(Continuare din nr. 197, noiembrie 2022)
Palatul Societatii Studentilor in Medicina
Societatea studentilor in Medicina din Bucuresti a fost infiintata la 1/13 ianuarie 1875, din necesitatea si dorinta studentilor de a se sprijini reciproc, dar mai ales din necesitatea documentarii stiintifice intr-o vreme cand literatura medicala romaneasca se afla la inceputurile sale, iar bibliotecile nu posedau cartile si revistele necesare. In 1896, prin legea votata de Parlamentul Roman si promulgata de Regele Carol I, Societatii i-a fost conferit titlul de Persoana Morala si Juridica, in semn de aprobare si apreciere a intregii activitati depuse.
Dupa ani, un alt obiectiv al Societatii a fost cladirea unui camin propriu pentru gazduirea studentilor medicinisti. Urmare a sprijinului primit din partea unor personalitati culturale si medicale, printre care il amintim pe dr. Constantin Istrati, in anul 1923, Primaria orasului Bucuresti a oferit Societatii Studentilor in Medicina un teren in suprafata de 420 mp, in strada Imprimeriei (azi Splaiul Independentei, colt cu Schitu Magureanu).
Se precizeaza ca donatia se facea cu obligatia ca societatea sa inceapa constructia si sa o termine complet in trei ani, iar cladirea sa serveasca scopului pentru care s-a oferit de primarie. (A.N., Fond: Casa Scoalelor, dosar 863/1928, fila 6v)
La 16 ianuarie 1924, Ministerul Instructiunii inainteaza proiectul constructiei localului Societatii Studentilor Medicinisti din Bucuresti catre Ministerul Lucrarilor Publice, spre avizare. Cladirea se compunea din 2 subsoluri, parter si 5 etaje.
Era proiectata a se realiza dintr-un schelet de beton armat intre stalpi, in care urma sa se impaneze o zidarie din caramida fina, bine arsa.
Subsolurile erau destinate pentru sala de mancare, bucatarii, tipografie, pivnita, calorifer si depozit de combustibil.
Parterul era destinat pentru a fi inchiriat unor unitati comerciale, care sa asigure, prin sumele incasate, cheltuielile de intretinere a edificiului. Etajul I era destinat pentru biblioteca si sala de conferinte, restul etajelor – pentru caminul studentilor.
Imediat, Consiliul Tehnic Superior se intruneste spre a analiza proiectul si incheie Jurnalul nr. 28 din 29 ianuarie 1924. Au fost prezenti la sedinta presedintele Elie Radu si membrii Petre Antonescu, D. Banescu, V. Bruckner, C. Busila, R. Baiulescu, S. Carcalechi, N. Cerkez, G. Caracostea, P.I. Ciocalteu, Ion Ionescu, Duiliu Marcu, Gh. Popescu si Eugen Stefanescu.
Consiliul a apreciat ca „plansele prezentate constituie numai un anteproiect, astfel ca pentru executarea cladirii urmeaza a se intocmi proiect definitiv pentru executie, studiindu-se si fundatiile a caror executare prezinta oarecare dificultate din cauza terenului care este slab”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 178/1924, fila 67)
Se arata ca scarile, in special cele de serviciu, sunt prea inguste pentru importanta localului si lumina in unele camere este insuficienta.
A fost aprobat „anteproiectul”, cu conditia elaborarii unui proiect definitiv care sa studieze „fundatiile, planseurile si scheletul de beton armat”, proiectul urmand a se supune examinarii Consiliului Tehnic Superior. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 178/1924, fila 67v)
Se mai cerea ca Ministerul Instructiunii sa dispuna studierea armonizarii cladirii Societatii Studentilor Medicinisti cu cea a Societatii Tinerimea Romana, care incepuse a se construi alaturi, in privinta inaltimii si arhitecturii.
Cadirea se va inalta intre anii 1924-1927 de catre antrepriza inginerului Tiberiu Eremie, cel care a realizat si monumentala Biserica a Reintregirii de la Alba Iulia.
Imobilul Ministerului Muncii si Ocrotirii Sociale din str. Lahovari nr. 7
In anul 1921, Ministerul Muncii a comandat elaborarea unui proiect „constand in suprapunerea a 2 etaje peste cladirea veche” pe care o avea in strada general Lahovari nr. 7. Proiectul a fost prezentat spre examinare Consiliului Tehnic Superior, care a incheiat Jurnalul nr. 206 din data de 25 octombrie 1921, prin care si-a exprimat opinia ca „acest proiect nu poate fi aprobat”. Cu toate acestea, Ministerul Muncii informeaza Consiliul ca „lucrarile erau deja incepute, avansate si se continuau cu activitate”. In fata acestei situatii inedite, Consiliul Tehnic Superior recomanda ca Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale sa instituie de urgenta o comisie de specialisti, care „sa revizuiasca atat partea constructiva cat si arhitecturala a proiectului si sa ia masuri pentru indreptare, in limitele posibilului”.
Este numita o comisie alcatuita din inginerul arhitect Grigore Cerkez si inginerul inspector general Ion Ionescu, pentru a analiza starea cladirii din str. general Lahovari nr. 7.
La 10 aprilie 1922, Ministerul Muncii transmite Ministerului Lucrarilor Publice raportul Comisiei, cerand Consiliului Tehnic Superior sa-i comunice „daca se poate dispune instalarea birourilor ministerului in acel imobil”.
Cercetand acest referat, Consiliul Tehnic Superior incheie Jurnalul nr. 54 din data de 11 aprilie 1922, in care arata ca „imobilul ministerului din str. general Lahovari nr. 7 nu prezinta garantiile necesare de rezistenta si stabilitate, pentru a putea fi ocupat de personalul ministerului”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 87/1922, fila 135v)
Ca urmare, la 11 mai 1922, Ministerul Muncii cere Consiliului aviz asupra masurilor de consolidare a noului sau local.
Prin Jurnalul nr. 74 bis din 12 mai 1922, Consiliul Tehnic Superior considera ca pentru consolidarea localului „sa se insarcineze un inginer dintr-unul din Serviciile Ministerului Lucrarilor Publice sau un inginer competent din tara, care va examina si studia constructia la fata locului si va intocmi un proiect care sa fie supus apoi Consiliului”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 87/1922, filele 184 si 184v)
Am prezentat acest episod pentru a intelege rigurozitatea cu care Consiliul Tehnic Superior urmarea corectarea abaterilor de la normele de constructie, pentru a asigura viata oamenilor.
Reconstructia Teatrului Carol cel Mare (Eforia) din Bucuresti
Eforia Spitalelor Civile a dorit, in anul 1927, sa reconstruiasca Teatrul Eforia din Bulevardul Elisabeta, Bucuresti, „spre a face din aceasta veche sala, destinata initial unui bazin, o sala de teatru modern cu 1.500 de locuri, a carei scena sa poata satisface cele mai variate spectacole”.
De aceea, cu adresa 15751/1928, Eforia trimite Ministerului Lucrarilor Publice planurile de transformare a Teatrului „Carol cel Mare” (Eforia) din Bucuresti, spre avizare. Ca urmare, proiectul va fi examinat de Consiliul Tehnic Superior, care incheie Jurnalul nr. 260 din data de 7 august 1928, in care este prezentata opinia sa. La sedinta au participat presedintele Elie Radu si membrii P. Antonescu, S. Carcalechi, N. Cerkez, P. I. Ciocalteu, I. Ionescu, D. Marcu, R. Oprean, N. P. Teodorescu, Ion Vardala. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 460/1928, fila 242)
Proiectul de transformare a fost intocmit de arhitectul Radu Culcer si cuprindea tot ansamblul lucrarilor pentru scena, sala, intrari si anexe, astfel incat „sa corespunda cat mai mult cerintelor de confort, de acustica si de siguranta necesare unui asemenea local”.
Intrarea si iesirea din teatru s-a solutionat prin crearea a 3 degajamente paralele, permitand o evacuare rapida. De asemenea, s-a prevazut un acces separat pentru familia regala, iar altul direct pentru galerie, asa cum se prescria in regulamentul teatrelor.
Sala de spectacol era transformata prin crearea unui nou rand de loji si a unui mare amfiteatru. Sala mare va capata un nou tavan, corespunzator cerintelor de acustica, in vederea carora s-a prevazut si un cornet acustic in fata scenei. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 460/1928, fila 242v)
In urma discutiilor, Consiliul este de parere a se aproba proiectul in principiu, cu observatia ca „sarpanta invelitoarei sa se execute de preferinta din beton armat si sa se dea iesirile laterale de incendiu catre curtile cu nivel inferior”. De asemenea, se cerea accesul la galerie prin doua scari in loc de una singura. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 460/1928, fila 242v)
Lucrarile au fost incredintate antreprizei Inginer Emil Prager. Dansul arata ca, din punct de vedere tehnic constructiv, dificultatile erau concretizate in:
- gasirea solutiilor constructive pentru cateva probleme dificile de statica;
- alegerea materialelor celor mai potrivite fiecarui caz in parte, tinand seama de dimensiunile si inaltimile libere precum si de necesitatea asigurarii unei acustici perfecte, fara ecouri daunatoare.
Reconstructia scenei, arata inginerul E. Prager, s-a facut in campania anului 1928.
Conditiile terenului (foarte slabe) cat si dificultatile de fundare si inaltimea mare a constructiei – 25 m – au impus solutia inglobarii vechii zidarii a scenei in scheletul celei noi, pentru a nu-i transmite sarcini suplimentare. Constructia intreaga a scenei, desi fundata pe un teren slab si imbibat cu apa (talpile s-au calculat la 1 kg/cm) a reusit perfect, fara a da loc la tasari inegale.
Transformarea Salii de spectacole s-a facut in campania anului 1929.
Pentru marirea numarului de locuri, proiectul a prevazut construirea a doua randuri de loji, iesite in semicerc deasupra golului interior al salii, randul superior fiind prelungit cu un vast balcon. Lucrarea a fost deosebit de complexa.
„Este evident”, spunea Emil Prager, „ca pentru a reusi lucrarea, a fost nevoie a se executa complet cadrele superioare de sustinere inainte de a se decofra planseele balcoanelor si foyerurilor inferioare, ale caror sarcini erau suspendate. Din aceasta cauza, constructia a fost condusa cu maximum de iuteala, intrebuintand cimenturi speciale, si cu o deosebita atentie in executie”.
O mentiune speciala merita construirea spatiului rezervat orchestrei, ai carui pereti „sunt captusiti cu lambriu de lemn, pardoseala fiind construita dubla, ca o cutie de rezonanta”.
Grija pentru cheltuirea banului public a determinat Eforia Spitalelor Civile sa transmita, cu adresa 26933/31 mai 1929, Ministerului Lucrarilor Publice devizele lucrarilor pentru a fi cercetate.
Dupa examinarea lor, Consiliul Tehnic Superior a incheiat Jurnalul nr. 132/11 iunie 1929. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 517/1929)
Devizele au fost intocmite de inginerul Emil Prager si cuprindeau:
Devizul A: constructia scenei si anexe – 2.470.862 lei
Devizul C: constructia intrarii vestibul – 1.350.165 lei
Devizul D: transformarea cladirii pentru constructia vestibul – 1.640.880 lei
Devizul E: restaurant si garderoba – 1.334.820 lei
Devizul F: constructia salii de spectacol – 4.239.283 lei
Devizul G: pasajul – 1.037.545 lei
Total: 12.074.046 lei
La cererea Eforiei, Consiliul Tehnic Superior a recomandat pentru supravegherea si controlul lucrarilor pe arhitectul sef M. Ioanid si pe inginerul sef G.D. Rosianu.
Scoala Superioara de Razboi (astazi Academia Militara) din Capitala
Ansamblul constructiilor a fost realizat intre anii 1937 si 1939, pe un vast teren situat pe dealul care domina in axul sau Bulevardul Eroilor la o inaltime de circa 10,00 m, incadrandu-se in totul planului de sistematizare a orasului.
Cladirea principala a Scolii Superioare de Razboi este dezvoltata pe un front de cca. 120 m, ocupa o suprafata cladita de circa 3.650 mp, are parter si 4 etaje, corpul central avand 6 etaje si o inaltime de 29,00 m.
