«

»

ASTALDI: Pasaj suprateran Bd. Mihai Bravu – Splaiul Unirii

Share

astaldi logo

Dupa cum se stie, Bucurestiul este, poate, cel mai aglomerat oras al tarii, ca urmare si a cresterii neincetate a numarului de autovehicule care ii strabat strazile si bulevardele. Lor li se adauga alte numeroase mijloace de transport ce tran­ziteaza metropola bucuresteana. Asa se face ca circulatia a devenit din ce in ce mai ane­voioasa creand mari probleme fluentei si operativitatii oricarei activitati economice si edilitar-gospodaresti, dar si cetatenilor.

In aceste conditii orice lucrare care urmeaza sa descongestioneze traficul este binevenita. O asemenea lucrare, aflata in plina desfa­surare, este pasajul supra­teran Bd. Mihai Bravu – Splaiul Unirii, investitie de amploare pusa in valoare de asocierea Astaldi SPA – Astalrom SA. Detalii in cele ce urmeaza.

 

astaldi noiembrie foto 10Pentru asigurarea fluentei traficului rutier, pe axa Soseaua Mihai Bravu – Calea Vacaresti, Primaria Generala a Municipiului Bucuresti a initiat in anul 2011 realizarea unui pasaj suprateran, care sa asigure supratraversarea Dambovitei si a celor doua bulevarde de pe Splaiul Unirii, paralele cu raul mentionat.

Solutia proiectata (in curs de executie), respecta caietul de sarcini propus de investitor (Primaria Munici­piului Bucuresti), referitor la:

• Executia lucrarilor pe cate un fir, cu pastrarea circulatiei rutiere, deviata pe zonele neafectate de executie;

• Reluarea circulatiei pe firul, deja finalizat, pentru eliberarea amplasamentului din firul 2;

• Intreruperea circulatiei tramvaielor pe toata durata executiei;

• La finalizarea lucrarilor, se reia circulatia tramvaielor pe traseul existent; circulatia rutiera supraterana se rea­lizeaza pe cele doua structuri paralele (cate una pe sens), iar circulatia rutiera, la nivelul terenului, se va desfasura pe un traseu reorganizat.

Intrucat circulatia tramvaielor se pastreaza in amplasamentul actual, se vor executa doua lucrari de supratraversare paralele, care incadreaza zona centrala destinata circulatiei tramvaielor (cu o latime de circa 6,50 m). Cele doua pasaje paralele asigura circulatia rutiera pe doua fire pe sens (cu o parte carosabila de 7,00 m – 7,80 m) pe toata lungime lucrarii. Pentru a diminua suprafetele expropriate, pe pasajele noi s-au eliminat trotuarele, rezultand o latime minima de pod de circa 9,00 m. Amprenta supratraversarii se suprapune peste latimea bulevardelor existente, fiind necesara executia, la nivelul terenului, a unor completari rutiere si trotuare, lateral pasajelor noi (doua benzi pe sens si trotuare de minim 1,50 m).

In plan, zona centrala a pasajului este amenajata cu o curba cu raza de circa 257,00 m si urmareste traseul celor doua cai de tramvai.

Pentru diminuarea volumului de relocare sau deviere a lucrarilor utilitare, extrem de extinse in zona, solutia aleasa consta in executia unei structuri centrale care supratraverseza cele doua bulevarde de pe Splaiul Unirii (fiecare de latime 2×2,50 + 14,00 m = 19,00 m) si podul existent peste Raul Dambovita. Aceasta reprezinta “Podul principal”, pentru care s-a ales solutia de structura pe arce cu calea jos si tablier mixt (grinzi metalice si placa din beton armat cu conlucrare), cu o singura deschidere de 103,30 m.

Structura de rezistenta a podului principal este alcatuita din doua arce paralele, amplasate la 13,50 m, cu sectiune casetata, variabila:

• la chee – 1,75 m x 1,00 m

• la nasteri – 0,80 m x 2,50 m.

Podul pe arce are deschiderea de 103,30 m si sageata de 15,00 m (raport sageata-deschidere de 1/6,90), fara contravantuire transversala superioara, iar tablierul este de tip mixt (grinzi casetate cu sectiune cvasiconstanta, 1,30 m x 1,50 m), solidarizat cu placa de beton armat, conectata cu tablierul si un sistem de antretoaze transversale, metalice, amplasate la 2,90 m. Intre arce si tablier se realizeaza legaturi verticale cu zece tiranti fle­xibili, amplasati la 8,70 m interax.

Intrucat podurile pe arce sunt amplasate pe zonele cu trasee curbe in plan, latimea totala a podului principal este de 16,00 m, partea carosabila fiind incadrata de borduri de protectie inalte, care urmaresc pe pod traseul in plan al caii rutiere.

Podul principal (fig. 2) este completat cu cele doua pasaje de acces, cu alcatuirea urmatoare:

• pasaj Mihai Bravu: L= 183,95 m, alcatuita din viaduct de acces din beton precomprimat, cu structura pe grinzi continue cu trei deschideri (37,20+35,80+ 36,95 = 109,95 m), completat cu ziduri din beton armat la baza rampei.

• pasaj Calea Vacaresti: L= 357,50 m, alcatuita din viaduct de acces din beton precomprimat, cu structura pe doua grinzi continue:

– prima pe patru deschideri (36,95+36,50+2×40,00 = 153,45 m),

– a doua pe trei deschideri (39,48+40,56+39,96 = 120,01 m), completate cu ziduri din beton armat la baza rampei. Rampa Vacaresti supratraverseaza un sens giratoriu, sub care s-a asigurat o inaltime de gabarit de 5,25 m.

In sectiune transversala, tablierele pe pasajul de acces (fig.1) sunt alcatuite din patru grinzi prefabricate din beton precomprimat, cu corzi aderente, cu lungimi de 36,00 m – 40,00 m si inaltimea de 1,80 m. Grinzile sunt solidarizate in sens transversal cu placa monolita turnata pe un sistem de predale, care acopera toata suprafata tablierului.

Intrucat conditiile geotehnice in amplasament sunt deosebit de grele (terenuri slabe, nisipoase, bogate in apa), sistemul de fundare ales pentru structurile pasajului constau in fundatii indirecte, alcatuite din piloti forati cu diametru mare (1,50 m) cu fisa de 30,00 m, solidarizati la partea superioara cu radiere din beton armat, in care sunt incastrate elevatiile infrastructurilor pe care reazema structura de rezistenta a tablierelor.

Sistemul de rezemare a structurii pe infrastructura pasajelor este un sistem modern care utilizeaza dispozitive de rezemare pe elastomeri, cu proprietati de disipare a efectului cutremurului in ansamblul structural (in special in fundatii).

Din punct de vedere al executiei, pentru tablierele din beton se utilizeaza o solutie de grinzi prefabricate cu corzi aderente, continuizate pe pile cu antretoaze din beton armat, rezemate transversal in doua puncte. Intre grinzile prefabricate se realizeaza o placa de monolitizare din beton armat, turnata pe predale prefabricate, care acopera latimea tablierului, urmarind geometria in plan a acestuia.

Tablierul metalic al podului principal pe arce se executa prin rezemare pe palei provizorii metalice, tronsoanele uzinate ale tablierului metalic fiind asamblate prin sudura sau cu suruburi de inalta rezistenta (pentru antretoaze). Descintrarea se realizeaza prin tensionarea etapizata a tirantilor.

Rezulta o lungime totala a lucrarii (masurata in axul bulevardelor) de circa 745,00 m, reprezentand, prin solutiile constructive alese si performante structurale, una dintre lucrarile de referinta realizate in Bucuresti in ultimii ani.

Lucrarea va fi finalizata in decembrie 2014. Nutrim convingerea ca termenul pentru darea in folosinta a lucrarii va fi respectat astfel incat circulatia in zona sa fie fluidizata iar cetatenii Capitalei sa beneficieze de imbunatatirea traficului pe care aceasta investitie o poate asigura.

Pentru detalii suplimentare: i.costinea@astaldi.com

…citeste articolul integral in Revista Constructiilor nr. 98 – noiembrie 2013, pag. 16

Autori:
project manager ing. Ioan Costinea – Asocierea Astaldi SPA – Astalrom SA
prof. dr. ing. Florian BURTESCU – BETARMEX SRL

 



Daca v-a placut articolul de mai sus
abonati-va aici la newsletter-ul Revistei Constructiilor
pentru a primi, prin email, informatii de actualitate din aceeasi categorie!
Share

Permanent link to this article: https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2013/11/02/astaldi-pasaj-suprateran-bd-mihai-bravu-splaiul-unirii/

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicata.