(Continuare din nr. 211 – martie 2024)
Palatul Rezidential al Tinutului Timis, numit ulterior Palat Administrativ
Una dintre problemele cu care s-a confruntat administratia Tinutului Timis, in anii ’30, a fost lipsa spatiilor suficiente pentru diversele servicii.
Deoarece nu s-a putut procura un teren potrivit si central pentru cladirea unui palat nou, s-a decis transformarea si amenajarea cladirii Scolii demenaj dinTimisoara–executatapartial de rosu – in Palat Rezidential al Tinutului Timis.
Proiectul intocmit a fost prezentat spre examinare Consiliului Tehnic Superior, care a incheiat Jurnalul nr. 1 din 8 ianuarie 1939, prin care solicita refacerea documentatiei pe baza observatiilor sale.
Ulterior, cu nr. 28.958 din 3 martie 1939, Ministerul de Interne inainteaza Ministerului Lucrarilor Publice proiectul refacut, spre avizare.
Noul proiect al constructiei Palatului Rezidential din Timisoara cuprindea o serie de planuri refacute si un memoriu in care se aratau modificarile introduse de autorii proiectului in planuri si caietele de sarcini. Cercetarea noului proiect este facuta de Consiliul Tehnic Superior, care incheie Jurnalul nr. 7 din 8 martie 1939. La sedinta au fostprezenti:presedinteleGh.T. Nicolau, membrii C. Busila, I. Busila, D. Germani, I.S. Gheorghiu, I. Mihalache, C. Mihailopol, G. D. Rosianu, P. Smarandescu, B. Stinghe. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1541/1939, fila 9)
In prima parte a memoriului se arata ca au fost introduse, in conditiile generale de dare a lucrarilor in intreprindere, completarile cerute: precizarea termenului de predare a lucrarii conform contractului „la 7 luni de la adjudecare” (articolul 18) si prevederea modalitatilor de plata pe baza situatiilor succesive lunare verificate de arhitectii diriginti ai lucrarii (articolul 4).
In partea a doua a memoriului se arata modificarile introduse in caietele de sarcini, conform recomandarilor Consiliului pentru precizarea unor anumite conditii de calitate a diferitelor materiale precum nisip, pietris, ciment, betoane armate, pardoseli, invelitori de tabla. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1541/1939, fila 10)
In fine, in ultima parte se arata ca s-au refacut planurile la toate etajele „pentru a realiza birourile descrise in programul initial al proiectului”.
In ceea ce priveste rezistenta si stabilitatea constructiei, memoriul arata ca:
- s-a determinat experimental rezistenta terenului de fundatie stabilindu-se o presiune admisibila de cca. 1,5 kg/cmp, dimensionandu-se fundatiile pe baza acestei rezistente, iar la fundatiile zidurilor existente verificandu-se capacitatea lor, si in caz de necesitate, consolidandu-se;
- zidurile noi se vor executa cu mortar de ciment, sau cel putin mortar de var cu adaos de 60 kg ciment la 1 mc mortar;
- s-au prevazut in toate planurile placi si nervuri din beton armat, verificarea planseelor existente la 1,5 sarcina utila. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S.,dosar 1541/1939, filele 13, 14)
Consiliul Tehnic Superior aproba proiectul de transformare si amenajare a localului scolii de menaj din Timisoara in Palatul Rezidential, cerand inca o serie de masuri:
- revederea fundatiilor stalpilor interiori, prin verificarea la forfecare a placilor fundatiilor, astfel incat numai fiarele inclinate sa preia sarcinile, dar si verificarea stalpilor la incovoiere in ambele sensuri;
- executarea legaturilor dintre stalpi prin grinzi de beton armat, daca folosirea grinzilor metalice nu este dictata de motive temeinice de ordin constructiv. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1541/1939, filele 15, 16)
Se cerea ca, inainte de scoaterea la licitatie, sa se prezinte Consiliului antemasuratoarea si devizele.
Din pacate, anii razboiului vor incetini ritmul lucrarilor. Cu toate acestea, Consiliul Tehnic Superior analizeaza, prin Jurnalele nr. 127 din 22 noiembrie1939, nr. 131 din 13 decembrie1939, nr. 6 din 21 februarie1940, nr. 33 din 13 iunie 1940 sinr. 192 din 13 august 1941, situatia diverselor faze de proiectare si angajare a lucrarilor la Palatul Rezidential din Timisoara.
Ulterior, Prefectura Judetului Timis-Torontal, prin adresa 2.357 din 29 august 1942, solicita Consiliului Tehnic Superior punctul de vedere cu privire la continuarea lucrarilor de constructie a Palatului Administrativ din Timisoara, fost Palat Rezidential. Dupa aceasta adresa, Prefectura Judetului Timis-Torontal inainteaza Consiliului, la 12 septembrie 1942, si un deviz in valoare de 13.000.000 lei pentru lucrarile noi necesare terminarii palatului, cerand aprobarea acestora din punct de vedere tehnic. Erau enumerate categoriile de lucrari cu costurile aferente.
Astfel, se arata ca mai sunt de executat:
- lucrari de zidarie, beton, tencuieli,placaje de piatra, izolari‒10.793.000 lei
- lucrari de tinichigerie ‒ 108.700 lei
- instalatii sanitare ‒ 487.400 lei
- lucrari de parchetare ‒ 184.510 lei
- lucrari de lacatusarie-fierarie ‒ 312.000 lei
- masini de gatit ‒ 90.000 lei
- lucrari de tamplarie ‒ 300.160 lei
- neprevazute ‒ 659.150 lei
Am prezentat detaliat aceste cifre pentru a se intelege rolul determinant pe care il avea Consiliul Tehnic Superior in modul de cheltuire a banului public.
Cererea Prefecturii Judetului Timis este luata in discutia Consiliului Tehnic Superior, care incheie Jurnalul nr. 97 din data de 17 septembrie 1942. In finalul Jurnalului se arata ca „pentru lucrarile prevazute in proiectele examinate de Consiliul Tehnic Superior cu jurnalele anterioare, dar care nu modifica distributia interioara, arhitectura si conceptia generala a proiectelor, nu este necesara o noua aprobare a Consiliului Tehnic Superior”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1730/1942, filele 244-246)
Palatul Ministerului Afacerilor Interne
Constructia realizata pe un teren central din piata Palatului (astazi, piata Revolutiei), cu un front larg pe strada Academiei, a fost conceputa ca un ansamblu administrativ in stil modern. Proiectele initiale de arhitectura au fost elaborate in perioada aprilie-august 1938 de profesorul arhitect Paul Smarandescu, seful serviciului de arhitectura al Ministerului de Interne. Proiectele de beton armat ale cladirii au fost intocmite pe rand de inginerii V. Serbanescu si Luca Bugheanu, precum si de inginerul Stefan Mavrodin.
Ansamblul constructiei a fost prevazut cu un corp central de 29,00 m inaltime si cu doua aripi laterale cu subsol, parter siin general 7 etaje, pe fronturile unor strazi laterale, cu accese separate. Structura de rezistenta a fost conceputa pe cadre de beton armat pentru acoperirea salilor cu deschideri mari si terasei generale. Cladirea ocupa o suprafata construita de aproximativ 5.500 mp. Fatadele au fost proiectate a fi placate cu piatra de Vrata din Bulgaria.
Pe baza acestui proiect, M.A.I. organizeaza o licitatie restransa, la 6 septembrie 1938, pentru primul lot de lucrari, care va fi adjudecata antreprizei inginerului Emil Prager, cu care s-a incheiat contractul nr. 12.046 din 10 octombrie 1938 in valoare de 20.496.000 lei (14,6% sub deviz).
Contractul prevedea executarea fundatiilor, zidurilor subsolului, izolatiilor acestuia si scheletului de beton armat pana la planseul de peste etajul I.
In acelasi timp, Ministerul de Interne a inaintat proiectul de executie al palatului Ministerului Lucrarilor Publice, spre a fi cercetat si avizat.
In urma examinarii memoriului si planurilor prezentate, Consiliul Tehnic Superior incheie Jurnalul nr. 69 din 20 iulie 1939.
Consiliul avizeaza proiectul cu o serie de observatii privitoare la:
- configuratia generala in plan si asezarea constructieiin teren;
- situatia palatului in raport cu planul general de sistematizare a cartierului si efectul maselor arhitectonice ale edificiului in raport cu cladirileinvecinate;
- proiectul propriu-zis al constructiei.
Era subliniat faptul ca prin proiect se creau numeroase curti interioare inchise intre aripi, facandu-se mare risipa de spatiu construit. De asemenea, erau evidentiate inconvenientele din configuratia planimetrica interioara: separarea unor servicii si birouri care ar fi trebuit sa pastreze o legatura organica, lipsa de coeziune intre intrarile publicului si functionarilor cu scarile si ascensoarele, amestecul circulatiei functionarilor si publicului, lipsa vestiarelor, a unor sali de asteptare etc.
Iata si concluzia jurnalului69/1939: „Tinand seama de faptul ca la data examinarii, iulie 1939, constructia fusese inceputa si se executasera deja scheletele de beton armat la corpul principal si la una din aripile secundare, Consiliul Tehnic Superior avizeaza proiectul numai principial, sub conditia de a fi revazut si modificat potrivit observatiilor din jurnal”.
La sfarsitul lunii iulie 1939,Ministerul de Interne opreste lucrarile si dispune revizuirea proiectului, ca urmare a modificarilor facute in acel an planului de sistematizare a Caii Victoriei, a degajarii terenurilor din fata Bisericii Cretzulescu si a recomandarilor din jurnalul Consiliului Tehnic Superior.
Fatadele palatului au fost modificate radical prin adaptarea lor la un stil clasic spre a se armoniza cu coloanele masive, ancadramentele, braurile, cornisele etc., cu liniile directoare ale Palatului Regal, aflat vizavi.
De asemenea, s-a renuntat la cladirea aripii posterioare a ansamblului, iar inaltimea constructiei a fost redusa cu 2 etaje la aripile laterale si un etaj la corpul principal.
Modificarile impuse de noul proiect au pus o serie de probleme dificile datorate pe de o parte trecerii de la traveea redusa, de 2,25 m, adoptata la primul proiect, pentru coloanele fatadei, la traveea de 4,50 m, iar pe de alta, schimbarilor importante ale unor constructii de beton si zidarie executate la etajele superioare ale corpului central si aripilor laterale.
Noul proiect era semnat de arhitectul Emil Nadejde, noul arhitect-sef al serviciului de arhitectura al M.A.I., dupa demisia lui P. Smarandescu. Proiectul cuprindea: memoriul justificativ, memoriul noului program general; dosarul cu planurile de arhitectura; trei dosare cu planurile de beton armat intocmite de inginerii V. Serbanescu, L. Bugheanu, Stefan Mavrodin; bazele si analizele de preturi si dosarul cu antemasuratoarea.
In privinta notelor de calcul pentru aripile secundare ale Palatului M.A.I., rezulta ca ele nu au putut fi cercetate de Consiliul Tehnic Superior, deoarece notele de calcul intocmite de inginerul Stefan Mavrodin „s-au pierdut odata cu prabusirea blocului Carlton in care Stefan Mavrodin si-a gasit moartea”.
Cu adresa nr. 51 din 27 noiembrie 1941, noul proiect este transmis de Directia generala a Constructiilor Publice din Ministerul Lucrarilor Publice catre Consiliul Tehnic Superior, spre cercetare si avizare.
Dupa examinarea memoriului si planurilor de arhitectura si beton armat, Consiliul Tehnic Superior a incheiat Jurnalul nr. 3 din 22 ianuarie 1942.
Alcatuirea Consiliului la acea data era urmatoarea: presedinte: Gh. Nicolau, membri: T. Atanasescu, I. Busila, D. Germani, I. Ionescu, C. Iotzu, Duiliu Marcu, I. Mihalache, C. Nanescu, R. Oprean, N. Profiri, I. Rarincescu, G. D. Rosianu, Gr. Vasilescu, Aurel Zanescu. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1732/1942, fila 19)
Constatand o serie de inconveniente privind impartirea spatiilor interioare si a fatadelor, Consiliul recomanda Ministerului Lucrarilor Publice „sa faca apel la arhitectii nostri cei mai respectati pentru a introduce, in planurile intocmite si la lucrarile executate, toate imbunatatirile posibile pentru inlaturarea defectelor semnalate in cuprinsul Jurnalului”. (A.N., Fond: M.L.P. – C.T.S., dosar 1732/1942, fila 42)
Odata cu proiectul a fost aprobat si devizul lucrarilor ce urmau sa se execute la Palatul M.A.I., in valoare de 309.068.440 lei. In suma nu erau cuprinse instalatiile. Acest fapt evidentia atentia deosebita care se acorda cheltuirii banului public.
Fondurile reduse alocate pentru construirea Palatului, in primii ani, nu au permis decat realizarea structurii de rosu, in proportie de 60%. De altfel, arhitectul E. Nadejde arata Ministrului de Interne, in raportul 356 din 30 iulie 1940, ca fondurile pe care se putea lucra in continuare, de 50 milioane anual, erau mai mici decat necesarul de 150 milioane pentru a putea asigura un ritm normal. De aceea, a propus negocierea unui imprumut.
In aceste conditii, se duc tratative cu firma germana Hochtief, iar in urma discutiilor din 20 februarie 1941 dintre Alexandru Ionescu, secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, arhitect E. Nadejde, Directorul Arhitecturii M.A.I., I. Penciulescu, reprezentant al Directiei Acordurilor din Ministerul Economiei Nationale, ing. Schuster, director al societatii Hochtief, si inginerul Emil Prager, se propune Ministerului de Interne acceptarea solutiei de continuare a lucrarilor de constructii si instalatii prin firma Hochtief ‒ Prager. Aceasta depune o oferta pe care o inregistreaza la M.A.I. cu nr. 124/25 februarie 1941.
Ulterior, Ministerul Lucrarilor Publice a supus Guvernului spre adoptare raportul nr. 17.048/13 martie 1941, prin care ministrul era imputernicit „sa dea in intreprindere firmei germane Hochtief si inginerului Emil Prager din Bucuresti executarea tuturor lucrarilor necesare terminarii palatului M.A.I.”, iar „angajarea sa se faca pe baza unei legi speciale”.
La 24 iunie 1941 s-a publicat in Monitorul Oficial nr. 147 Legea nr. 568, pentru autorizarea M.L.P. de a incheia contractul preliminar de lucrari de constructii si instalatii la Palatul M.A.I., cu societatea „Hochtief A.G. für Hoch und Tiefbauten din Essen si inginer Emil Prager, din Bucuresti”. Concomitent cu lucrarile pentru incheierea contractului preliminar cu firma Hochtief ‒ Prager s-a procedat si la receptionarea si lichidarea lucrarilor efectuate de antrepriza inginer Emil Prager lotul 1, 2 si 3. Dupa incheierea contractului preliminar nr. 14.713, din 12 iulie 1941, acesta este trimis Consiliului Tehnic Superior, care l-a luat in dezbatere si l-a avizat prin Jurnalul 198/26 august 1941, cu o serie de recomandari pentru contractul definitiv.
Prin contract erau stabilite conditiuni in privinta executarii lucrarilor si instalatiilor; obligatia intreprinderii de a depune spre aprobare probe din materialele pe care avea sa le intrebuinteze; termenele la care aveau sa fie predate lucrarile terminate si anume: corpul A si o parte din B pana la 1 iunie 1942, corpurile B, C, D, pana la finele anului 1942, restul constructiei pana la finele anului 1943.
Conducerea lucrarilor constructiei Palatului pana la terminare a fost incredintata Ministerului Lucrarilor Publice. Toate lucrarile de constructii, finisaje interioare, fatadele silucrarile de instalatii (incalzire centrala, alimentare cu apa, canalizare, electrice si aparaturadiversa) au fost finalizate la termen, ansamblul constructiei fiind preluat de beneficiar la inceputul anului 1945.
(va urma)
Autor:
acad., prof. ing. Nicolae NOICA
…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 218 – octombrie 2024, pag. 41-43
Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Lasă un răspuns