Conferinta Nationala de Constructii Metalice din Romania a ajuns la o editie aniversara. Sub motto-ul Construieste cu Steel, in 15-16 aprilie 2024 va avea loc cea de-a XVIII-a Conferinta Nationala de Constructii Metalice la Cluj, gazda fiind Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, Facultatea de Constructii, prin Departamentul de Structuri, iar organizator − colectivul de Constructii Metalice.
Specialistii domeniului constructiilor metalice din Romania au pastrat obiceiul de a se intruni din doi in doi ani, cu scopul de a cauta raspunsuri la intrebarile generate de trendurile actuale, de a identifica noi directii, de a impartasi experientele de proiectare si de cercetare noi si cele acumulate de-a lungul anilor.
Conferinta Nationala de Constructii Metalice din Romania – care a debutat in anul 1973 la Facultatea de Constructii din Timisoara la initiativa academicianului Dan Mateescu – a „crescut” la Timisoara, Bucuresti si Iasi, si se „maturizeaza” prin intoarcerea la Cluj.
In anul 2022 gazda conferintei a fost Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti – Departamentul de Constructii Metalice, Management si Grafica Inginereasca.
Scopul conferintei este de a facilita schimbul de idei si transferul tehnologic dinspre domeniul cercetarii catre industrie. Asigurarea competitivitatii constructiilor metalice si dezvoltarea durabila necesita in permanenta noi concepte, metode si mijloace pentru sustinerea activitatilor educationale, de cercetare, de formare continua si perfectionare profesionala a proiectantilor, cadrelor didactice si cercetatorilor din acest domeniu, mentinind o permanenta legatura cu producatorii si executantii ariei structurilor metalice din Romania.
TEMATICILE CONFERINTEI
- Fabricatie / executie / 3D printing
- Standarde si coduri
- Structuri din bare cu pereti subtiri
- Structuri din elemente cu sectiune mixta otel-beton
- Structuri in zone seismice
- Rezistenta la foc
- Imbinari structurale
- Sustenabilitatea structurilor metalice
- Robustetea structurilor metalice
- Consolidari structurale
- Structuri inovative
- Inteligenta artificiala in proiectarea structurilor
- Otelul in arhitectura
- Studii de caz
- Domenii conexe constructiilor metalice
- Etica si responsabilitate
Secretariat conferinta:
Maria Pop
+40-745-262.072
secretariat.cm18@conference.utcluj.ro
www.con-steel.ro
…citeste detaliile si in Revista Constructiilor nr. 211 – martie 2024, pag. 30-31
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns