmat lucrarile de finisaje interioare si lucrarile de instalatii.

Studiul sistematizarii cartierului din jurul Bancii Nationale din Bucuresti

La 21 februarie 1938, Ministerul de Interne transmite Ministerului Lucrarilor Publice raportul Primariei Municipiului Bucuresti nr. 4519 si actele privitoare la modificarea alinierii strazilor Doamnei, Smardan, Eugen Carada si Lipscani, din jurul localului Bancii Nationale din Bucuresti, spre a fi avizat.

Consiliul Tehnic Superior, in urma analizei datelor trimise, incheie Jurnalul nr. 11 din 23 februarie 1938. Membrii Consiliului care au fost prezenti la aceasta sedinta au fost: presedinte Nicolae Vasilescu-Karpen, membri P. Antonescu, Th. Bals, C. Busila, I. Busila, E. Doneaud, N. Dumitrescu, D. Germani, Ion Ionescu, I. Mihalache, I. Rarincescu, G.D. Rosianu, P. Smarandescu, Eug. Stefanescu. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1508/1938, fila 62)

Asa cum se arata in jurnal, pentru cartierul mentionat „planul din 1921 prevedea o piata larga de 65,0 m in spatele localului Bancii – spre strada Doamnei – inglobarea stradelei „Banca Nationala” la proprietatea acestei banci si mentinerea situatiei actuale a alinierii strazilor”.

Directia sistematizarii, prin raportul nr. 2688 din 1938, arata ca prevederile acestui plan „sunt cu totul nesatisfacatoare, intrucat piata de 65,0 m latime spre str. Doamnei este mult prea mare si costisitoare, iar terenul pentru extensiunea Bancii devine inutilizabil”. Pentru a corecta situatia si a gasi suprafata necesara pentru construirea Palatului Nou al Bancii Nationale, Biroul Comitetului de lucru al Planului de sistematizare al orasului Bucuresti elaboreaza un plan care prevede urmatoarele modificari:

• crearea in spatele blocului Bancii Nationale, spre str. Doamnei, a unei piete de numai 35,00 m, permitand astfel pe restul terenului cladirea unui imobil cu caracter monumental pentru Banca;
• largirea strazilor Eugen Carada si Smardan conform alinierilor trasate cu albastru pe planul anexat, spre a permite stationarea vehiculelor pe aceste strazi; conform planului, strada Eugen Carada urma sa aiba o largime de 16,00 m, plus o retragere de 8,00 m din aliniere de partea Bancii Nationale, iar str. Smardan, o largime de 18,0 m plus o retragere de 6,00 m tot spre Banca Nationala;
• suprimarea stradelei Bancii Nationale, care se va ingloba in blocul acestei Banci, nemaifiind de folos pentru circulatia publica. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1508/1938, fila 63)

Acest proiect era evaluat la cca. 49 milioane lei.

In urma discutiilor, Consiliul Tehnic Superior a aprobat proiectul de modificare a alinierilor propuse si a cerut sa se studieze si sa se precizeze din punct de vedere arhitectonic si al circulatiei alinierile de la incrucisarea strazilor Doamnei si Eugen Carada si sa se aiba in vedere la eliberarea autorizatiei de construire pentru noua cladire din spatele actualului local al Bancii Nationale. Se cerea o armonizare cat mai deplina intre proportiile si arhitectura acestui nou local si acela al vechii si monumentalei cladiri a Bancii Nationale de pe str. Lipscani. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1508/1938, fila 63v)

(Va urma)

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 197 – noiembrie 2022, pag. 26