«

»

BOSTIK One Waterproofing Range – sisteme complete pentru hidroizolatii

Share

 

Hidroizolarea este una dintre cele mai importante faze in cadrul unei constructii; de aceea, alegerea materialelor adecvate, precum si executia de calitate, sunt cerinte esentiale in realizarea cu succes a proiectului.

Constructiile au nevoie de hidroizolatii pentru a opri patrunderea apei, iar zonele unde le intalnim sunt, in principal, acoperisurile, fundatiile / subsolurile, placile peste fundatie / subsol, sub-placari, bazine, piscine, balcoane, terase.

Cerintele in domeniul hidroizolatiilor au evoluat continuu in ultimii 30 de ani, datorita cresterii diversitatii materialelor, nevoilor si exigentelor estetice si functionale, dar si impunerilor sau recomandarilor legislative. O evolutie semnificativa a tipurilor de materiale se constata in domeniul acoperisurilor tip terasa.

Fiecare cladire are caracteristici specifice, in functie de destinatia sa, de constrangerile tehnice si functionale, precum si de mediul inconjurator si impune solutii adaptate. Segmentul hidroizolatiilor evolueaza in deplina concordanta cu domeniul general al solutiilor in constructii.

 

Din punct de vedere al modului de prezentare (inainte de aplicare), hidroizolatiile se impart in: membrane tip folie, membrane lichide si mortare uscate.

Membranele tip folie au evoluat mult in ultimul timp, acest lucru reflectandu-se intr-o mare diversitate de variante, cele mai intalnite fiind cele pe baza de bitum. Pe langa clasicele folii (membrane) bituminoase, astazi exista si cele din PVC, TPO (thermoplastic polyolefin), EPDM (cauciuc sintetic) etc.

In tara noastra, membranele bituminoase sunt cel mai des utilizate, in special la acoperisurile tip terasa. Bitumul membranelor este aditivat, astfel incat acestea sa fie flexibile la temperaturi scazute, de pana la -25°C. In plus, in structura lor sunt incorporate impaslituri sau tesaturi, pentru cresterea rezistentei la factorii mecanici. In cazul acoperisurilor, pe stratul final al membranei este incorporata ardezie, pentru o mai buna stabilitate la UV.

Mortarele hidroizolante reprezinta o alternativa la membranele tip folie, acestea castigand teren in ultimii ani, in special in cazul hidroizolatiilor pentru sub-placari, dar si al piscinelor si bazinelor. Mortarele hidroizolante sunt, in general, pe baza de ciment.

Hidroizolatiile lichide au cunoscut cea mai ampla diversificare in ultimele decenii, ceea ce a dus la o larga utilizare a lor in santierele de constructii. Din punct de vedere al tehnologiei produsului, acestea pot fi pe baza de bitum, dispersie acrilica, poliuretan, SMP (hibrid), epoxy, silicon, silan etc.

Un criteriu important in alegerea unei hidroizolatii il reprezinta rezistenta la presiunea negativa a apei, respectiv la presiunea apei care vine din suprafata suport. Hidroizolatiile obisnuite sunt rezistente doar la presiunea pozitiva, adica la presiunea apei exercitata din exterior (si nu dinspre suport), in sens comun, ce tinde sa „preseze” hidroizolatia pe suprafata, dar nu sa o desprinda.

In cazul proiectarii sau executiei unui acoperis tip terasa clasic, este necesar ca termoizolatia sa fie integrata intr-un sistem tip sandwich, astfel incat izolatia sa nu se umezeasca pe durata exploatarii cladirii. In plus, sistemul hidroizolant trebuie sa fie prevazut cu deflectoare (aerisiri), pentru a permite evacuarea vaporilor de apa din termoizolatie.

Hidroizolatiile lichide din noua generatie sunt versatile: domeniul de utilizare este variat, atat la fundatie sau acoperis, cat si la interior sau exterior, sunt rezistente atat la presiunea pozitiva, cat si la presiunea negativa a apei, iar la aplicare nu necesita conditii deosebite privind suprafata suport.

 

Bostik ONE WATERPROOFING RANGE este o gama completa de solutii de hidroizolatii lichide si mortare hidroizolante, cu notorietate globala si aflata in continua dezvoltare si inovare, in acord cu dinamica pietei si a cerintelor, atat din partea beneficiarilor, cat si a montatorilor.

Gama de hidroizolatii profesionale Bostik poarta numele sugestiv Seal & Block. Solutiile ce compun aceasta gama se utilizeaza atat in cazul etansarii acoperisurilor tip terasa, acoperisurilor inclinate, fundatiilor / subsolurilor, peretilor, bazinelor, rosturilor, cat si a elementelor de fatada sau acoperis (jgheaburi, burlane etc).

In prezent, in Romania, solutiile hidroizolante Seal & Block oferite profesionistilor sunt pe baza de bitum si SMP (tehnologie hibrid). Membranele lichide pe baza de bitum sunt apreciate de montatori si beneficiari atat pentru tehnologia facila de instalare, cat si pentru performantele durabile.

Pe langa hidroizolatiile lichide clasice, Bostik a introdus pe piata si hidroizolatia lichida monocomponenta cu tehnologie hibridBlock H777 − datorita avantajelor semnificative fata de membranele lichide bituminoase.

Unul dintre aceste avantaje este ca Bostik Block H777 nu necesita ca suportul sa fie uscat. De asemenea, Bostik Block H777 usureaza aplicarea deoarece, in majoritatea aplicatiilor, nu necesita amorsa, si, in plus, datorita flexibilitatii remarcabile, acopera micile fisuri sau crapaturi ale suportului.

 

 

Gama Seal & Block este completata cu solutiile de tip bariera de umiditate. Barierele de umiditate protejeaza pardoseala (interioara) impotriva umiditatii remanente sau a umiditatii in crestere. Barierele de umiditate sunt folosite, in general, de catre montatorii de pardoseli in cazul proiectelor cu termene de executie scurte, fara timp de asteptare pentru uscarea completa a suprafetei suport, sau cand umiditatea este in crestere.

Mortarele hidroizolante Seal & Block pe baza de ciment, monocomponente (cu cristalizare) sau bicomponente, proiectate pentru aplicari pe partea „negativa” a zonei de etansare, vor completa portofoliul in anul 2024, astfel incat oferta Bostik pentru profesionisti sa satisfaca intreg spectrul de cerinte tehnice de proiectare, instalare si durabilitate.

Suntem permanent preocupati de satisfactia partenerilor nostri, atat beneficiari finali cat si montatori, iar succesul acestui obiectiv este confirmat de solutiile One Waterproofing Range, gama ce combina inalta performanta si simplitatea instalarii.

De asemenea, avem prioritatea de a oferi solutii ecologice pe piata. Bostik detine clasele premium EMICODE EC1, EC1 PLUS si M1, reprezentand garantia emisiilor scazute de compusi organici volatili si a unei mai bune calitati a aerului interior.

Bostik monitorizeaza si evalueaza, de asemenea, amprenta de carbon, consumul de apa si impactul produselor proprii atunci cand acestea devin deseuri, si este in masura sa emita propria Analiza a Ciclului de Viata (LCA).

 

Bostik este lider mondial in tehnologiile de etansare si lipire pe pietele industriale si de consum. De peste 130 de ani dezvoltam solutii inovatoare, deservind un spectru larg de piata, cum ar fi constructii, ambalaje, produse de inalta tehnologie, produse de igiena, bricolaj si multe altele, din intreaga lume. Bostik face parte din Grupul Arkema, jucator global specializat in crearea de materiale inovatoare pentru o lume mai durabila, si beneficiaza de capabilitati unice de cercetare si dezvoltare. In fiecare zi, dezvoltam solutii inteligente care contribuie la crearea unei lumi mai sigure si mai adaptate la provocarile dinamice ale mediului inconjurator.

 

Pentru mai multe detalii privind sistemele Bostik One Waterproofing Range, va rugam sa contactati consultantii Bostik la buft.profesionalro@bostik.com sau folosind codul QR.

 

 

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 209 – decembrie 2023, pag. 26-27

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2023/12/11/bostik-one-waterproofing-range-sisteme-complete-pentru-hidroizolatii/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.