UAR: Bienala Nationala de Arhitectura 2023 – Expozitia Revitalizari rurale. Arh. KOLLO Miklos in dialog cu arh. Ana Maria HARITON

„Traditia nu este calea pe care a pasit bunicul meu,

ci directia in care ar porni-o, astazi”

– Extras dintr-un interviu cu arh. KOLLO Miklos realizat de arh. Ana Maria HARITON –

Intai de toate, cateva informatii lamuritoare:

Uniunea Arhitectilor din Romania, in parteneriat cu Muzeul National al Taranului Roman, a organizat expozitia Revitalizari rurale, ce prezinta lucrarile arhitectului KOLLO Miklos alaturi de Studio Larix. Expozitia, deschisa pana pe 5 octombrie, a fost al doilea eveniment din cadrul Bienalei Nationale de Arhitectura 2023, desfasurata sub deviza IMPREUNA, si aflata la a XV-a editie.

arh. KOLLO Miklos

KOLLO Miklos este expert al Ministerului Culturii in restaurare, urbanism istoric si este specialist atestat pentru domeniul cercetare, inventariere monumente, studii istorice. Este membru al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, precum si autorul Ghidului de arhitectura pentru incadrarea in specificul rural din mediul rural – zona Secuime. A fost architect-sef al orasului Gheorgheni. Este co-fondatorul biroului de arhitectura Larix Studio, care propune o arhitectura eco-regionalista, in care traditia si inovatia inseamna o simbioza unde nu modernul este opusul traditiei, ci inutilul. KOLLO Miklos si Studio Larix iubesc satul romanesc in toata complexitatea sa, il respecta ca peisaj uman, natural si cultural si il readuc la viata prin prisma experientelor lor intelectuale si sentimentale.

***

Ana Maria HARITON: Biroul dumneavoastra nu are nevoie de prezentare. Cum spunea Ileana TUREANU la vernisajul expozitiei de la sediul UAR: n-ati castigat premii doar la Bienalele la care ati fost in juriu. Este unul dintre birourile care fac cea mai frumoasa arhitectura rurala, o arhitectura rurala foarte ancorata in contemporaneitate, o arhitectura deloc paseista, o arhitectura foarte prezenta si in acelasi timp faceti si niste restaurari exceptionale. Nu stiu unde sunt sursele acestor rezultate formidabile, dar banuiesc ca o parte se regasesc in originile dumneavoastra – cineva mai de aici nu se poate – si o parte sunt cele educationale. Vorbiti-ne putin despre datele locale, biografice si despre educatia care v-a dus la arhitectura.

KOLLO Miklos: Toti colegii cu care lucrez la birou au plecat si au revenit. Practic, faptul ca zona este montana, cu reguli mai severe, impinge o arhitectura catre un regionalism. Daca ne uitam la regiuni similare ca Voralberg sau Elvetia, vedem ca lemnul si pantele sunt caracteristice. Problema zapezii exista… ca e rezolvata cu acoperisuri plate cum e in Elvetia… factorii climatici imping catre un regionalism. Traditia la noi e lemnul, asa s-a lucrat si asa se lucreaza. Exista o dualitate, fiindca lemnul, pe de o parte, este un material traditional, pe de alta parte este un material foarte contemporan si modern – pentru ca este un material de constructie regenerabil, este un material cu energie inglobata redusa; oricum il privim, putem considera ca lemnul este un material la moda. Astfel, lemnul este si traditia si este si moda contemporana. Ce inseamna traditia? Lumea crede ca este ceva fix, adica nu se schimba nimic. Noi am facut foarte multe relevee si inventarieri ale satelor harghitene din zona. Consider ca este esential pentru un arhitect care lucreaza intr-o zona sa cerceteze si sa fie mult pe teren, sa inteleaga ce se intampla in zona.

Ana Maria HARITON: Dar e important si ca intelegerea asta sa vina din interior. Aveti o fraza in carte (KOLLO Miklos: Povestea casei mele – N.R.) care mi-a placut foarte mult: „pentru mine, traditia nu este calea pe care a pasit bunicul meu ci directia in care ar porni-o astazi”…

KOLLO Miklos: Deci, odata cu planurile urbanistice ar trebui facuta si inventarierea valorilor locale care e un bun prilej de a cunoaste ruralul. Daca cercetarile de teren sunt coroborate cu cercetari de arhiva, cel care se ocupa de subiect isi da foarte repede seama ca traditiile sunt schimbatoare; adica, tot ceea ce este inutil dispare din traditie si tot ceea ce este azi inovatie poate sa devina intr-un fel traditia de maine…

Acea imagine a centrului orasului Gheorgheni, despre care spunem ca e istorica, nu e chiar asa; e doar de o suta de ani; noi spunem ca e traditionala, dar ea s-a schimbat. Deci traditia nu este batuta in cuie – asta e esenta. Intrebarea e daca exista o continuitate si daca exista o continuitate, lucrurile decurg unul din celalalt. Avem multe monumente vernaculare, as zice traditionale – vernacular inseamna ca e facut de mana omului care locuieste acolo, doar ca aici ele sunt facute de mana omului si in claca, dar de fapt oamenii astia lucrau in lemn si erau dulgheri foarte priceputi, care lucrau in toata regiunea si ajungeau chiar si in Bucuresti, pana in Constanta, pana in porturi, pana in Ungaria, deci erau renumiti si cautati.

Ana Maria HARITON: Sunt in continuare. E foarte multa lume care lucreaza cu dulgheri secui la sarpante.

KOLLO Miklos: Da, este un high tech la nivelul vernacularului. Daca dispar aceste mestesuguri traditionale care au dus la acea arhitectura, atunci noi nu mai avem azi sansa de a restaura autentic aceste monumente… Pe scurt, daca pierdem acest bagaj de cunostinte si aceasta practica, atuncea vom restaura aceste monumente sau, din ce in ce mai mult, case care nu sunt monumente dar multi prefera sa stea in asemenea case, vom reabilita sau vom restaura, dupa caz, din ce in ce mai prost si se va pierde autenticitatea. Meseriile astea ar trebui sa traiasca si asta nu se intampla, ele nu sunt considerate patrimoniu imaterial… visam cu totii la high tech, dar daca nu am cum sa ajung acolo, ma uit ce pot sa fac, cum pot sa fac ceva din ceea ce este al locului, cu materialele de aicea si descopar ca se poate face, putin la alt nivel, mai cu saracie, mai cu dibacie, dar si asta e traditie. Adica traditia este ca nu schimb materialul cu care lucrez; daca am lucrat pana acuma cu lemnul, voi lucra si in continuare… Daca pierd traditia, pierd radacinile, daca nu pasesc in contemporaneitate… Churchill zicea ca arta fara traditie este ca o turma de oi fara pastor si fara a tine cont de contemporaneitate este ca un cadavru.

[…] am facut muzica veche aproape zece ani, cu doamna OLLERER Agnes, cu MACALIK Arnold, care e arhitect la Cluj si are si el niste realizari si cu alti prieteni. Am facut multe. Am facut colegiul de presa Ady Endre, la Oradea. Am terminat ca fotoreporter… hobby-urile s-au tot schimbat… calaritul, arheologia experimentala privind tehnicile cavaleriei usoare, acuma m-am reapucat de o dragoste veche, de a confectiona instrumente muzicale. Am o serie care se numeste „instrumente muzicale care, poate, n-au existat niciodata, dar puteau sa fie”. Tot arhitectura e, pentru ca forma…

Ana Maria HARITON: Toate lucrarile Larix Studio utilizeaza lemnul, dar il utilizeaza intr-o forma absolut specifica, in sensul in care nu va axati deloc pe copierea unor motive decorative si desi e o punere in opera perfecta a materialului, este o tehnologie accesibila beneficiarului mediu, unor comunitati mici, unor familii cu venituri normale. De ce tine alegerea dumneavoastra?

KOLLO Miklos: Pe de o parte, suntem intr-o regiune in care, dincolo de aceasta imagine ca in Secuime lumea lucreaza cu lemnul, exista foarte mari diferente intre microregiuni, in sensul ca ornamentele si lucrurile cioplite se pot face mai degraba in lemn de eseta tare si asta la noi nu exista, doar la Odorhei, Miercurea Nirajului etc. Adica a existat mai demult, inainte ca stejarii sa fie inlocuiti cu brazii – dar cumva, cumva, arhitectura traditionala din Gheorgheni, din rasinoase, se bazeaza pe ritmuri, pe jocuri de umbre si lumini mai mult decat pe traforaje. Pe de alta parte, daca revenim la traditie, pe vremuri oamenii aveau timp sa faca detaliile respective, astazi lucram cu ce avem la indemana, din aceea lucram si am vrea sa facem tot mai simplu aceste lucruri, pentru ca, desigur, nu noi am inventat ca ornamentul este o crima… Dar am descoperit ca tot ceea ce este neglijabil nu se realizeaza, si chiar daca se realizeaza, atunci, dupa ce ajunge intr-o stare in care ar trebui inlocuit, nu se mai inlocuieste ci se renunta la el. Arhitectura trebuie facuta foarte simplu si nimic sa nu fie inutil. Cum lucram cu un buget mic, este de inteles si ca manopera trebuie sa fie foarte mica. Si in sensul acesta, ajungem foarte repede sa nu avem cum, deci trebuie sa renuntam la ornamente, la podoabe… Deci trebuie sa mergem foarte, foarte la esenta.

Ana Maria HARITON: Aveti o gama extraordinar de larga de lucrari, de la restaurari pana la monumente comemorative… nicio lucrare nu e tratata ca fiind prea mica sau nesemnificativa: statia de autobuz din Zetea si amenajarea malului paraului din Ditrau… ati reusit integrarea in peisaj a unor constructii care nu sunt la scara obisnuita a satului…

KOLLO Miklos: Oricat de mare e constructia propusa, ea trebuie sa spuna buna-ziua vecinilor. Titanicul nu se poate parca in portul de pescari, e alta scara. Si atunci trebuie vazut, fiindca daca se ajunge la concluzia ca trebuie adancit portul, pescarii nu mai au ce cauta acolo, dar poate ca exista solutii. Asa cum statia aceea de autobuz a primit o suprafata de dranita, pentru ca o zicala de-a locului spune ca cei din Zetea au fost facuti din tarana de Dumnezeu, dar traiesc din lemn. Si atuncea ei sa fie obisnuiti cu acea suprafata, si tinerii. Unde? Tocmai in statia de autobuz. Deci spargerea in volume mai mici, daca se poate… daca nu, transparenta, sau cum apare peisajul intre cladiri. Nu exista o reteta, exista doar o intelegere a contextului si adevarul adevarat e ca acum, cand avem posibilitatea de a vedea de sus, cu drona, e mult mai simplu sa faci o inserare in acest sens. Cea mai elocventa e situatia cu gradinita de la Lazarea, unde am avut trei monumente de categoria A in aria de protectie si trei copaci. Dar tot la Lazarea este o lucrare mai veche, sala de sport contemporana salilor Nastase, doar ca aici comunitatea a spus ca ei nu vor sala metalica, acolo in zona monumentelor… Au zis ca, daca li se acorda finantarea sa o faca, ei mai pun surplusul necesar ca sa aiba o sala adevarata. Si acum sala respectiva e si centru de evenimente si sala de sport, dar dinspre deal are o zona de acoperis verde.

Ana Maria HARITON: Sa revenim la locuinta care este unul dintre subiectele principale ale arhitecturii.

KOLLO Miklos: Daca ne ocupam de reabilitari de case vechi si de extinderi se datoreaza faptului ca zona nu este foarte prospera… am lucrat continuu in zona ruralului cu solutii de reabilitare, de up-cycling, in perioada in care in Romania au existat bani pentru locuinte noi… in momentul in care Romania redescopera ruralul, aceste lucrari mici pot fi raspunsuri la problematica… si saracia a conservat cladirile… Foarte multi se intorc la sat; este un segment care a descoperit ca poate sa lucreze de la distanta. Sa stai la tara unde esti mai aproape de surse de hrana sanatoasa si de mediu incepe sa fie o optiune.

Ana Maria HARITON: Sa speram in arhitectura de calitate in mediul rural!

_________

Bienala Nationala de Arhitectura 2023 este un eveniment organizat de Uniunea Arhitectilor din Romania, in parteneriat cu: Primaria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti; Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu”; Muzeul National al Taranului Roman; Institutul National al Patrimoniului; Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO; Muzeul Municipiului Bucuresti; Agentia Nationala de Presa AGERPRES; Agenda Constructiilor; Spatiul Construit; Arena Constructiilor; Modernism; Eventsmax; De-a Arhitectura; Radio France Internationale; Igloo; The Institute; Revista Constructiilor; Matek. Proiect cultural finantat de Ministerul Culturii.

Pagina Bienalei: https://www.uar-bna.ro

Pagina Studio Larix: https://www.larixstudio.ro/arhitectura

Despre cartea lui KOLLO Miklos: https://culture.hu/ro/bucuresti/evenimente/kollo-miklos:-povestea-casei-mele

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 207 – octombrie 2023, pag. 52-54