Cum mai stam, acum, cu Securitatea la Incendiu in Romania?

arh. Horia Mihai NICOLESCU

In ultima perioada, in lumea noastra (a celor care activam in domeniul securitatii la incendiu) nu au mai aparut solutii revolutionare in securitatea la incendiu. Astfel:

• sistemele termospumante (sistem pasiv)
• stingerea spatiilor prin inundare cu gaze inerte
• sau chiar pastrarea permanenta a spatiilor la un nivel de oxigen care sa impiedice total aprinderea si arderea combustibililor (sistem REDOX – activ), ceea ce – la limita – va elimina intr-un viitor oarecare necesitatea detectiei si stingerii,

sunt ultimele „gaselnite” ale domeniului. Dupa ele, la nivelul actual al cercetarilor, este greu de conceput cum ca vor mai aparea curand si alte solutii care sa zdruncine sau sa remodeleze bazele securitatii la incendiu.

In mod deliberat am evitat aici sa discut despre sistemele care doar re-inventeaza metode mai vechi, ca de exemplu „bombele” utilizate in stingerea unor mici incendii locale – care nu sunt altceva decat „redescoperirea” sistemului de stingere a sondelor de petrol prin suflul puternic al unei explozii dirijate. La fel si multe altele, care nu sunt decat: „aceeasi Marie cu alta palarie”!

Asadar, daca am ajuns pe un palier si ne aflam – pentru moment – intr-o perioada de acalmie pe scara descoperirilor in domeniul securitatii la incendiu, se cuvine sa ne oprim putin si sa ne tragem suflul, sa ne uitam inapoi la ceea ce „am adunat in sac” si cu ce trebuie sa ne descurcam (sa facem fata) cat mai bine in urmatorii ani de securitate la incendiu (in care nu asteptam aparitii noi, revolutionare, respectiv solutii de tip „new entry” radicale).

Aceasta inseamna sa facem o analiza lucida, „la rece”, a tehnologiei actuale si sa ne intrebam daca mai putem „stoarce” ceva din tehnologia la care am ajuns, prin niste abordari din unghiuri inedite ale sistemelor actuale – abordari care sa ne permita o eficienta mai mare decat avem acum in tehnica securitatii la incendiu! Sunt convins ca „am trecut in viteza” pe langa comori ne-explorate ale domeniului, comori care acum asteapta sa fie puse in valoare.

Nu intamplator am militat in ultima vreme in toate articolele mele (de la primele, inca din 1991 – Doamne, ce de timp!) pentru o abordare sinergica a domeniului, pentru o re-evaluare si punere corecta in valoare a componentelor acestuia!

Siguranta la foc este rezultanta unui binom OM – TEHNICA, binom in care atentia oamenilor si investitiile s-au concentrat pana acum, in principal, asupra celui de-al doilea termen al binomului – TEHNICA. De ce? Pentru motive evidente, dictate de legile economice. Din acest motiv, componenta UMANA a ramas mult in urma, iar astazi (realizand ce se intampla ca urmare a acestei asimetrii) societatile incearca sa reduca decalajul, concentrandu-se acum si pe OM.

Motivatia acestei abordari asimetrice a provenit din structura societatii industriale, care „avea ochi” numai pentru latura tehnica a acestui binom, de unde proveneau succesele sonore si banii! Stiintele care s-au ocupat de om au fost puse, in acest fel, in umbra de dezvoltarea impetuoasa a celor care produceau progres tehnic si bunastare materiala.

S-a creat astfel o debalansare a celor doua componente ale acestui binom, nesesizata de societate (in realitate, „succesele” interventiilor s-au datorat, in principal, unei tehnici de lupta mai bune si mai performante si nu neaparat educarii speciale si deosebite a fortelor de interventie). Astfel, pentru ca actiunile de stingere a incendiilor deveneau din ce in ce mai performante pe plan mondial, conta rezultatul final si mai putin (sau deloc) analiza contributiei celor doi factori ai binomului om – tehnica, cata vreme eficienta „per total” a actiunilor de stingere era in ascensiune.

Dezvoltarea tehnicii a condus la aparitia unor sisteme noi si revolutionare in lupta contra incendiilor (sistemele termospumante, stingerea cu gaze inerte si teoria mediilor sarace in oxigen, stingerea cu aerosoli etc.) iar aplicarea lor cu succes in societatile industriale a lasat pe plan secund incercarile de sporire a eficientei si performantelor factorului uman angajat – in definitiv, conta rezultatul final al interventiilor si nu analiza contributiilor fiecarui factor component implicat al binomului.

Ce se mai poate face si cum? Am prezentat de multiple ori solutia; am sa o reiau pe scurt si acum, cu speranta ca factorii de decizie ai domeniului sa faca, in sfarsit, si la noi, pasul hotarator si necesar in aceasta directie.

Este general acceptat continutul unei protectii integrale la incendiu – bine articulata, reala (adica existenta in teren si nu doar „pe hartie”) si eficienta -care inglobeaza trei directii de activitate:

1. protectia structurala (pasiva), cu masuri care tin de cladire, de tip pasiv;
2. protectia tehnica (activa), cu masuri care tin de sistemele tehnologice implementate, de tip activ;
3. protectia organizationala (proceduri si instruiri), cu masuri care tin de implementarea in comportamentul oamenilor a unui concept coerent si eficient de securitate la incendiu, in scopul evitarii erorii umane. Aceasta directie reprezinta – de fapt – controlul eficientei implementarii primelor doua directii.

Regasim in aceasta structura, din nou, binomul om – tehnica despre care vorbeam la inceputul acestui articol (primele doua puncte apartinand componentei tehnice, iar cel de-al treilea, componentei performantelor umane).

Daca facem o comparatie intre nivelul cerintelor de securitate prevazute in Normativul P-118 (romanesc) si codul american NFPA (vezi coloanele 2 si 3 din figura de mai jos), unde – daca acceptam ca procentul adus de fiecare tip de masuri (constructive, tehnice si operationale) este similar in nivelul general atins de securitate la incendiu (avand in vedere logica comuna a celor doua legislatii) – constatam ca, in codurile NFPA, exista o paleta mai bogata de solutii aplicabile pentru masurile tehnice si constructive decat la noi.

Aceasta se explica firesc atat prin pozitionarea diferita a societatilor de asigurari din cele doua tari, cat si prin nivelul propriu de dezvoltare al celor doua economii. Sa nu uitam ca presiunea unei piete puternic concurentiale impinge, in Occident, firmele producatoare de specialitate de acolo la o inovare continua si la scoaterea constanta de noi produse pe piata, produse care, in general, se inscriu pe o panta permanent ascendenta a preturilor. In final, aceasta diferenta se traduce prin solutii mai moderne, mai eficiente (eventual ?!?) dar cu siguranta mult mai scumpe!!

In acelasi timp, insa, trebuie avuta in vedere si scaderea reala in timp a eficientei masurilor implementate in ambele directii:

• constructive (prin uzura normala sau extraordinara a cladirii) si
• tehnice (prin uzura de exploatare cat si prin uzura morala a acestor sisteme),

care conduce, dupa perioada de garantie (in general de 2 ani) la scaderea sensibila a performantelor acestora si la necesitatea consecutiva a adoptarii unor masuri compensatorii de mentenanta corectiva (care pot fi dificil de implementat si implica sume consistente!).

Solutia de remediere a situatiei se afla in cea de a treia categorie de masuri – cele operationale – unde, actionand permanent si inteligent (in perfecta concordanta cu modificarile aparute in teren), se poate obtine o mentinere pe timp mult mai indelungat a nivelului maxim initial de securitate la incendiu in organizatie (adica o securitate reala si eficienta) compensand diminuarea eficientei in timp a masurilor constructive si tehnice prin tinerea la zi, amplificarea si imbunatatirea permanenta a continutului masurilor operationale (vezi coloanele 1 si 2 din figura anterioara si figura de mai jos).

Aceasta abordare compensatorie a masurilor operationale in raport cu cele constructive si tehnice prezinta mai multe avantaje deloc de neglijat:

1. masurile operationale sunt mult mai ieftine decat cele constructive sau tehnice;
2. nu apar la inceputul investitiei initiale ci se aplica progresiv abia in faza de exploatare (nu maresc costul initial al investitiei);
3. sunt proprii fiecarei situatii in parte, la nivelul de decizie al beneficiarului si la indemana acestuia – conducand la o adaptare eficienta a masurilor de siguranta la foc;
4. sunt flexibile (adaptabile la modificarile interne si externe care pot aparea in timp). Astfel, ele raman mereu „la zi”, fata de solutiile constructive si tehnice, care imbatranesc si se uzeaza fizic si moral. In acest fel, se poate mentine nivelul initial de protectie la foc, in ciuda faptului ca solutiile constructive si tehnice isi pierd progresiv din eficienta, prelungind astfel si perioada de valabilitate/viata a acestora (vezi figura a doua);

Aceasta solutie are 3 avantaje majore:

1. reduce semnificativ cheltuielile initiale necesare atingerii unui nivel eficient si real de securitate la incendiu, aparand numai in exploatare (cand incepe sa apara profitul!);
2. este cea mai flexibila in timp, prelungind nivelul initial de SI (securitate la incendiu) pe perioada indelungata, permanent adaptat la noile stresuri de SI care pot aparea;
3. insista pe latura educativa, integrata si procedurala a formarii personalului – domeniu in care Romania este mult in urma in raport cu statele avansate,

si poate conduce si la alte avantaje de sistem:

1. permite pietei obtinerea unei sigurante la foc reale si eficiente cu costuri mai mici;
2. reprezinta o activitate educativa de ridicare a constiintei oamenilor, in scopul realizarii in fiecare societate a unei culturi organizationale proactive de securitate la incendiu;
3. asigura ridicarea permanenta a nivelului general national de securitate la incendiu si, in cazul Romaniei, ar putea-o aduce rapid la nivelul tarilor dezvoltate ale domeniului.

Acum, pentru ca am lamurit directia in care ar trebui sa ne concentram eforturile in viitor, sa vedem ce inseamna aceasta raportata la problematica incendiilor din Romania de azi. Cum s-ar putea optimiza domeniul securitatii la incendiu in privinta obtinerii unor rezultate mai bune cu investitii minime?

Sa fim realisti! Dintotdeauna, protectia la foc a cladirilor din Romania, si, implicit, cea a oamenilor aflati in acestea, a fost o problema reala, cu incidente larg mediatizate dar a caror analiza nu a fost dusa niciodata pana la capat, concluziile finale putand releva faptul ca preocuparea este – de cele mai multe ori – mai degraba formala.

De ce aceasta afirmatie? Pentru ca toate incendiile care au avut loc in cladiri reprezentative din Romania in ultimele decenii (unele cu consecinte catastrofale – vezi Maternitatea Giulesti) au aparut si au evoluat rapid in cladiri care aveau totusi documentele minime cerute de lege pentru functionare si asigurarea sigurantei la foc! Si atunci, apar firesc urmatoarele 3 intrebari esentiale:

1. Unde se produce aparenta discontinuitate intre legislatie si practica?
2. De ce respectarea normelor legale nu asigura, in acelasi timp, si realizarea unei protectii la foc mai eficiente?
3. Care ar trebui sa fie solutiile optime de aplicat in conditiile specifice din Romania, care sa asigure simultan o protectie reala si eficienta in caz de incendiu cu costuri minime de investitie?

Aici trebuie date cateva explicatii suplimentare, strict necesare intelegerii corecte a argumentarii noastre urmatoare:

Prima dintre ele se refera la faptul ca o siguranta reala si eficienta la foc nu este doar consecinta aplicarii stricte a unor prescriptii legale obligatorii din diversele acte normative ale domeniului. Cu alte cuvinte, respectarea normativelor acestui domeniu nu implica in mod automat si ajungerea la o solutie reala si eficienta de protectie la foc, ci numai asigurarea cadrului legal de functionare in baza unui nivel minimal acceptat pe plan national!

De aceea, repet, continutul unei protectii integrale la incendiu bine articulata, reala (adica existenta in teren si nu doar„pe hartie”) si eficienta inglobeaza cele trei directii de activitate:

• Protectia structurala
• Protectia tehnica
• Protectia organizationala, care reprezinta – de fapt – controlul eficientei implementarii primelor doua directii

A doua explicatie se refera la conditiile specifice din Romania de azi, in care se manifesta:

1. o mentalitate inca marcata de reticenta de a investi in securitatea la incendiu, din cauza atitudinii gresite a asiguratorilor de la noi asupra acestui subiect, si care are ca efect consecutiv si
2. nealocarea de sume suficiente pentru investitia initiala in securitatea la incendiu;
3. o preocupare redusa in directia educarii oamenilor in perioada de exploatare, in scopul formarii unei culturi organizationale proactive de securitate la incendiu.

Trebuie avut in vedere ca aceste tendinte tin de factori responsabili diferiti, avand si perioade diferite de modificare a parametrilor lor fundamentali. Astfel, daca primul factor tine de abordarea pragmatica si conservatoare a societatilor de asigurari (care sunt lacome si extrem de conservatoare, impunand trendul pe piata – desi firesc ar fi invers!), ceilalti doi pot fi insa modelati, in baza unei ofensive mediatice concertate, in scopul formarii acestei culturi organizationale necesare la nivelul beneficiarilor de investitii.

In lumina celor de mai sus, in Romania vor trebui aplicate actiuni ferme si sustinute pentru:

a. trecerea de la etapa normativa la cea a ingineriei securitatii la incendiu in abordarea teoriei si practicii securitatii la incendiu (aceasta afirmatie pare de domeniul SF, in contextul in care nu suntem in stare – de peste 30 de ani – sa actualizam Normativul P-118/99, „pietroiul” aflat la gatul tuturor acelora care se lupta in van sa modernizeze abordarea securitatii la incendiu in Romania!

b. recalibrarea ponderilor celor trei categorii de masuri care formeaza protectia integrala la incendiu, cu accent pe cele operationale. Rezulta o noua abordare a continutului securitatii la incendiu, cu accent pe masurile operationale – adica punerea accentului pe factorul uman al binomului.

Sporirea aportului componentei umane in domeniul cresterii eficientei securitatii la incendiu va fi domeniul in care cred ca se vor manifesta cele mai spectaculoase rezultate in viitorul apropiat, fiind singura solutie pentru Romania de a ajunge rapid la nivelul eficientei interventiilor la incendii din statele avansate ale lumii.

Acum, revenind la cele 3 intrebari esentiale de mai sus, sa incercam sa raspundem la ele. Fiecare intrebare are mai multe sub-raspunsuri, ceea ce dovedeste complexitatea problemelor abordate.

Intrebarea 1 – Unde se produce aparenta discontinuitate intre legislatie si practica?

Sub-raspunsuri:

a. diferenta intre organizarea din Romania si cea din Occident, unde pompierii sunt implicati numai in faza de exploatare (controale si interventii) si deloc in partea de proiectare a conceptului de securitate la incendiu

b. intrarea pe piata a multor produse indoielnice referitor la performantele lor in acest domeniu

c. lipsa de profesionalizare a multor firme care pun in opera noile tehnologii si lipsa de exigenta la punerea in opera a acestor tehnologii din partea membrilor comisiei de receptie

d. lipsa de cunostinte in domeniu ale arhitectilor cu diversele ei forme:

• ar fi normala si o testare periodica a mentinerii abilitatii profesionale respective (intrebare: de ce MDRAT nu verifica periodic nivelul de cunostinte al arhitectilor OAR cu stampila in domeniul securitatii la incendiu, ca la oricare alte atestate profesionale ale firmelor de specialitate?)
• in plus, toti cei care performeaza in domeniul securitatii la incendiu ar trebui sa aiba o dubla autorizare: pentru echipamente – din partea furnizorului acestora, si pentru activitatea de punere in opera – din partea ISU

e. lipsa de cadre suficiente si pregatite corespunzator ale ISU – controalele sunt formale!

f. lacomia AG si coruptia generalizata; investitorii (romani si straini) au „invatat” ca se poate „face Securitate la Incendiu” cu sume nerealist de mici (si, evident, incapabile sa asigure nivelul de calitate cerut)

Intrebarea 2 – De ce respectarea normelor legale nationale nu asigura, in acelasi timp, si realizarea unei protectii la foc mai eficiente si reale?

Sa stabilim, mai intai, ce inseamna o protectie la foc eficienta si reala. Sa le luam pe rand:

O protectie eficienta la foc se refera la etapa conceptuala a cladirii (proiectarea) si inseamna ca aceasta trebuie sa indeplineasca, simultan, mai multe conditii:

a. sa reactioneze cat mai rapid la aparitia unui incendiu

b. sa nu provoace pagube bunurilor din zona protejata

c. sa fie nevatamatoare pentru oameni

d. sa fie nedaunatoare mediului ambiant

e. sa fie posibil a fi implementata in situatia data

Observati ca solutiile care respecta simultan toate aceste conditii nu sunt cele mai ieftine! Implementarea unei asemenea solutii depinde de:

• nivelul de exigenta al asiguratorului (care la noi este foarte scazut, pentru ca asiguratorul nu are competentele necesare, si – din aceasta cauza – accepta concluziile ISU local, pozitie care il incarca pe inspectorul ISU cu o responsabilitate deosebita)
• nivelul profesional al proiectantului (arhitectului), la care contribuie atat IAIM cat si asociatiile lor profesionale (IAR si OAR), care nu acorda atentia profesionala necesara acestui aspect
• deschiderea educationala si disponibilitatea financiara a beneficiarului de a investi in acest domeniu. Putand opta intre cerintele minimale nationale impuse de P-118 si fara presiunea asiguratorilor, acesta merge – de cele mai multe ori – pe linia de minima rezistenta.

Pe de alta parte, o protectie reala la foc inseamna mentenanta, inseamna realizarea si functionalitatea permanenta si perfecta in exploatare a intregului concept proiectat si aprobat de organele abilitate (MDRAT si IGSU).

Sa ne intoarcem si sa incercam sa raspundem la intrebarea din titlul capitolului. Aici trebuie lamurite niste aspecte esentiale: ce sunt normele nationale, ce sunt normele asiguratorilor si ce legatura exista intre ele.

Normele nationale reprezinta un nivel minim general acceptat si impus pe plan national, la care se considera ca se obtine un nivel acceptabil de siguranta la foc pentru societatea respectiva. De aici, in mod evident, si legatura directa dintre acest nivel si organizarea respectivei societati (concept economic, social, putere financiara etc.). Desi un incendiu este acelasi si in Spania, si in Finlanda, si in Romania, acest lucru explica imediat si diferentele dintre nivele cerintelor diverselor state.

Pe de alta parte, societatile de asigurari ar trebui sa faca tot posibilul ca gradul de securitate la incendiu impus clientilor lor sa fie cat mai inalt, pentru a-si securiza la nivel minimal eventualele pagube pe care trebuie sa le achite acestora in caz de incendiu. Din aceasta cauza, cele mai profesioniste dintre ele si-au dezvoltat, in cele mai multe cazuri, norme proprii cu nivele mult mai ridicate de securitate la incendiu decat cele ale tarilor in care activeaza – norme pe care le impun clientilor lor, asigurand astfel un trend permanent ascendent al progresului tehnologic si de marire a nivelului general de securitate la incendiu (nu este cazul Romaniei!).

Astfel, apare clara diferenta de scop a celor doua directii (statul si asiguratorii privati) prin care se explica diferenta de nivel minim impus al masurilor de securitate la incendiu si, pe cale de consecinta, a rezultatului final privind realizarea unei protectii la foc reale si eficiente.

Pana aici, lucrurile par clare si cu solutii evidente:

1. vrei sa ai o protectie la foc minimala care iti asigura si documentele legale de functionare? Mergi pe solutia mai ieftina a Normativului national (la noi, P-118);
2. vrei sa ai o protectie la foc maximala si adaptata cat mai bine cazului tau (o securitate mult mai inalta a oamenilor in caz de situatii extreme)? Mergi pe solutia (mult) mai scumpa propusa de societatile de asigurare (bazata, in special, pana acum, pe dezvoltarea masurilor tehnice) – si, in acest caz, te poti lovi de pozitia retrograda a Pompierilor!

Concluzia: un nivel superior de securitate la incendiu se poate obtine numai prin costuri mai mari, aplicand normele asiguratorilor (nu cele ale Standardului national) si experienta firmelor profesioniste specializate private.

Intrebarea 3 – Care ar trebui sa fie solutiile optime de aplicat in conditiile specifice din Romania, care sa asigure simultan o protectie reala si eficienta in caz de incendiu cu costuri minime de investitie?

Aceasta inseamna sa gasim solutii pentru a putea atinge un nivel mai inalt al securitatii la incendiu cu costuri mai reduse. Solutiile trebuie cautate in patru directii:

1. modificarea mai curajoasa a legislatiei romanesti, atat pentru eliminarea unor prevederi invechite cat si pentru modernizarea ei. Aici putem discuta cel putin 3 aspecte:

1a – reducerea unor costuri exagerate, utilizate de arhitectii care nu inteleg esenta SI si doresc sa faca, cu orice pret, pe placul Pompierilor (in scopul obtinerii avizului acestora)

1b – actualizarea unor prevederi, in acord cu legislatia statelor avansate. Este de neacceptat ca in Romania de azi, membra a Uniunii Europene, sa nu se respecte „ad literam” rezolutiile Uniunii privind acceptarea tehnologiilor deja acceptate si aplicate in alte tari membre ale UE!

1c – renuntarea la unele prevederi legale complet depasite (adaposturi ALA etc.)

2. Utilizarea unor materiale si tehnologii din ce in ce mai performante (cu costuri mereu crescande, din pacate!)
3. Trecerea de la etapa normativa la cea a ingineriei securitatii la incendiu, respectiv schimbarea unor mentalitati invechite din IGSU!
4. Recalibrarea ponderilor celor trei categorii de masuri care formeaza securitatea la incendiu, cu accent pe cele operationale.

Rezulta o noua abordare a continutului securitatii la incendiu, cu accent pe masurile operationale. Si aici, ajungem, din nou, la cele prezentate anterior, in ceea ce priveste importanta factorului UMAN in cadrul binomului OM – TEHNICA.

Revenind la problema incendiilor cunoscute care au avut loc in cladiri ce aveau documentele minime cerute de lege pentru functionare si asigurarea sigurantei la foc, rezulta firesc ca o siguranta reala si eficienta la foc nu este doar consecinta aplicarii stricte a unor prescriptii legale obligatorii din diversele acte normative ale domeniului. Cu alte cuvinte, respectarea normativelor acestui domeniu nu implica in mod automat si ajungerea la o solutie reala si eficienta de protectie la foc, ci numai asigurarea cadrului legal de functionare in baza unui nivel minimal acceptat pe plan national!

Cred ca, in acest moment, am definit suficient de clar situatia securitatii la incendiu in Romania de azi. Si atunci, ce se poate face? Vom incerca sa creionam cateva raspunsuri si propuneri, in raport cu doua domenii ale protectiei la foc, care estimez ca vor deveni de extrema importanta pentru Romania, in viitorul apropiat:

1. mostenirea istorica nationala pe care o avem si
2. cea a domeniului spitalicesc.

Dar despre aceste subiecte vom discuta intr-un articol urmator (pana la care sper ca situatia geo-politica a acestei zone a Europei in care ne aflam sa nu le faca caduce!).

Autor: arh. Horia Mihai NICOLESCU, presedinte GRUP SIGURA

 …citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 201 – aprilie 2023, pag. 38-41