CORNEL&CORNEL TOPOEXIM: Conservarea si reutilizarea adaptativa a patrimoniului industrial romanesc ca solutii de arhitectura circulara (I)

Problematica siturilor si cladirilor de patrimoniu industrial este de foarte mare importanta in prezent, in contextul marcat de schimbarile accelerate in plan economic la nivelul oraselor, pe fondul dinamicii urbane (dezindustrializare, tertiarizare).

Dupa o scurta privire de ansamblu asupra modului potrivit de abordare a patrimoniului industrial care s-a mai pastrat, ne vom apleca asupra unei serii de exemple cu valoare de modele de bune practici de reutilizare adaptativa si repere de solutii de arhitectura circulara la nivel national. Ca areal de studiu am ales Bucuresti si Timisoara, doua centre urbane mari care au inregistrat o dinamica interesanta a reutilizarilor monumentelor industriale sub impactul factorilor de dezvoltare urbana (dezvoltarea serviciilor, noi proiecte rezidentiale etc.).

CONSIDERATII PRELIMINARE 

Patrimoniul industrial prezinta o serie de caracteristici care il individualizeaza ca o categorie aparte a patrimoniului cultural: complexitatea, unicitatea, autenticitatea si integritatea [1], [2], [3], [4]. Aceste caracteristici ale patrimoniului industrial, precum si valentele multiple asociate (istorica, arhitecturala, tehnologica, culturala, estetica) confera complexitatea acestei categorii aparte de patrimoniu cultural. Unicitatea este relationata cu valorile originale ale unor exemple de cladiri sau situri industriale monumentale pe care acestea le transmiteau (munca, tehnologia, organizarea productiei, circulatia bunurilor materiale) in contextul modernizarii accelerate a societatii economice [1]. Autenticitatea si integritatea sunt atribute-cheie ale mostenirii culturale si implicit ale celei industriale [5]. Ca urmare, ambele elemente sunt criterii esentiale in evaluarea siturilor si cladirilor de patrimoniu atunci cand ne raportam atat la monumentele de cea mai inalta semnificatie, cat si la cele de importanta mai mica [1], [3], [4]. Aceste doua criterii expun complementar semnificatia originalitatii si integritatii elementelor de patrimoniu industrial [3], [4]. Autenticitatea impune si maniera de restaurare a monumentelor industriale, astfel incat sa fie asigurata integritatea acestora, respectiv sa se realizeze un minimum de interventie [3], [4]. Raritatea reprezinta o caracteristica a patrimoniului industrial corelata cu supravietuirea unor anumite procese, tipologii de situri sau de peisaje [6] pe fondul distrugerilor masive [7]. Astfel, raritatea este cel mai adesea evaluata in corelatie cu valoarea tehnica, a carei importanta poate fi mai mare decat cea arhitectural-urbanistica [7] sau vechimea monumentelor industriale.

Incepand din a doua jumatate a secolului al XX lea, procesul de dezindustrializare a generat mai multe probleme economice, de mediu si sociale [8], [9] sau in plan cultural (cladiri industriale golite de continutul tehnologic care au fost astfel denumite „goluri” industriale [4] sau „scoici goale” [10]). Dezindustrializarea a generat o mostenire de cladiri industriale si terenuri redundante, multe devenite ruine (fig. 1). De-a lungul timpului, starea de degradare a cladirilor si siturilor industriale nefunctionale a generat un impact vizibil si asupra structurii fizice a oraselor. In acest context, a fost argumentata necesitatea de salvgardare a monumentelor industriale prin includerea acestora in patrimoniul national [5], [7] ‒ mai tarziu, comparativ cu monumentele istorice clasice.

Fig. 1: Moara Violatos (Braila). Sursa MERCIU G. (iulie 2021)

Fig. 2

Fig. 2: Anexe ale fostei fabrici de bere Bragadiru aflate in stare de degradare (Bucuresti). Sursa MERCIU C. (noiembrie 2023)

Primele actiuni axate pe patrimonializarea si conservarea cladirilor si siturilor industriale vechi, in special a celor cu caracter monumental, dateaza de la mijlocul secolului al XX-lea s au fost initiate in tarile vestice europene [10], [11].

A urmat o a doua etapa, care a implicat transformarea elementelor de patrimoniu industrial printr-o gestionare axata pe un management specific ce vizeaza reutilizarea adaptativa care sa puna in valoare valentele patrimoniale (istorica, arhitecturala, culturala, tehnologica) [4], [5], [11] si cu un impact minim asupra configuratiei interioare a monumentelor industriale [3], [9], ceea ce a determinat conturarea conceptului de reutilizare adaptativa. Reutilizarile adaptative reprezinta un instrument prin care este subliniat rolul deosebit de important al patrimoniului industrial in procesul de dezvoltare teritoriala sustenabila, raspunzand provocarilor de ordin environmental, economic, socio-cultural. Astfel, prin reutilizarile adaptative ale cladirilor si siturilor de patrimoniu industrial este generata cresterea valorii de mediu prin aplicarea corespunzatoare a conceptelor de cladiri circulare si arhitectura circulara [9], [12] inscrise in sfera planificarii urbane durabile, care conduce la reducerea deseurilor generate de demolarea cladirilor abandonate, la limitarea procesului de extindere urbana si a schimbarilor de utilizare a terenurilor [8], [12]. Aceasta perspectiva, in contextul unei dezvoltari urbane sustenabile in relatie cu patrimoniul industrial, faciliteaza tranzitia catre o economie circulara [12]. Sunt numeroase exemple de constructii circulare care au rezultat in urma proiectelor de conversie a cladirilor industriale ca locuinte, zone de birouri, spatii culturale, institutii educationale, sau spatii verzi. Reutilizarea adaptativa a patrimoniului industrial genereaza si beneficii sociale: cladirile industriale reutilizate pentru a gazdui activitati sociale sau culturale in beneficiul comunitatii. Aceste actiuni determina cresterea gradului de apreciere a culturii industriale locale, contribuie la conservarea identitatii culturale a fostelor zone industriale si le faciliteaza comunitatilor locale impartasirea valorilor patrimoniale ale monumentelor industriale cu publicul larg, inclusiv turisti. Conversia patrimoniului industrial are un rol important in dezvoltarea viitoare, care poate oferi un echilibru intre dezvoltarea economica, nevoile comunitatii si un viitor sustenabil. In perioada actuala, marcata de o dezvoltare urbana intensiva, un fenomen des intalnit este orientarea spre reutilizarea patrimoniului industrial axat pe functiunile comerciale sau alte servicii, reutilizare relationata cu valoarea economica ridicata a cladirilor industriale, ca urmare a faptului ca multe dintre acestea sunt situate in zonele centrale si pericentrale ale oraselor, unde valoarea terenurilor este foarte ridicata. Aceste situatii conduc la aparitia conflictelor in practicile de planificare privind gestionarea siturilor de patrimoniu industrial [4], [9], [11], mai ales in proiectele de reutilizare care nu respecta cerintele de protectie, conducand inclusiv la demolare partiala [9], [13]. Variate forme precum abandonul, demolarea partiala sau totala, transformarea fara vreo preocupare de reabilitare, contribuie la pierderea valorii istorice si la reducerea masiva a monumentelor industriale [13].

O serie de caracteristici ale siturilor sau cladirilor de patrimoniu industrial (suprafata mare a terenului ocupat de acestea; localizarea in zonele centrale si pericentrale ale oraselor; flexibilitatea sau adaptabilitate conferita de compartimentarea interioara, de exemplu prezenta halelor mari; conectarea la elemente de infrastructura; accesibilitate crescuta) reprezinta factori care asigura un potential mare pentru variate modalitati de reutilizare adaptativa [4], [13].

Avand in vedere importanta si complexitatea patrimoniului industrial, acest studiu are ca scop analiza dinamicii reutilizarilor adaptative a bunurilor de patrimoniu industrial localizate in doua orase mari ale Romaniei din perspectiva planificarii urbane integrate. Am selectat reutilizari adaptative ale patrimoniului industrial romanesc care pun in evidenta conversii functionale realizate in mod sustenabil.

Partea a doua a articolului va fi dedicata acestor modele de reutilizare adaptativa a patrimoniului industrial romanesc.

(va urma)

BIBLIOGRAFIE 

[1] ANDRIEUX, J-Y. (2020). Industrial heritage: a new cultural issue. Encyclopédie d’histoire numérique de l’Europe. Disponibil la: https://ehne.fr/en/encyclopedia/themes/arts-in-europe/monument/industrial-heritage-a-new-cultural-issue;

[2] CASANELLES, E., DOUET, J. (2012). Conserving industrial artefacts. In J., DOUET (ed.), Industrial Heritage Re-Tooled. The TICCIH Guide to Industrial Heritage Conservation (195-200). Routledge;

[3] IFKO, S. (2017). Protection and authenticity and integrity of industrial heritage ‒ sites, in reuse projects. In S., IFKO, & M., STOKIN (eds.), Protection and reuse of industrial heritage: Dilemmas, problems, examples (45-57). ICOMOS Slovenia;

[4] MERCIU, F.-C. (2024). Introduction. Complexity of industrial heritage versus a multifaceted approach (pp. 11-47). In F.-C., MERCIU (ed.), Industrial heritage, a multifaceted approach. Editura Universitara, Romania;

[5] C., PAUNESCU, C., DOROBANTU, M., & MERCIU, G.L. (2022). Assessing the value of railway heritage for sustainable development: the case study of the Oravita ‒ Anina railway, Romania. Sustainability, 14(20), 13262;

[6] TICCIH (2003). The Nizhny Tagil Charter for the Industrial Heritage;

[7] IAMANDESCU, I. (2020). Inventarierea ‒ un prim pas determinant in protejarea patrimoniul industrial /The Inventory ‒ a crucial first step in industrial heritage protection. Transsylvania Nostra, 3, 20-25;

[8] GRIGORESCU, I., DUMITRICA, C., DUMITRASCU, M., MITRICA, B., & DUMITRASCU, C. (2021). Urban development and the (re)use of the Communist-built industrial and agricultural sites after 1990. The showcase of Bucharest ‒ Ilfov development Region. Land, 10(10), 1044;

[9] MERCIU FLORENTINA-CRISTINA, PAUNESCU C., MERCIU G.-L., VINTILA MARIAN-ANDREI (2024). The dynamics of adaptive reuse of the Romanian industrial heritage in the context of urban planning, Proceedings of International Conference Knowledge-based Organization, vol. XXX, iss. 2;

[10] KISIEL P. (2019). Unwanted inheritance? Industrial past as the EU heritage. International Journal of Heritage Studies, 26, 7, 652-666;

[11] OEVERMANN, H. (2020). Good practice for industrial heritage sites: systematization, indicators, and case. Journal of Cultural Heritage Management Sustainable Development, 10(2), 157-171;

[12] CARDOSO DE MATOS, A., DE LIMA LOURENCETTI, F. (2021). Reusing railway infrastractures in the spirit of circular theory. A contribution to an operational concept. Vitruvio International Journal of Architecture Technology and Sustainability, 6(1), 13-23;

[13] MERCIU, F.-C. (2021). Industrial heritage in Bucharest between recognition, preservation, and enhancement. Transsylvania Nostra Journal, 1, 2-11.

Autori:

Florentina-Cristina MERCIU ‒ Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Geografie, Departamentul Geografie Umana si Economica, Centrul Interdisciplinar de Cercetari Avansate in Dinamica Teritoriala

Cornel PAUNESCU ‒ Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Geologie si Geofizica, Centrul de Cercetare Geomatica | Cornel&Cornel Topoexim SRL

George L. MERCIU ‒ Cornel&Cornel Topoexim SRL

www.topoexim.ro

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 220 – decembrie 2024, pag. 138-140