«

»

PROVENTUSS: Realizarea protectiei la foc la parapet pentru fatadele tip perete cortina

Share

Protectia la foc a fatadelor tip perete cortina in zona de parapet este critica. Legislatia actuala din Romania, respectiv P 118, impune realizarea unui parapet de 1.200 mm inaltime avand o rezistenta minima EI 30 minute si instalarea unei bariere perimetrale, de asemenea avand EI minim 30, intre bariera verticala si structura cladirii.

La prima vedere, lucrurile par simple, si multa vreme in Romania solutia de parapet rezistent la foc s-a bazat pe credinta ca suma catorva materiale ce au o buna rezistenta la foc constituie o bariera la foc. Astfel, constructii ce includ tabla, vata bazaltica, silicon si rigips sunt considerate solutii viabile, fara a fi insa certificate.

Ceea ce nu este luat in considerare este ca parapetul, la fatadele perete cortina, este supus deplasarilor datorate vantului, incarcarilor seismice, dilatarilor diferite ale materialelor si, in caz de incendiu, barierele de la parapet trebuie sa fie capabile sa preia deplasari de 35 de mm la fatada si 67 mm la structura de beton.

Referinta pentru alegerea materialelor la realizarea parapetului este EN 13501-2, in care diverse materiale sunt clasificate. La capitolul 7.5.3.1, la pag. 40, este recomandata metoda de testare pentru parapetul rezistent la foc la perete cortina, norma de testare fiind EN 1364-4.

Aceasta norma de testare, EN 1364-4, are ca principal scop testarea parapetului rezistent la foc.

Testarea este dura; astfel, inainte de initierea testului la foc, ansamblul este supus unor incarcari dinamice ce presupun deplasarea structurii fatadei fata de structura de beton cu +/-10% sau +/-25 mm. Ansamblul este supus la minimum 500 de cicluri care simuleaza deplasarile ce pot aparea in decursul a 60 de ani de exploatare.

Ulterior acestor cicluri, incepe testul la foc, in timpul caruia fatada si structura de beton sunt expuse temperaturilor ce depasesc 850°C, ajungand pana la 1.200°C. Pe durata testarii, bariera verticala trebuie sa izoleze si sa fie etansa la foc si fum. Pentru a masura temperatura la partea izolata, sunt instalate termocuple pe exteriorul parapetului si deasupra barierei perimetrale. Temperatura nu trebuie sa depaseasca 180°C si focul si fumul nu trebuie sa treaca.  Doar daca sunt indeplinite aceste conditii se considera ca structura din aluminiu nu are capacitatea portanta afectata de temperatura.

Un alt aspect de care trebuie sa se tina cont este ca incinta in care se face testarea este presurizata; astfel, asupra barierei perimetrale este exercitata presiunea gazelor, si cu atat mai importanta devine fixarea corecta.

O solutie aleasa empiric e foarte posibil sa nu-si indeplineasca functiunea, deoarece rigipsul si tabla in forma de L, fiind rigide pe o directie, nu sunt capabile sa preia deplasari de +/-25 mm sau – in caz de incendiu – de 35 mm si 67 mm, iar cordonul de silicon cu siguranta nu poate prelua aceste deplasari, la o grosime uzuala de 4-5 mm.

 

Solutia Siderise

Siderise, reprezentata in Romania de Proventuss Solutions, propune realizarea parapetului folosind o bariera verticala, fixata pe 1.200 mm inaltime, Siderise CW FB cu 25 mm grosime, fabricata din vata bazaltica cu densitatea de 160 kg/m3. Aceasta bariera se fixeaza pe parapet pe o tabla din otel zincat de 1 mm grosime, prin insurubare cu suruburi autoforante si saibe plate.

Apoi se instaleaza bariera perimetrala intre bariera verticala si structura cladirii. Bariera perimetrala orizontala Siderise CW FS se instaleaza cu o precompresie de 10% si imbinarile se protejeaza cu Siderise RFT.

Pentru cavitati mai mari de 50 mm, bariera perimetrala are nevoie de cleme de fixare, cate 2 pentru fiecare element de 1.200 mm.

Aceasta solutie este certificata si agrementata in Romania, avand si avizul IGSU

 

Testele au fost efectuate pe sisteme de fatada ce nu au ranforsari din otel in zona parapetului si performantele sistemului sunt de pana la EI 180 min si chiar REI 210 min. Testele au evidentiat ca si dupa aceste 210 minute bariera perimetrala indeplinea functiunea de bariera, chiar daca placa de beton avea o sageata de 67 mm si fatada se deplasase spre exterior 35 mm.

Aceasta performanta este posibila deoarece barierele Siderise sunt fabricate avand fibrele de vata bazaltica reorientate, astfel incat focul nu afecteaza fibra in lungime ci doar capetele fibrei, singurele direct expuse la foc.

Aceste bariere avand grosime intre 75 mm si 150 mm sunt capabile sa izoleze la foc si fum, limitand temperatura deasupra barierei la maximum 180°C si blocand accesul focului si fumului.

In plus, viteza cu care se monteaza acest sistem – de 10 ori mai mare decat a sistemelor actuale de instalare -, usurinta in procesare si faptul ca se pot instala 100 m liniari de parapet pe zi de catre o echipa compusa din doar 2 oameni fac ca aceasta solutie sa fie viabila in proiecte.

Dispare astfel necesitatea instalarii casetelor din tabla de 3 mm, tabla zincata de 1 mm fiind suficienta. Dispare, de asemenea, necesitatea sigilarii cu silicon rezistent la foc, a instalarii profilelor din tabla in forma de L si a realizarii confectiilor din gips-carton pentru protectie la foc.

Durata estimata de exploatare este de 60 de ani pentru sistemele furnizate de Siderise, iar garantia este de 25 de ani.

Intrucat confortul acustic in zonele urbane este din ce in ce mai important, va propunem, pentru a-l asigura, sistemele de izolare fonica la fatade si compartimetari interioare de la Siderise. Aceste sisteme reduc zgomotul intre nivele cu pana la 51 dB masurat real si intre compartimente cu pana la 37 dB folosind un panou de numai 31 mm grosime.

Toate aceste sisteme de izolare fonica respecta reglementarile la foc avand EI 120 min.

 

Pentru a veni in sprijinul clientilor, oferim consultanta specializata, calcul de rezistenta pentru adezivi si sigilanti, teste de aderenta si compatibilitate, recomandari referitoare la utilizarea si instalarea corecta a produselor mentionate mai sus, asfel incat proiectele in care suntem implicati sa fie sigure si durabile.

 

Contact:

Proventuss Solutions SRL
Strada Lunga 118, 507055
Loc. Cristian, Jud. Brasov
Mobil: 0040 770 716 165
E-mail: radu.vieru@proventuss.eu

 

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 204 – iulie 2023, pag. 16-17

 

 

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2023/07/12/proventuss-realizarea-protectiei-la-foc-la-parapet-pentru-fatadele-tip-perete-cortina/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.