Proiectul de arhitectura intocmit de profesorul arhitect Duiliu Marcu este prezentat la 10 noiembrie 1937 spre examinarea Consiliului Tehnic Superior, care „gaseste planurile de arhitectura prezentate la scara 1:100 bine intocmite”, facand unele observatii cu privire la distributia interioara.
Ulterior, cu adresa nr. 11446 din 14 ianuarie 1938, Directia Domeniilor Militare din Ministerul Apararii Nationale inainteaza Ministerului Lucrarilor Publice proiectul lucrarilor de beton armat de la Scoala Superioara de Razboi din Capitala, spre avizare.
Proiectul va fi examinat de Consiliul Tehnic Superior, care incheie Jurnalul nr. 13 din data de 9 martie 1938. La sedinta au participat: presedintele Nicolae Vasilescu-Karpen si membrii P. Antonescu, Th. Bals, V. Bruckner, C. Busila, I. Busila, E. Doneaud, N. Dumitrescu, D. Germani, Ion Ionescu, I. Mihalache, R. Oprean, G. D. Rosianu, Eug. Stefanescu. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1508/1938, fila 69)
Asa cum se arata in jurnal, constructia era realizata dintr-un schelet de beton armat si zidarie de caramida plina, bine arsa.
Partea centrala din fata avea scheletul de beton armat cu 4 randuri de stalpi principali la 2,80 m distanta, legati cu grinzi atat in sens transversal cat si longitudinal. Placile din beton armat s-au prevazut de 10 cm grosime si au ingrosari la reazeme, cu exceptia celei de peste subsol, care are grosimea de 14 cm. Deoarece la subsol se gasea adapostul pentru apararea antiaeriana, planseul peste el a fost calculat la o sarcina utila de 2.500 kg/mp.
Partea centrala mijlocie era alcatuita din subsol, parter si 6 etaje, prevazuta si ea cu 4 randuri de stalpi legati cu grinzi la fiecare etaj.
Partea centrala din spate, care cuprinde sala mare in amfiteatru, are scheletul prevazut cu 4 randuri de stalpi, la 2,80 m distanta, care determina in sens transversal cladirii cadre cu deschideri, cea mijlocie de 14,50 m si cele laterale de 2,80 m.
Primele 2 cadre sustin si cate 2 balcoane, al treilea numai unul. In partea din fund a salii, destinata scenei, sectiunea transversala a cladirii se prezinta cu 2 stalpi in plus, intercalati in deschiderea mijlocie. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1508/1938, filele 70v si 71)
Memoriul prezentat contine studiul geotehnic, notele de calcul pentru dimensionarea elementelor de beton armat si masuratoarea lucrarilor.
Asupra proiectului prezentat, Consiliul Tehnic Superior a facut o serie de observatii privind sarcinile avute in vedere la dimensionare, modul de dimensionare si alcatuire a fundatiilor izolate si a talpilor de fundatii, dar si a stalpilor si grinzilor. O recomandare interesanta pe care o facea Consiliul era cea ca „etrierii sa fie inchisi pe toata lungimea grinzilor, iar nu numai spre reazeme cum s-a prevazut”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1508/1938, fila 71v)
In fond, proiectul este aprobat cu observatiile facute, dar si cu o conditie deosebita ca lucrarile sa fie supuse din timp la probe de incercare la rezistenta prin incarcarea planseelor salilor de clasa cu o data si jumatate sarcina utila de 350 kg/mp, iar a planseelor salilor amfiteatrelor cu o data si jumatate sarcina utila de 500 kg/mp, inregistrandu-se cu aparate de precizie sagetile si controland ca ele sa fie in limitele admise de prescriptiile germane. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar nr. 1508/1938, fila 71v)
Lucrarile de construire au fost conduse intr-un ritm sustinut de antrepriza inginerului Emil Prager, care le-a finalizat in toamna anului 1939.
Interioarele holului de acces, scara de onoare, peretii si rampele sunt tratate somptuos in marmura de Ruschita si travertin de Borsec.
Tratarea in piatra a fatadelor cu ornamentatiile prevazute in colonadele de acces este severa si simpla, corespunzatoare unui stil modern, sobru, monumental.
(Va urma)
Autor:
acad., prof. ing. Nicolae NOICA
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 211 – martie 2024, pag. 62-65
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns