Cum mai stam, acum, cu Securitatea la Incendiu in Romania? (III)

Intarirea rezilientei spitalelor la stresul/socul unei situatii extreme (ex.: razboi): cum ar trebui sa asiguram securitatea la incendiu a cladirilor care concura la sanatatea (siguranta) nationala

arh. Horia Mihai NICOLESCU

In incheierea acestui ciclu, ma voi referi nu numai la spitalele noi (promise noua de multi ani si care se vor construi, poate, intr-un viitor nebulos / neclar / incert…?!?) ci, in special, la majoritatea unitatilor spitalicesti existente (unitati vechi, demodate si prost echipate) cu care va trebui sa facem fata, la nevoie, intr-o situatie de urgenta (cutremur, razboi, inundatii etc.). In cele ce urmeaza, ma refer doar la aceasta masa de unitati spitalicesti, respectiv la aceste unitati cu care va trebui sa ne descurcam, de bine-de rau, pentru ca nu avem altele mai performante! De aceea, o analiza lucida si profesionista a lor se impune acum obligatoriu – pentru a gasi, contracronometru, solutiile optime! Desigur ca una dintre problemele majore la care va trebui sa raspundem este: cum vor putea face fata ele la incendiile (si la consecintele acestora) care vor fi frecvente intr-o situatie de conflagratie? Imaginile de la incendiile din timpul pandemiei din Romania sunt elocvente din acest punct de vedere! Sa nu uitam ca eficienta acestor spitale va fi strans legata si de posibilitatea lor de a face fata incendiilor! Adica, cu cat vor fi ele mai „rezistente la incendii”, cu atat mai eficient si de lunga durata va putea fi raspunsul lor la avalansa de raniti care vor aparea intr-o asemenea situatie!

In timp de pace, o protectie eficienta la foc trebuie sa indeplineasca, simultan, mai multe conditii:

• sa aiba o reactie rapida la foc;
• sa nu provoace pagube bunurilor din zona protejata;
• sa fie nevatamatoare pentru oameni;
• sa fie nevatamatoare in raport cu mediul ambiant.

Cu atat mai mult in conditiile unei situatii de conflagratie, in organizarea securitatii la incendiu este necesara o viziune integratoare, respectiv aplicarea consecventa a conceptului de management integrat si procedurat de securitate la incendiu.

• De ce integrat? Pentru ca reuneste toate componentele care concura la securitatea la incendiu, intr-un sistem integrat, coerent si operational – de unde si notiunea de management al securitatii la incendiu – ca reprezentand intregul ansamblu de activitati necesare unei functionalitati eficiente a tuturor etapelor componente ale conceptului, respectiv: conceptia, organizarea, indrumarea, dirijarea, formarea, administrarea, leadership-ul etc.
• De ce procedurat? Pentru ca trebuie sa se bazeze pe un sistem procedurat, controlabil si cu trasabilitate, asemanator cu sistemul procedurat de Asigurare a Calitatii. Numai in aceasta forma se poate asigura in exploatare performanta maxima, stabila si permanenta a unui concept de securitate la foc, real si eficient.

Managementul integrat si procedurat de securitate la incendiu se aplica in toate cele trei etape de viata ale unei unitati spitalicesti:
1 – etapa de proiectare, de care raspunde echipa de proiectare
2 – etapa de realizare, de care raspunde echipa de executie
3 – etapa de exploatare, de care raspunde echipa de exploatare a Beneficiarului

Aplicarea consecventa a acestui concept este conditia care poate asigura un efect sinergic maxim al tuturor componentelor sistemului si care, simultan, poate eficientiza la maximum investitiile facute in acest domeniu („sa obtii rezultatele maxim posibile cu investitia minima”). In conditiile de stres generate de o stare de razboi, eficienta conceptului nu este doar simpla suma a componentelor acestuia, ci reprezinta un echilibru inteligent al acestora, cu potentare reciproca, in functie de caracteristicile fiecarei situatii in parte – rezultat al unei gandiri flexibile, in mod necesar.

Aici se impune un mic comentariu: este unanim acceptat principiul ca nivelul de securitate la incendiu impus de legislatia fiecarei tari nu asigura garantia neaparitiei unui incendiu. Masurile PSI impuse la nivel national asigura numai nivelul minim de risc acceptabil in tara respectiva si nu fac decat sa reduca efectele unui incendiu (asupra oamenilor si materialelor implicate) la un nivel considerat rezonabil si acceptabil in acea tara. Intrucat aceste nivele de acceptabilitate difera, si masurile impuse sunt in consecinta diferite, in functie de nivelul de dezvoltare economica al tarii, respectiv de cat este dispusa (si poate) societatea respectiva sa investeasca (rezonabil) in siguranta la foc a cetatenilor ei. Cu alte cuvinte, cu cat esti mai bogat, cu atat traiesti intr-o societate mai sigura (mai aparata de incendii!).

Din acest motiv, nivelul de securitate la incendiu asigurat si de legislatia romaneasca reprezinta doar un minim legal obligatoriu IN TIMP DE PACE! Este evident ca, in caz de razboi, acest nivel devine insuficient (mai ales atunci cand nici acesta nu este atins, in majoritatea situatiilor de la noi!). In aceasta situatie, este obligatia fiecarui Beneficiar (spital) de a ridica acest nivel, printr-o abordare extinsa de investitii in dotari suplimentare fata de standardul minim cerut de lege, tinand cont de importanta obiectivului respectiv intr-o strategie nationala de securitate.

In mod evident (si dupa experienta razboiului din Ucraina), in logica militarilor, unele dintre aceste 4 conditii nu mai au importanta ce li se atribuie in timp de pace; raman valabile, in principal, doar rapiditatea reactiei la foc si protejarea vietii oamenilor din zona.

Trebuie stiut ca reactia la un incendiu este reactia unui binom: om-tehnica. Daca partea de tehnica este acoperita de know-how-ul unor specialisti (care trebuie sa doteze unitatea spitaliceasca cu tehnologia corespunzatoare), partea umana depinde de modul in care tot personalul unitatii a fost pregatit anterior sa raspunda in mod corect unei asemenea situatii – si aici stam foarte rau! Nu vreau sa minimalizez aici activitatea responsabililor PSI din aceste unitati (avem aici o carenta reala si foarte grava!), dar vreau sa subliniez ca responsabilitatea majora – in asemenea situatii – revine componentei umane a binomului om-tehnica. Ganditi-va doar la reactia care va avea loc intr-o situatie reala de razboi, nu ca la o repetitie pregatita si facuta in timp de pace, doar pentru „a da bine in fata sefilor”: cati dintre angajatii din spital vor face fata la o avalansa de raniti, in care parametrul „timp de reactie” este esential? Poate cei mai in varsta au urmarit serialul american M.A.S.H. (pe care il puteti revedea azi pe DISNEY+) si sunt astfel in masura sa aiba imaginea oarecum similara a cerintelor impuse personalului dintr-un spital aflat intr-o zona reala de conflict…

Este evident ca aceste cadre medicale vor trebui sa faca anterior o pregatire speciala pentru aceasta situatie, situatie in care vor invata sa actioneze unitar, ca o echipa pentru „securitatea la incendiu”; sa inteleaga de ce este nevoie de un asemenea training special, neobisnuit pana acum intr-un spital din Romania – pentru ca este singura solutie, verificata in toata lumea, de a reduce sensibil riscul de incendiu si consecintele acestuia intr-o cladire (mai ales una asa de complicata ca o unitate spitaliceasca!).

Ei trebuie sa parcurga o instruire la capatul careia vor fi pregatiti intr-un domeniu in care nici nu au banuit vreodata ca vor fi implicati: cel al sigurantei la foc. Se spune ca „un om instruit face cat doi” – ei vor face dovada practica a adevarului cuprins in aceasta afirmatie! Dar nu este vorba numai de atat: siguranta la foc a spitalului in care lucreaza se va baza – in principal – pe ei, pe modul lor, corect si profesionist, de a reactiona in caz de incendiu (sau de situatie de urgenta); pe capacitatea lor invatata de a lua rapid cele mai corecte decizii pentru a preintampina dezvoltarea si propagarea incendiului, decizii care sa minimizeze pagubele posibile – materiale si umane.

Trebuie sa li se explice ca aceasta este singura solutie eficienta descoperita pana acum! De ce? Pentru ca un incendiu are 2 stadii: primul – inainte de declansare, si al doilea – dupa declansare (stingerea). Din pacate, eficienta evitarii unui incendiu se afla, in proportie covarsitoare, in cea dintai faza, si nu in a doua!

Acesti oameni vor face si o incursiune scurta atat in lumea pompierilor cat si in lumea celor care activeaza in domeniul ingineriei incendiului, cu alte cuvinte a acelora care previzioneaza si pot evita dezvoltarea unui incendiu. Vor trebui sa afle ca – spre deosebire de un cutremur (care nu se poate previziona azi decat in masura a maximum 2-3%) – dezvoltarea unui incendiu se poate previziona in proportie de peste 95%! Nu este nicio greseala, acesta este nivelul actual al stiintei sigurantei la foc! Si atunci o sa apara intrebarea lor legitima: in acest caz, de ce sunt atatea incendii in spitale, cu asa multe pagube, umane si materiale? Raspunsul este simplu: pentru ca oamenii care erau implicati nu au fost instruiti corespunzator sau, pur si simplu, nu i-a interesat acest subiect! Au lasat aceasta problema in sarcina pompierilor (angajati sau militari), negandindu-se ca problema aceasta nu poate ramane doar in responsabilitatea unui sau unor oameni (cativa), oricat ar fi ei de formidabil pregatiti! Sa nu se uite ca pompierii apar doar in cazul aparitiei, deja, a incendiului, si doar pentru a-l stinge! Prevenirea aparitiei lui nu sta in sarcina lor, iar primii care ar trebui sa faca aceasta sunt chiar cei ce compun personalul obiectivului (care cunosc cladirea, platforma, tehnologia si riscurile pe care ea le implica etc.). Este evident ca nu se poate lasa prevenirea incendiilor numai pe mana unui cadru tehnic, cat ar fi el de competent!

Americanii (in codul lor, NFPA) spun ca:

Siguranta la foc nu este o chestiune de noroc. Ea reprezinta efortul comun de cunoastere, pregatire, supraveghere si vigilenta. Acest efort comun necesita performanta puternica si fiabila a tuturor componentelor ecosistemului de securitate la foc si de protejare a vietii. Slabiciunea manifestata in una sau mai multe dintre componentele acestui ecosistem creeaza conditiile catre atrag riscul.

Concluzia este ca un incendiu este – in proportie covarsitoare – doar rezultatul unui lung sir de erori umane! Si atunci este evident ca AICI va trebui gasit raspunsul si tot de aici va trebui pornita munca de formare in acest spirit a personalului unui spital!

O securitate la incendiu eficienta si bine articulata (conceptul de SI – securitate la incendiu) este formata din:

1. mijloacele pasive
2. mijloacele active
3. mijloacele organizationale

Daca primele doua directii pot fi implementate de abia in urma unor analize de eficienta si a unor investitii deloc neglijabile, a treia directie poate fi antamata inca de la inceput (din primele faze), cu costuri neglijabile in raport cu primele doua, asigurand un raspuns mult mai bun in caz de incendiu in situatia aparitiei intempestive a acestuia.

Cheia succesului in caz de incendiu trebuie sa fie un raspuns coerent, unitar si prompt in toata masa personalului unui obiectiv. Din cauza ca spitalele au o structura extrem de diferita (in functie de conditiile locale unde activeaza), solutia optima aici este sa se actioneze in directia crearii unei culturi proactive de SI in toata masa personalului. Astfel, in caz de incendiu, tot personalul va reactiona corect, nu numai pompierul pensionar „en titre” angajat. Se va lucra astfel cu „parteneri” si nu cu o masa amorfa de oameni neinstruiti, iar rezultatele vor fi incomparabil mai bune.

In acelasi timp si independent de restul actiunilor, vor trebui multiplicate mijloacele si echipamentele de salvare – chiar prin metode neortodoxe si nestandard! In definitiv, conteaza rezultatul final, iar daca aceasta inseamna mai multe vieti salvate, nu cred ca mai are sens discutia daca modul in care ele au fost salvate se incadreaza in legislatie sau nu! In aceaste situatii este nevoie de o gandire flexibila, de acceptarea unor derogari de la legislatie (poate cu avizul unui expert?!), privind aplicabilitatea unor solutii care nu se regasesc in „teoria oficiala” dar au larga utilizare, cu eficienta verificata, in practica mondiala. In acest fel, se micsoreaza si presiunea pe echipamentele clasice existente, care nu mai sunt fortate sa lucreze peste capacitatea lor recomandata. Aceasta cale reprezinta un proces mai dificil si mai lent dar, in caz de incendiu, asigura niste rezultate net superioare.

In baza principiului „à la guerre comme à la guerre”, trebuie sa se actioneze prin toate mijloacele:

• conventionale (educarea personalului etc.)
• neconventionale: precum marirea capacitatii de evacuare in cazul unei situatii de urgenta, prin multiplicarea cailor de evacuare (prin instalarea unor echipamente suplimentare de evacuare – montarea de tobogane de evacuare sau scari exterioare pliante, de exemplu).

Toate aceste actiuni sunt conditionate de doua aspecte: banii si timpul de care se dispune. Nu trebuie uitat ca spitalele sunt, in marea lor majoritate, bugetare si nu pot face investitii majore decat in urma primirii sumelor solicitate de la bugetul statului. Din aceasta cauza, intr-o situatie de criza, acest aspect poate fi un impediment major, intrucat toate operatiunile rapide necesare in aceasta situatie pot fi incetinite de birocratia statului. Nu cred nici ca o abordare „militara” de urgenta va rezolva multiplele probleme de fond existente (experienta cu masurile „pompieristice” luate in perioada COVID-19 a dovedit ca greselile facute atunci in pripa au fost mai mari si mai paguboase decat avantajele reale obtinute; aceasta, nemaipunand la socoteala „tunurile” trase de ecscrocii mereu la panda si pregatiti sa foloseasca orice oportunitate de castig, chiar si imorala!).

Toate aceste modernizari mai implica insa – pe langa bani – si timpul necesar implementarii noilor solutii. Vom avea insa timpul necesar? Evident ca NU! Si atunci, ne intoarcem din nou la problema binomului om-tehnica, incercand sa stabilim pe care componenta a lui se poate actiona mai eficient in caz de criza, dar inainte de aparitia ei. Evident, raspunsul consta tot in pregatirea componentei umane, din timp, pentru o situatie de posibila criza viitoare!

Tot legat de parametrul „timp”, mai apare o problema de fond: cum si cine va alcatui corpul acestor instructori (traineri) in sarcina carora se va afla formarea intregului personal civil al unitatilor spitalicesti care va fi implicat in securitatea la incendiu a obiectivului?

Va fi nevoie de specialisti cu o deschidere larga si cu o experienta care – din pacate – le lipseste aproape complet oamenilor care compun azi acest domeniu (exceptie face personalul medical militar care a participat la campurile de razboi din Afganistan, Irak s.a.).

Asadar, sa vedem (analizam) ce este de facut pentru a face fata cu „parcul” actual de cladiri spitalicesti (si cu personalul existent in acestea) la o situatie de criza (generata de o posibila stare de razboi) la care Romania va trebui sa raspunda „din scurt” intr-un posibil viitor apropiat: si ma refer aici, din nou, DOAR la pregatirea necesara a factorului UMAN din binomul om-tehnica – singura care poate fi demarata inca de pe acum, pe timp de „pace” si nepresata de aparitia evenimentelor de criza!

Trebuie tinut cont ca un spital are un personal educat, spre deosebire de celelalte cazuri de programe (fabrici, productie etc.) dar si obisnuit sa nu i se impotriveasca nimeni la deciziile luate: intr-un spital, personalul – in special medicii – dicteaza si trebuie ascultat de ceilalti „muritori”, considerati pacienti fara drept de opinie! Aici se accepta greu si cu condescendenta parerile altora din exterior. De aici rezulta, pe langa avantajul unui nivel de educatie superior, si o serie de dezavantaje in educarea acestui personal (legate de dificultatile in implementarea unor reguli care le par rigide si straine, in speta, regulile de protectie la incendiu!).

Un alt aspect important este faptul ca, in cadrul unui spital, exista o fluctuatie de personal foarte mare (ponderea o reprezinta bolnavii si personalul extern neinstruit si necunoscator al caracteristicilor cladirii) – conditie in care obtinerea unei reactii corecte a tuturor oamenilor in caz de incendiu este mult mai greu de obtinut. In aceasta situatie, este decisiva formarea/instruirea corecta a minoritatii stabile a personalului (propriu unitatii spitalicesti) care va trebui sa impuna comportamentul corect si restului, avand astfel si responsabilitatea salvarii bolnavilor, dar si a celor aflati intamplator in cladire in acele momente. Si aceasta in conditii de panica si de timp extrem de limitat de actiune!

De aceea, aici sunt fundamentale cateva aspecte:

• Formarea corecta si profunda a personalului unitatii medicale, astfel incat acesta sa reactioneze hotarat si potrivit, inca din primele momente ale situatiei de urgenta (sa aiba „reflexele gata formate”!). In acest caz, fundamentale sunt exercitiile efectuate in mod repetat, cu cea mai mare seriozitate.

Numai asa se explica pierderile neinsemnate de vieti omenesti din Japonia, in conditiile in care aceasta tara are parte frecvent de cutremure nimicitoare!

• Partea instruita corespunzator a personalului trebuie sa aiba autoritate suficienta asupra restului oamenilor pentru ca acestia – in cazul unei situatii de urgenta – se le urmeze indicatiile fara comentarii sau indoieli (organizarea unui spital nu este totalmente „militara”, dar ierarhiile si autoritatea profesionala vor trebui sa asigure nivelul de disciplina necesar in asemenea situatii!
• Este esentiala si increderea pe care personalul instruit trebuie sa o aiba in eficienta si functionarea mijloacelor pasive si active cu care cladirea este echipata. Explicarea rolului acestor echipamente, a modului lor de functionare in cadrul conferintelor de formare si a unor aplicatii practice repetate va reprezenta unul dintre factorii esentiali in capatarea increderii in capacitatea cladirii de a le apara vietile – incredere pe care personalul instruit va trebui sa le-o transmita apoi si restului oamenilor.
• Din cele de mai sus, rezulta importanta selectiei stricte care trebuie facuta la constituirea corpului de personal care va juca un rol esential in operatiile de salvare a oamenilor in caz de incendiu. Va trebui alcatuit un set de teste grila-standard (cu sprijinul unor psihologi specializati in domeniu) pe baza caruia sa sa selecteze personalul ce va fi instruit. Nu in ultimul rand, sunt esentiale si recomandarile de a urma pregatirea speciala pe care le vor primi aceste persoane din partea colegilor si a conducatorilor lor.
• Toata lumea implicata trebuie sa constientizeze faptul ca de modul in care au fost selectati acesti oameni si de instruirea lor va depinde succesul raspunsului uman la conditiile unui incendiu real, numarul de morti sau numarul de oameni care vor ramane in viata!

Daca am insistat suficient asupra ideii de formare a personalului spitalicesc in spiritul unei culturi proactive de Securitate la Incendiu, sa vedem – totusi – CE si CUM ar trebui facut, concret – in perioada de liniste de care inca ne bucuram – „linistea dinaintea furtunii” care va veni!

Intreaga actiune are doua teluri majore care trebuie atinse simultan:

1. ridicarea generala a nivelului de securitate la incendiu prin formarea unei constiinte proactive in intregul personal
2. formarea unor echipe specializate, pe doua nivele de complexitate:

II.1 – nivelul inferior – de executie, format dintr-un procent fix din personalul fiecarei sectii din spital, care sa cunoasca si sa coordoneze activitatile restului oamenilor din sectie (interni sau externi) in caz de incendiu

Aplicata la nivelul unei structuri spitalicesti de marime medie, consideram ca aceasta directie de actiune ar trebui aplicata „in pasi”, astfel:

• Identificarea si selectarea atenta a personalului care trebuie educat suplimentar in aceasta directie, avand grija ca acesta, pe cat posibil:

1. sa fie omogen distribuit in toate compartimentele unitatii medicale;
2. sa faca obiectul celei mai reduse mobilitati in schema, vechimea pe locul de munca conferindu-le o autoritate mai mare in randul colegilor. In acelasi timp, aceasta stabilitate evita cheltuieli suplimentare de instruire a noilor angajati precum si „gap”-uri de personal instruit in exploatare;
3. sa aiba o (minima) prestanta profesionala, din care sa decurga si o anumita autoritate in colectiv, esentiala in recunoasterea autoritatii respectivelor persoane in domeniul securitatii la incendiu, in situatiile de criza. Aceasta autoritate in domeniul deciziilor aferente securitatii la incendiu trebuie confirmata si sustinuta vizibil si permanent, insa, si de conducerea administrativa.

Am subliniat deja ca acest aspect este dificil de atins in zona spitaliceasca, unde exista ierarhii profesionale bine definite iar deciziile se respecta extrem de strict. Acesta este insa un punct vital care – daca nu este urmarit si aplicat hotarat si cu consecventa – va submina sau chiar anula intreaga munca depusa de educatie in domeniul formarii unei culturi proactive de securitate la incendiu in personalul spitalului. De aceea, este sarcina managementului si a personalului medical superior de a aborda cu tact si „in pasi marunti” aceasta directie, ei fiind singurii care pot conferi autoritate acestor persoane, care se vor dovedi esentiale in obtinerea unui raspuns corect in caz de incendiu.

• Aceste conferinte profesionale se pot finaliza si cu niste atestate (eliberate sub egida ASI – Asociatia pentru Securitate la Incendiu) care vor certifica cunostintele suplimentare ale acestui personal in domeniul securitatii la incendiu – conferindu-le detinatorilor acestora o autoritate confirmata suplimentara;

• Va urma formarea practica a personalului astfel selectionat printr-un ciclu de 6 conferinte, dintre care:

1. primele doua – dedicate fenomenului de incendiu si raspunsului corect al oamenilor la aceasta situatie. Acestea pot si trebuie sa aiba loc inca din aceasta faza „de liniste”, reprezentand cunostinte generale cu aplicabilitate permanenta si un ajutor de pe acum deja in formarea si mentinerea unei atmosfere proactive de securitate la incendiu in cadrul personalui. Pana la finalizarea echiparii unitatii spitalicesti cu noile tehnologii previzionate, acest „pattern” de comportament va fi deja insusit si stabilizat in cadrul personalului;
2. ultimele 4 vor modela raspunsul uman in situatia in care unitatea spitaliceasca a fost deja echipata cu noile tehnologii de securitate la incendiu (masurile pasive si active); vor asigura instruirea personalului cu noile tehnologii si cu utilizarea lor corecta, astfel incat sa se obtina efectul maxim al raspunsului operational. Aceste ultime conferinte se vor bucura de prezentarile tehnice ale proiectantilor si instalatorilor sistemelor respective, vor avea loc demonstratii si aplicatii practice.

La final, va avea loc o aplicatie practica DEMO, care va confirma metodologia de formare aplicata aici si gradul superior de pregatire al personalului unitatii spitalicesti pentru interventii in caz de incendiu. Aceasta aplicatie poate fi filmata si folosita ca material de instruire pentru urmatoarele alte spitale din tara.

II.2 – nivelul superior – de urmarire si conceptie, constituit din 3 persoane (preferabil de formatie tehnica si care au urmat ciclul II.1) care sa devina echipa de Mangement al securitatii la incendiu (MSI) pe intregul obiectiv. Aceste persoane:

• vor prelua toate responsabilitatile curente ale activitatii de securitate la incendiu din obiectiv, degrevandu-l pe managerul general / directorul unitatii medicale de coordonarea acestora. De aceea, nivelul lor de pregatire trebuie sa fie acelasi, pentru a putea sa se inlocuiasca reciproc;
• vor participa activ la toate deciziile in domeniu, luate de managerul general, care ii va folosi drept consultanti in domeniu.

Subliniem ca 3 persoane sunt minimul necesar pentru a asigura permanenta, astfel:

1 – schimbul de dimineata

1 – schimbul de dupa-amiaza

1 – inlocuitor pentru primii doi in caz de indisponibilitate temporara a unuia dintre ei si (accidental numai) pentru schimbul de noapte (cand exista pericolul unor evenimente atipice).

Acestei echipe i se va adauga si Cadrul Tehnic cu atributii PSI angajat legal al unitatii spitalicesti. Aceasta persoana este formata legislativ si calificata pentru interventii in caz de incendiu dar nu are pregatirea corespunzatoare de a-l asista pe managerul general / directorul unitatii medicale in dezvoltarea viziunii de securitate la incendiu (achizitii, dezvoltari viitoare ale spitalului, urmarirea efectului implementarii acestora, modificari temporare de functionalitate in spital, propuneri de solutii etc.), conform responsabilitatilor prezentate mai sus. De aceea, el se va alatura echipei celor 3 FSM (Fire Safety Manager)– acoperind latura practica (de executie si legislativa) a acestei activitati de sprijinire a managerului general.

Permanent, va trebui actionat simultan pe doua paliere: teoretic (prin conferintele de instruire) si practic (in prima urgenta, prin marirea rapida a capacitatii de evacuare a oamenilor din aceste unitati spitalicesti).

1. Conferintele de instruire, inclusiv cu tehnologiile nou introduse (ex: toboganele ca noi cai de evacuare). Aceasta instruire nu trebuie sa omita nici verificarea finala a imbunatatirii reale a nivelului de securitate la incendiu, respectiv prin intocmirea unui raport din care sa rezulte ca, dupa finalizarea operatiunilor preconizate, s-a imbunatatit REAL acest nivel si s-a asigurat coerenta masurilor propuse, care trebuie sa confere cladirii (in caz de incendiu) un raspuns unitar si de maxima eficienta la pericolele provocate de acesta, fata de oameni si materiale, dar si asigurarea continuitatii activitatii spitalului in conditii extreme.

Scopul instruirii personalului trebuie sa fie recalibrarea ponderilor celor trei categorii de masuri care formeaza protectia integrala la incendiu, cu accent pe cele operationale. Va rezulta astfel o noua abordare a continutului securitatii la incendiu, cu accent pe masurile operationale – adica punerea accentului pe factorul uman al binomului – ca singura solutie rapida si sigura de pus in practica pentru unitatile spitalicesti din Romania pentru a face fata la conditiile noi cu care vor fi obligate sa se confrunte.

In cadrul instruirii nu trebuie uitate cateva aspecte importante:

• o inregistrare a problemelor cu care echipa de specialisti s-a confruntat pe parcursul implementarii solutiilor tehnice propuse precum si a solutionarii acestora – aspect care va fi util pentru continuarea procesului si imbunatatirea lui si in alte locatii spitalicesti (avand in vedere lipsa unei experiente similare anterioare in aceasta directie, continutul instruirii se va completa / corecta pe parcurs, pe masura acumularii de experienta practica cu primele unitati spitalicesti instruite astfel) si
• implementarea mentalitatii de a lucra cat mai bine cu ce avem (exploatarea la maximum a resurselor de care dispunem) – in principal fiind vorba aici despre activitatile de mentenanta procedurata si eficienta (care sa asigure ca toate sistemele si echipamentele existente vor functiona corespunzator scopului lor). Aici vom intampina, cu siguranta, probleme – intrucat, la noi, exista mentalitatea ca, odata instalate, toate sistemele si echipamentele vor functiona „sine die”, perfect, fara mentenanta sau intretinerea aferente normale in exploatare! Mai mult, e mai comod sa procuram din nou orice avem nevoie, fara a ne uita daca nu cumva putem utiliza „parcul de echipamente” de care deja dispunem.

2. Marirea urgenta a capacitatii de evacuare a oamenilor din aceste unitati spitalicesti, chiar prin utilizarea unor echipamente neconventionale acolo unde nu se pot implementa cele „standard” (gen: scari pliabile fixe, tobogane de evacuare etc.)

* * *

Rezumand cele de mai sus, rezulta ca, in acest moment, ne confruntam cu necesitatea stringenta de a demara in aceste unitati spitalicesti din Romania 3 tipuri de actiuni:

1. instalarea rapida a unor echipamente suplimentare de evacuare in cazul unei situatii de urgenta (tobogane , scari exterioare pliante etc.);
2. un program educational de formare a personalului spitalicesc care ar putea fi implicat in zona de conflict, pentru crearea in cadrul acestuia a unei culturi generale proactive de securitate la incendiu si a unor manageri de securitate la incendiu;
3. coordonarea / sincronizarea montajului noilor echipamente (ex: toboganelor) cu instruirea personalului acestor unitati medicale (incepand deja dupa primele 2 conferinte) pentru obtinerea unui efect sinergic de multiplicare a eficientei noilor echipamente de evacuare.

Cele de mai sus reprezinta doar punctarea unor idei succinte, fiecare dintre ele putand fi insa devoltate ulterior in capitole separate.

Sa nu uitam ca, daca vom beneficia totusi de un curs favorabil al istoriei noastre viitoare (fara conflagratii in care sa fim implicati direct), toate cele de mai sus vor reprezenta totusi un castig imens al domeniului medical din Romania, prin ridicarea generala a stachetei nivelului de securitate la incendiu in unitatile medicale din tara noastra.

Autor:

arh. Horia Mihai NICOLESCU – administrator SIGURA TFBE, vicepresedinte ASI

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 204 – iulie 2023, pag. 22-24, 26, 27